C. muncii, art. 38, art. 39 O.U.G. nr. 58/2001, art. 5 alin. (3) şi (4) Legea nr. 168/1999, art. 70
■ Având un caracter sinalagmatic, obligaţiile stabilite între părţile contractului individual de muncă şi actului adiţional sunt interdependente, cauza obligaţiei asumate de salariat constituind-o
obligaţia convenită de angajator cu salariatul de a asigura pregătirea profesională a intimatului, medic rezident, în schimbul activităţii prestate de acesta la unitatea spitalicească o perioadă de timp.
■ Clauzele contractelor individuale de muncă prin care angajatorul se obligă faţă de salariat să-i asigure o pregătire profesională corespunzătoare în schimbul obligaţiei acestuia din urmă de a-şi desfăşura activitatea în beneficiul angajatorului o perioadă de timp, sub sancţiunea plăţii unor daune-interese, chiar stabilite anticipat, nu au ca efect limitarea dreptului la muncă, ci doar asigură o garanţie angajatorului ce a suportat cheltuielile de formare profesională a salariatului de a-şi recupera prejudiciul produs prin denunţarea de către angajat a contractului individual de muncă.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia civilă nr. 2707/R din 27 iunie 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 328/23.01.2008, Tribunalul Teleorman, Secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal T.M., a constatat nulitatea absolută a actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 9/9.02.2001 şi a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, potrivit clauzci conţinute de art. 1 al actului adiţional la contractul individual de muncă încheiat între părţi, reclamanta se obliga să funcţioneze ca specialist pe post la Spitalul Municipal T.M. o perioadă de minimum 5 ani de la obţinerea specialităţii, această clauză fiind nelegală, raportat la dispoziţiile art. 3 C. muncii, potrivit cu care orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi profesiei, precum şi la art. 41 din României ce stabileşte că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Tribunalul a apreciat că art. 1 din actul adiţional sus-menţionat încalcă dreptul constituţional al libertăţii alegerii locului de muncă, iar art. 2 al aceleiaşi convenţii constituie o veritabilă clauză penală, nelegală, potrivit art. 38 C. muncii, clauzele de agravare a răspunderii salariatului fiind lovite de nulitate.
S-a reţinut că în contractele individuale de muncă şi actele adiţionale încheiate la acestea este interzisă introducerea clauzei penale, părţile putând deroga numai în sens favorabil salariatului, astfel că şi art. 2 din actul adiţional, ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului suferit de angajator prin fapta ilicită a salariatului, este nul, potrivit
art. 38 C. muncii, coroborat cu art. 70 din Legea nr. 168/1999, răspunderea patrimonială a salariatului putându-se invoca doar pe calc judecătorească.
împotriva acestei sentinţe, în termenul legal a formulat recurs motivat pârâtul. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat ca fondat recursul formulat, pentru considerentele ce au fost expuse în cuprinsul deciziei.
Rezidenţiatul se organizează anual, sub forma rezidenţiatului pe locuri şi/sau a rezidenţiatului pe post, în funcţie de numărul necesar de specialişti estimat pe ţară de Ministerul Sănătăţii, în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Rezidenţiatul pe locuri se organizează în sesiune unică şi ofertează un număr de locuri pentru toate specialităţile. Candidaţii care au obţinut confirmarea în rezidenţiat, ca urmare a concursului pe locuri, încheie contract individual de muncă pe perioada rezidenţiatului cu unitatea sanitară la carc au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat.
Rezidenţiatul pe post se organizează în funcţie de numărul de posturi solicitate de unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii, precum şi de ministerele cu reţea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătăţii, în specialităţile prevăzute în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Rezidenţiatul pe post se organizează numai din motive de maximă necesitate şi numai pentru zonele gco-economice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte faţă de concursul naţional organizat cu locuri destinat pe specialităţi. Rezidenţii care ocupă prin concurs posturile, pentru care se organizează rezidenţiatul pe post, încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară, care a publicat postul respectiv.
