Atâta timp cît în averea debitoarei nu s-au identificat disponibilităţi în conturi bancare şi bunuri care să poată fi valorificate în vederea recuperării creanţelor, iar la dosar există dovezi în acest sens, şi nici un creditor nu a fost de acord să avanseze cheltuielile necesare, continuarea procedurii nu ar face decât să genereze cheltuieli administrative mai mari şi inutile ce nu ar putea fi acoperite.
Prin Încheierea nr.600 pronunţată la data de 18 decembrie 2003, Tribunalul Dolj a dispus închiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995R, privind pe debitorul SC V.C. SRL, lichidatorul judiciar fiind descărcat de obligaţiile şi responsabilităţile cu privire la procedură.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut că societatea debitoare nu figurează înscrisă în evidenţele fiscale cu bunuri mobile sau imobile, care să fie valorificate în scopul acoperirii cheltuielilor administrative ale procedurii şi nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare în vederea continuării acestei procedurii.
Împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Dolj a declarat recurs în termenul legal, creditoarea D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând încheierea pronunţată de Tribunalul Dolj prin prisma motivelor de recurs, instanţa constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa nr.65/1999 s-a respins contestaţia debitoarei SC V. COM SRL şi s-a dispus deschiderea procedurii, prevăzută de Legea nr.64/1995 R iar ulterior, prin sentinţa nr.120 pronunţată la data de 22.12.1999, s-a dispus trecerea la procedura falimentului.
Ulterior, lichidatorul judiciar a formulat cerere pentru antrenarea răspunderii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea societăţii debitoare în încetare de plăţi, cerere care a fost admisă irevocabil prin sentinţa nr.53 pronunţată la data de 22.03.2000 de Tribunalul Dolj, prin care a fost obligat administratorul social al societăţii debitoare să aducă la masa credală suma de 180.290.847 lei.
În conformitatea cu dispoziţiile art.117 din Legea nr.64/1995 – republicată, judecătorul sindic poate da o încheiere de închidere a procedurii dacă constată că bunurile existente nu sunt suficiente, pentru a acoperii cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Ori, în speţă, aşa cum rezultă, atât din rapoartele prezentate de lichidatorul judiciar, cât şi din adresa nr.1135 din 18.02.2003 emisă chiar de recurenta creditoare, s-a făcut cu certitudine dovada că societatea debitoare nu deţine bunuri mobile sau imobile în patrimoniu.
Într-adevăr scopul procedurii speciale, reglementate de dispoziţiile Legii nr.64/1995 – republicată, este cel al acoperirii creanţelor prin valorificarea bunurilor societăţii debitoare, însă, în cauză, acest scop nu poate fi realizat tocmai datorită lipsei bunurilor din patrimoniul societăţii debitoare SC V.COM SRL Coşoveni.
Astfel, critica recurentei, privind finalitatea procedurii revăzute de Legea nr.64/1995 – republicată, de a acoperii întregul pasiv al debitoarei aflate în , este nefondată, deoarece continuarea procedurii, în aceste condiţii nu ar face altceva decât să genereze cheltuieli administrative mai mari şi inutile, ce nu ar putea fi nici măcar acestea acoperite.
Nici critica privind continuarea procedurii pentru ca organele de din cadrul D.G.F.P. Dolj să poată continua procedura executării silite nu este fondată, deoarece toate diligenţele şi măsurile întreprinse de serviciul de executare al recurentei creditoare, nu au avut nici o finalitate, recunoscându-se că nu au putut fi identificate nici un fel de bunuri mobile şi imobile şi nici disponibilităţi în conturi bancare şi implicit inutilitatea continuării procedurii.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Curtea constând netemeinicia motivelor de recurs, în temeiul art.312 alin. C.proc.civ, va respinge recursul ca nefondat.
