Stare de sănătate precară. Perioadă îndelungată de timp
C. civ., art. 998
1. Acordarea pensiei de limită de vârstă retroactiv, un an mai târziu faţă de data depunerii cererii, demonstrează lipsa de preocupare a Casei de Pensii pentru îndeplinirea la timp şi în mod legal a atribuţiilor de serviciu.
Din cauza aceasta comportamentul abuziv şi arbitrar constituie elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de fapta ilicită.
în privinţa motivaţiei, aceasta rezultă din însuşi conţinutul faptei ilicite şi din nerespectarea atribuţiei de a răspunde unei cereri în termenul legal de 45 de zile.
în privinţa motivaţiei, aceasta rezultă din însuşi conţinutul faptei ilicite şi din nerespectarea atribuţiei de a răspunde unei cereri în termenul legal de 45 de zile.
Prejudiciul constă în afectarea echilibrului emoţional, deosebit de important în gestionarea unei stări de sănătate marcate de experienţa traumatizantă a unei afecţiuni oncologice. Pentru o astfel de constatare nu este nevoie de dovedirea primirii unor îngrijiri medicale psihiatrice sau a unei consilieri psihologice, pentru că oricărui individ trebuie să i se recunoască dreptul la o existenţă cotidiană în care să fie protejat, ca efect al legilor în vigoare, de abuzul unor instituţii sau persoane.
Instanţa nu a negat drepturile şi obligaţiile Casei de Pensii de a verifica îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor de pensionare, dar această verificare trebuia făcută în termenul prevăzut de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale, încă de la momentul examinării iniţiale a cererii de pensionare.
2. Acordarea retroactivă a drepturilor de nu compensează stresul, sentimentul de frustrare şi umilinţă resimţit acut de pensionar, nevoit să aştepte ca pârâta Casa de Pensii să îşi găsească timp pentru a-i soluţiona cererea şi apoi pentru a se răzgândi în privinţa dezlegării date iniţial.
3. Raportat la nivelul pensiei de 1.017 lei (RON), suma de 7.000 lei (RON) reprezintă drepturile de pentru aproximativ 7 luni. Având în vedere că reclamanta a aşteptat peste un an acordarea, chiar şi retroactivă, a pensiei, o despăgubire care să fie echivalentă cuantumului sumelor reprezentând pensia pe aproximativ 7 luni nu
apare excesivă sau disproporţionat de mare în raport de gravitatea faptei ilicite reţinute în sarcina Casei de Pensii.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 2643/R din 8 iunie 2010, în Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Jurisprudenţa C.A.B. sem. II2010, p. 253-258
Prin recursul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, recurenta S.G. a criticat sentinţa civilă nr. 7709/07.12.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, arătând că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că drepturile au fost acordate cu un an şi 4 luni întârziere, în toată această perioadă, ca şi în intervalele ce au precedat-o, intimata-pârâtă, prin intermediul salariaţilor săi, manifestând o mentalitate grosolană şi un comportament iresponsabil prin emiterea repetată a unor decizii incorecte. Recurenta nu şi-a întemeiat în drept cererea de recurs.
Asupra recursului, Curtea a reţinut următoarele:
Recurenta este nemulţumită de neacordarea de către Tribunalul Bucureşti a despăgubirilor materiale şi morale în cuantum de 10.000 lei (RON), toate criticile sale fiind îndreptate împotriva soluţiei date acestor pretenţii, critici pe care Curtea le subsumează motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
In privinţa daunelor materiale, din susţinerile recurentei, acestea ar consta în cheltuielile ocazionate de suferinţa unei intervenţii chirurgicale, analize şi consultaţii medicale, adrese expediate pârâtei şi forurilor superioare ale acesteia, la care se adaugă contravaloarea transportului. Deşi a formulat astfel de pretenţii, însăşi recurenta admite că nu deţine şi nu poate prezenta instanţei chitanţe doveditoare ale acestor cheltuieli, bilete de transport sau orice alte dovezi materiale în susţinerea pretenţiei constând în acordarea daunelor materiale.
