Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, contestatoarea SC … SRL a formulat în contradictoriu cu intimata SC .. SA contestaţie la împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional al Executorului Judecătoresc CLC.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a învederat că prin adresa, judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra contului contestatoarei, deschis la Banca Transilvania, până la concurenţa sumei de 61.930,6 lei, din care 47.214,3 lei debit potrivit titlului executoriu şi 14.716,3 lei, cheltuieli de executare, inclusiv onorariu judecătoresc.
Aceasta a menţionat că actul de executare este nelegal, deoarece titlul executoriu invocat este reprezentat de sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul comercial, în dispozitivul căreia nu a fost reţinută nicio obligaţie în sarcina debitoarei, cu excepţia cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.934 lei, nici măcar în considerentele sentinţei nefăcându-se vorbire de vreo sumă de bani pe care debitoarea ar trebui să o achite creditoarei. În concluzie, a arătat că nu există titlu executoriu pentru suma de 47.214,30 lei, astfel cum se reţine în actul de executare. Din conţinutul sentinţei nu rezultă ca această sumă reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, conform dispoziţiilor art. 379 alin. 1 C.proc.civ.
Referitor la cheltuielile de executare, în sumă de 14716,30 lei, a specificat că acestea se compun din 10.000 lei, onorariu avocat, într-un cuantum mult prea mare, solicitând reducerea acestuia, în temeiul art. 274 alin.3 C.proc.civ., pentru care nici nu s-a făcut dovada achitării efective, precum şi din 4.700 lei onorariu executor judecătoresc.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C.proc.civ.
La data de 11.11.2008, contestatoarea şi-a completat acţiunea, solicitând ca, în temeiul art. 403 pct.1 C.proc.civ. să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei conform art. 2 alin.2 din Legea nr. 146 / 1997, şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, potrivit art. 3 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32 / 1995, precum şi cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
În susţinerea cererii, contestatoarea a depus copii de pe următoarele înscrisuri: înştiinţare de poprire, proces-verbal de reactualizare suma, proces-verbal de stabilire cheltuieli de executare, sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Administrativ în dosarul , adresă de poprire, extras conturi, ordin de plată.
La solicitarea instanţei, Biroul Executorului Judecătoresc CLC a înaintat în copii certificate, actele conţinute în dosarul de executare.
La data de 24.11.2008, prin serviciul registratură al instanţei, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiate.
În motivarea întâmpinării, aceasta a arătat că prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ în dosarul , instanţa a dispus împărţirea patrimoniului supus divizării prin omologarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert BD, motiv pentru care critica privitoare la lipsa obligaţiei de plată a sumei de 47.214,30 lei trebuie înlăturată.
În ceea ce priveşte al doilea motiv, intimata a învederat că nici acesta nu ar trebui reţinut de instanţă, întrucât factura fiscală a fost emisă în baza unui contract , în care sunt stipulate condiţiile şi modalităţile de plată. Referitor la cuantumul onorariului, a subliniat că nu sunt aplicate dispoziţiile art. 274 alin.3 C.proc.civ., întrucât potrivit art. 30 din Legea nr. 51/1995 „contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect, de niciun organ al statului”, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin.2 şi 3 din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileşte prin negociere, fiind totodată exclusă obligaţia avocatului de a justifica valoarea sumelor cuvenite cu acest titlu, convenite cu clientul său.
A arătat că debitul este reprezentat de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât la dosarul execuţional se află un certificat de grefă emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 14.10.2008, care atestă fără echivoc faptul că recurenta pârâtă renunţă la recursul formulat în dosarul.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea celor afirmate, a depus, în copie, următoarele înscrisuri: certificat de grevă din data de 14.10.2008, decizie.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ în dosarul , instanţa a omologat raportul de expertiză contabilă întocmit de expert BD, a stabilit drepturile patrimoniale ce se repartizează părţilor, ca urmare a divizării societăţii reclamante SC …. SRL, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 233 alin.3 din Legea nr. 31/1990, a dispus împărţirea patrimoniului supus divizării conform acestui raport de expertiză, a respins cererea reconvenţională şi a obligat pârâta-reclamantă la 11.934 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.
În raportul de expertiză anterior menţionat, s-a stabilit că SC … SRL Buzău are obligaţia de a plăti suma de 321.067.838 ROL către SC … SA.
Cumulând debitul principal cu suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată, rezultă că sentinţa anterior menţionată constituie titlu executoriu pentru suma de 44.040,7838 RON.
Cum contestatoarea a arătat că nu doreşte lămurirea dispozitivului, precum şi faptul că sentinţa respectivă este irevocabilă, întemeindu-şi contestaţia pe prevederile art. 399 C.proc.civ., instanţa va analiza doar dacă pentru suma astfel stabilită au fost instituite în mod legal formele de executare silită şi dacă aceasta a fost în mod corect actualizată.
