Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 9871/200/2007 din 17.12.2007, reclamanţii N A şi N Ş au chemat în judecată pe pârâta SC S SRL Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1) – rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare din 14.08.2007 având ca obiect înstrăinarea autoturismului marca Daewo Cielo, înmatriculat sub nr. BZ-06-BBG, cu carte de identitate F-206492; 2) – repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul restituirii lucrului şi a preţului (actualizat) şi 3) – obligarea pârâtei la plata de daune interese.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat că autoturismul achiziţionat de la pârâtă prezintă vicii ascunse grave (făcându-l impropriu înmatriculării şi utilizării), descoperite cu prilejul inspecţiei tehnice efectuate de Registrul Auto Român, astfel cum rezultă din raportul de verificare înregistrat sub nr. 362839 din 5.09.2007.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1352-1354 din Codul civil.
Pârâta a formulat întâmpinare în temeiul art.115 Cod procedură civilă solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât cu prilejul verificării autoturismului la data de 16.01.2007, la RAR Galaţi , nu s-au identificat pretinsele vicii ascunse, astfel cum au fost descrise prin acţiune (fila 29 dosar).
Prin cererea depusă la filele 31-32 dosar, pârâta l-a chemat în garanţie pe B C, fostul proprietar al bunului, în vederea antrenării şi a răspunderii acestuia, în cazul în care va cădea în pretenţiile reclamanţilor.
La termenul de judecată din 18.02.2008, pârâta a depus la fila 45 dosar o Notă de Precizări la cererea de chemare în garanţie, susţinând că înţelege să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare încheiat cu B C la data de 29.12.2006, radierea autoturismului de la numele său şi revenirea acestuia în proprietatea celui vinovat de efectuarea eventualelor intervenţii neautorizate asupra lui.
Prin întâmpinarea depusă la fila 145 dosar, B C a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât el a vândut autoturismul respectiv la data de 25.11.2006 cumpărătorului D T, iar contractul de vânzare cumpărare ce i se opune este fals.
Prin sentinţa nr. 3696din 23.06.2008 s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal, în temeiul art. 158 alin.1şi 3 în referire la art.2 pct.1 lit.a) din Codul de procedură civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a apreciat că litigiul comercial dedus judecăţii este neevaluabil în bani în raport de obiectul material al acestuia: rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare a unui autovehicul folosit ce face parte din fondul de comerţ al pârâtei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii în termen legal conform art.301 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303 Cod procedură civilă.
În expunerea motivelor de recurs, reclamanţii au invocat în esenţă că obiectul litigiului dedus judecăţii fiind evaluabil în bani, în condiţiile în care preţul autoturismului se circumscrie sumei de 14.380 lei, deci sub 100.000 lei, competenţa materială în soluţionarea cauzei revine judecătoriei în primă instanţă, şi nu tribunalului, conform prevederilor art.1 pct.1 şi respectiv aleart.2 pct.1 lit.a) din Codul de procedură civilă.
Prin decizia nr. 593 din 13.08.2008 s-a admis recursul ca întemeiat dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleaşi instanţe în vederea continuării judecăţii, apreciindu-se motivat, dar şi în raport şi de Decizia nr. 32 din 9.06.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii că acţiunea comercială pendinte judecăţii privind rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare a unui autoturism la preţul de 14.380 lei este evaluabilă în bani, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind Judecătoriei Buzău.
Cauza s-a reînregistrat la data de 18.09.2008 sub acelaşi număr, iar prin sentinţa nr. 5326 din 13.10.2008 s-a admis în parte acţiunea şi s-a respins cererea de chemare în garanţie, dispunându-se rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit, încheiat la data de 14.08.2007, între reclamant în calitate de cumpărător şi pârâtă în calitate de vânzător, având drept obiect autoturismul marca Daewo, tipul Cielo, înmatriculat sub nr. BZ-06-BBG, cu număr de identitate KLATF 19Y1sb521530, serie motor 184516, carte de identitate nr.F-206492, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâtei să reprimească bunul ce a format obiectul contractului şi să restituie reclamanţilor suma de 14.380 lei, actualizată la data restituirii efective, cu 412,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept :
În baza contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 14.08.2007, reclamantul N Ş a achiziţionat de la pârâta S.C. S S.R.L. autovehiculul marca Daewo, tipul Cielo, înmatriculat sub nr. BZ-06-BBG la preţul de14.380 lei efectiv achitat.
