Există identitate de părţi – atât petenţii de acum, cât şi intervenienta au avut şi au statutul de participanţi în proces; de obiect – în ambele procese se urmăreşte de către societatea comercială acelaşi folos, grefat pe dreptul subiectiv, de folosinţă asupra terenului, referitor la terenul pe care sunt amplasate edificatele; de cauză – actuala intervenientă îşi fundamentează reclamaţia sa pe pretinsul drept câştigat prin sentinţa civilă din dosarul nr. 149/2002, devenită ineficientă ca urmare a soluţiilor date în dosarul nr. 4903/190/2009.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., decizia nr. 379/R/17 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 4756/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis în parte plângerea formulată de petenţii GAS, PI şi PMA împotriva hotărârilor Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud nr. 165/13,02.2008 şi nr. 735/04.12.2007 în contradictoriu cu intimatele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Silivaşul de Câmpie şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud; s-a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC OA SRL Crăieşti, în contradictoriu cu petenţii GAS, PI, PMA; s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al petenţilor pentru suprafaţa de 0,8 ha pe vechiul amplasament; s-a respins ca neîntemeiată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren forestier; s-a constatat existenţa în patrimoniul intervenientei a dreptului de superficie constând în proprietatea asupra construcţiilor dobândite prin cumpărare şi folosinţă asupra terenului efectiv ocupat de construcţii (C1+C2+C3+C4+C6); s-a respins cererea intervenientei pentru constatarea unui drept de superficie pentru suprafaţa de teren neocupată de construcţii ce face parte din nr.top.931/a/1, din C.F.1616 Silivaşul de Câmpie; s-a dispus înscrierea dreptului de superficie în evidenţele cadastrale pe numele intervenientei SC OA SRL Crăieşti, respectiv C.F.1616, nr.top.935/2/1/2/2/1; cheltuielile de judecată au fost compensate.
Împotriva sentinţei expuse au declarat recurs petenţii.
Recursul este fondat şi se va admite aşa cum s-a formulat.
Analizând pretenţiile şi argumentele de fapt ale cererii de chemare în judecată prezente şi ale cererii de intervenţie în interes propriu, raportat la soluţiile pronunţate în dosarul civil nr. 4903/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa, tribunalul constată că soluţia adoptată de prima instanţă în legătură cu îndreptăţirea intervenientei SC OA SRL Crăieşti la obţinerea unui drept de folosinţă, componentă a dreptului de superficie, asupra terenului de sub construcţiile evidenţiate în dispozitivul sentinţei atacate, ignoră cu desăvârşire corectitudinea apărării petenţilor circumscrisă excepţiei autorităţii de lucru judecat derivată din hotărârile date în dosarul mai sus amintit.
Prin sentinţa civilă nr. 2635/2009 a Judecătoriei Bistriţa s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de SC OA SRL, în contradictoriu cu Comisia locală Silivaşul de Câmpie, GAS, PI, PMA şi Comisia Silivaşul de Câmpie, prin primar. Acţiunea a avut ca obiect constatarea că reclamanta are un drept de superficie asupra imobilului teren în suprafaţă de 27.972 mp înscrisă în C.F.1616 Silivaşul de Câmpie nr. top. 935/2/1/2/2/1 şi drept de proprietate asupra a trei grajduri, un siloz, platforma moară, drumuri şi platforme, alimentare cu apă, rezervor 50 mc şi captare, instalaţie electrică şi transformator electric aferent fermei; rectificarea întabulării dreptului de superficie în situaţia în care identificarea nu este corectă.
Prin expertiza întocmită de expertul PV s-a constatat că într-adevăr, terenul de 8300 mp pe care se află edificatele aflate în proprietatea reclamantei, dobândite prin vânzare la licitaţie publică, drept valorificat prin sentinţa civilă nr. 2729/2002 a Judecătoriei Bistriţa dată în dosarul nr. 149/2002, nu se identifică în C.F.1616 nr.top.935/2/1/2/2/1, ci se regăsesc în C.F.1119 Silivaşul de Câmpie nr.top.921/2/1/1, 923/1/2/1/1, 931/1/1/1/1 cu proprietar tabular antecesorul pârâţilor persoane fizice, GA, care la data efectuării lucrării nu era încă reconstituit în favoarea urmaşilor tabulari.
Sentinţa nr. 2635/2009 reţine că: „superficia se poate constitui prin convenţia constructorului de bună-credinţă cu proprietarul terenului, ori în speţă titularii dreptului de proprietate faţă de care se solicită înscrierea dreptului de superficie nu sunt de acord cu această înscriere, ei solicitând terenul în suprafaţă de 8300 mp, cu toate că aceasta nu se află în titlul de proprietate citat mai sus, dar urmează a se proceda potrivit legilor fondului funciar, fiind practic recunoscut că şi acest teren a fost al antecesorilor pârâţilor P şi G.
