R O M Â N I A
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA, JUDEŢUL VÂLCEA
Complet Specializat de Comercial şi Administrativ Fiscal
Operator de date cu caracter personal nr. 4246
SENTINŢA NR.
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 05 Februarie 2009
INSTANŢĂ CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE: DALIA BĂLĂCEANU
Grefier: Silvia Pietraru
Pe rol fiind soluţionarea cauzei formulate de contestatorii S.C. U SRL şi U. G. în contradictoriu cu intimatul C. A. având ca obiect contestaţie la – suspendare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns personal contestatorul…., avocat …pentru contestatori şi avocat ….. pentru intimat.
?????Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că pentru acest termen de judecată s-a procedat la ataşarea dosarului de executare nr.351/2008 al BEJ Bunescu Dumitru Tudor şi a dosarului nr.3036/288/2008 al Judecătoriei Rm.Vâlcea. De asemenea, se învederează că reclamanţii contestatori nu au achitat o cauţiune în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii, în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării.
Avocat ….. pentru contestatori arată că a plătit cauţiunea, însă cererea de suspendare a rămas fără obiect, prezenta pricină aflându-se în stare de judecată. Înaintează la dosarul cauzei Încheierea nr.1303/30.09.2008 a Judecătoriei Rm. Vâlcea şi Decizia nr. XI/20.03.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Apărătorii părţilor, având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Avocat ….. pentru contestatori solicită să se constate nulitatea absolută a actelor de executare şi a încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă a Sentinţei nr.1394/COM/03.03.2008.
Această sentinţă care apare ca titlu executoriu este învestită în mod nelegal, cu nerespectarea OG nr.5/2001, întrucât trebuia să fie învestită numai dacă a fost comunicată cu scrisoare recomandată, statuări întărite şi prin Decizia nr.XI/20.03.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dosarul de fond nr.3036/288/2008 există decât dovezi ordinare de comunicare a hotărârii or în procedura specială prevăzută de OG 5/2001 comunicarea trebuie urmată cu scrisoare recomandată care ar asigura faptul că această hotărâre a fost comunicată.
Precizează că un alt aspect al nelegalităţii executării silite îl reprezintă depăşirea de către judecătoresc a onorariului de 10% din suma executată, plafon prevăzut de Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2550/14.11.2006 şi pe care executorul judecătoresc îl depăşeşte cu mult, aducându-se astfel prejudicii materiale contestatorilor prin plata acestui onorariu.
Faţă de aceste considerente solicită admiterea acţiunii, constatarea nulităţii executării silite şi a încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie.
Avocat …… pentru intimat solicită respingerea contestaţiei la executare ca fiind inadmisibilă, cu obligarea contestatorilor la plata de cheltuieli de judecată.
Arată că împotriva Sentinţei nr.1394/COM/03.03.2008 ce reprezintă titlu executoriu, contestatorii au formulat acţiune în anulare ce a fost respinsă şi mai mult în timpul judecării acestei acţiuni nu s-a invocat motivul ilegalităţii comunicării hotărârii, drept pentru care scopul urmărit de OG nr.5/2001 şi dispoziţiile ÎCCJ, acela de a asigura primirea somaţiei de plată, a fost atins.
Susţinerile contestatorilor privind perceperea onorariului executorului judecătoresc cu depăşirea limitelor legale, sunt nefondate.
În replică avocat ….. pentru contestatori subliniază faptul că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că nerespectarea prevederilor art.6 din OG 5/2001 este de natură să încalce principiul disponibilităţii şi dreptul de apărare al debitorului şi astfel ar crea posibilitatea invocării unei nulităţi relative a actului, în cadrul unei contestaţii la executare.
Avocat ………… pentru intimat precizează că sancţiunea nulităţii relative poate fi invocată numai dacă reclamantul dovedeşte existenţa unei vătămări.
Sentinţa nr.1394/COM/03.03.2008 a rămas irevocabilă prin respingerea căii de atac, iar invocarea nelegalităţii comunicării hotărârii nu are nici-o relevanţă juridică.
INSTANŢA,
Deliberând constată următoarele:
Prin acţiunea formulată si înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 9428/288/2008 contestatorii S.C. U. SRL şi U. G. au chemat în judecată intimatul C. A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună anularea actelor de executare începute în dosarul de executare nr.351/2008 al BEJ Bunescu Dumitru, suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii, constatarea nulităţii absolute a încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a Sentinţei nr.1394/COM/03.03.2008 a Judecătoriei Rm.Vâlcea, radierea somaţiei din Cartea Funciară a imobilului situat în Rm.Vâlcea, str………judeţul Vâlcea, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei se susţine că intimatul, în calitate de creditor, a început executarea silită în temeiul Sentinţei nr.1394/COM/03.03.2008, pronunţate în dosarul nr.362/288/2008 de Judecătoria Rm.Vâlcea.