Pentru a-şi justifica pretenţiile, reclamanta-recurentă era obligată să probeze existenţa lor, prezentând înscrisuri care să ateste efectuarea unor asemenea cheltuieli, iar nu numai acte şi scrisori medicale care să arate o stare de sănătate serios afectată de o serie de afecţiuni deosebit de grave. Neprezentând astfel de înscrisuri, pretenţiile sale constând în acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 3.000 lei (RON) nu pot fi privite ca fiind întemeiate.
în privinţa daunelor morale cuantificate la suma de 7.000 lei (RON), Curtea a reţinut următoarele:
Actele medicale depuse la dosarul de fond arată că, cel puţin începând cu anul 2005, reclamanta-recurentă s-a confruntat cu probleme de sănătate deosebit de grave care, în lipsa unei intervenţii terapeutice
adecvate, ar fi putut avea consecinţe nefaste şi iremediabile. In acest
context, după intervenţia chirurgicală din anul 2005 şi tratamentul ce a urmat acestei intervenţii, nu poate fi negat că viaţa recurentei-reclamante s-a schimbat, aceasta fiind nevoită să îşi supravegheze permanent starea de sănătate şi să adopte o conduită de viaţă echilibrată, cu evitarea pe cât posibil a situaţiilor generatoare de stres care pot conduce la scăderea puterii de rezistenţă a organismului şi la agravarea sau recidiva unor afecţiuni de natură oncologică.
La data de 01.07.2008 reclamanta-recurentă a depus la intimată o cerere de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, soluţionată abia la
05.02.2009, adică după aproximativ 7 luni. Prin decizia din 05.02.2009, intimata a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, motivând că perioada 20.04.1989-31.03.2001 nu a fost luată în calcul ca fiind grupa a II-a de muncă, întrucât natura funcţiei de inginer principal nu se încadrează în reglementările legale referitoare la grupele superioare de muncă. Decizia din care Curtea a extras motivarea conţine o singură pagină, dar intimatei i-au fost necesare 7 luni pentru a o redacta, în condiţiile în care dispoziţiile legale îi stabileau imperativ un termen de soluţionare al cererii de 45 de zile.
împotriva acestei decizii (R810409/05.02.2009) a formulat contestaţie ce a format capăt de cerere al prezentului litigiu.
In timpul judecăţii, la data de 02.07.2009, pârâta-intimată emite o nouă decizie care o revocă (anulează) pe cea din 05.02.2009, prin care este recunoscută grupa a Il-a de muncă pentru intervalul mai sus amintit şi sunt calculate, un an de zile după depunerea cererii, drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu 01.07.2008.
Se naşte firesc întrebarea, în contextul analizei conduitei intimatei-pârâte, ce anume s-a schimbat în prevederile legale aplicate iniţial recurentei de natură să genereze emiterea unei noi decizii în luna iulie 2009 care valorifică grupa a II-a de muncă, în contrast cu prima decizie, din 05.02.2009, care neagă acest drept.
Analizând menţiunile deciziei 208955/02.07.2009, prin care au fost stabilite începând cu 01.07.2008 drepturile de pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 1.071 lei (RON), nu rezultă că ceva s-ar fi schimbat, prin prisma dispoziţiilor legale de care trebuia să ţină cont intimata-pârâtă, în perioada februarie 2009 – iulie 2009.
Această împrejurare conduce către o singură concluzie logică, şi anume că intimata-pârâtă a ignorat cu bună-ştiinţă dispoziţiile legale în baza cărora ar fi trebuit, în termen de 45 de zile de la data de 01.07.2008, să stabilească şi să plătească reclamantei o pensie de limită de vârstă.
Din pricina comportamentului abuziv al intimatei-pârâte timp de un an reclamanta-recurentă nu şi-a putut primi drepturile de pensie pentru care a contribuit lunar întreaga perioadă de activitate.
Chiar dacă, într-un final, atunci când intimata-pârâtă a apreciat că e cazul să îşi reconsidere poziţia iniţială, reclamanta-recurentă şi-a primit drepturile de pensie retroactiv, începând cu data de 01.07.2008, această împrejurare nu este suficientă pentru a justifica conduita intimatei-pârâte şi a conduce la concluzia inexistenţei oricărei afectări a echilibrului emoţional al recurentei.
