Potrivit art. 65 C.muncii – „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Secţia I civilă, Decizia nr. 277 din 3 aprilie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 7331/118/2011, reclamantul V.A.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SRL să se dispună anularea deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea in situația anterioară in sensul reintegrării pe postul și în funcția deținută, obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că ce s-a reținut in decizia de concediere nu se oglindește in realitate și ulterior concedierii sale s-au făcut angajări pe posturi care ar fi putut fi oferite lui. Susține reclamantul că desființarea postului de director comercial nu a urmărit nevoile organizatorice ale societății ci ocupantul postului pentru management defectuos, lipsa unui control adecvat si existenta unor pierderi financiare țin de persoana care avea in atributul postului aceste coordonate, tinzând la îndepărtarea sa din societate. Reclamantul precizează că atribuțiile postului sau au fost trecute atât in sarcina postului de director executiv cit si a directorului general. Mai arată reclamantul că, chiar dacă măsura desființării locului său de muncă ar fi fost una obiectivă, oferirea altui loc de muncă care să corespundă calificării ori pregătirii sale profesionale trebuia îndeplinită. Reclamantul arată că înainte de concedierea sa pârâta a inițiat procedura de angajare a unui pe un post vacant, fără a-i oferi posibilitatea de a opta pentru ocuparea lui. Reclamantul susține că măsura concedierii nu este legală întrucât nu este reală și serioasă. Precizează reclamantul ca noul departament înființat, Departamentul Marketing Administrativ are aceleași responsabilități ca și cele ale departamentului desființat. Mai arată reclamantul că nu au avut loc discuții cu sindicatul. Reclamantul precizează că măsura dispusă nu este reală deoarece pe de-o parte activitatea de vânzări continuă să existe și pe de altă parte pentru că activitatea desfășurată de el este in prezent realizată de alt angajat.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta arată că având in vedere performanța foarte slabă a societății in anul 2010, managementul defectuos in domeniul tehnic operațional, financiar si comercial, lipsa unui control adecvat, la începutul anului 2010 a fost demarat un proces de restructurare a societății precum si un proces de reducere drastică a cheltuielilor in vederea evitării intrării in incapacitate de plăți. In acest sens, susține pârâta, s-a dispus modificarea organigramei in sensul reorganizării departamentului Comercial care a fost desființat, atribuțiile acestuia fiind preluate de către departamentul Marketing-Administrativ, coordonat in mod direct de către directorul general, fiind desființată poziția de director al acestui departament precum și alte funcții de conducere și de execuție. Pârâta arată că desființarea postului reclamantului este efectivă și reală. Arata pârâta că atât postul deținut de reclamant cât și posturile de șoferi și gestionar depozit au fost desființate efectiv in urma reorganizării.
Soluționând cauza, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 5870/14.11.2011 prin care a respins acțiunea formulată de reclamantul V.A.V. în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SRL, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr. 51/8.04.2011 s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului înregistrat sub nr. 198/2006. Reclamantul ocupa, la data concedierii, funcția de Director comercial.
Măsura concedierii a fost dispusă in baza dispozițiilor și art. 65 alin 1 coroborat cu art. 55 lit. c) raportat la art. 74 alin. (1) C.muncii . S-a motivat această măsură a concedierii prin decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administrație, avându-se în vedere managementul defectuos în domeniul tehnic-operațional și comercial, lipsa unui control adecvat al operațiunilor și pierderile financiare la nivelul societății.
Din decizia nr. 1/2011 a Consiliului de Administrație rezultă că s-a aprobat modificarea organigramei din cauza performantelor financiare foarte slabe ale societății în anul 2010, managementul defectuos în domeniul tehnic-operațional, financiar și comercial, lipsa unui control adecvat al operațiunilor, in special in aprovizionarea cu combustibili, monitorizarea consumurilor de combustibili și eficientei energetice și s-a aprobat modificarea salarizării departamentului de management.
Potrivit art. 65 C.muncii „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”
In cauză este vorba despre o concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
In această situație, instanța trebuie să verifice dacă s-au respectat cele doua condiții expres prevăzute de lege, anume, să fie vorba despre o desființare efectivă a locului de muncă și să existe o cauză reală și serioasă.