Apreciază contestatorii că intimatul a pornit executarea silită, în mod nelegal, întrucât sentinţa amintită pronunţată sub imperiul OG nr.5/2001, nu constituie titlu executoriu, art.9 alin.(2) din acelaşi act normativ prevăzând că numai după învestirea cu formulă executorie hotărârea devine titlu executoriu, dispoziţii statuate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr.XI/2006.
Având în vedere că sentinţa sus specificată nu a fost învestită cu formulă executorie cu respectarea OG nr.5/2001, rezultă că s-au încălcat dispoziţiile art.269, 372 şi 374 C.pr.civ., toate actele de executare silită şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei fiind lovite de nulitate absolută.
Învederează contestatorii că intimatul a iniţiat o altă punere în executare a aceleaşi sentinţe, în dosarul de executare nr.322/2008 al BEJ Bunescu Dumitru şi asupra acesteia s-a dispus suspendarea, având putere de lucru judecat.
Un alt motiv de nulitate absolută a executării silite, îl reprezintă perceperea de către executorul judecătoresc a onorariului său ce depăşeşte coeficientul de 10% din suma aspra căreia se poartă executarea, procent prevăzut de Legea nr.188/2000, coroborată cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2550/14.11.2006.
În drept se invocă dispoziţiile art.399 şi urm. din Codul de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată, iar în dovedire s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În apărare intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestaţiei la executare ca nefondată. Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, arată că reclamanţii contestatori nu au făcut dovada urgenţei care ar justifica măsura suspendării, sens în care se impune respingerea acestui capăt de cerere.
Referitor la capetele de cerere privind constatarea nulităţii executării şi a încheierii Judecătoriei Rm.Vâlcea prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate.
Prin Sentinţa nr.1394/COM/2008, instanţa a somat debitorii (contestatorii) la plata sumei de 5400 Euro şi 172,8 Euro penalităţi, către creditor. Împotriva acestei sentinţe debitorii au formulat cerere în anulare înregistrată sub nr.3036/288/2008, pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea, cerere respinsă prin Sentinţa civilă nr.4479/10.09.2008.
Ulterior Sentinţa nr.1394/COM/2008 a fost învestită cu formulă executorie prin Încheierea 1303/30.09.2008, instanţa de fond verificând totodată în ce măsură s-au respectat dispoziţiile art.9 alin.(2) din OG nr.5/2001.
Cât priveşte susţinerile contestatorilor, în sensul că onorariul perceput de executorul judecătoresc ar depăşi limitele impuse de lege, din cuprinsul lucrărilor dosarului de executare rezultă că acestea sunt nefondate.
În drept se invocă dispoziţiile art.115 C.pr.civ.
A fost ataşat dosarului cauzei, dosarul de executare silită nr.351/2008 al BEJ Bunescu Dumitru şi dosarul nr. 362/288/2008 soluţionată de Judecătoriei Rm.Vâlcea.
Din actele depuse la dosar, instanţa reţine că prin Sentinţa nr.1394/COM/2008 pronunţată în dosarul nr. 362/288/2008 de Judecătoria Rm.Vâlcea, în temeiul OG 5/2001 a fost admisă cererea formulată de creditorul intimat, în contradictoriu cu debitorii contestatori şi s-a dispus somarea acestora din urmă la plata sumei de 5400 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii şi a sumei de 172,8 Euro penalităţi de întârziere sau echivalentul în lei la data plăţii.
În considerentele acestei sentinţe se arată că în virtutea contractului de închiriere nr.25838/2007, însuşit de părţi, debitorii s-au obligat la achitarea unei chirii lunare de 1800 Euro, îndatoriri contractuale pe care aceştia nu le-au respectat, motiv pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere de 0,30% pe zi.
Sentinţa nr.1394/COM/2008 pronunţată în dosarul nr. 362/288/2008 de Judecătoria Rm.Vâlcea, a fost comunicată părţilor conform art. 86 alin.1 cpc.
Împotriva acestei hotărâri a fost formulată de contestatori cerere în anulare, iar Judecătoria RM. Vâlcea prin sentinţa nr.4479/10.09.2008 pronunţată în dosar nr.3036/288/2008 a respins cererea ca neîntemeiată. În cadrul acestui dosar, contestatorii au beneficiat de asistenţă judiciară, formulând cereri şi probe, încuviinţate de instanţă.
Sentinţa nr.1394/COM/2008 pronunţată în dosarul nr. 362/288/2008 de Judecătoria Rm.Vâlcea, a fost investită cu formulă executorie prin Încheierea nr.1303/30.09.2008 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea.