Aceasta din urmă, timp de aproximativ un an a trăit mai întâi cu stresul permanent al incertitudinii în privinţa termenului de soluţionare a cererii depuse, pentru ca mai apoi să suporte neplăcerile cauzate de respingerea cererii de pensionare şi acţionarea în instanţă a pârâtei-intimate.
Toată această aşteptare, 7 luni în loc de 50 de zile, pentru a afla soluţia unei cereri prin care se urmărea valorificarea unui drept, iar nu vreo facilitate lăsată la aprecierea suverană a pârâtei-intimate, şi apoi alte 5 luni până la momentul la care, brusc şi fară vreo motivare specială a schimbării atitudinii, pârâta s-a răzgândit şi a acordat pensia solicitată cu un an mai devreme, nu poate să nu afecteze starea psihică, echilibrul emoţional al unei persoane care, după o viaţă întreagă de plată a contribuţiei, respectiv 42 de ani, 4 luni şi 25 de zile, se vede lipsit de dreptul său la pensie, principala, dacă nu cumva singura modalitate de subzistenţă la vârsta pentru care devine incident riscul asigurat prin plata contribuţiei de asigurări sociale în timpul vieţii active.
Chiar dacă vârsta reclamantei-recurente la data de la care s-a stabilit acordarea retroactivă a pensiei pentru limită de vârstă nu este foarte înaintată, respectiv 57 de ani şi 4 luni, în situaţia particulară a reclamantei-recurente această împrejurare trebuie tratată nuanţat.
Curtea a subliniat că este vorba despre o persoană de 57 de ani şi 4 luni, care solicită pensie şi care în antecedentele medicale personale a supravieţuit unei afecţiuni oncologice pentru care era încă în perioada de remisie, perioadă în care este deosebit de important a se asigura pe cât posibil celui suferind un climat echilibrat, la adăpost de situaţii generatoare de stres extern.
Or, în cauză, atitudinea pârâtei-intimate constituie cu pregnanţă o cauză generatoare a unui stres psihic important, cu atât mai mult cu cât s-a suprapus peste o nouă intervenţie chirurgicală, adăugându-se unei situaţii deja dificile cu care s-a confruntat în anul 2008 reclamanta, respectiv îndepărtarea unei formaţiuni tumorale benigne la nivelul vaginului.
In loc ca recurenta-reclamantă să aibă liniştea sufletească necesară pentru a privi cu optimism şi calm o nouă intervenţie chirurgicală, recurenta a fost nevoită să gestioneze, în aceeaşi perioadă, o problemă deosebit de importantă pentru siguranţa sa materială, şi anume lipsa unui răspuns şi apoi refuzul acordării pensiei pentru limită de vârstă.
Departe de a dovedi buna-credinţă a pârâtei, acordarea pensiei de limită de vârstă retroactiv, începând cu 01.07.2008, un an mai târziu faţă de data depunerii cererii, demonstrează lipsa de preocupare a intimatei pentru îndeplinirea la timp şi în mod legal a atribuţiilor de serviciu.
Din cauza aceasta comportamentul abuziv şi arbitrar, care creează impresia că pârâta se bucură de libertatea de a soluţiona cererile oricât de târziu şi în oricare manieră crede de cuviinţă, constituie elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de fapta ilicită.
Prejudiciul, ale cărui aspecte au fost detaliate în cele ce preced, constă în afectarea echilibrului emoţional, deosebit de important în gestionarea unei stări de sănătate marcate de experienţa traumatizantă a unei afecţiuni oncologice. Pentru o astfel de constatare nu este nevoie de dovedirea primirii unor îngrijiri medicale psihiatrice sau a unei consilieri psihologice, pentru că oricărui individ, iar reclamanta nu face excepţie, trebuie să i se recunoască dreptul la o existenţă cotidiană în care să fie protejat, ca efect al legilor în vigoare, de abuzul unor instituţii sau persoane.
In cazul reclamantei-recurente, stresul provocat de conduita pârâtei a constat în incertitudinea creării unui cadru financiar stabil ca urmare a primirii pensiei pentru care a cotizat, fără întârzierile permise sau tolerate, timp de peste 37 de ani, pe parcursul întregii sale vieţi active. O astfel de atitudine a pârâtei este de natură să tulbure orice cetăţean care adresează o cerere, pentru că lasă impresia că instituţia se situează deasupra şi în afara nevoilor cetăţenilor pentru care îşi justifică însăşi existenţa.