Având în vedere starea de fapt expusă mai sus, cum nu s-a făcut dovada existenţei în favoarea reclamantei a unui drept de superficie faţă de terenul în suprafaţă de 8300 mp, aparţinând pârâţilor mai sus amintiţi, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată acţiunea civilă precizată, nefiind date astfel motive de rectificare a întabulării dreptului de superficie al reclamantei şi nefiind întemeiat nici petitul de obligare a pârâţilor să recunoască reclamantei dreptul de superficie pe care de altfel nu l-a dobândit.”
Hotărârea s-a menţinut prin decizia nr. 107/A/2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, unde se subliniază că: „raportat la faptul că pe de o parte terenul de 19.700 mp este proprietatea intimaţilor, iar pe de altă parte terenul de 8.300 mp constituie obiect al cererii de reconstituire, în mod corect s-a respins acţiunea reclamantei, nefiind îndeplinite condiţiile instituirii superficiei.”
Concluziile primelor două instanţe au fost întărite de Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 683/R/2010, prin care s-a respins recursul reclamantei, statuându-se încă o dată că: „atât timp cât dreptul de superficie se poate constitui în mod legal prin convenţia constructorului de bună-credinţă cu proprietarul terenului şi având în vedere că pârâţii, în calitate de succesori ai proprietarului tabular GA, au formulat notificare la Legea nr. 10/2001, anterior cumpărării construcţiilor de către reclamantă şi au solicitat terenul în suprafaţă de 8300 mp, cu toate că acesta nu se află în titlul de proprietate citat mai sus, potrivit legilor fondului funciar, fiind practic recunoscut că şi acest teren a fost al antecesorilor pârâţilor P şi G, nu sunt de acord cu această înscriere, Curtea apreciază că tribunalul a făcut o corectă aplicare şi interpretare a textelor legale incidente în cauză, astfel încât soluţia de respingere a cererii de constituire a dreptului de superficie este legală.
Susţinerea reclamantei recurente referitoare la faptul că terenul în suprafaţă de 8300 mp este la dispoziţia comisiei locale de fond funciar nu poate fi reţinută de Curte deoarece, aşa cum s-a arătat anterior terenul a fost solicitat spre reconstituire de pârâţii intimaţi, atât în baza legilor fondului funciar, cât şi în temeiul prevederilor Legii 10/2001, astfel că nu se încadrează în categoria terenurilor aflate la dispoziţia comisiei locale de fond finalizat printr-o hotărâre irevocabilă emisă în procedura administrativă şi eventual jurisdicţională, cât proprietar tabular al terenului este antecesorul intimaţilor şi nu statul român.
Având în vedere soluţia dată petitului din cererea de chemare în judecată, având ca obiect constituirea dreptului de superficie a reclamantei care reprezintă acţiunea de fond, în cauză nu sunt incidente prevederile art.33 din Legea nr.7/1996 şi cele ale art.89 din Ordinul nr. 633/2006 referitoare la rectificarea înscrierilor de carte funciară, rectificare care ar fi fost admisibilă doar în situaţia admiterii petitului mai sus arătat”.
În rezumat, deci, sentinţa şi deciziile nu-i acordă reclamantei dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor. Cu toate acestea, judecătoria în dosarul de faţă pronunţă o hotărâre contrară, deşi sunt întrunite toate trei condiţiile cumulative statornicite în articolul 1201 Cod civil. Este de necontestat că există identitate de părţi – atât petenţii de acum, cât şi intervenienta au avut şi au statutul de participanţi în proces; de obiect – în ambele procese se urmăreşte de către societatea comercială acelaşi folos, grefat pe dreptul subiectiv, de folosinţă asupra terenului, referitor la terenul pe care sunt amplasate edificatele; de cauză – actuala intervenientă îşi fundamentează reclamaţia sa pe pretinsul drept câştigat prin sentinţa civilă din dosarul nr. 149/2002, devenită ineficientă ca urmare a soluţiilor date în dosarul nr. 4903/190/2009.
Concluzionând, prima instanţă prin sentinţa atacată a contrazis cele stabilite prin hotărâri anterioare, afirmând un drept negat, ceea ce conduce la modificarea sentinţei aici recurată în direcţia respingerii cererii de intervenţie în interes propriu în întregime.
S-a încercat în susţinerea hotărârii să se justifice cererea intervenientei prin două argumente. Cel dintâi rezidă în buna-credinţă a achizitorului ca urmare a dobândirii dreptului pentru teren prin convenţia la care a achiesat chiar cel menţionat ca proprietar al terenului în C.F.1616, în speţă Statul Român, iar secundul că suprafaţa afectată de construcţii nu este identică cu cea cerută de petenţi.
