Urmare a declarării neconstituţionalităţii prevederilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 pe parcursul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de respingere a cererii de acordare a pensiei de invaliditate, reclamantul, îndeplinind condiţiile acordării acestui tip de raportat la celelalte condiţiile legale, ce nu au fost declarate neconstituţionale, are dreptul la acordarea pensiei la de la formularea cererii, iar nu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Secţia I civilă, Decizia nr. 140 din 26 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la data de 8.06.2012, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa anularea deciziei pârâtei nr. …/09.05.2012 şi obligarea pârâtei să emită o decizie de acordare a pensiei de invaliditate şi să plătească cheltuielile de judecată. (…)
Prin sentinţa civilă nr. 5621/29.10.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; s-a admis cererea formulată; s-a anulat decizia pârâtei nr. …/09.05.2012; a fost obligată pârâta să emită reclamantului o decizie de acordare a pensiei de invaliditate având în vedere stagiul de cotizare realizat de acesta; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia contestată s-a respins cererea reclamantului de acordare a pensiei de invaliditate, pentru că nu a realizat stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută în vedere la data emiterii deciziei medicale. (…)
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prin decizia nr. 680/2012, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3” din cuprinsul art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională.
În acest sens, s-a reţinut că este legitimă şi constituţională stabilirea de către legiuitor a unei vârste standard de pensionare şi a unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz, însă, în privinţa pensiei de invaliditate, raţiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu de cotizare minim ori complet nu mai subzistă. Pierderea totală sau cel puţin a jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste şi a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică. Condiţiile pe care legiuitorul trebuie să le impună în acest caz trebuie să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o de invaliditate potrivit contribuţiei realizate. În acest fel, pensia de invaliditate îşi păstrează natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale, nefiind transformată într-una socială. În caz contrar, persoana asigurată, de principiu, ar ajunge în situaţia în care, deşi şi-a pierdut total capacitatea de muncă, deci nu mai poate fi încadrată în muncă, să nu beneficieze de contribuţiile deja realizate decât la împlinirea vârstei standard de pensionare, odată cu acordarea pensiei pentru limită de vârstă. O asemenea persoană este exclusă, în acest caz, de la beneficiul acordării pensiei de invaliditate, ceea ce este inadmisibil. Aşadar, legiuitorul nu poate impune condiţii nerezonabile pentru persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca în privinţa acordării pensiei de invaliditate. De altfel, de principiu, în materie de pensii legiuitorul este ţinut de o condiţie de rezonabilitate – est modus in rebus. Or, în cazul de faţă, condiţionând acordarea pensiei de invaliditate de împlinirea unei anumite vârste, dublată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, legiuitorul a încălcat această condiţie de rezonabilitate şi a afectat în mod direct dreptul la pensie al persoanelor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010.
Având în vedere că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, instanţa constată că dreptul la pensia de invaliditate nu poate fi condiţionat de un stagiu minim de cotizare, singurul criteriu care trebuie luat în calcul fiind, odată dovedită incapacitatea de muncă, stagiul de cotizare realizat.
Din cuprinsul deciziei medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul se încadrează în gradul II de invaliditate, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele: apreciază că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a obligat Casa Judeţeană de Pensii Constanţa la achitarea unei sume exagerate de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocat; solicită să se aibă în vedere că intimatul a solicitat înscrierea la pensie de invaliditate în data de 15.03.2012; din analiza documentelor depuse de acesta, a reieşit faptul că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, întrucât nu realizase stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută la data emiterii deciziei medicale. Reclamantul, pentru a putea benefica de o pensie pentru invaliditate, trebuia să aibă un stagiu de cotizare de 26 ani, acesta realizând doar un stagiu de 22 ani, conform carnetului de muncă şi adeverinţelor depuse de acesta; având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 680/26.06.2012 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 73 alin. (l) din Legea nr. 263/2010 care impunea un stagiu complet de cotizare necesar în vederea acordării pensiei de invaliditate, reclamantul poate beneficia de o pensie de invaliditate, necondiţionat de stagiul minim de cotizare, invaliditate dovedită cu decizia medicală asupra capacităţii de muncă, începând cu data de 9.08.2012, data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial; reclamantul a fost notificat cu adresa 14108/14.09.2012, în sensul că pentru a putea beneficia de pensie de invaliditate era impetuos necesar revizuirea deciziei medicale, cu termen 10 august 2012, obligaţie neîndeplinită de către intimat; recurenta a anexat copii de pe Notificarea adresată reclamantului, decizia medicală asupra capacităţii de muncă cu termen de revizuire 10 august 2012; (…)
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs pârâta a anexat înscrisuri privind condiţiile de acordare a pensiei de invaliditate.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză se pune problema datei de la care Decizia nr. 680/2012, pronunţată de Curtea Constituţională, produce efecte, recurenta considerând că doar de la data de 9.08.2012, data publicării în Monitorul Oficial a acesteia, reclamantul putea beneficia de pensie de invaliditate.
