Lichidatorul debitorului SC E.T. SRL a solicitat antrenarea răspunderii administratorului social C.E pentru parte din pasiv, în temeiul art.124 lit.d din Legea 64/1995 susţinând că acesta a desfăşurat o activitate defectuoasă ţinând o fictivă şi a făcut să dispară documente contabile.
Prin sentinţa nr.5183 din 11 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins acţiunea cu motivarea că răspunderea organelor de conducere a unei derivă dintr-un raport juridic de mandat comercial, că această răspundere este subsidiară şi ea poate fi antrenată după lichidarea activului societăţii, iar din raportul lichidatorului rezultă că bunurile din averea debitorului nu au fost încă valorificate.
Lichidatorul a declarat recurs împotriva sentinţei susţinând că soluţia s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor Legii 64/1995, conform cărora răspunderea trebuie analizată în raport cu dispoziţiile art. 124 lit. d din lege , dovedindu-se că administratorul a ţinut o fictivă, a făcut să dispară documente, iar mijloacele fixe deţinute scriptic, nu există faptic.
Prin decizia nr.142 din 9 martie 2004, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa , cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut că potrivit art.124 lit. d din Legea 64/1995R, se poate dispune ca o parte din pasivul debitorului aflat în procedură să fie suportat de administratorul social, dacă a săvârşit vreuna din faptele expres prevăzute de text.
Sumele obţinute, ca urmare a antrenării unei astfel de răspunderi, intră în averea debitorului şi vor fi destinate, potrivit art.125 din lege, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare în vederea continuării activităţii debitorului, iar în caz de lichidare, plăţii datoriilor .
Prin urmare nici o dispoziţie a legii nu condiţionează antrenarea răspunderii în temeiul art.124 din lege, de lichidarea în prealabil, a activului societăţii debitoare, dimpotrivă reglementează destinaţia sumelor astfel obţinute fie în faza reorganizării prin continuarea activităţii, fie în faza falimentului, aşa încât hotărârea judecătorului sindic este nelegală, întemeindu-se pe interpretarea greşită a legii.
Procesul soluţionându-se fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin.5 C.pr.civ., sentinţa a fost casată, iar cauza s-a trimis spre rejudecare pe fond.
