În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca potrivit unei jurisprudente constante a Curtii de Justitie a Uniunii Europene interpretarea pe care aceasta o da unei norme de drept european în exercitarea jurisdictiei conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 din Tratatul CE) clarifica sau defineste acolo unde este necesar întelesul si întinderea acestei norme asa cum aceasta trebuie înteleasa sau ar fi trebuit sa fie înteleasa de la data intrarii ei în vigoare (hotarârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, „Denkavit Italiana”, par.16; hotarârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, „Blaizot” par.27; hotarârea din 15 decembrie 1995, afacerea C – 415/93, „Bosman” par.141; hotarârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C – 290/05 si C – 333/05, „Nadasdi si Nemeth” par. 62).
Mai este de precizat si faptul ca la data de 7 aprilie 2011 Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat hotarârea preliminara în cauza „Tatu” în care s-a pronuntat în sensul ca art. 110 TFUE trebuie sa fie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala”, retinându-se în esenta, în considerentele acestei hotarâri, ca reglementarea nationala din OUG nr. 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, este incompatibila cu art. 110 TFUE de la data intrarii sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, pentru întreg acest an, mai fiind de mentionat si aceea ca instantele de fiscal sunt obligate sa aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este stiut ca o atare obligatie le incumba chiar si fara a fi nevoite sa astepte sub acest aspect interventia Curtii de Justitie a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fara niciun echivoc prin hotarârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
În acest context evidentiat mai sus apar ca fiind vadit nefondate exceptiile de tardivitate si inadmisibilitate invocate de catre intimatele mentionate deja mai sus cu privire la cererea de revizuire formulata în cauza, ignorându-se o situatie lipsita de orice echivoc care rezida în cauza, respectiv aceea ca revizuientul a invocat în sustinerea demersului judiciar initiat prin aceasta cale extraordinara de atac cazul special de revizuire reglementat la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, iar nu vreunul dintre cele reglementate de dispozitiile în materie ale Codului de procedura civila, fiind de reamintit ca potrivit textului de lege mai înainte enuntat constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, pronuntarea hotarârilor ramase definitive si irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia României, republicata. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrata de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivata a partii interesate, în termen de 15 zile de la pronuntare. Cererea de revizuire se solutioneaza de urgenta si cu precadere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.
Cu alte cuvinte, motivul de revizuire ce întemeiaza cererea de fata se adauga celor din Codul de procedura civila, are un regim juridic distinct si astfel fiind, are prioritate legea speciala care vine sa completeze legea de procedura generala, iar împrejurarea ca prin decizia Curtii Constitutionale nr. 1609 din 9 decembrie 2010 s-au declarat neconstitutionale prevederile art. 21 alin. 2 teza II din Legea nr. 554/2004 nu poate în niciun caz sa întemeieze vreuna dintre exceptiile invocate de catre intimate, dimpotriva rezulta cu puterea evidentei ca în prezent textul de la art. 21 alin. 2 din lege, mentionat deja, mai reglementeaza doar doua probleme juridice si anume consacra motivul de revizuire suplimentar în sensul aratat deja mai sus si fixeaza termenul limita pentru solutionarea cererii de revizuire, respectiv maximum de 60 de zile, în vreme ce termenul reglementat initial de 15 zile de la comunicare pentru declansarea procedurii de revizuire este în prezent inaplicabil tocmai pentru aceea ca solutia Curtii Constitutionale nu a fost urmata de nicio interventie legislativa asa încât nu se mai pune problema existentei în prezent a unui termen limita în interiorul caruia sa poata fi formulata revizuirea unei hotarâri judecatoresti nationale pronuntata cu încalcarea dreptului european.
Ca este asa o demonstreaza si faptul ca daca revizuirea hotarârilor judecatoresti pentru motivul special mai sus mentionat ar fi limitata la o perioada de timp dintre cele prevazute de normele în materie ale codului de procedura civila, cum eronat au apreciat intimatele în întâmpinarile depuse la dosarul cauzei si în sustinerea exceptiilor pe care le-au ridicat în pricina de fata, s-ar putea ajunge la situatia paradoxala, si în egala masura absurda, în care termenul în discutie sa se împlineasca mai înainte de data pronuntarii hotarârii de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene si astfel remediul legislativ de la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ar fi practic lipsit de continut, ceea ce în niciun caz nu poate fi primit de catre instanta de judecata în cauza.