Din înscrisurile depuse de către pârâtă și necontestate de către reclamant, bilanțul pe anul 2010, decizia Consiliul de administrație 1/2011 coroborate cu organigrama din 28.03.2011 și cea din 1.12.2010 – dinainte de concediere, rezultă fără dubiu că desființarea posturilor celor concediați a fost reală și efectivă, fiind obiectivă, impusă de dificultățile economice și necesară pentru a nu prejudicia societatea.
Astfel, prin desființarea departamentului Comercial (ce avea 8 angajați dintre care un director-reclamantul), atribuțiile avute de personalul acestui departament au trecut la departamentul nou înființat Marketing-Administrativ (cu 4 angajați dintre care un șef departament). Atribuțiile de director ale noului departament Marketing-Administrativ au fost preluate direct de către Directorul general. Prin urmare, prin reorganizarea societății s-a redus cu 5 numărul de persoane angajate, s-au restructurat departamentele, deci reorganizarea este reală.
Din bilanțul pe anul 2010 coroborat cu declarația martorului audiat, M.B., care arată „ Cunosc ca in 2009 societatea a avut profit. In 2010 a avut pierderi ce au fost acoperite din anul 2009” rezultă că la data de 31.12.2010 pârâta a înregistrat pierderi importante, deci cauza reorganizării sale este una serioasă, pentru eficientizarea societății.
In cauză este vorba despre o concediere determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice și a schimbărilor introduse în organizare.
In acest caz, de concediere individuală, angajatorul nu este obligat să mai parcurgă etapa de selecție a personalului în vederea concedierii după ce a decis desființarea postului, ci se concediază direct persoana care îl ocupă.
Astfel, argumentele reclamantului referitoare la conduita sa profesională nu au nici o relevanță in cauză, atât timp cât concedierea este făcută din motive ce nu țin de persoana angajatului.
Instanța nu va retine susținerea reclamantului potrivit căreia pârâta nu i-a oferit un alt post corespunzător pregătirii sale, aceasta nefiind întemeiată.
Așa cum a arătat și înalta Curte de Casație și Justiție în decizia dată în interesul legii nr. 6/2011, decizia de concediere trebuie să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situația în care concedierea se dispune pentru motive care țin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică si/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională, precum și in cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
S-a dispus astfel ca dispozițiile legale înscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din C.muncii nu pot fi extinse și la situațiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din C.muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Totodată, susținerea reclamantului potrivit căreia pârâta a angajat un consilier juridic în timp ce se desfășura procedura de concediere nu este reală. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că după data concedierii reclamantului, 8.04.2011, consilierului juridic N.S.A. i-a încetat contractul de muncă începând cu data de 20.04.2011.
Față de cele expuse mai sus instanța a apreciat acțiunea reclamantului ca nefondată, astfel că a respins-o.
Având în vedere faptul că în urma demersului judiciar al reclamantului, acesta a căzut în pretenții fiind în culpă procesuală față de pârâtă, instanța, în baza art. 274 C.proc.civ., a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V.A.V., invocând următoarele motive:
Instanța de fond nu reține aspectele ce au precedat data emiterii deciziei de concediere nr. 51/8.04.2011, fapt ce a dus la imposibilitatea tragerii unei concluzii pertinente a situației de fapt.
Pentru a putea face o analiză pertinentă a cauzei, în raport de susținerile intimatei și critica deciziei de concediere ca și măsură, instanța de fond nu a avut în vedere evenimentele ce, consideră recurentul, au stat la baza declarării sale drept „persona non grata” în cadrul societății de după momentul preluării acesteia de către noul acționar majoritar.
Astfel, având în vedere atribuțiile funcției de Director comercial deținută de recurent în cadrul SC C.T. SA) continuatoarea relațiilor juridice ale SC R.T. SA), societate ce are ca obiect principal de activitate „producția, distribuirea și furnizarea energiei termice pentru locuitorii municipiului Mangalia”, acesta a intrat deseori în conflicte comerciale cu autoritățile publice ale municipiului, respectiv cu primarul M.C.T.
Motivele conflictuale au fost legate strict de buna derulare a contractului de delegare a gestiunii și de neonorarea obligațiilor autorităților locale care le reveneau atât din contract cât și din normele legale în vigoare.