In cauză, recurenta a susţinut examenul de rezidenţiat sub forma rezidenţiatului pe post, fiind încadrată la Spitalul Municipal T.M., în funcţia de medic, specialitatea ORL, în temeiul contractului individual de muncă nr. 9/09.02.2001, încheiat pe o perioadă de 5 ani. Prin actul adiţional la contractul individual de muncă, recurenta se obliga să funcţioneze ca specialist pe acest post o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii, în caz contrar, să restituie unităţii sanitare o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării; acest act adiţional a fost valabil întocmit în raport de prevederile legale în vigoare la data de 09.02.2001, rcspectiv art. 21 din Legea nr. 1/1970.
Posibilitatea încheierii unui contract individual de muncă şi a unui act adiţional de către părţi, prin carc unitatea se obliga să suporte cheltuielile pentru pregătirea salariatului, iar acesta din urmă se obliga faţă de unitate de a lucra cel puţin 5 ani de la terminarea formei de învăţământ, sub sancţiunea plăţii unei despăgubiri corespunzătoare cheltuielilor suportate de angajator, era prevăzută şi de dispoziţiile art. 82 lit. e) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2001; o asemenea posibilitate este menţinută de legiuitor şi în prezent, potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. (1) C. muncii.
Ţinând seama de dispoziţiile art. 969 C. civ., nulitatea absolută este sancţiunea ce lipseşte de efecte juridice contractul încheiat cu neres-
pectarea normelor juridice ce guvernează încheierea sa valabilă. In cauză, clauzele art. 1 şi art. 2 ale actului adiţional încheiat la contractul individual de muncă nr. 9/09.02.2001, prin care intimata, în calitate de rezident, se obliga faţă de angajator să funcţioneze ca specialist pe postul ocupat pe o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii, sub sancţiunea plăţii unei despăgubiri reprezentând 36 de salarii medii pe economic din perioada renunţării la post, se interpretează logic şi sistematic una prin alta şi, în raport şi de contractul individual de muncă, după cum, cu temei, susţine recurenta; această clauză contractuală conţinută de art. 1 şi art. 2 din actul adiţional are natura unei convenţii sina-lagmatice, stabilind drepturi şi obligaţii, atât pentru angajator, cât şi pentru salariat, şi reprezintă o clauză penală legală, conformă dispoziţiilor legale şi contractuale sus-menţionate şi art. 5 alin. (3) şi (4) ale O.U.G. nr. 58/2001.
Având un caractcr sinalagmatic, obligaţiile stabilite între părţile contractului individual de muncă şi actului adiţional sunt interdependente, cauza obligaţiei asumate de salariat constituind-o obligaţia convenită de angajator cu salariatul de a asigura pregătirea profesională a intimatului, medic rezident, în schimbul activităţii prestate de acesta la unitatea spitalicească o perioadă de timp.
Clauza penală conţinută de actul adiţional la contractul individual de muncă şi care face corp comun, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţile raportului juridic de muncă, nu contravenea vreunei dispoziţii legale în vigoare la data încheierii convenţiei şi nicidecum Constituţiei României, căci, astfel cum a statuat constant doctrina şi jurisprudenţa, clauzele contractelor individuale de muncă prin care angajatorul se obligă faţă de salariat să-i asigure o pregătire profesională corespunzătoare în schimbul obligaţiei acestuia din urmă de a-şi desfăşură activitatea în beneficiul angajatorului o perioadă de
timp, sub sancţiunca plăţii unor daune-interese, chiar stabilite anticipat, nu are ca efect limitarea dreptului la muncă, ci doar asigură o garanţie angajatorului ce a suportat cheltuielile de formare profesională ale salariatului de a-şi recupera prejudiciul produs prin denunţarea de către ultimul a contractului individual de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reţinând în cauză incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Notă: în prezent, condiţiile de desfăşurare a pregătirii profesionale sub forma rezidenţiatului pe post sunt reglementate de art. 18 din O. U. G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.