Nu în ultimul rând, nu prezinta relevanta în sensul aratat de catre intimata Administratia Finantelor Publice a Municipiului Arad faptul ca hotarârea judecatoreasca supusa revizuirii a ramas irevocabila prin anularea ca netimbrat a recursului declarat împotriva acesteia, deoarece normele speciale de la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 trebuie raportate cu necesitate si la dispozitiile alin. 1 al aceluiasi text legal care statueaza fara dubiu ca împotriva solutiilor definitive si irevocabile pronuntate de instantele de contencios administrativ se pot exercita caile de atac prevazute de codul de procedura civila, or în materia contenciosului administrativ hotarârea pronuntata în prima instanta nu este apelabila ci numai recurabila potrivit cu art. 20 alin. 1 din aceeasi lege care statueaza ca o atare hotarâre poate fi atacata doar cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, asa încât nu se releva situatiile de la art. 322 alin. 1 Cod procedura civila ce vizeaza hotarâri ramase definitive în instanta de apel sau prin neapelare, dupa cum nici cea privind hotarârea instantei de recurs care sa evoce fondul cauzei pentru ca în speta revizuirea nu priveste decizia curtii de apel ci pe cea a tribunalului, ramasa irevocabila în modalitatea aratata.
Pe cale de consecinta, pentru toate considerentele expuse deja mai sus si retinând ca exceptiile invocate de catre intimate sunt nefondate urmeaza a fi respinse în mod corespunzator de catre instanta care, retinând ca cererea de revizuire este admisibila o va admite în temeiul normelor speciale enuntate din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art. 326 Cod procedura civila.
Astfel fiind, întrucât instanta urmeaza sa încuviinteze cererea de revizuire, în temeiul art. 327 Cod procedura civila coroborat cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, va schimba în parte sentinta supusa revizuirii în sensul ca va mentine solutia tribunalului în ceea ce priveste rezolvarea pe care acesta a dat-o exceptiei de inadmisibilitate invocata de catre chemata în garantie Administratia Fondului pentru Mediu, în contextul în care, sub acest aspect, sentinta nu a fost criticata în niciun fel în procedura speciala pe care o impun dezbaterile limitate la admisibilitatea revizuirii si va transa în fond pricina, potrivit cu considerentele ce se vor evidentia în continuare, prin admiterea actiunii reclamantului fata de pârâtele Administratia Finantelor Publice Arad si Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad, a admiterii cererii de chemare în garantie formulata de pârâta Administratia Finantelor Publice Arad împotriva Administratiei Fondului pentru Mediu si a respingerii cererii de chemare în garantie a aceleiasi institutii de catre pârâta directie mentionata mai sus.
Actiunea este întemeiata pentru considerentele ce se vor evidentia în continuare.
Astfel, este de observat mai întâi ca în cauza reclamantul a atacat cu contestatie decizia de calcul a taxei pentru poluare si a realizat procedura prealabila impusa de art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 205 Cod procedura fiscala astfel încât tribunalul este îndatorat a se pronunta în fond cu privire la pretentiile reclamantului din actiunea introductiva de instanta.
Or, sub acest aspect, este dincolo de orice îndoiala ca instanta de judecata este obligata sa tina seama de efectele pe care le determina hotarârea preliminara din 7 aprilie 2011 pronuntata în cauza C – 402/09, având ca obiect o cerere de pronuntare a unei atare hotarâri formulata în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, si prin care Camera I a Curtii a statuat dupa calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, ca art. 110 TFUE trebuie sa fie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala”.
Pe aceasta linie de idei, mai trebuie reamintit de catre tribunal si aceea ca potrivit unei jurisprudente constante a Curtii de Justitie a Uniunii Europene interpretarea pe care aceasta curte o da unei norme de drept european, în exercitarea jurisdictiei conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE) clarifica sau defineste atunci când este necesar întelesul si întinderea acestei norme asa cum aceasta trebuie înteleasa sau ar fi trebuit sa fie înteleasa si aplicata de la data intrarii ei în vigoare, fiind util a se vedea în acest sens hotarârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par.16, hotarârea din 2 februarie 1998, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27, hotarârea din 15 decembrie 1995, afacerea C – 415/93, Bosman, par. 141 si hotarârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C – 290/05 (Nadasdi) si C – 333/05 (Nemeth), par.62.
Prin urmare, în conformitate cu hotarârea pronuntata în cauza „Tatu”, în privinta taxei de poluare prevazuta de OUG nr. 50/2008 trebuie sa se retina ca reglementarea nationala este incompatibila cu art. 110 TFUE de la data intrarii sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în conditiile în care indeniabil instantele de contencios fiscal sunt obligate sa aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este stiut ca o atare obligatie le incumba chiar si fara a fi nevoite sa astepte sub acest aspect interventia Curtii de Justitie a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fara niciun echivoc prin hotarârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
Nu este lipsit de importanta a se reaminti de catre tribunal ca prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, iar efectele acesteia sunt reglementate de art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia României, în conformitate cu care, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
Obligatia respectarii dispozitiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezulta si din dispozitiile art. 11 alin. 1 din Constitutia României, conform carora Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozitiile din Constitutia României mentionate, aplicarea dispozitiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozitiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderarii, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea asa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotarârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea si functionarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderarii României la Uniunea Europeana, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din 17/01/2001, definitie a acquisul comunitar conform careia acesta include, între alte acte normative, „dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana, semnat la 25 martie 1957 la Roma, si ale Tratatului privind Uniunea Europeana, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Privitor la reglementarea interna a taxei pentru poluare urmatoarele:
Taxa de poluare a fost instituita prin Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificari dupa intrarea în vigoare, modificari ce vor fi aratate mai jos.