Fără a avea o analiză proprie, instanța de fond reține în mod eronat existența unei cauze reale și serioase a concedierii.
Atât din înscrisurile depuse la dosar cât și din dezbateri, reiese clar și fără dubiu că la data luării măsurii de concediere societatea nu avea probleme financiare, mai mult decât atât, înregistra un profit mai mare decât cel admis de lege.
în răspunsul la interogatoriu depus de către pârâtă, la întrebarea nr. 1, se afirmă că managementul defectuos este unul din motivele ce au dus la luarea deciziei de reorganizare a societății dar că nu este singurul motiv ce a dus la luarea deciziei contestate.
Așa cum se arată prin adresa Ministerului Administrației și Internelor cu nr. 3419542/23.05.2010 depusă la dosarul cauzei, profitul realizat în anul 2009 acoperea pierderile înregistrate în anul 2010, rămânând totodată și un profit substanțial care, raportat la cei doi ani, respectă și chiar depășește principiul rentabilității și eficienței economice conferit de Legea serviciilor comunitare de utilități publice ce maxim 5% cota de profit. Or, pierderea financiară înregistrată în anul 2010 se datorează exclusiv neavizării de către A.N.R.S.C. a solicitărilor de majorare a tarifului de producție introduse în cursul anului 2010, având ca singur motiv profitul obținut în anul 2009.
în răspunsul la interogatoriul la întrebarea nr. 2 pârâta recunoaște că într-adevăr în anul 2009, potrivit situațiilor financiare, societatea a înregistrat un profit net din total activitate de 4.183.740 lei și că într-adevăr acesta nu a fost distribuit către acționarii societății, rămânând la dispoziția societății prin hotărâre A.G.A.
Afirmația pârâtei cu trimitere la obligația contractuală de a realiza investiții din profitul realizat pe anul 2009 nu are susținere, cu atât mai mult cu cât nimic nu o împiedică pe pârâtă să facă noi investiții, dar acestea nu mai pot avea caracter obligatoriu așa cum aceasta afirmă.
Prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, se menționează faptul că, pe rolul Tribunalului Constanța, este înregistrat dosarul cu nr. 9718/118/2011 având ca obiect obligarea SC C.T. SA la restituirea către Municipiul Mangalia a sumei de 4.254.162,8 lei din încasările anului 2009, fără ca însă a se menționa ceva despre dosarul nr. 16366/118/2010 inițiat de către reclamant și care are ca obiect tocmai obligarea pârâtei Primăria Mangalia la plata sumei restante din anul 2009, respectiv subvenție la energia termică livrată locuitorilor municipiului Mangalia și neachitată de către primărie SC C.T. SA și în care soluția pronunțată de instanță la data de 28.06.2011 a fost aceea de admitere a acțiunii.
Instanța de fond reține în mod eronat că desființarea postului este efectivă, având la bază o cauză reală și serioasă.
Prin măsura dispusă, a fost desființat departamentul comercial, implicit postul de director comercial și în schimb a fost înființat un nou departament Marketing Administrativ, înființându-se totodată în cadrul noului departament și un nou post de conducere și coordonare, cu majoritatea atribuțiilor aflate anterior în portofoliul directorului comercial.
Această măsură de natură organizatorică nu a făcut în fapt decât să favorizeze aparența necesității de concediere a reclamantului pentru falsul motiv al desființării postului, aspect care de fapt dovedește că postul acestuia a fost reînființat dar sub o altă denumire.
Totodată, se recunoaște că atribuțiile postului deținut de către reclamant se regăsesc în continuare, numai că sunt executate de către alte persoane, respectiv atribuția de monitorizare și control trece în sarcina Directorului general.
Din aceste susțineri contradictorii rezultă fără echivoc faptul că postul de șef serviciu Marketing Administrativ a fost înființat ulterior desființării postului de director comercial, tocmai pentru a putea prelua atribuțiunile aferente postului deținut de reclamant de la Directorul general ale cărei atribuțiuni se supradimensionaseră.
Instanța de fond reține în mod eronat că obligația de acordare a posibilității de ocupare a altui post existent sau înființat ulterior este neîntemeiată.