La fila 40 din dosar se află valoarea indicelui de consum stabilit de Institutul Naţional de Statistică, în funcţie de care, prin procesul verbal reactualizare suma din data de 21.10.2008, executorul judecătoresc a procedat la actualizarea sumei datorate cu titlu de debit principal.
Instanţa constată că suma a fost corect actualizată şi că executorul judecătoresc a respectat prescripţiile legale în derularea procedurii de executare silită.
Procesul civil ar putea fi definit ca fiind activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege. Din această definiţie rezultă că acesta parcurge în mod obişnuit, dar nu obligatoriu, două faze: judecata şi executarea silită.
Cum dispoziţiile art. 274-277 C.proc.civ. privitoare la cheltuielile de judecată privesc întregul proces civil, aceasta sunt incidente şi în faza de executare silită.
Referitor la onorariul de avocat achitat de creditoare, instanţa va reduce valoarea acestuia de la 10.000 lei la 500 lei. În lumina dispoziţiilor art. 274 alin.3 C.proc.civ., instanţa este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei. Instanţa are în vedere faptul că singurul act procesual îndeplinit de avocatul creditoarei a fost redactarea unei cereri de executare silită, o cerere lacunară, fără a indica modalitatea concretă de executare silită şi fără a fi motivată în drept sau în fapt. Din actele dosarului rezultă că avocatul ales al creditoarei nu a participat la niciun act de executare demarat ca urmare a acestei cereri, în procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 06.11.2008, fiind menţionat că din partea creditoarei s-a prezentat d-nul CF.
Prin reducerea onorariului plătit de către reclamantă apărătorului său ales, instanţa nu a încălcat prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 şi nici cele din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică producându-şi pe deplin efectele între părţile contractante, în lumina principiului conţinut de art. 969 C.civ. Obligaţiile şi întinderea acestora stabilite în contractul de asistenţă/reprezentare juridică rămân neatinse între părţile contractante, instanţa apreciind doar că efectele acestui contract nu ar trebui să se repercuteze asupra terţelor persoane în totalitate.
În raport de apărările formulate de intimată, instanţa reafirmă că în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite între avocat şi client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, astfel cum rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 34 din Legea nr.51/1995. Însă, chiar dacă nu ar fi existat art. 274 C.proc.civ., contractul încheiat de avocat şi clientul său, ca orice act juridic, şi-ar fi produs efectele (drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din contractul respectiv) numai între părţi, iar nu şi faţă de terţe persoane, printre care se numără şi adversarul din proces – res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.
Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată/executare avansate de partea care a câştigat procesul sau care execută silit o hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu, în care sunt incluse şi sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de intimată, în speţă, cu avocatul său, îşi va produce efectele şi faţă de partea care a pierdut procesul (aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinţei exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deşi ea, evident, nu a participat nici personal şi nici prin reprezentare la încheierea contractului respective) în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. În sistemul nostru de drept, sancţiunea cu caracter general care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câştigat procesul are dreptul de a obţine de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârşită de cel ce a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv), dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câştigat procesul nu ar putea obţine de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (de data aceasta, fapta ilicită a fost săvârşită de cel ce a câştigat procesul şi constă în exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri).
În ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc, instanţa constată că acesta a fost stabilit cu respectarea prevederilor art. 37 alin.1 lit. a din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu respectarea următoarelor condiţii: a) pentru sumele mai mici de 50.000 lei, onorariul poate fi de până la 10%. Prin procesul-verbal încheiat la data de 21.10.2008, executoriul judecătoresc a stabilit onorariul său la suma de 4700 lei. În temeiul art. 3717 C.proc.civ., sumele stabilite de executor prin proces-verbal, constituie titlu executoriu.
Prin prisma considerentelor dezvoltate anterior, instanţa urmează să admită în parte contestaţia la executare formulată, în ceea ce priveşte cheltuielile de executare silită, în partea reprezentând onorariul de avocat creditoare pentru această fază procesuală, urmând să-l reducă de la 10.000 lei la 500 lei.
Între data sesizării instanţei şi data judecăţii, debitoarea a achitat debitul datorat prin ordinul de plată, motiv pentru care devin aplicabile dispoziţiile art. 4041 – 4043 C.proc.civ., privind întoarcerea executării silite.
În aceste circumstanţe, instanţa urmează să anuleze în parte actele de executare din dosarul de executare silită al Biroului Executorului Judecătoresc CLC pentru suma de 9500 lei, reprezentând onorariu avocat creditoare pentru faza de executare silită să dispună întoarcerea executării silite cu privire la această sumă prin obligarea intimatei SC … SA la restituirea sumei de 9500 lei către contestatoarea SC … SRL.