Ordonanta de Urgenta nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, si a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 a fost modificata pentru prima data prin Ordonanta de Urgenta nr. 208 din 4 decembrie 2008, pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008.
În lipsa oricarei alte precizari privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonantei de Urgenta nr. 208/2008, aceasta a intrat în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial (conform art. 11.alin. 2 din Legea nr. 24/2000), respectiv la data de 8 decembrie 2008. (conform art. 11.alin. 2 din Legea nr. 24/2000).
Ordonanta de Urgenta nr. 208/2008 – abrogata prin art. I din Ordonanta de Urgenta nr. 218/2008 – a fost respinsa prin Legea nr. 335 din 11 noiembrie 2009 privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 776 din 13 noiembrie 2009.
Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 a fost modificata pentru a doua oara prin Ordonanta de Urgenta nr. 218 din 10 decembrie 2008 privind modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008.
La rândul sau, primul act de modificare a Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008, respectiv Ordonanta de Urgenta nr. 208/2008, a fost abrogat prin art. I din Ordonanta de Urgenta nr. 218/2008. Conform art. I din Ordonanta de Urgenta nr. 218/2008, „Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, se abroga”.
În lipsa oricarei alte precizari privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonantei de Urgenta nr. 218/2008, aceasta a intrat în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial (conform art. 11.alin. 2 din Legea nr. 24/2000), respectiv la data de 11 decembrie 2008.
Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 a fost modificata pentru a treia oara prin Ordonanta de Urgenta nr. 7 din 18 februarie 2009 privind modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2009.
În lipsa oricarei alte precizari privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonantei de Urgenta nr. 7/2009, aceasta a intrat în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial (conform art. 11. alin. 2 din Legea nr. 24/2000), respectiv la data de 19 februarie 2009.
Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 a fost modificata pentru a patra oara prin art. 35 din Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009, privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009.
Conform art. 70 din aceasta lege, Capitolul VII – din care face parte art. 35 – a intrat în vigoare la trei zile de la data publicarii în Monitorul Oficial (conform art. 11. alin. 1 din Legea nr. 24/2000), respectiv la data de 12 noiembrie 2009.
Regimul taxei de poluare a mai fost modificat – desi nu se face referire la modificarea expresa a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 – si prin Ordonanta de Urgenta nr. 117 din 29 decembrie 2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 926 din 30 decembrie 2009, care a extins exceptarea de la plata taxei de poluare stabilita prin art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008.
Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 a mai fost modificata prin Ordonanta de Urgenta nr. 118 din 23 decembrie 2010 privind modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010
Conform art. IV din Ordonanta de Urgenta nr. 118/2010, aceasta ordonanta de urgenta a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Cât priveste modificarile operate în privinta cuantumului taxei de poluare este de reamintit ca în raport cu diferitele modificari ale Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008, Curtea constata ca desi taxa de poluare a ramas în vigoare din data de 1.07.2008 si pâna în prezent, cuantumul si modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esential începând cu data de 19.02.2009, prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.
Astfel, în perioada 1.07.2008-10.12.2008 se aplica taxele stabilite conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta initiala, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu mentiunea ca în perioada 8.12.2008-10.12.2008, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 208/2008, (care a fost abrogata la 11.12.2008, prin O.U.G. nr. 218/2008) s-a platit o taxa de poluare majorata, însa prin dispozitiile art. IV alin. 1 din O.U.G. nr. 218/2008, taxele platite conform anexelor la O.U.G. nr. 208/2008 în perioada 8.12.2008-10.12.2008 se restituie pâna la valoarea taxelor instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, în varianta initiala.
În perioada 11.12.2008-14.12.2008 se aplica tot taxele stabilite conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta initiala, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, având în vedere dispozitiile art. IV alin. 2 din O.U.G. nr. 218/2008, conform carora „între data intrarii în vigoare a prevederilor art. I din prezenta ordonanta de urgenta (adica 11.12.2008) si 14 decembrie 2008 inclusiv se aplica nivelurile taxei prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare înainte de modificarea sa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008”.
În perioada 15.12.2008-18.02.2009 se aplica tot taxele stabilite conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta initiala, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, având în vedere ca la 15.12.2008 au intrat în vigoare anexele prevazute de art. II din O.U.G. nr. 218/2008. Astfel, conform art. II din O.U.G. nr. 218/2008, „anexele nr. 1, 2 si 3 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, se modifica si se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 si 3 care fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta”, iar conform art. V din O.U.G. nr. 218/2008, „art. II si III intra în vigoare la data de 15 decembrie 2008”.
