Executarea cu întârziere a sentintei. Buna-credintă a instituţiei publice. Culpa executării cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti. Proba elementelor răspunderii civile delictuale
C. civ., art. 998-999
1. Executarea cu întârziere a unei sentinţe civile definitive şi irevocabile, prin care Casa de Pensii este obligată să recalculeze punctul de şi să plătească daune morale, este susceptibilă de a angaja răspunderea civilă delictuală a celui obligat, dacă sunt administrate probele necesare pentru a fi dovedite elementele răspunderii civile delictuale, în condiţiile art. 998-999 C. civ.
2. Sentinţa civilă a fost pusă în executare, aşadar, Casa de Pensii nu a comis nicio faptă ilicită, întrucât aceasta s-a conformat dispozitivului sentinţei. împrejurarea că au trecut aproximativ 6 luni de la pronunţarea sentinţei şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor dispuse de către instanţa de judecată reprezintă o problemă de executare.
Executarea cu întârziere a sentinţei s-a realizat şi din culpa reclamantei, care nu a procedat la formularea unei cereri de punere în a sentinţei imediat, ci a aşteptat 6 luni, pentru a proceda la punerea în executare a sentinţei cu privire la plata daunelor morale obtinute.
Instituţia publică, imediat după ce partea a formulat cerere în acest sens, a pus în executare sentinţa, motiv pentru care s-a reţinut că neexecutarea în totalitate a sentinţei nu îi era imputabilă şi nu constituia o faptă ilicită, în sensul art. 998-999 C. civ. Buna-credinţă a instituţiei era ilustrată de împrejurarea că a procedat la efectuarea formelor de executare din luna martie.
3. Cu privire la existenţa prejudiciului, pensionara nu a solicitat instanţei de fond sau de recurs administrarea niciunui mijloc de probă pentru a dovedi existenţa şi, eventual, cuantumul său.
Existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este exclusă, atâta timp cât nu s-a constatat nici existenţa faptei ilicite şi nici a prejudiciului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 838 din 16 februarie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5696/26.06.2009, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta N.E., în contradictoriu cu intimata C.P.M.B.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 166763/26.03.2008, pârâta a dispus recalcularea drepturilor de cuvenite reclamantei, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005 şi O.U.G. nr. 19/2007, fiindu-i stabilită o pensie lunară de 343 lei, plata drepturilor urmând să se facă începând cu 1 august 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 648/29.01.2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 408 lei, să plătească reclamantei suma de 500 de lei, cu titlu de daune morale, precum şi să plătească reclamantei diferenţa între pensia pentru limită de vârstă recalculată în raport de un punctaj mediu anual, de 0,7795 puncte, începând cu luna august 2007, şi pensia încasată de la data menţionată la zi.
Tribunalul a constatat că pârâta a pus în executare sentinţa susmenţionată, aşa cum rezulta din decizia nr. 1667631/26.06.2008.
Fată de cele arătate mai sus, instanta de fond a constatat că cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale, este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu sunt întrunite elementele pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv nu este îndeplinită condiţia privitoarea la existenţa prejudiciului.
Instanţa de fond a constatat că şi cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente pagubelor produse este neîntemeiată, reclamanta neprecizând cu certitudine care este cuantumul acestor pagube.
împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta N.E., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi obligarea intimatei-pârâte la plata daunelor morale, ca urmare a nepunerii în executare a sentinţei civile nr. 648/29.01.2008.
Prin decizia civilă nr. 838/16.02.2010, a fost respins recursul ca nefondat şi a fost menţinută soluţia instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul declarat în prezenta cauză, prin încadrarea criticilor formulate la adresa sentinţei recurate, în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut că recursul declarat este nefondat pentru următoarele motive:
Recurenta solicita obligarea intimatei-pârâte Ia plata daunelor morale, ca urmare a nepunerii în executare a sentinţei civile nr. 648/
29.01.2008.