Pârâta a nesocotit cu rea voință prevederile art.14 alin. (1) lit. d) din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, cât și art. 74 alin. (1) din C.muncii, neexistând nici un document emis în baza prevederilor acestor articole.
Totodată, invocarea Deciziei nr. 6 din 9.05.2011 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 alin. (1) din C.muncii se race cu rea credință, deoarece la data concedierii reclamantului 8.04.2011 această decizie nu era pronunțată.
Nerespectarea de către pârâtă a prevederilor articolelor incidente în cauză, au făcut ca reclamantul să fie privat de un drept elementar, dreptul la muncă în respectiva societate în condiții concurențiale.
Chiar dacă nu face obiectul prezentei contestații, recurentul reclamant consideră necesar să se aibă în vedere că pedepsirea d-sale pentru motivele de la pct. A, descrierea situației de dinaintea concedierii d-sale, continuă și în acest moment prin neachitarea nici până la această dată în totalitate a obligațiilor salariale pe care pârâta le are față de persoana d-sale.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 51/8.04.2011 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului din funcția de director comercial în temeiul art. 65 alin. (1) din C.muncii.
La baza emiterii acestei decizii a stat decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administrație prin care a fost aprobată desființarea postului de director comercial.
Potrivit art. 65 alin. (1) din C.muncii: „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”.
– alin.(2) : „Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din statul de funcții sau organigrama societății.
Din analiza organigramelor societății pârâte, depuse la instanța de fond, rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legală.
Concedierea contestatorului a avut o cauză reală și serioasă impusă de pierderile financiare la nivelul societății în cursul anului 2010.
Astfel, din decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administrație al societății, rezultă că desființarea postului și modificarea organigramei a fost determinată de necesitatea unor măsuri drastice de reducere a cheltuielilor și restructurare a societății.
De asemenea, din bilanțul pe anul 2010 depus la dosarul de fond rezultă că societatea a înregistrat pierderi pe anul 2010.
Faptul că societatea a încasat profit în anul anterior, respectiv în 2009, nu înseamnă că societatea nu a întâmpinat dificultăți financiare în anul 2010, care să stea la baza adoptării unor măsuri de reorganizare în vederea eficientizării activității pe viitor.
Decizia de restructurare și oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desființarea unor posturi, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost desființate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administrație și al A.G.A. care poartă responsabilitatea asigurării viabilității și eficienței economice a societății, acestea neputând fi cenzurate de către instanță, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atribuțiile acestuia fiind preluate de directorul general al societății prin schimbarea raporturilor de subordonare a personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a activității.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului a avut loc ca urmare a desființării postului ocupat de acesta, pentru motive neimputabile și nu ca urmare a managementului defectuos sau ca urmare a unei stări conflictuale cum susține recurentul.
Măsura desființării postului ocupat de recurent a fost impusă de necesitatea eficientizării activității societății ca urmare a dificultăților financiare în care se afla societatea.
Faptul că societatea este implicată într-o serie de litigii prin care urmărește recuperarea unor creanțe scadente și neîncasate nu are nicio relevanță asupra faptului că în anul 2010 societatea înregistra pierderi și nu atrage caracterul neserios al concedierii.
în fine, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. d) din C.muncii.
Potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus:”decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64”.
Dispozițiile art. 64 din C.muncii, la care fac trimitere dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din C.muncii prevăd la alin. (1) că, „în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și pentru motivul prevăzut la art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii”.
Dispozițiile art. 64 din C.muncii au în vedere numai situațiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d) și la art. 56 lit. f) din C.muncii, respectiv concedierea pentru inaptitudine fizică și/sau psihică a salariatului, pentru necorespundere profesională, precum și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
în acest sens, în mod corect prima instanță a avut în vedere Decizia nr. 6/2011 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din C.muncii, având în vedere că la data soluționării cauzei această decizie era deja pronunțată.
Dispozițiile art. 64 alin. (1) din C.muncii au caracter de excepție, sunt de strictă interpretare, astfel că nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din C.muncii.
Nu are nicio relevanță nici faptul că prin art. 14 din Contractul Colectiv de Muncă se reiau prevederile art. 74, întrucât art. 14 lit. d) face trimitere la același art. 64 din C.muncii, rămânând valabile considerațiile expuse anterior.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin. (1) C.proc.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.