Însa, conform art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 7/2009, pentru autoturismele înmatriculate dupa 15.12.2008 si pentru care s-a platit taxa majorata conform O.U.G. nr. 218/2008, se restituie diferenta dintre taxa majorata si taxa initiala. Astfel, conform art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 7/2009, „pentru autovehiculele achizitionate în vederea înmatricularii în România înainte de data de 15 decembrie 2008 si care au fost înmatriculate în România ulterior acestei date, cu plata taxei pe poluare pentru autovehicule calculate potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, cu modificarile ulterioare, diferenta dintre taxa platita si taxa stabilita potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, cu modificarile ulterioare, în vigoare pâna la data publicarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 208/2008, se restituie, la cerere, în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire însotite de documentatia necesara”.
În perioada 19.02.2009-31.12.2010 se aplica taxele stabilite conform O.U.G. nr. 7/2009.
Astfel, conform art. I punctul 2 din O.U.G. nr. 7/2009, „Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
(…)
2. Anexele nr. 1, 2 si 4 se modifica si se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 si 3 care fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta”.
Curtea constata ca:
– Anexa 1 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 reglementeaza Nivelul taxei specifice în functie de emisia de dioxid de carbon
– Anexa 2 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 reglementeaza Nivelul taxei specifice în functie de norma de poluare;
– Anexa 3 O.U.G. nr. 7/2009 înlocuieste Anexa nr. 4 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, care reglementeaza Grila privind cotele de reducere a taxei;
– Nu se modifica anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 50/2008, care reglementeaza nivelul taxei specifice pentru autovehiculele din categoriile N2, N3, M2 si M3.
Începând cu data de 1.01.2011 se aplica taxele stabilite conform O.U.G. nr. 118/2010.
Astfel, conform art. I punctul 6 din O.U.G. nr. 118/2010, „Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
6. Anexele nr. 1 – 3 se modifica si se înlocuiesc cu anexele nr. 1 – 3 la prezenta ordonanta de urgenta.”
Cât priveste exceptarea de la plata taxei de poluare a unor categorii de autovehicule este de retinut de catre tribunal ca, potrivit art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008, au fost introduse scutiri de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si pentru toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4 care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv.
Astfel, art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008 revede urmatoarele:
(1) „Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008.
(2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima data în afara Uniunii Europene si care se înmatriculeaza în România, li se aplica taxele prevazute în anexele nr. 1 si 2.”
Aceasta exceptare de la plata taxei de poluare a fost extinsa prin Ordonanta de Urgenta nr. 117 din 29 decembrie 2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 926 din 30 decembrie 2009
Conform alineatului 1 al articolului unic al Ordonantei de Urgenta nr. 117 din 29 decembrie 2009, „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cm3, precum si autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima data într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiaza de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în conditiile în care acestea se înmatriculeaza pentru prima data în România în termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta”.
Mai trebuie precizat ca exceptarea de la plata taxei de poluare – astfel cum a fost instituita prin art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008 – a operat în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv.
Totodata, extinderea acestei scutiri la autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cm3, precum si la autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima data într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv – astfel cum a fost introdusa prin Ordonanta de Urgenta nr. 117/2009 – a operat numai în cazul în care astfel de autovehicule se înmatriculeaza pentru prima data în România în termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2009, neputând rezulta de aici o continuare a scutirii care a avut loc în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, ci numai remedierea – prin extinderea temporara a scutirii – a tratamentului juridic presupus discriminatoriu introdus prin aceasta scutire în perioada anterioara.
Din aceste reglementari, rezulta asadar, ca exceptarea de la plata taxei de poluare – astfel cum a fost instituita prin art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 218/2008 – a operat numai în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, iar nu si în perioada de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2009.
Se poate conchide asadar ca:
– în perioada 1.07.2008-18.02.2009 se aplica taxele stabilite conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta initiala, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, modificarile legislative succesive operate în aceasta perioada dispunând restituirea diferentelor platite în plus în raport cu taxa initiala.
– în perioada 19.02.2009-31.12.2010 se aplica taxele stabilite conform O.U.G. nr. 7/2009.
– începând cu data de 1.01.2011 se aplica taxele stabilite conform O.U.G. nr. 118/2010.
Cât priveste dispozitiile în materie ale actului normativ enuntat, art. 1 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, „prezenta ordonanta de urgenta stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumita în continuare taxa, care constituie la bugetul Fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 4 din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, „obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculari a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulatie a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 9”.
Conform art. 5 din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008:
(1) „Taxa se calculeaza de autoritatea fiscala competenta.
(2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizica sau persoana juridica, denumite în continuare contribuabil, care intentioneaza sa efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezulta elementele de calcul al taxei, prevazute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Valoarea în lei a taxei se determina pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent si publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(4) Taxa se plateste de catre contribuabil într-un cont distinct deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei Fondului pentru Mediu.
(5) Dovada platii taxei va fi prezentata cu ocazia înmatricularii autovehiculului aflat în una dintre situatiile prevazute la art. 4”
Conform art. 7 din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de catre contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Privitor la normele metodologice de aplicare a Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008, care au fost aprobate prin Hotarârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008, conform art. 3 alin. 1 si 2 din Normele metodologice citate:
(1) „Taxa se calculeaza de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, care reprezinta:
a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfasoara activitati economice în mod independent sau exercita profesii libere – organul fiscal la care persoana este înregistrata ca platitor de impozite si taxe;
b) în cazul persoanelor fizice – organul fiscal în a carui raza teritoriala persoana fizica îsi are domiciliul fiscal.