Din actele dosarului, s-a stabilit că sentinţa civilă nr. 648/29.01.2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, prin care pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 408 lei, să plătească reclamantei suma de 500 de lei, cu titlu de daune morale, şi să calculeze pensia pentru limită de vârstă, a fost pusă în executare prin decizia nr. 166763/ 26.03.2008.
Recurenta solicita obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON, ca urmare a neexecutării sentinţei civile nr. 648/29.01.2008 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti.
Curtea a reţinut că soluţia pronunţată de către instanţa de fond era legală, însă nu a fost motivată. Instanţa de recurs a suplinit motivarea primei instanţe prin evidenţierea elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, era necesar să fie întrunite condiţiile privind: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, existenţa legăturii de cauzalitate şi vinovăţia persoanei culpabile.
în cauza dedusă judecăţii, recurenta a susţinut că intimata-pârâtă a săvârşit fapta ilicită constând în neexecutarea sentinţei civile nr. 648/
29.01.2008 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti. Curtea a constatat că sentinţa menţionată a fost executată, ca urmare a cererii formulate de către recurenta-reclamantă. Ca urmare a cererii formulate, intimata-pârâtă a emis dispoziţia de plată nr. 385/02.07.2008. Recurenta-recla-mantă a încasat suma de 500 RON, reprezentând daune morale, aşa cum rezulta din probele administrate în cauză. Celelalte dispoziţii din cuprinsul sentinţei civile nr. 648/29.01.2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, au fost puse în executare, aşa cum rezultă din decizia nr. 166763/26.03.2008.
In raport de aceste aspecte, Curtea a reţinut că intimata-pârâtă nu a comis nicio faptă ilicită, întrucât aceasta s-a conformat dispozitivului sentintei.
împrejurarea că au trecut aproximativ 6 luni de la pronunţarea sentinţei şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor dispuse de către instanţa de judecată reprezintă o problemă de executare. Executarea cu întârziere a sentinţei s-a realizat şi din culpa recurentei-reclamante, care nu a procedat la formularea unei cererii de punere în executare a sentinţei imediat, ci a aşteptat 6 luni, pentru a proceda la punerea în executare a sentinţei cu privire la plata daunelor morale obţinute în cuantum de 500 RON.
Curtea a constatat că intimata-pârâtă a achitat această sumă, imediat după ce recurenta a formulat cerere în acest sens, motiv pentru care a reţinut că neexecutarea în totalitate a sentinţei nu îi era imputabilă şi nu constituia o faptă ilicită, în sensul art. 998-999 C. civ. Buna-credinţă a intimatei-pârâte era ilustrată de împrejurarea că a procedat la efectuarea formelor de executare din luna martie, prin emiterea deciziei nr. 166763/
26.03.2008, însă plata efectivă a sumelor s-a realizat ulterior.
Pentru considerentele menţionate, Curtea a constatat că nu era îndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, respectiv existenţa prejudiciului, s-a învederat că recurenta-reclamantă nu a solicitat instanţei de fond sau de recurs administrarea niciunui mijloc de probă pentru a dovedi existenţa şi, eventual, cuantumul prejudiciului.
In această situaţie, au fost reţinute dispoziţiile art. 1169 C. civ., cu privire la obligaţia procesuală de a administra mijloace de probă, în scopul dovedirii susţinerilor.
Referitor la cea de-a treia condiţie, respectiv existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, Curtea a reţinut că o astfel de legătură de cauzalitate este exclusă, atâta timp cât nu s-a constatat nici existenţa faptei ilicite şi nici existenţa prejudiciului.
în privinţa ultimei condiţii, vinovăţia persoanei responsabile, Curtea a constatat că intimata-pârâtă nu are nicio culpă, deoarece a executat sentinţa civilă nr. 648/29.01.2008, prin emiterea deciziei nr. 166763/
26.03.2008 şi prin plata efectivă a sumelor datorate.
