Sedinta publica de la 12 octombrie 2011
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr. …/88/30 iunie 2011, reclamantii … … , … … , … … si … … au solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând despagubiri morale, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Lg. 221/2009.
În motivare, reclamantii au aratat ca, tatal lor, … … a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, respectiv: a facut parte din miscarea legionara pâna în anul 1941, când aceasta miscare a fost desfiintata; dupa 11 ani a fost retinut administrativ pentru o activitate desfasurata anterior, astfel: prin Decizia M.A.I. 677/1952 a fost retinut de la 08 iulie 1952 pâna la 04 aprilie 1955, prin Ordinul M.A.I. nr. 10003/15.04.1958 este retinut de la 17 februarie 1958 pâna la 23 februarie 1961.
În drept, s-au invocat dispozitiile Legii nr. 221/2009.
În dovedirea cererii, s-au anexat la dosar în copie: acte de stare civila, adresa Ministerului de interne – Directia Secretariat nr. 76859/18.04.1991, Hotarârea Comisiei de aplicare a D.L. nr. 118/1991 nr. 204/03.05.1991.
La data de 04 august 2011, Statul Român – prin Ministerul Finantelor Publice – prin D.G.F.P. Tulcea a solicitat suspendarea cauzei, pe considerentul ca exista un vid legislativ în ceea ce priveste modul de cuantificare al despagubirilor acordate de instanta de judecata, motivat de faptul ca dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a din Lg. 221/2009 au fost declarate neconstitutionale prin doua decizii ale Curtii Constitutionale contradictorii.
Analizând cauza, în raport de probatoriile administrate, instanta retine urmatoarele:
Asa cum rezulta din adresa nr. 76859/18.04.1991 emisa de Ministerul de Interne, numitul … … a fost arestat la data de 08.07.1952 pentru activitate legionara si încadrat în colonie de pe o perioada de 24 luni, conform Deciziei MAI nr. 677/1952, fiind eliberat la 04.04.1955. În anul 1958 a fost din nou arestat pentru manifestari dusmanoase, legaturi cu fostii legionari si, conform Ordinului MAI nr. 1003/15.04.1958, i s-a fixat loc de munca pe o perioada de 36 luni, fiind eliberat la data de 23.02.1961.
Potrivit dispozitiilor art. 3 din Lg. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres prevazute de acelasi act normativ.
În sensul mai sus aratat însa, reclamantii nu au solicitat administrarea de probe, sustinând, la termenul de judecata din data de 05.10.2011 ca nu înteleg sa propuna probatorii.
Ca urmare, în lipsa de probe, nu se poate aprecia daca masurile mai sus enumerate, la care a fost supus numitul … … se circumscriu notiunii de masuri administrative cu caracter politic.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea statului român, prin MFP, la plata sumei de 30000 euro cu titlu de despagubiri morale, acestea urmeaza a fi respins ca nefondat portivit celor ce succed.
Prin decizia nr. 1360/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul român prin Ministerul Finantelor Publice – Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, constatându-se ca prevederile art. 5 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
În cuprinsul susmentionatei decizii, Curtea Constitutionala a constatat ca statul a creat cadrul legislativ care sa garanteze acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, existând o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât si social, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoarea în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi peroanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate sau constituite în prizonieri, prevederile O.U.G. nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si normele administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Curtea a mai constatat ca scopul acordarii de drepturi pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunista este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanelor persecutate într-o situatie similara cu cea avuta anterior – ceea ce este si imposibil – ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin însasi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
A mai retinut Curtea ca, nu se poate concluziona ca în materia despagubirilor pentru daune morale suferite de fostii detinuti politici în perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si cu toate acestea, legiuitorul român de dupa 22 decembrie 1989 a adoptat doua asemenea acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele care s-au aflat în situatiile prevazute la art. 1 lit. a , b si e si alin. 2 au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare în alte localitati, deportare sau prizonierat, indiferent daca sunt sau nu sunt pensionate, iar potrivit alin. 2, persoanele care s-au aflat în una dintre situatiile prevazute la art. 1 alin. 1 lit. c si d au dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent daca sunt sau nu pensionate.
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009, se arta ca “În ceea ce priveste prejudiciul moral suferit, (…) pot exista situatii în care masurile reparatorii cu caracter pecuniar prevazute de catre Decretul-lege nr. 118/1990 (…) sa nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebita resimtita de persoanele care au fost victimele unor masuri abuzive ale regimului comunist”.
Prin urmare, chiar si anterior admiterii exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, masurile reparatorii prevazute de aceasta legea au avut un caracter de accesorietate, de subsidiaritate fata de cele care se puteau deja acorda în baza Decretului-lege nr. 118/1990. În alte cuvinte, solicitantii trebuiau sa faca dovada ca s-au adresat organelor abilitate sa aplice acest act normativ si numai în masura în care despagubirile nu acopereau integral suferinta pricinuita de regimul comunist, ar fi putut formula si o cerere în temeiul dispozitiilor Legii nr. 221/2009.
În prezent, în conditiile declararii ca neconstitutionale a dispozitiilor pe care reclamantii si intervenientul si-au întemeiat cererea, este obligatoriu ca acestia sa faca dovada ca au formulat cerere în baza Decretului-lege nr. 118/1990 si sa produca probe în sensul ca despagubirile obtinute (morale sau materiale) nu sunt suficiente. Raspunderea statului român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vatamata prin condamnarea si/sau masurile administrative cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 trebuie analizata în strânsa corelare cu conditiile raspunderii instituite prin art. 998 si 999 si cu principiile de drept care reclama evitarea unei duble reparatii, asigurarea proportionalitatii si echitatii în acordarea acestor compensatii si nu în ultimul rând respectarea valorii supreme de dreptate.
Acest tip de raspundere va putea fi însa angajat numai daca se probeaza, dincolo de orice dubiu, ca masurile reparatorii prevazute de dispozitiile legale cu caracter special (Decretul-lege nr. 118/1990) nu acopera în întregime prejudiciul resimtit de solicitant.
În speta, reclamantii au invocat producerea unui prejudiciu de ordin moral ca urmare a supunerii tatalui lor la masurile administrative precizate, însa, neputându-se stabili caracterul politic al acestor masuri, nu vor putea fi acordate nici daunele morale.
În plus, împrejurarea ca, în perioada respectiva, reclamantii au avut de suferit în urma arestarii defunctului … … , pentru o activitate legionara, nu prezuma “de plano” producerea unui prejudiciu moral peste ceea ce s-a acordat în baza legii reparatorii deja existente (Decretul-Lege nr. 118/1990), atât timp cât reclamantii nu au facut dovada formularii de cereri în baza acestui act normativ.
În acelasi sens, sunt si dispozitiile Hotarârii nr. 204/03.05.1991 pronuntata de Comisia de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1991, prin care a fost admisa cererea numitului … … , fiindu-i recunoscuta drept vechime în munca perioada de detentie, acordându-i-se si o indemnizatie de 1150 lei/lunar, începând cu data de 01.05.1990.
Pentru toate aceste considerente, cererea urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
1
