Decizia penală nr. 78 din 16 iunie 2009
Prin sentinţa penală nr. 118/D/19.03.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în temeiul art. 174 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor a fost condamnat inculpatul M. I., fără antecedente penale la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. “a„ teza 2 şi lit.”b” cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.”a„ teza 2 şi lit. „b “ cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului în prezenta cauză de la data de 6-09-2008 ora 12,00 şi până la zi.
În temeiul art.350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală şi a art. 998 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3636 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 5000 lei către partea civilă B.M. cu titlu de daune morale.
S-a constatat că Serviciul de Ambulanţă Bacău nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 lit.”b” cod penal s-a dispus confiscarea unui cuţit folosit de inculpat la comiterea infracţiunii.
În temeiul art. 109 alin. 3 Cod penal s-a dispus păstrarea la camera de corpuri delicte a instanţei a mijloacelor materiale de probe depuse în plicurile 1,2,3,4,5,6,7,8 depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Din luna mai 2006 victima B.G. a convieţuit în concubinaj notoriu cu numita C.N. din localitatea Mănăstirea Caşinului, judeţul Bacău. La data de 04.09.2008 C. N. şi inculpatul M. I. s-au întâlnit la livada numitului J. I., unde au ajutat la cules de prune. După terminarea lucrării, C. N. a mers la locuinţa inculpatului, unde a rămas peste noapte.
În seara de 05.09.2008, victima B. G., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a la locuinţa inculpatului pe care îl cunoştea, cu intenţia de a o determina pe concubina sa să meargă înapoi acasă. Victima a intrat în casă şi atunci inculpatul l-a invitat pe B.G. să ia loc după care a intenţionat să-l servească cu un pahar de vin însă victima nu a vrut să bea. B.G. i-a cerut concubinei sale C. N. să vină acasă însă aceasta a refuzat. Victima a insistat şi pe fondul insistenţei a încercat să o silească pe concubina sa să meargă acasă. Inculpatul a intervenit în această dispută în favoarea concubinei, părţile certându-se. Astfel între inculpat şi B. G., pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan. Inculpatul a mers în bucătărie, de unde a luat un cuţit cu care 1-a lovit pe B. G. în zona toracică de două ori. Deşi victima era căzută jos în curte, inculpatul, cu un scaun, a continuat să o lovească.
Când inculpatul a constatat că B. G. a decedat, a mers la vecinul său, J. I., să dea telefon la Ambulanţă, iar când medicii au venit la faţa locului, au constatat decesul victimei.
Din raportul de constatare medico legală nr. S111/79/A4/2008 al CML Oneşti, rezultă că moartea lui B. G. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio- respiratorii şi circulatorie acută instalată după plagă penetrantă miocardică cu hemoragie internă consecutivă unei plăgi penetrante toracale antebraţ stâng prin agresiune, cu precizarea că leziunile de violenţă interne şi externe s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente şi prin lovire cu un corp tăietor – înţepător (cuţit).
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 Cod penal.
În apărarea sa inculpatul a susţinut că victima a fost cea care l-a agresat mai întâi, violent fizic cât şi verbal, susţinând că a comis fapta sub stăpânirea stării de tulburare produsă de conduita victimei, împrejurare în care a solicitat a se aplica dispoziţiile art.73 lit. „b” cod penal privind circumstanţa legală a provocării. Această apărare nu a fost reţinută, pe motiv că victima nu s-a manifestat agresiv faţă de inculpat, acesta din urmă acceptând ca B.G. să intre în locuinţa sa, iar la un moment dat, chiar l-a invitat să consume împreună un pahar cu vin. De altfel victima în momentul intrării în casă i-a comunicat inculpatului că nu are nimic cu el, ci scopul vizitei este acela de a lua pe concubina sa, acasă.
Inculpatul a intervenit în conflictul dintre B.G. şi concubina sa, pe fondul stăruinţei victimei pentru determinarea acesteia de a se întoarce acasă. Or, deşi ştia că între victimă şi numita C.N. sunt relaţii de concubinaj notoriu, inculpatul a intervenit în conflict tocmai pentru ca aceasta să nu cedeze insistenţelor. Astfel în declaraţia sa inculpatul arată că victima doar s-a îndreptat spre concubină în sensul de apropiere însă nu a atins-o şi nu s-a manifestat violent faţă de aceasta însă el personal a interpretat acest gest de apropiere („îndreptare spre”) ca exprimând intenţia victimei de a o trage pe concubină spre el ori de a o sili să plece acasă, fără ca un asemenea act să existe ori să fie executat efectiv de victimă.
Astfel, nu a existat o acţiune a victimei concretă care să facă necesară intervenţia inculpatului pentru salvarea concubinei, întrucât acesteia i s-a cerut doar să meargă acasă fără nici un fel de act agresiv. Or, potrivit declaraţiei inculpatului momentul intervenţiei sale în conflict, a fost tocmai încercarea victimei de a se îndrepta spre concubină fără a reuşi, context în care nu există nici un element de natură a justifica reţinerea provocării. În speţă, s-a apreciat că a existat cel mult un sentiment de gelozie care i-a cuprins atât pe victimă cât şi pe autorul faptei, context în care instanţa nu a reţinut însă această stare nici ca motiv josnic nici ca motiv atenuant ţinând seama în această aprecierea şi de poziţia adoptată de doctrină în analiza geloziei ca motiv josnic sau circumstanţă atenuantă.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal inculpatul, solicitând să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării şi să-i fie redusă pedeapsa.
Verificând sentinţa pe baza motivelor invocate şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 371 C. pr. penală, Curtea a constatat că apelul nu este fondat, apreciindu-se că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului, iar din probele administrate în cauză rezultând că în seara zilei de 05.09.2008 pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-a lovit pe B. G. cu un cuţit în zona toracelui şi apoi cu un scaun în zona capului, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar atât la judecată în prima instanţă, cât şi în apel a solicitat reţinerea stării de provocare, susţinând că victima a fost cea care l-a agresat întâi punându-i mâna la gură şi împingându-l spre pat.
Potrivit art. 73 lit. b C. penal constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o acţiune ilicită gravă.
Din declaraţiile inculpatului şi ale martorei C. N. – singura persoană prezentă la conflict, a rezultat că victima a venit la domiciliul inculpatului, cu scopul declarat de a o lua pe concubină acasă.
Cert este că la intrarea victimei în locuinţă, inculpatul nu a acţionat în nici-un fel, nu i-a cerut să părăsească imobilul, ci dimpotrivă a invitat-o să bea împreună un pahar cu vin, astfel încât nu se pune problema existenţei situaţiei reglementate de dispoziţiile art. 44 al.2/1 C. penal.
Probele administrate nu au confirmat nici existenţa stării de provocare, deoarece însăşi inculpatul a declarat că la sosire victima i-a precizat că nu are nimic cu el. Riposta victimei a avut loc după ce inculpatul a intervenit între aceasta şi concubina sa şi nu a avut aptitudinea de a crea inculpatului o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoţie puternică, acesta lovind imediat cu cuţitul, în condiţiile în care victima doar l-a împins.
Pentru motivele arătate, Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.78 din 16 iun ie 2009, a respins ca nefundat apelul inculpatului.
