Calitatea procesuală pasivă. Lipsa legăturii cauzale a bolii cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu
Plata efectivă a despăgubirilor acordate în baza H.G. nr. 1083/2008 se face de unitatea la care este/a fost încadrat poliţistul, în cauză pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău. Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne este fondată.
Expresia de poliţist invalid, în sensul H.G. nr. 1083/2008, este proprie acestui act normativ, neputând fi semnificată potrivit altor dispoziţii legale care cuprind aceeaşi expresie sau care fac referire la invaliditate.
Decizia medicală emisă în favoarea reclamantului, în baza Legii nr. 263/2010 şi a Ordinului nr. M.81/191/11030/2009, cuprinde menţiunea că acesta este inapt pentru serviciul de poliţie şi stabileşte gradul II de invaliditate, împrejurări care îl îndreptăţesc pe reclamant la de invaliditate, nu însă şi la despăgubirile reglementate de art. 28 din Legea nr. 360/2002 şi de H.G. nr. 1083/2008 câtă vreme, în privinţa legăturii cauzale a bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligaţiilor militare, sunt menţionate dispoziţiile art. 68 lit. c) din Legea nr. 263/2010, dispoziţii potrivit cărora constituie cauză pentru care se cuvine pensia de invaliditate, „boli obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca”.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3805 din 24 octombrie 2013
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. 606/32/2012 din 1.08.2012, reclamantul H.D. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău la plata sumei de 8.000 euro, conform H.G. nr. 1083/2008, în echivalent în lei, la data plăţii şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău şi a lipsei calităţii sale procesual pasive invocând art. 8 alin. (1) şi art. 9 din Ordinul nr. 24/2009 privind normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 1083/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 192/09.10.2012, Curtea de Apel Bacău a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 606/32/2012 din 29.10.2012. Prin sentinţa civilă nr. 473/18.02.2013, Tribunalul Bacău a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor; a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul H.D. a fost comisar şef de poliţie, a suferit de o serie de afecţiuni după cum rezultă din procesul-verbal de unitate referitor la stabilirea împrejurărilor îmbolnăvirii comisarului şef de poliţie H.D. Conform Deciziei medicale nr. 5803/7 din 8.12.2011, reclamantul a fost declarat invalid pentru serviciul în poliţie diagnosticul clinic fiind acela de gută cronică, artrită cronică, hipertensiune arterială, grup de risc înalt, dislipidemie mixtă, cardiopatie hipertensivă şi ischemică.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., se are în vedere art. 1 din H.G. nr. 1083/2008, iar despăgubirile se acordă de către M.A.I. H.G. nr. 1083/2008 prevede acordarea despăgubirilor de 8.000 euro poliţistului rănit şi poliţistului invalid. Din textul de lege rezultă cu claritate că poliţistul invalid este poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc. Deci pentru a se acorda dreptul în cauză, poliţistul trebuie să fi fost rănit. Poliţistul rănit este acela supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţionarea organismului. Reclamantul nu a fost rănit în timpul serviciului. El a fost declarat invalid pentru serviciul în poliţie, deoarece suferă de anumite afecţiuni care nu s-au instalat în urma unei răniri în exercitarea funcţiei de poliţist. Rănirea nu poate fi interpretată în sensul în care afecţiunile au intervenit în timpul exercitării serviciului, deoarece orice persoană care se îmbolnăveşte de hipertensiune şi care lucrează poate să susţină că a fost rănită în timpul serviciului. Intenţia legiuitorului este evidentă, şi anume aceea de a oferi o formă de protecţie poliţistului care exercitându-şi funcţia este rănit ori de o altă persoană ori datorită îndeplinirii unor misiuni care i-au pus integritatea fizică în pericol şi s-a rănit.
Cererile de recurs
În termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârii tribunalului au exercitat calea de atac a recursului reclamantul H.D. şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.
I. Invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ., reclamantul a susţinut următoarele:
Dreptul său la acordarea de despăgubiri în sumă de 8.000 euro este recunoscut de art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 şi de art. 3 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008, îndeplinind condiţia descrisă în acest din urmă text. A parcurs procedura de acordare a acestor drepturi conform art. 8 şi 9 din Ordinul M.A.I. nr. 24/19.03.2009, cererea fiind-i respinsă cu o altă motivare, respectiv art. 2 lit. b) din H.G. nr. 1083/2008. Legătura de cauzalitate dintre gradul de invaliditate şi activitatea desfăşurată a fost stabilită prin procesul-verbal de unitate nr. 63338/28.11.2011 prin care s-a reţinut că „afecţiunile s-au produs în timpul şi din cauza serviciului de poliţie”. Probele administrate înlătură concluzia instanţei de fond, iar din interpretarea corelată a art. 2 lit. b) şi c) şi art. 3 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008 rezultă că se încadrează în 2 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008, invalid fiind poliţistul clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă. H.G. nr. 1083/2008 şi Ordinul M.A.I. nr. 24/19.03.2009 sunt actele normative emise în temeiul art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002. Dreptul la despăgubiri este stabilit prin lege, prin hotărâre a Guvernului şi prin ordin, fiind reglementate doar modalităţile concrete privind acordarea de despăgubiri. Despăgubirile implică acordarea unor sume de bani pentru poliţişti în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie.
II. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a criticat hotărârea sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive, susţinând următoarele:
În conformitate cu art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 24/2009 – emis în baza art. 7 din H.G. nr. 1083/2008 – acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 4 alin. (2) din hotărâre se face, la propunerea structurii de resurse umane a unităţii din care a făcut parte poliţistul, de către conducătorul unităţii căruia îi este supusă aprobarea sau, după caz, respingerea cererii. Rezultă că decizia de acordare a despăgubirilor nu aparţine ministrului, ci conducătorului unităţii la care este încadrat solicitantul. Mai mult, conform art. 3 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 24/2009, achitarea despăgubirilor se face prin casieria unităţii la care a fost/este încadrat poliţistul. Prevederile menţionate au în vedere şi calitatea de ordonator terţiar de credite a şefului I.P.J. Bacău.
Analizând cele două recursuri în raport de motivele invocate şi de art. 3041din Codul de procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:
Dreptul poliţistului la asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri este prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului; potrivit tezei finale a textului, dreptul la asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri, se face „în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”. În executarea acestor dispoziţii, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor. Prevăzând, la art. 3, că Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este autoritatea care acordă despăgubirile acordate în baza H.G. nr. 1083/2008, legiuitorul nu a conferit acestui minister calitatea de debitor direct al poliţiştilor îndreptăţiţi a li se acorda acest tip de despăgubire, ci a stabilit care sunt categoriile de riscuri pentru care se acordă despăgubirile, categorii de riscuri pe care le-a enumerat exhaustiv la lit. a)-f). Modalităţile concrete de acordare a despăgubirilor au fost stabilite, în baza art. 7 din H.G. nr. 1083/2008, prin Ordinul nr. 24/2009 privind normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor. Asigurarea despăgubirilor în caz de rănire, invaliditate sau deces al poliţiştilor se face potrivit procedurii reglementate în Capitolul II; potrivit art. 9 alin. (1), cererea pentru acordarea despăgubirilor – cerere care se depune, potrivit art. 8 alin. (1), „la structura de resurse umane a unităţii din care face/a făcut parte poliţistul” – însoţită de documentele justificative, „se analizează de structura de resurse umane la care au fost depuse, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, urmând ca aceasta să propună conducătorului unităţii aprobarea sau, după caz, respingerea cererii”, în alineatele următoare fiind detaliate procedura de urmat în cazurile îndeplinirii ori neîndeplinirii condiţiilor legale. Totodată, potrivit art. 3, despăgubirile, în cazul în care sunt acordate, sunt achitate „prin casieria unităţii la care este/a fost încadrat poliţistul”. Din dispoziţiile menţionate rezultă, aşadar, că plata efectivă a despăgubirilor acordate în baza H.G. nr. 1083/2008 se face de unitatea la care este/a fost încadrat poliţistul, în cauză pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău. Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne este fondată şi, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., hotărârea recurată se impune a fi modificată acest sens, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de acest pârât.