La data de 5.09.2007, reclamantul a solicitat RAR Buzău efectuarea verificării tehnice a autoturismului în vederea obţinerii certificării autenticităţii, necesară formalităţilor de radiere şi înscriere în circulaţie pe numele său. Prin Nota de constatare privind identificarea şi Raportul de verificare întocmite sub nr. 362839/5.09.2007 s-a reţinut că pe structura de rezistenţă a bunului s-au efectuat intervenţii prin care a fost înlocuită mai mult de 50% din caroserie, motiv pentru care s-a refuzat certificarea autenticităţii vehiculului, acesta neputând fi menţinut în circulaţie conform art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr.510/230/2007.
Conform raportului de expertiză tehnică ing. C A, reparaţiile de mare anvergură, neconforme la structura de rezistenţă a caroseriei autoturismului se constituie în vicii ascunse grave în condiţiile în care acesta nu mai poate fi înmatriculat, neputând fi depistate de reclamanţi la momentul cumpărării, ci numai de specialiştii RAR.
Făcând aplicarea prevederilor art. 1352 în referire şi la art. 954 alin.1 din Codul civil, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate elementele care condiţionează obligaţia de garanţie a vânzătorului, astfel că se impune rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între părţi la data de 14.08.2007,privind autoturismul Cielo BZ-06-BBG.
Sub incidenţa prevederilor art. 1355-1356 şi ale art.1.082 din Codul civil, precum şi ale art.13 din OG nr.78/2000, dar şi în raport de adresa nr. 48631/2007 cu care se atestă că înmatricularea autoturismului s-a efectuat pe numele pârâtei în baza unui Certificat de autenticitate emis de RAR la data de 16.01.2007, instanţa a apreciat că reclamantul – cumpărător are drept la o reparaţie integrală în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară, întrucât chematul în garanţie a vândut lucrul pârâtului în bună stare tehnică, pârâta fiind de rea credinţă.
Respingând capătul de cerere referitor la acordarea de daune interese, instanţa fondului a reţinut că reclamantul nu a produs dovezi în sensul cauzării unui prejudiciu prin neîntrebuinţarea lucrului şi nici cu privire la cuantumul acestuia, deşi cumpărătorului îi revenea sarcina probei conform art.1169 şi 1356 din Codul civil şi art. 129 din Codul de procedură civilă.
Respingând cerere de chemare în garanţie, instanţa a avut în vedere argumentaţia expresă anterior, reţinând că B C a vândut autoturismul fără vicii ascunse, bunul fiind întrebuinţat de cumpărător după destinaţie; ca urmare, chematul în garanţie a asigurat folosinţă utilă a vehiculului, nefiind întrunite condiţiile art.1352 – 1357 din Codul civil în ceea ce priveşte această vânzare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.C. S SRL Buzău în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303 din acelaşi cod.
În expunerea motivelor de recurs pârâta a invocat aprecierea eronată a probatoriului administrat în cauză şi greşita aplicare a legii, înţelegând să solicite modificarea sentinţei atacate, în principal, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, iar în subsidiar în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie a vânzătorului B C şi prin consecinţă rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare încheiat cu acesta la 29.12.2006 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea autovehiculului şi respectiv a preţului, actualizat, precum şi radierea din circulaţie.
Apreciază că singura condiţie ce poate pune în discuţie menţinerea sau rezoluţiunea celor două contracte de vânzare cumpărare vizează întrebuinţarea bunului conform destinaţiei şi nicidecum cele trei condiţii reţinute de instanţa fondului.
Or, conform expertizei administrate în cauză: la momentul încheierii ambelor contracte de vânzare cumpărare viciul exista, dar acesta nu poate fi apreciat ca fiind grav întrucât autoturismul se afla încă în circulaţie cu o stare tehnică bună, făcându-l impropriu doar înmatriculării; o parte din vicii sunt aparente, putând fi depistate de cumpărător, iar altele deşi calificate drept ascunse, RAR Brăila a certificat autenticitatea în vederea înmatriculării; autoturismul a suferit modificările majore anterior datei de 29.12.2006 şi anume la data când s-a făcut menţiunea schimbării culorii în cartea de identitate a autoturismului, acesta aflându-se în proprietatea chematului în garanţie: 26.01.2006.