(2) În vederea calcularii taxei de catre autoritatea fiscala, persoana fizica sau persoana juridica în numele careia se efectueaza înmatricularea, denumite în continuare contribuabili, trebuie sa prezinte, în copie si în original, urmatoarele documente:
a) cartea de identitate a vehiculului; si
b) în cazul autovehiculelor rulate achizitionate din alte state, un document din care sa rezulte data primei înmatriculari a acestora, si, dupa caz, declaratia pe propria raspundere prevazuta la art. 5 alin. (4), precum si rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma “Registrul Auto Român” ori rezultatul evaluarii individuale efectuate potrivit art. 5 alin. (20)”.
Privitor la modul de calcul al taxei de poluare, cuantumul taxei de poluare pentru un anumit autovehicul este indicat la art. 6 din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, conform unei formule de calcul care ia în considerare urmatorii parametri:
– A = valoarea combinata a emisiilor de CO2, exprimata în grame/km;
– B = taxa specifica, exprimata în euro/1 gram CO2, prevazuta în coloana 3 din anexa nr. 1 a Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008;
– C = cilindree (capacitatea cilindrica);
– D = taxa specifica pe cilindree, prevazuta în coloana 3 din anexa nr. 2 a Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008;
– E = cota de reducere a taxei, prevazuta în coloana 2 din anexa nr. 4 a Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008;
Formula de calcul este diferita pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 5 sau Euro 6, de acelea cu norma de poluare Euro 3 sau Euro 4.
Privitor la art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie în aceasta materie trebuie reamintit ca:
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana), nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie, începând cu data de 1.12.2009 intrând în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificarile aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeana prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeana a fost redenumit „Tratatul privind functionarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind functionarea Uniunii Europene, cu acelasi continut, fiind de subliniat însa ca întreaga jurisprudenta a Curtii Europene de Justitie face însa referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, iar nu la art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (desi cele doua articole au acelasi continut), întrucât modificarile operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce priveste denumirea instantei supreme a Uniunii Europene, mai este de subliniat ca de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitata fiind aceea de „Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene”, denumire modificata prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – data de la care Curtea de Justitie a Uniunii Europene desemneaza nu numai Curtea de Justitie, dar si celelalte instante instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeana si, respectiv Tratatul privind functionarea Uniunii Europene
Pentru simplificarea exprimarii, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene va fi denumita în continuare „Curtea Europeana de Justitie” sau „Curtea de Justitie”.
În concret, privitor la jurisprudenta Curtii Europene de Justitie în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand:
Cauza Nádasdi C-290/05 si C-333/05:
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în Hotarârea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene din 5 decembrie 2006 – data în cauzele reunite C-290/05 si C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv Ilona Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága – Curtea Europeana de Justitie a aratat urmatoarele:
„45. Asa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeana art. 90 suplimenteaza dispozitiile referitoare la abolirea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulatie a marfurilor între statele membre în conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricaror forme de protectie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discrimineaza produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 si C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I-0000, par.55 si jurisprudenta acolo citata).
46 În ceea ce priveste a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea ca art. 90 cauta sa asigure completa neutralitatea impozitarii interne sub raportul concurentei între produsele care se afla deja pe piata nationala si produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, Culegere 2004, p.I-4981, par. 66 si jurisprudenta acolo citata).
47 Conform unei jurisprudente bine stabilite, art. 90 par. 1 este încalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum si jurisprudenta acolo citata). Totusi, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile pentru existenta unei asemenea discriminari, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitarii interne prin respectarea regulilor de concurenta între autoturismele uzate aflate deja pe piata nationala si autoturismele similare importate, este necesar sa fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afecteaza vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria si carora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicata aceasta taxa.
49. O comparatie cu autoturismele second-hand plasate în circulatie în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevanta. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre sa introduca noi impozite sau sa schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât priveste criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observa ca, în stadiul sau actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecarui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferentieri între anumite produse, chiar daca este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana pe baza unor criterii obiective, cum ar fi provenienta materiilor prime folosite sau procesul de productie aplicat. Totusi, o asemenea diferentiere este compatibila cu dreptul comunitar numai daca urmareste obiective care sunt ele însele compatibile cu cerintele Tratatului si ale legislatiei comunitare secundare si daca regulile în cauza sunt de natura sa evite orice forma de , directa sau indirecta, îndreptata împotriva importurilor din alte state membre sau orice alta forma de protectie a produselor nationale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrica si clasificarea fundamentata pe motive de protectie a mediului reprezinta criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de alta parte, nici nu exista vreo cerinta ca valoarea taxei sa fie legata de pretul autoturismului.