Curtea nu a negat drepturile şi obligaţiile pârâtei de a verifica îndeplinirea de către reclamanta-recurentă a condiţiilor de pensionare, dar subliniază că această verificare trebuia făcută în termenul prevăzut de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale, încă de la momentul examinării iniţiale a cererii de pensionare.
Acordarea retroactivă a drepturilor de pensie nu compensează stresul, sentimentul de frustrare şi umilinţă resimţit acut de reclamanta-recurentă, nevoită să aştepte ca pârâta să îşi găsească timp pentru a-i soluţiona cererea şi apoi pentru a se răzgândi în privinţa dezlegării iniţiale date cererii. O astfel de mentalitate pune în prim-plan instituţia, iar nu cetăţeanul care i se adresează, deşi în lipsa celui din urmă, nicio instituţie nu şi-ar mai justifica utilitatea practică, pentru că nu ar servi rezolvării niciunui interes particular sau, după caz, colectiv.
Curtea şi-a exprimat convingerea că pârâta va găsi în motivarea prezentei decizii suficiente argumente care să o determine să îşi revizuiască
pe viitor nu numai deciziile pe care le dă în executarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, ci însăşi conduita prin care înţelege să relaţioneze cu pensionarii în slujba cărora se regăseşte.
In acest sens este necesară o cuantificare corectă a daunelor morale, de natură să sancţioneze în mod corespunzător conduita delictuală a pârâtei, conduită care întruneşte, în analiza mai sus expusă, toate condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ.
Curtea a constatat că recurenta-reclamantă a cerut 7.000 lei (RON), cu titlu de daune morale, sumă pe care instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind just şi echilibrat cuantificată.
Raportat la nivelul pensiei de 1.017 lei (RON), suma de 7.000 lei (RON) reprezintă drepturile de pensie pentru aproximativ 7 luni. Având în vedere că reclamanta-recurentă a aşteptat peste un an acordarea, chiar şi retroactivă, a pensiei, o despăgubire care să fie echivalentă cuantumului sumelor reprezentând pensia pe aproximativ 7 luni, nu apare excesivă sau disproporţionat de mare în raport de gravitatea faptei ilicite reţinute în sarcina pârâtei-intimate.
Pe cale de consecinţă, Curtea a stabilit-o în sarcina pârâtei, cu speranţa că aceasta din urmă a înţeles pe deplin semnificaţia conduitei sancţionate şi nu va mai aştepta încă un an pentru punerea în a prezentei decizii, care statuează calitatea de debitor pentru o creanţă a recurentei-reclamante în sumă de 7.000 lei (RON).
Curtea a subliniat că, din perspectiva analizei temeiniciei daunelor morale, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde o motivare corespunzătoare, Tribunalul limitându-se la a afirma exclusiv că „cheltuielile efectuate cu demersurile juridice întreprinse […] nu au fost dovedite”, omiţând să observe faptul că reclamanta a formulat pretenţii constând în daune materiale şi morale, aşa cum însuşi Tribunalul i-a solicitat să detalieze chiar la termenul la care a rămas în pronunţare.
Dacă în privinţa cheltuielilor ocazionate de demersurile juridice fraza instanţei de fond poate valora motivare, în ceea ce priveşte analiza temeiniciei daunelor morale solicitate, fraza mai sus citată nu poate constitui o motivare a respingerii pretenţiilor formulate cu acest titlu.
Modalitatea în care Tribunalul a expediat două capete de cerere, însumând 10.000 lei (RON) pretenţii, arată lipsa de preocupare în acurateţea motivării unei soluţii pentru care instanţa de fond trebuia să expună în considerente atât motivele de fapt, cât şi pe cele de drept, în baza cărora a respins acţiunea ca neîntemeiată sub toate capetele de cerere formulate, soluţie eronată prin prisma neacordării daunelor morale.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) cu referire la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., a admis recursul, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei recurate şi a obligării pârâtei la plata către reclamantă a suinei de 7.000 lei (RON), cu titlu de daune morale.
