Conform art. 256 alin. (1) din C.muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie. Această dispoziţie instituie obligaţia de restituire a sumelor nedatorate plătite de angajatori salariaţilor săi. Spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârşită de angajat cu vinovăţie, obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză. Chiar dacă nu se dă o definiţie exactă noţiunii de sumă nedatorată şi nu se detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situaţia în care fără a fi reţinută vinovăţia salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit. Angajatorul are dreptul de a urmări în principal pe beneficiarul direct al acestei sume nedatorate, unitatea angajatoare neavând obligaţia de a acţiona cu prioritate împotriva persoanelor din rândul angajatorului care au contribuit la calcularea eronată a salariului.
Secţia I-a civilă, Decizia nr. 4642 din 12 noiembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 3717 din 18.06.2012 a Tribunalului Sălaj, a fost admisă excepția prescripției invocată din oficiu.
A fost respinsă ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Zalău în contradictoriu cu pârâta P.I.-privind plata sumei de 3635 lei reprezentând drepturi salariale aferente anului 2007.
A fost admisă cererea aceluiași reclamant împotriva pârâtei P.I. pe care o obligă la plata sumei de 3363 lei – drepturi salariale necuvenite aferente anului 2008 și 768 lei aferente anului 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta este angajata reclamantului Spitalul Județean de Urgență Zalău din anul 1996, având funcția de medic primar oncologie chimioterapie.
în data de 1.01.2007, pârâta a încheiat cu același angajator, un contract individual de muncă pe perioadă determinată, cu timp parțial, în vederea acoperirii deficitului de personal. încadrarea s-a făcut prin cumul de funcții, pe postul de medic primar oncologie chimioterapie, corespunzător pregătirii sale, beneficiind pentru prestată în baza acestui contract de salariu de încadrare brut, spor de vechime și sporurile specifice funcției.
Contractul individual cu timp parțial s-a încheiat în temeiul art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 care prevede că posturile vacante din unitățile de asistenta socială sau de ocrotire a sănătății și din cultura, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.
Art. 22 din O.U.G. nr. 115/2004, în vigoare la data încheierii contractului prevede, de asemenea că posturile vacante din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.
Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana care cumulează are funcția de bază, iar cumulul de funcții se efectuează în afara programului de la norma de bază.
Acest ultim text de lege a fost abrogat prin Legea nr. 303/2009, însă guvernează raportul juridic dedus judecății în baza principiului regit tempus actum.
Cu privire la salarizare personalului angajat cu program normal de lucru, art. 8 din O.U.G. nr. 115/2004 (abrogat prin legea nr. 330/2009) prevede că personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe de urgență beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, procentul acordându-se proporțional cu vechimea în muncă.
Remunerarea personalului angajat prin cumul de funcții este prevăzută de art. 19 din H.G. nr. 281/1993 conform căruia, salarizarea acestuia se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute în statul de funcții.
Așadar, desfășurând activitate în baza contractului pe durată determinată, prin cumul de funcții, pârâta avea dreptul de a fi salarizată, pentru această muncă, doar la nivelul gradației 1 a funcției sale.
în urma auditului extern financiar efectuat la Spitalul Județean de Urgență Zalău în perioada 16.02-31.03.2009, Camera de Conturi Sălaj a constatat că pentru 20 de persoane care ocupă posturi vacante prin cumul de funcții s-au acordat drepturi bănești cu depășirea cadrului legal enunțat, reprezentând diferențe în plus privind salariul de încadrare și spor de vechime aferent acestor posturi.
Prin decizia nr. 6/2009, organul de control a dispus recuperarea acestor sume de la persoanele care au beneficiat de aceste sume nedatorate.
Prin decizia civilă nr. 1846/2010, C.A. Cluj a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2915/2009 a Tribunalului Sălaj care a menținut decizia nr. 6/2009, apreciind că este legală.
S-a arătat în considerente că persoanele încadrate prin cumul de funcții beneficiază deja de un spor de vechime, calculat în baza activității desfășurate inițial, iar atâta timp cât norma specială nu prevede posibilitatea acordării acestui spor și în situația cumulului, acordarea lui este ilegală.
Această hotărâre judecătorească, ca orice act juridic în general, produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efectele de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de acești însă, hotărârea se impune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă (respectiv, de prezumție)
Prin urmare, pârâta, care are calitate de terț raportat la decizia Curții de Apel Cluj, a avut posibilitatea, în prezenta cauză, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de reclamant și care față de ea are doar valoare relativă (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. (2) C.civ., doar în relațiile dintre părți).