În baza acestui titlu executoriu a fost întocmit dosarul de executare silită nr.351/2008 al BEJ Bunescu Dumitru, dosar în care a fost întocmit proces verbal de situaţie nr. 351/03.10.2008, emisă somaţia imobiliară nr.351/06.10.2008 şi proces verbal de cheltuieli executare nr.351/06.10.2008. Acest ultim proces verbal întocmit în baza art. 371 indice 7 alin.3 cpc. face referire la un cuantum al cheltuielilor de executare de 3.410 lei, din care onorariu judecătoresc de 2.380 lei, onorariu avocat de 1.000 lei şi taxe de timbru de 30 lei.
Potrivit art.6 alin. 4 din OG 5/2001 ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar conform art.9 din aceeaşi lege, ordonanţa de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare potrivit art. 8, este irevocabilă. La cererea creditorului ordonanţa prevăzută la alin. (1) sau, după caz, ordonanţa împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Astfel învestită, ordonanţa constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică şi debitorului.
Prin Decizia nr.11/2006 a Î.C.C.J. din data de 28.07.2006, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a decis ca în aplicarea dispoziţiilor art.6 alin.4 şi art.9 alin.2 din OG nr.5/2001, cererea de investire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere în tot sau în parte a somaţiei de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În considerentele acestei decizii se arată că se impune să se aibă în vedere că nerespectarea prevederilor art.6 alin.4 din OG nr.5/2001 ar atrage, pe de o parte, încălcarea principiului disponibilităţii şi lipsirea debitorului de posibilitatea de a se apăra, iar pe de altă parte, ar crea posibilitatea invocării nulităţii relative a actului, în cadrul contestaţiei la executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin.2 cpc.
Din probele administrate, instanţa reţine că sentinţa nr.1394/COM/2008 pronunţată în dosarul nr. 362/288/2008 de Judecătoria Rm.Vâlcea şi ce constituie titlu executoriu, a fost investită cu formulă executorie prin Încheierea nr.1303/30.09.2008 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, fără să se aibă în vedere că ordonanţa de admitere în tot a somaţiei de plată nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci conform art. 86 alin.1 cpc.
Pe de altă parte, Decizia nr.11/2006 a Î.C.C.J. din data de 28.07.2006 arată că nerespectarea prevederilor art.6 alin.4 din OG nr.5/2001 atrage posibilitatea invocării nulităţii relative a încheierii, în cadrul contestaţiei la executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin.2 cpc.
Prin urmare actul îndeplinit cu neobservarea formelor legale se va declara nul numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În speţă o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor este desemnată expres de Decizia nr.11/2006 a Î.C.C.J şi constă în încălcarea principiului disponibilităţii şi lipsirea debitorului de posibilitatea de a se apăra.
Ori, sub acest aspect contestatorii nu au făcut dovada unor vătămări în drepturile şi interesele lor, cât timp au avut posibilitatea de a formula cale de atac împotriva somaţiei de plată, formulând cereri şi probe în cadrul cererii de anulare a somaţiei de plată, încuviinţate de instanţă şi beneficiind de asistenţă judiciară.
Astfel, cele două principii de procedură civilă, respectiv cel al disponibilităţii şi al dreptului la apărare au fost nu numai respectate, ci şi exercitate de contestatori, fiind singurele principii în raport cu care se putea face dovada vătămării sub aspectul dispoziţiilor art. 105 alin.2 cpc.
Constrângerea legală pe care un debitor o suportă în cazul în care nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată de bună voie (întocmirea unui dosar de executare şi somarea la plată) nu poate fi reţinută ca vătămare în sensul precizat mai sus.
Având în vedere motivele în fapt şi drept prezentate, întrucât nu dovedesc o vătămare în drepturile lor în legătură cu modalitatea în care s-a dispus investirea cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti de somare la plată, instanţa nu va reţine această apărare a contestatorilor ca fiind motiv de nulitate a actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr.351/2008 al BEJ Bunescu Dumitru.
În ceea ce priveşte perceperea de către executorul judecătoresc a onorariului său ce depăşeşte coeficientul de 10% din suma asupra căreia se poartă executarea, procent prevăzut de Legea nr.188/2000, coroborată cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2550/14.11.2006, instanţa reţine că în anexa 1 la Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2550/14.11.2006, privind onorariile minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, în cazul urmăririi imobiliare a creanţelor, pentru sume mai mici de 50.000 lei, onorariul maximal al executorului judecătoresc poate fi până la 10%.
În condiţiile în care se execută o creaţă în valoare de 5572,8 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plăţii, stabilirea unui onorariu al executorului judecătoresc de 2380 lei, în procesul verbal de cheltuieli de executare, se încadrează în limitele legii.
Faţă de considerente expuse, instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de contestatori, sub toate capetele de cerere, ca neîntemeiată, iar în temeiul art.274 cpc. va obliga contestatorii la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorii S.C. U. SRL şi U. G. în contradictoriu cu intimatul C. A.
Obligă contestatorii la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2009.
Preşedinte, Grefier,
??
??
??
??
~ 6 ~