53 Totusi, o taxa de înmatriculare nu trebuie sa împovareze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele nationale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost platita în Ungaria îsi pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piata. Pe masura deprecierii autoturismului, se diminueaza de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduala a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un pret ce corespunde unei parti din valoarea sa initiala, care contine valoarea reziduala a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informatiile transmise de instantele nationale, ca un autoturism de acelasi model, vechime, cu acelasi numar de kilometri parcursi, cumparat într-un alt stat membru si înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrala a taxei de înmatriculare prevazuta pentru aceasta categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezinta o sarcina mai consistenta pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, carora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, desi scopul înmatricularii este acela de protectie a mediului si nu tine cont de valoarea de piata a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana implica luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce aceasta taxa este perceputa numai o data, atunci când autoturismul este pentru prima data înregistrat în vederea punerii în circulatie în statul membru în cauza, fiind încorporata în aceasta valoare.
57. Rezulta din consideratiile de mai sus ca raspunsul la întrebarile adresate Curtii în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebarii a treia si întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie sa fie acela ca art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana trebuie interpretat ca interzicând o taxa de tipul celei prevazute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
– taxa este perceputa asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima data în circulatie pe teritoriul unui stat membru;
– valoarea taxei, determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrica) si clasificarea din punct de vedere al poluarii, este calculata fara a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparatie cu autoturismele second-hand plasate în circulatie în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevanta.”
Cauza Brzezinski C 313/05:
În mod similar a decis Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si în hotarârea data la 18 ianuarie 2007 în cauza C 313/05 Maciej Brzezinski împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie:
27 „Dupa cum Curtea a statuat deja, articolul 90 CE reprezinta în cadrul Tratatului CE o completare a dispozitiilor privind eliminarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispozitie are drept obiectiv asigurarea liberei circulatii a marfurilor între statele membre în conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre (hotarârea din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C 393/04 si C 41/05, Rec., p. I 5293, punctul 55 si jurisprudenta citata, precum si hotarârea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 45).
28 De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat ca articolul 90 CE vizeaza garantarea neutralitatii depline a impozitelor interne fata de concurenta dintre produsele care se afla deja pe piata interna si produsele din import (a se vedea hotarârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, Rec., p. I 4981, punctul 66 si jurisprudenta citata, precum si hotarârea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 46).
29 Conform unei jurisprudente consacrate, exista o încalcare a articolului 90 primul paragraf CE atunci când impozitul aplicat produsului de import si cel aplicat produsului national similar sunt calculate diferit si dupa metode diferite, care conduc, fie chiar si în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotarârea Weigel, citata anterior, punctul 67 si jurisprudenta citata). Astfel, în temeiul respectivei dispozitii, accizele asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor nationale similare. (…)
32 În vederea garantarii neutralitatii impozitelor interne din perspectiva concurentei dintre autovehiculele de ocazie care se afla deja pe piata nationala si autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât Republica Polona, trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplica primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare.
33 În cadrul unei astfel de comparatii, trebuie subliniat în primul rând ca accizele în cauza în actiunea principala nu se percep decât o singura data pentru toate autovehiculele destinate înmatricularii în Republica Polona, fie ele noi sau de ocazie, fabricate pe teritoriul national sau importate din alte state membre.
34 În al doilea rând, trebuie sa se faca diferenta între doua categorii de autovehicule, si anume, pe de o parte, cele care sunt vândute de ocazie în cursul a doi ani calendaristici de la data fabricatiei, anul fabricatiei fiind considerat primul an calendaristic din aceasta perioada, si, pe de alta parte, cele care sunt vândute de ocazie ulterior acestei perioade de doi ani.
35 Mai întâi, în ceea ce priveste autoturismele vândute noi sau de ocazie în respectiva perioada de doi ani, rezulta din ordinul din 2004, dupa cum s a aratat la punctul 13 din prezenta hotarâre, ca acestea sunt supuse unei accize calculate conform aceluiasi nivel.
36 În ceea ce priveste autovehiculele de ocazie care au mai putin de doi ani vechime, instanta nationala este cea careia îi revine sarcina sa verifice, mai ales în lumina decretului din 2004, daca acestea suporta, în privinta accizelor, o sarcina identica în virtutea faptului ca valoarea reziduala a accizelor, încorporata în valoarea de piata a autovehiculelor de ocazie înmatriculate în Polonia, este egala cu valoarea accizelor care se aplica autovehiculelor de ocazie similare provenind din alt stat membru decât Republica Polona.
37 În schimb, în ceea ce priveste accizele aplicate autovehiculelor de ocazie vândute dupa mai mult de doi ani de la data fabricatiei, nivelul accizelor este calculat dupa formula prevazuta la articolul 7 din decretul din 2004. Dupa cum a subliniat Comisia, fara a fi contrazisa de guvernul polonez, aplicarea acestei formule conduce la cresterea respectivului nivel în functie de vechimea autovehiculului.