Pârâta nu a dovedit contrariul celor reținute în hotărârea judecătorească amintită, și nu a contestat calcul sumei datorate în urma prestării activității prin cumul de funcții.
în baza acestor argumente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la restituirea sumei de 3363 lei încasată cu titlu de drepturi salariale.
La cererea reclamantului, instanța, făcând aplicarea principiului restitutio în integrum a dispus actualizarea sumei conform indicelui de inflație, soluția contrară ducând la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta P.I., solicitând admiterea recursului în sensul de a nu fi obligata și la plata sumei de 3363 lei drepturi salariale aferente anului 2008 și 768 lei aferente anului 2009.
în motivarea recursului pârâta a arătat după ce a reiterat considerentele reținute de instanța de fond că inițiativa încheierii contractelor individuale de munca pentru cumul de funcții a aparținut Spitalului de Urgenta Zalău. Acesta a stabilit drepturile salariale și le-a înscris în contractele individuale de munca, corespunzător pregătirii profesionale a salariatului, nivelul de salarizare prevăzut în statul de funcții salar pentru postul vacant ocupat prin cumul, care a reprezentat prețul muncii prestate, în afara programului de lucru la norma de baza și corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru la funcția cumulata.
S-a precizat că obligarea salariatului la restituirea sumelor cerute ar consfinți nu numai sclavia, a, exploatarea, exproprierea fără temei legal al paratului, dar și îmbogățirea fără just temei al reclamantului, deoarece se ajunge în situația ca pârâtul să fi efectuat o munca fără plata echivalentului muncii sale și pregătirii sale profesionale și potrivit funcției cumulate, ceea ce este interzis de art. 154 – 156 din Legea nr. 53/2003, de art. 4.1 – 4.2, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție, fiind contrare și prevederilor art. 16 alin. (1, 2) , art. 41, art. 42 (1), art. 44 din Constituție.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 octombrie 2012 reclamantul Spitalul Județean De Urgență Zalău a solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Conform art. 256 alin. (1) din C.muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Această dispoziție instituie obligația de restituire a sumelor nedatorate plătite de angajatori salariaților săi. Spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârșită de angajat cu vinovăție, obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.
Chiar dacă în cuprinsul art. 56 din C.muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situația în care fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit.
Or, în cauza dedusă judecății este cert că salariul recurentei, angajată în funcția de medic specialist prin cumul de funcții, putea fi stabilit doar în condițiile stabilite prin prevederile art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993, la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții, astfel că obligația de restituire a sumei de 4131 lei încasată în plus subzistă chiar dacă nu i se poate reține o culpă reclamantei în privința modului în care a fost stabilit salariul său.
Dispozițiile legale mai sus citate, dau dreptul angajatorului de a urmări în principal pe beneficiarul direct al acestei sume nedatorate, astfel încât contrar susținerilor recurentei unitatea angajatoare nu avea obligația de a acționa cu prioritate împotriva persoanelor din rândul angajatorului care au contribuit la calcularea eronată a salariului datorat salariatei recurente.
Conform art. 162 alin. (3) din C.muncii, dispoziție legală care exista și la data încheierii contractului individual de muncă al recurentei (art. 157 alin. (2) din C.muncii anterior republicării) sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și funcțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Deși intimatul în calitate de angajator este obligat să acorde salariaților toate drepturile care decurg din contractul individual de muncă, acesta în calitate de instituție publică este obligat să respecte și dispozițiile legale care reglementează modul de stabilire a salariilor angajaților săi, salarii care se suportă din alocații bugetare.
Drept urmare, în condițiile în care angajatorul a stabilit inițial eronat salariul cuvenit pârâtei pentru cumul de funcții, în mod corect în raport de dispozițiile legale menționate anterior a promovat prezenta acțiune pentru restituirea sumelor plătite necuvenit, astfel încât se vor înlătura susținerile recurentei în sensul că prin admiterea acțiunii s-ar ajunge la „sclavie, discriminare, exploatare, fără temei legal”.
De asemenea, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 154-156 din C.muncii, art. 4.1 – 4.2, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție, art. 16 alin. (1) și (2) , art. 41, art. 42 alin. (1) și art. 44 din Constituție, întrucât recurenta nu a indicat în concret motivul pentru care consideră că au fost încălcate aceste prevederi legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