Atât reclamanţii, cât şi chematul în garanţie au formulat întâmpinare, solicitând motivat respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 15, 16-18 dosar).
Prin decizia nr. 232 din 20.03.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul declarat de pârâta SC S. SRL Buzău, modificându-se sentinţa în sensul că : s-a admis cererea de chemare în garanţie a vânzătorului B C; s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit, încheiat la data de 29.12.2006 între BC (vânzător) şi SC S SRL Buzău (cumpărător), având drept obiect autoturismul marca Daewoo, tipul Cielo, înmatriculat sub nr. GL-28-ALY, cu număr de identitate KLATF19Y1SB521530, Serie motor 184516, număr carte identitate F-206492; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării chematului în garanţie B C de a reprimi bunul ce a făcut obiectul contractului rezoluţionat şi de a restitui pârâtei SC S SRL Buzău preţul încasat în sumă de 18.500 lei, actualizat în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective s-a dispus radierea din circulaţie a autoturismului ce a făcut obiectul contractului rezoluţionat, înmatriculat la cererea pârâtei SC S SRL Buzău ; chematul în garanţie B C a fost obligat să plătească pârâtei SC S SRL Buzău suma de 930 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( taxe de timbru şi onorariu avocat la fond şi în recurs).
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate referitoare la admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamanţii N A şi N Ş, rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit încheiat la data de 14.08.2007 cu pârâta SC S SRL Buzău şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut :
Autoturismul marca Daewo tipul Cielo, serie motor 184516, număr de identitate KLATF19Y1SB521530 şi carte de identitate F-206492 a făcut obiectul a două vânzări succesive şi anume: în baza contractului de vânzare cumpărare din 29.12.2006 fiind înstrăinat de B C cumpărătorului SC S. SRL Buzău la preţul de 18.500 lei şi respectiv în baza contractului de vânzare – cumpărare din 14.08.2007 fiind înstrăinat de SC S. cumpărătorului N Ş la preţul de 14.380 lei (filele 9,33 dosar fond).
Ultimul cumpărător: reclamantul N Ş, întreprinzând demersurile cuvenite în vederea obţinerii autenticităţii necesare formalităţilor de radiere şi înscriere în circulaţie a autovehiculului la numele său, s-a confruntat cu refuzul RAR Buzău, întemeiat pe art. 13 alin. 6 din O.G. nr.78/2000 şi art.2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 510/230/2007.
Conform Notei de constatare privind identificarea şi Raportului de verificare întocmite de RAR – Reprezentanţa Buzău sub nr. 362839 din 5.09.2007, pe structura de rezistenţă a autoturismului au fost efectuate reparaţii, în urma intervenţiei fiind înlocuită mai mult de 50% din caroserie, astfel că maşina nu poate fi menţinută în circulaţie (filele 14,15 dosar fond).
Prin raportul de expertiză tehnică ing. C A M, s-au confirmat în tot constatările RAR – Sucursala Buzău, concluzionându-se în sensul că:
• asupra autoturismului s-au efectuat reparaţii neconforme la structura de rezistenţă a caroseriei prin înlocuirea unor elemente plastice din serii de fabricaţie cu ani diferiţi: 1994 respectiv 1995 şi a pompei de frână din 1994; partea din faţă şi cea din spate prezintă succesiuni diferite de culori ( parte faţă: gri – gri, parte spate: alb – gri); sudurile efectuate pentru a îmbina două jumătăţi de autoturism diferite au fost polizate, chituite şi mascate cu vopsea;
• constatarea specialiştilor RAR este conformă cu starea tehnică actuală a autoturismului, după intervenţiile efectuate, neputând fi însă stabilită vechimea reparaţiilor;
• reparaţiile de mare anvergură efectuate asupra autoturismului constituie vicii ascunse care nu puteau fi depistate la momentul înstrăinării acestuia nici de pârâtă şi nici de reclamant, ci numai de către specialiştii RAR, care sunt instruiţi pentru astfel de inspecţii şi au acces la bazele de date ale fabricanţilor;
• din analiza fişei de înmatriculare rezultă că autoturismul a fost dotat cu instalaţie GPL, fiind vopsit din alb casablanca în gri la data de 26.01.2006, deci anterior cumpărării sale de către pârâtă;
• în condiţiile expuse, se poate afirma cu certitudine că autoturismul a fost reparat înainte de cumpărarea acestuia de către pârâtă (filele 102-105 dosar).