Concluziile sunt eronate. Expertiza tehnică extrajudiciară aparţinând expertului OA subliniază că terenul din litigiu, de 8300 mp, pe care se află construcţiile este întabulat în C.F.1119 şi nu în C.F.1616 (tocmai de aceea societatea a şi formulat cererea de rectificare din dosar nr. 4903/190/2009, observând greşita identificare). Împrejurarea că în prima coală funciară nu figurează înscrisă nici o construcţie, dezmembrământ al dreptului de proprietate, concesiune, închiriere, superficie se datorează faptului că acţiunea în rectificare a fost respinsă, dar aceasta nu înseamnă că în litigiu este vorba de terenuri distincte. Schiţele la care s-a făcut referire mai înainte atestă fără dubiu că terenul dorit de intervenientă este unul şi acelaşi cu cel pentru care s-a admis plângerea introductivă şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,80 ha pe vechiul amplasament în beneficiul recurenţilor.
Din al doilea punct de vedere, din nou trebuie remarcat că judecătoria a confirmat în favoarea intervenientei valabilitatea unei convenţii ratificate de Statul Român, înscris ca proprietar în C.F. 1616, în dispreţul dezlegărilor hotărârilor care atrag autoritatea de lucru judecat şi care sunt în sensul că o convenţie validă de dobândirea folosinţei terenului poate şi trebuie să fie încheiată exclusiv cu urmaşii lui GA, adevăratul proprietar al terenului aferent grajdurilor, etc.
Este întemeiată şi critica recursului în privinţa întinderii dreptului recurenţilor de a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru încă 1,15 ha. Pentru terenul forestier petenţii prezintă trei dovezi. Primele două, pentru o suprafaţă de 9953 mp din C.F.1143 nr.top.620/a/4 (proprietar exclusiv GA a lui A – tatăl petenţilor, întabulat cu titlu de cumpărare şi în baza posesiunii de fapt, în anul 1947) şi de 8.632,5 mp din C.F.179 nr.top.620/a/1/1/2 din suprafaţa de 17.265 mp, coproprietate în părţi egale aparţinând tot tatălui petenţilor, alături de GA, măritată F, cu titlu de cumpărare şi în baza posesiunii de fapt, în anul 1948), în total 18.585,5 mp. Pentru acest imobil, petenţii au obţinut dreptul prin emiterea titlului de proprietate nr.54.524/2001, 1 ha şi prin Hotărârea nr. 735/2007, contestată, în parte, prin înscriere pe anexa de la fila 14 cu 0,86 ha, identificate cu date de carte funciară corespunzător colilor amintite (nr. 1143, 179).
Ceea ce-i nemulţumeşte în acest proces este faptul că nu li s-a retrocedat încă 1,15 ha pădure. Instanţa de fond reţine că nu au făcut dovada că autorii recurenţilor au deţinut în proprietate alte păduri decât cele identificate în alineatul precedent.
Statuarea este, de asemenea, incorectă, deoarece nu s-au avut în vedere şi nu s-au analizat dovezile pe care se grefează cererea, ajungându-se, prin urmare, la o soluţie contrară tuturor mijloacelor probatorii.
Expertiza tehnică a lui MDV constată că recurenţilor li se cuvine o suprafaţă de 2 iugăre, care nu este identică cu cea întabulată în C.F. 1143, 179. Afirmaţia este dovedită prin „Cererea declaraţie” datând din anul 1941 (anterior anilor în care GA a lui A a cumpărat o pădure de 1,86 ha – 1947, 1948) prin care se atestă că GA era „proprietar necontestat” a terenului de 2 iugăre şi solicita Ocolului Silvic competent dreptul de exploatare a pădurii în regim silvic. Această suprafaţă s-a poziţionat pe o schiţă de punere în posesie neautentificată (copie din 1972).
În prezenţa acestor înscrisuri şi a expertizei neînlăturate prin contradovezi de comisiile de fond funciar, nu li se poate contesta îndrituirea recurenţilor de a li se reconstitui dreptul şi pentru 1,15 ha teren cu vegetaţie forestieră, alături de 1,86 ha, motiv pentru care, ulterior admiterii recursului, se va modifica hotărârea inclusiv din acest punct de vedere.
Deşi cu ocazia dezbaterii recursului, petenţii au solicitat ca intimaţii să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de declararea recursului, la dosar nu s-a depus chitanţa prin care s-a achitat onorariul avocaţial. Consecinţa este aceea de respingere a acestei cereri.