38 Or, instanta de trimitere este cea care trebuie sa analizeze daca o astfel de crestere a respectivului nivel priveste doar autovehiculele de ocazie provenind din alte state membre decât Republica Polona si daca, în schimb, în cazul autovehiculelor de ocazie înmatriculate în stare noua în Polonia, nivelul accizelor reziduale încorporat în valoarea unui astfel de autovehicul ramâne constant.
39 Într-o astfel de situatie, argumentele prezentate de guvernul polonez pentru a justifica diferenta de taxare nu pot fi admise. În primul rând, guvernul polonez a prezentat considerente privind mediul, apoi a exprimat banuiala ca, într-un mare numar de cazuri, pretul de cumparare declarat autoritatilor este mult mai mic decât pretul platit efectiv si, în final, a precizat ca respectiva diferenta nu constituie o discriminare, dat fiind ca cifrele arata ca supunerea la plata accizelor a autovehiculelor de ocazie cumparate în celelalte state membre în cursul lunii mai 2004 a fost urmata de o crestere imediata si foarte importanta a acestor achizitii.
40 Într-adevar, din jurisprudenta Curtii rezulta ca un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât daca este organizat astfel încât sa excluda orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor impozite mai mari decât produsele nationale si, prin urmare, sa nu produca în niciun caz efecte discriminatorii (hotarârea Haahr Petroleum, citata anterior, punctul 34, si hotarârea din 23 octombrie 1997, Comisia/Grecia, C 375/95, Rec., p. I 5981, punctul 29).
41 Din considerentele precedente rezulta ca la a doua si la a treia întrebare trebuie sa se raspunda ca articolul 90 primul paragraf CE trebuie interpretat în sensul ca se opune unei accize în masura în care valoarea accizei aplicate vehiculelor de ocazie mai vechi de doi ani achizitionate în alt stat membru decât cel care a instituit acciza depaseste valoarea reziduala a aceleiasi accize încorporata în valoarea de piata a vehiculelor similare înmatriculate anterior în statul membru care instituie acciza. Este de competenta instantei de trimitere sa analizeze daca reglementarea în cauza în actiunea principala, în special aplicarea articolului 7 din decretul din 2004, produce un astfel de efect”.
Cât priveste hotarârea pronuntata în cauza „Tatu” la care deja s-a facut referire în considerentele sentintei de fata, Examinând compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare instituita de Statul Român prin Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, Curtea Europeana de Justitie a retinut urmatoarele:
34 (…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulatii a marfurilor între statele membre în conditii normale de concurenta. Acesta vizeaza eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotarârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, Rec., p. I 4509, punctul 9, Hotarârea Brzezinski, citata anterior, punctul 27, si Hotarârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicata înca în Repertoriu, punctul 37).
35 În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecarui stat membru sa aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplica produselor nationale similare. Aceste dispozitii ale tratatului vizeaza garantarea neutralitatii depline a impozitelor interne fata de concurenta dintre produsele care se afla deja pe piata interna si produsele din import (Hotarârea Comisia/Danemarca, citata anterior, punctele 8 si 9, precum si Hotarârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, Rec., p. I 4981, punctul 66).
36 În actiunea principala, este cert ca, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr.50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în functie de provenienta lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în functie de cetatenia sau nationalitatea lor. Astfel, taxa în cauza este datorata independent de cetatenia sau nationalitatea proprietarului vehiculului mentionat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs si de împrejurarea daca este vorba despre un vehicul cumparat pe piata nationala sau importat.
37 Cu toate acestea, chiar daca nu sunt întrunite conditiile unei discriminari directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotarârea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 47).
38 Pentru a verifica daca o taxa precum cea în cauza în actiunea principala creeaza o discriminare indirecta între autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar, având în vedere întrebarile instantei nationale si observatiile prezentate în fata Curtii, sa se examineze mai întâi daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculari, taxei prevazute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiasi taxe între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privinta vehiculelor de ocazie importate si a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul national si supuse, cu ocazia acelei înmatriculari, aceleiasi taxe
39 Potrivit unei jurisprudente constante, exista o încalcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depaseste valoarea reziduala a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul national (Hotarârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, Rec., p. I 479, punctul 20, Hotarârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, Rec., p. I 1327, punctul 23, precum si Hotarârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies si Siilin, C 101/00, Rec., p. I 7487, punctul 55).
40 În aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de înmatriculare într un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporeaza în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauza este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de înmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotarârea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul national (Hotarârea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotarârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
41 Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata în considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare în considerare nu trebuie în mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitând dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotarârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/Grecia, punctul 29).
42 Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o maniera imperativa (Hotarârea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotarârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 si 29, precum si Comisia/Grecia, punctele 38-42). În special, în lipsa luarii în considerare a rulajului, baremul retinut de legislatia în cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotarârea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 43).
43 În actiunea principala, din dosarul prezentat Curtii reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, în functie de parametri care reflecta într o anumita masura poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia îi corespunde, si, pe de alta parte, tinând seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai în functie de vechimea vehiculului [elementul E în formulele prevazute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr. 50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr. 50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu conditia ca o declaratie care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, în cazul în care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, în mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr o expertiza ale carei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operatiunilor aferente expertizei.