Contrar, deci, considerentelor sentinţei, în esenţă, viciile ascunse ale autoturismului existau deja la data dobândirii lui în proprietate de către pârâta S.C. S. SRL de la B C : 29.12.2006, în condiţiile în care culoarea a fost schimbată din alb casablanca în gri, folosită inclusiv la mascarea sudurii, la data de 26.01.2006, când bunul se afla neîndoielnic în proprietatea chematului în garanţie (astfel cum rezultă din fişa de înmatriculare: fila 20 dosar şi expertiza tehnică: fila 103 alin.3 dosar).
Pe de altă parte, viciile respective nu puteau fi depistate decât de o persoană de specialitate, ceea ce nu este cazul reclamantului şi nici al administratorului pârâtei, ci numai de către specialiştii în domeniu (astfel cum rezultă din expertiza tehnică: fila 104, ultimile două aliniate).
De necontestat, viciile ascunse ale autoturismului deşi grave, nu sunt imputabile pârâtei care s-a dovedit cu prisosinţă a fi de bună credinţă, bunul devenind impropriu întrebuinţării la care este destinat anterior datei achiziţionării (ceea ce implică deopotrivă înmatricularea în circulaţie şi eventuala revalorificare).
Tribunalul a apreciat ca fiind nerelevant faptul că anterior înstrăinării autoturismului către reclamant, Reprezentanţa Brăila a RAR a certificat autenticitatea, fiind de neînţeles, însă, solicitarea serviciului acestei autorităţi, străină de domiciliul titularului.
S-au înlăturat apărările formulate de chematul în garanţie prin întâmpinarea depusă la fila 54 dosar fond şi prin cea depusă la fila 15 dosar recurs, în sensul că în baza contractului de vânzare cumpărare din 25.11.2006 a vândut autoturismul cumpărătorului D T, pretinzând că i-a fost falsificată semnătura de pe contractul încheiat între reclamant şi pârâtă.
S-au avut în vedere în acest sens: adresa nr. 4233/20.03.2008 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Buzău (fila 70 dosar fond), fişa de evidenţă în format electronic a succesiunii înmatriculărilor şi radierilor autoturismului (filele 69, 70 dosar fond), cartea de identitate a vehiculului (fila 19 dosar fond), fişa de înmatriculare (fila 20 dosar fond) şi raportul de expertiză tehnică CA (filele 102-105, ultimile 2 file reprezentând planşe fotografice elocvente), care atestă nu numai succesiunea înmatriculărilor şi radierilor, dar şi faptul că la momentul schimbării culorii bunului: 26.01.2006, acesta se afla în proprietatea chematului în garanţie.
Înscrisul sub semnătură privată încheiat cu D T la data de 25.11.2006 prin care se atestă înstrăinarea autoturismului este nerelevant cauzei, în condiţiile în care nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în cauză.
Mai mult, deşi citat legal, chematul în garanţie nu a solicitat administrarea de dovezi, rămânând în totală pasivitate pe parcursul cercetării judecătoreşti şi nici nu a formulat obiecţiuni la expertiza tehnică ce i-a fost comunicată, prin aceasta concluzionându-se în sensul efectuării reparaţiilor în timp ce bunul se afla în posesia sa.
Referitor la semnătură, tribunalul a reţinut că B C a prezentat pe actele depuse la dosar 2 specimene de semnătură, una mai complicată (dar identică) care se regăseşte pe întâmpinarea depusă la fila 54 dosar fond şi pe contractul de vânzare cumpărare din 25.11.2006 privindu-l pe dobânditorul D T, act depus la fila 55 dosar fond şi alta mai simplă (dar identică) care se regăseşte pe întâmpinarea depusă la fila 15 dosar recurs şi pe contractul de vânzare cumpărare din 14.08.2007 privind-o pe dobânditoarea S.C. S. SRL, act depus la fila 9 dosar fond.
Acceptând totuşi, în plan teoretic, că între B C şi D T s-ar fi încheiat un contract de vânzare – cumpărare privind autoturismul în litigiu, tribunalul a reţinut şi în această ipoteză că nu s-au produs dovezi de natură să ateste finalizarea înstrăinării bunului, care oricum, a suferit reparaţii la o perioadă când se afla în proprietatea chematului în garanţie.
??
??
??
??
1