Or, Curtea reţine că în considerentele Deciziei nr. 319 din 29 martie 2012, pronunţată de Curtea Constituţională (M.Of. nr. 274 din 25 aprilie 2012), s-a statuat cu privire la efectele deciziilor sale.
Curtea Constituţională statuează că, „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin acestea urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 C.proc.civ.”.
Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”.
Ca urmare, în mod similar, trebuie reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 680/2012 trebuie aplicată de instanţele judecătoreşti în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 1615/2011, Curtea Constituţională, citând şi considerentele Deciziei nr. 766/2011, a arătat că „dispoziţiile neconstituţionale nu se vor mai aplica în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi nici în cauzele pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile” şi că „autorităţile publice implicate, inclusiv instanţele judecătoreşti, sunt chemate să realizeze o interpretare şi aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care le produce prezenta decizie”.
Este adevărat că deciziile pronunţate de Curtea Constituţională produc efecte de la data publicării lor în Monitorul Oficial, însă aceasta nu înseamnă că ele înlătură numai pentru viitor efectele legii declarate neconstituţională.
Tot în legătură cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerentele Deciziei nr. 3/2011, pronunţate în recurs în interesul legii, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată”.
De altfel, pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să fie admisibilă este necesar ca aceasta să fie invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992. Aşadar, în mod inevitabil, decizia Curtea Constituţionale se va aplica efectelor legii declarate neconstituţionale produse anterior sesizării instanţei de judecată.
Reclamantul a înregistrat cererea sa la Tribunalul Constanţa la data de 8.06.2012 rezultând astfel că la data publicării în Monitorul Oficial (M.Of. nr. 566 din 9 august 2012) a Deciziei nr. 680/2012 prezenta cauză era pendinte şi, în consecinţă, Tribunalul în mod corect a ţinut cont de cele statuate de Curtea Constituţională.
Aşadar, reclamantul era îndreptăţit la plata pensiei de invaliditate chiar dacă nu realizase stagiul minim de cotizare de 26 de ani potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 astfel cum a stabilit Curtea Constituţională care în considerentele Deciziei nr. 680/2012 a reţinut, între altele, că „în cazul de faţă, condiţionând acordarea pensiei de invaliditate de împlinirea unei anumite vârste, dublată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, legiuitorul a încălcat această condiţie de rezonabilitate şi a afectat în mod direct dreptul la pensie al persoanelor prevăzute la art. 68 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 263/2010”.
Având în vedere efectele deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, astfel cum s-a arătat, dreptul său la pensie s-a născut la data formulării cererii, iar nu la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 680/2012.
Ca urmare, aceste motive de recurs nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte necesitatea reexaminării reclamantului se constată mai întâi că recurenta nu a respins pentru acest motiv cererea acestuia de acordare a pensiei de invaliditate, ci pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 73 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, referitor la stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută la data emiterii deciziei medicale, astfel cum se arată în chiar cuprinsul deciziei contestate.
Oricum, însă, intimatul-reclamant a depus la dosar decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. …/10.08.2012 din care rezultă că la acea dată a fost examinat de Cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă aparţinând chiar recurentei şi s-a confirmat încadrarea în gradul de invaliditate.
Ca urmare nici acest motiv de recurs nu este întemeiat. (…)
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
(Judecător Răzvan Anghel)
