Acţiunea formulată de o societate furnizoare de servicii de utilitate publică, având ca obiect obligarea unei persoane fizice sau juridice la plata contravalorii serviciilor, se soluţionează de către instanţa de drept comun. Într-un raport juridic de drept administrativ întotdeauna se regăseşte o autoritate publică sau un organism de drept privat care, potrivit legii a obţinut statut de utilitate publică.
Reclamanta SC U SA Motru a chemat în judecată pe pârâţii P. P. şi P.R. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 3013,99 lei reprezentând c/v agent termic şi apă potabilă, precum şi penalităţi.
Prin sentinţa nr.426 /13.02.2008 Judecătoria Motru a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj – Secţia administrativ şi fiscal.
S-a reţinut că în speţă s-a solicitat achitarea contravalorii serviciilor de utilităţi publice şi că în baza art.51 din lg.51/2006 competenţa de soluţionare aparţine instanţei de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr.1227 /21 mai 2008 Tribunalul Gorj a declinat competenţa de soluţionare la judecătoria Motru, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova pentru regulator de competenţă .
Tribunalul a apreciat că în baza art.51 alin 2 din Legea 51 /2006 R competenţa de soluţionare revine Judecătoriei.
Curtea, examinând conflictul de competenţă constată că prin hotărâri irevocabile două instanţe, respectiv Judecătoria Motru şi Tribunalul Gorj s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.
Competenţa de soluţionare a prezentului conflict aparţine Curţii de Apel Craiova în baza art.22 alin 2 Cod procedură civilă.
Din examinarea obiectului acţiuni şi a legislaţiei aplicabile în materie , Curtea constată că soluţionare cauzei aparţine Judecătoriei Motru.
Obiectul acţiunii în constituie obligarea pârâţilor la plata contravalorii serviciilor de furnizare agent termic şi apă potabilă.
Faţă de obiectul acţiunii se reţine că instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unui conflict decurgând din raporturile juridice care au luat naştere între operatorii şi utilizatorii serviciilor de utilităţi publice ,aşa cum sunt definite în art.2 din Legea 51/2006 R.
In cuprinsul art.36 alin.1 din legea 51/2006 R astfel de raporturi juridice sunt caracterizate ca fiind de natură contractuală şi sunt supuse normelor de drept privat.
Textul enunţat prevede în mod expres că raporturile dintre operatorii şi utilizatorii de servicii de utilităţi publice sunt suspuse normelor de drept privat.
În doctrina şi practica judiciară s-a stabilit în mod constant că în subdiviziunea dreptului privat se înscriu raporturile de drept civil .
Spre deosebire de raporturile de drept civil, raporturile de drept administrativ fac parte din categoria subdiviziunii dreptului public şi astfel de raporturi juridice se nasc între organele administraţiei centrale sau locale sau între acestea şi particulari, persoane fizice sau juridice.
Aşadar într-un raport juridic de drept administrativ întotdeauna se regăseşte o autoritate publică sau un organism de drept privat care , potrivit legii a obţinut statut de utilitate publică
În sensul explicaţiilor teoretice exprimate mai sus sunt şi prevederile art. 2 din Legea 554/2004.
Întrucât în cuprinsul art. 36 alin.1 din Legea 51/2006 R se prevede expres aplicabilitatea normelor de drept privat şi ţinând seamă şi de prevederile alin.4 al aceluiaşi text , conform căruia soluţionarea litigiilor patrimoniale se face de instanţele de judecată competente, curtea va stabilii competenţa de soluţionare la Judecătoria Motru , competentă material şi teritorial.
Soluţia rezultă din aplicarea art.1 C.p.c text care stabileşte plenitudinea de competenţă în primă instanţă a Judecătoriei.
Astfel conform art.1 alin.1 C.p.c judecătoriile judecă în primă instanţă , toate procesele şi cererile , în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe .
Cum în speţa de faţă litigiul nu este dat prin lege în competenţa altei instanţe, în baza art.22 alin.4 CPC se va stabilii competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Motru .
??
??
??
??
1