În privinţa recursului reclamantului, sunt de reţinut următoarele:
În cadrul dispoziţiilor generale cuprinse în H.G. nr. 1083/2008, la art. 2 sunt definite semnificaţiile termenilor şi expresiilor decizia de impunere, cuprinsul hotărârii. Astfel, la lit. b) expresia de poliţist rănit are semnificaţia „poliţistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului”, iar la lit. c) este redată semnificaţia expresiei de poliţist invalid, respectiv „poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă”. Expresia de poliţist invalid, în sensul H.G. nr. 1083/2008, este, aşadar, proprie acestui act normativ, neputând fi semnificată potrivit altor dispoziţii legale care cuprind aceeaşi expresie sau care fac referire la invaliditate. Pierderea totală sau cel puţin a jumătate din capacitatea de muncă dă dreptul persoanei aflate în această situaţie la de invaliditate potrivit art. 68-82 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Cauzele pentru care se acordă pensia de invaliditate sunt prevăzute la art. 68 alin. (1), şi anume: a) accidente de muncă şi bolile profesionale, conform legii; b) neoplazii, schizofrenie şi SIDA; c) boli obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca. Gradele de invaliditate sunt prevăzute în art. 69. Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate prin intermediul activităţii de expertiză medicală, potrivit art. 70 şi 71 din Legea nr. 263/2010, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, comisiilor de expertiză specifice acestor structuri. Comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit art. 71 alin. (3) teza a II-a, emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor sau a Serviciului Român de Informaţii, după caz; aceste decizii medicale pot fi contestate potrivit alin. (9) al art. 71 din Legea nr. 263/2010. Constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară a fost reglementată (până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 124/2012) prin Ordinul nr. M.81/191/11030/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, emis de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii. În cauză, în temeiul prevederilor din Legea nr. 263/2010 şi a art. 4 din Ordinul nr. M.81/191/11030/2009, Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgenţă F. a emis, cu luarea în considerare a procesului-verbal nr. 63338/28.11.2011 al I.P.J. Bacău – decizia medicală nr. 5203/7 din 8.12.2011, decizie avizată de Comisia Centrală de Expertiză Medico Militară. Conform prevederilor art. 4 din Ordinul nr. M.81/191/11030/2009, decizia cuprinde menţiunea că reclamantul este inapt pentru serviciul de poliţie şi stabileşte gradul II de invaliditate, împrejurări care îl îndreptăţesc pe reclamant la pensie de invaliditate, nu însă şi la despăgubirile reglementate de art. 28 din Legea nr. 360/2002 şi de H.G. nr. 1083/2008. Potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1083/2008, certificatul-decizie medicală (emis de comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă din spitalele Ministerului Administraţiei şi Internelor sau comisiile medico-militare din spitalele militare ale Ministerului Apărării Naţionale, avizat de Comisia centrală de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor) este unul dintre documentele obligatorii care se anexează la cererea de acordare a despăgubirilor; însă, potrivit aceluiaşi text, din acest document trebuie să rezulte că încadrarea într-un grad de invaliditate şi, implicit, clasarea ca inapt pentru serviciul poliţienesc „este urmarea faptului că poliţistul a fost supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, acestea afectându-i integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului”. Or, în decizia medicală nr. A – 5203/7 din 8.12.2011, în privinţa legăturii cauzale a bolii sau accidentului cu îndeplinirea obligaţiilor militare, sunt menţionate dispoziţiile art. 68 lit. c) din Legea nr. 263/2010, dispoziţii potrivit cărora, aşa cum s-a arătat anterior, constituie cauză pentru care se cuvine pensia de invaliditate „boli obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca”.
Faptul că recurentul a urmat procedura prevăzută de Ordinul nr. 24/2009 nu este suficient pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 360/2002 şi de H.G. nr. 1082/2008, fiind necesar ca documentele depuse în sprijinul cererii de acordare a despăgubirilor să fie conforme cerinţelor legale. În lipsa legăturii cauzale, stabilite pe bază de expertiză medicală, dintre afecţiunile reclamantului şi îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, recurentul-reclamant nu poate fi considerat poliţist invalid în sensul dispoziţiilor speciale din H.G. nr. 1083/2008 şi din Ordinul nr. 24/2009, recursul său fiind vădit nefondat.
(Judecător Gabriela Mona Ciopraga)
