C. pen., art. 74-76
Condiţiile scuzei provocării sunt riguros reglementate de lege, cerându-se ca starea de tulburare să fie puternică şi să se menţină cu o intensitate suficientă pe tot intervalul de timp care desparte momentul terminării acţiunii provocatoare de momentul săvârşirii infracţiunii provocate.
Enunţarea dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. în considerentele hotărârii şi motivarea împrejurărilor considerate circumstanţe atenuante nu acoperă nelegalitatea pedepsei aplicată, atâta timp cât în minută şi în dispozitiv nu se menţionează aplicarea art. 74-76 C. pen., întrucât numai minuta şi dispozitivul exprimă ceea ce instanţa a hotărât şi numai în raport cu ele se poate verifica legalitatea pedepsei aplicate.
Decizia penala nr. 191 din 2 decembrie 2010
Prin sentinţa penală nr. 256 din 20 octombrie 2010, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 30.03.2010, partea vătămată a la domiciliul comun împreună cu numitul C.C. care, în jurul orei 22.00, ajungând la un conflict cu inculpatul,
l-a lovit, fiind apoi transportat la spital, unde însă nu a fost spitalizat.
In aceste condiţii, în cursul nopţii 30/31.03.2010, inculpatul a revenit la domiciliu, unde se afla fratele său, precum şi numitul C.C.
în dimineaţa zilei de 31.03.2010, constatând că la domiciliu sunt partea vătămată şi numitul C.C., inculpatul s-a implicat într-un conflict cu aceştia, după care a solicitat mamei sale o sumă de bani, în ideea de a se îndrepta, din punct de vedere penal, împotriva lui C.C., pentru agresiunea din seara anterioară.
Ulterior, inculpatul a luat un cuţit cu lama fixă, pe care l-a pus la îndemână, pentru ca în situaţia în care ar mai fi fost deranjat de partea vătămată să poată riposta.
După acest moment, partea vătămată a revenit la domiciliu, a avut un schimb de replici cu inculpatul, apoi s-a deplasat către bucătăria de vară, timp în care inculpatul, pe fondul hotărârii anterioare de a reacţiona violent, a luat cuţitul şi mergând în urma părţii vătămate, din spate, i-a aplicat o lovitură de cuţit în flancul toracic drept.
în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea primei instanţe a fost apelată de inculpat, susţinând, între altele, că a comis fapta într-o stare de tulburare determinată de conduita provocatoare a victimei care i-a aplicat lovituri în seara anterioară săvârşirii faptei.
Curtea a constatat că potrivit lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din împrejurările comiterii faptei şi din modul de a acţiona al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că, în momentul săvârşirii faptei, se afla într-o puternică stare de tulburare în sensul dispoziţiilor lit. b) C. pen.
Este de necontestat că între inculpat şi victimă există relaţii conflic-tuale în cadrul cărora a avut loc şi incidentul din noaptea anterioară comiterii faptei când inculpatul a fost lovit cu pumnii de victimă.
Acest conflict nu poate fundamenta concluzia existenţei provocării, întrucât condiţiile scuzei provocării sunt riguros reglementate de lege, cerându-se ca starea de tulburare să fie puternică şi să se menţină cu o intensitate suficientă pe tot intervalul de timp care desparte momentul terminării acţiunii provocatoare de momentul săvârşirii infracţiunii provocate. Or, în speţă, din examinarea împrejurărilor cauzei rezultă că infracţiunea a fost săvârşită de inculpat după un interval mai mare de timp după momentul săvârşirii actului provocator al victimei, perioadă în care inculpatul a mai purtat discuţii cu victima (fratele său) şi şi-a manifestat dorinţa de a o ierta şi de a acţiona în judecată doar pe martorul C.C. ce a exercitat violenţe asupra sa împreună cu partea vătămată.
Prin urmare, nu poate fi reţinută scuza provocării, ce presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului, ceea ce în speţă nu s-a produs, întrucât inculpatul C.C. a săvârşit infracţiunea după ce a ieşit din starea de tulburare sau emoţie ce i s-a produs iniţial în momentul conflictului din noaptea anterioară.
In operaţiunea de individualizare a pedepsei, curtea de apel a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activităţii infracţionale concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracţiunii comise relevat de împrejurările săvârşirii ei, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului – atitudinea procesuală caracterizată prin recunoaştere şi regret, gradul de dezvoltare intelectuală şi starea psihică.
Toate aceste elemente au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa fondului, ce a manifestat suficientă clemenţă prin dozarea pedepsei în cuantum situat sub minimul spccial prevăzut de lege, ca efect al reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., apreciind corect că va fi în măsură să constituie o replică socială adccvată pericolului social concret al faptei şi făptuitorului şi va asigura realizarea scopurilor de exemplaritate şi educative ale pedepsei, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive.
Referitor la circumstanţa atenuantă reţinută în favoarea inculpatului, curtea, examinând hotărârea apelată, a constatat că deşi în mod just a fost reţinută de către prima instanţă ce i-a dat eficienţa cuvenită, prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancţionator, instanţa a omis totuşi să reţină şi în dispozitivul sentinţei circumstanţa atenuantă pe carc a reţinut-o, în fapt, în considerentele sentinţei. Or, enunţarea dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. în considerentele hotărârii şi motivarea împrejurărilor considerate circumstanţe atenuante nu acoperă nelega-litatca pedepsei aplicate, atâta timp cât în minută şi în dispozitiv nu se menţionează aplicarca art. 74-76 C. pen., întrucât numai minuta şi dispozitivul exprimă ceea ce instanţa a hotărât şi numai în raport cu ele se poate verifica legalitatea pedepsei aplicate.