44 Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauza în actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa în functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45 Aceasta concluzie este confirmata de împrejurarea ca, în baremele forfetare care figureaza în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s a tinut seama în mod corespunzator de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % si ca aceasta depreciere nu este lineara, în special în primii ani, în care se dovedeste mult mai pronuntata decât ulterior (a se vedea Hotarârea Comisia/Grecia, citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46 De altfel, guvernul român a apreciat în mod întemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotarilor sale nu pot fi aplicate corespunzator decât prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de catre un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu îngreuneze astfel, atât din punct de vedere administrativ, cât si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47 Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate încorporata în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculari, taxei prevazute de OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privinta vehiculelor de ocazie importate si a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul national anterior instituirii taxei mentionate
48 Domnul Tatu subliniaza ca punerea în circulatie în România a unui vehicul de ocazie cumparat într un alt stat membru implica plata taxei pe poluare, si anume, în ceea ce îl priveste, o taxa în valoare de 7 595 de lei pentru un vehicul cu o capacitate cilindrica de 2 155 cm3, care respecta norma Euro 2 si a fost construit în 1997, în timp ce cumpararea, pe piata româneasca a vehiculelor de ocazie, a unui vehicul înmatriculat în România anterior intrarii în vigoare a OUG nr. 50/2008 si având exact aceeasi vechime si aceleasi caracteristici tehnice ca si vehiculul importat mentionat va fi, în principiu, mult mai interesanta din punct de vedere financiar, întrucât nicio taxa cu o valoare analoga celei impuse prin OUG nr. 50/2008 nu este datorata sau încorporata în valoarea acestui vehicul cumparat pe piata româneasca.
49 La rândul sau, guvernul român sustine ca articolul 110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre si ca atractivitatea pietei românesti a vehiculelor de ocazie în raport cu piata vehiculelor de ocazie importate, evidentiata de domnul Tatu, se datoreaza împrejurarii ca OUG nr. 50/2008 nu se aplica vehiculelor care au fost înmatriculate în România anterior intrarii în vigoare a acestei ordonante. Acest guvern invoca, în aceasta privinta, punctul 49 din Hotarârea Nádasdi si Németh, citata anterior, în care Curtea ar fi declarat în esenta ca articolul 110 TFUE nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili un efect discriminatoriu al unei taxe pentru simplul motiv ca aceasta se aplica unor vehicule înmatriculate dupa intrarea în vigoare a legii privind aceasta taxa, iar nu si celor înmatriculate anterior acestei intrari în vigoare.
50 În aceasta privinta, trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a aratat la punctul 49 din Hotarârea Nádasdi si Németh, citata anterior, ca articolul 110 TFUE nu urmareste sa împiedice un stat membru sa introduca impozite noi sau sa modifice cota ori baza impozabila a impozitelor existente.
51 În plus si cu siguranta, atunci când un stat membru introduce o noua lege fiscala, acesta stabileste aplicarea legii respective începând de la o anumita data. Prin urmare, taxa aplicata dupa intrarea în vigoare a acestei legi poate fi diferita de taxa fiscala în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotarârea Nádasdi si Németh mentionata, pe care guvernul român a invocat o, împrejurarea respectiva nu poate, prin ea însasi, sa fie considerata ca având un efect discriminatoriu între situatiile constituite anterior si cele care sunt posterioare intrarii în vigoare a noii norme.
52 În schimb, din Hotarârea Nádasdi si Németh mentionata nu rezulta în niciun fel ca competenta statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitata. Dimpotriva, potrivit unei jurisprudente constante, interdictia prevazuta la articolul 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare data când un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele nationale (a se vedea în acest sens Hotarârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, punctul 25, Hotarârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, Rec., p. I 4385, punctul 29, precum si Hotarârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten si Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, punctul 40).
53 Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul si de obiectivul sau daca statelor membre le ar fi permis sa instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzarii de produse importate în favoarea vânzarii de produse similare disponibile pe piata nationala si introduse pe aceasta piata înainte de intrarea în vigoare a taxelor mentionate. O astfel de situatie ar permite statelor membre sa eludeze, prin instituirea unor impozite interne al caror regim este stabilit astfel încât sa aiba efectul descris mai sus, interdictiile prevazute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE si 34 TFUE.
54 În ceea ce priveste taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizari în materie rezulta ca fiecare stat membru poate sa stabileasca regimul acestor masuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea masurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însa sa fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotarârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, Rec., p. I 3193, punctul 40, Hotarârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, Rec., p. I 7929, punctul 74, si Hotarârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportřrer, C 98/05, Rec., p. I 4945, punctul 28).
55 În aceasta privinta, trebuie amintit ca autovehiculele prezente pe piata unui stat membru sunt „produse nationale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piata vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de acelasi tip, cu aceleasi caracteristici si aceeasi uzura. Astfel, vehiculele de ocazie cumparate pe piata statului membru mentionat si cele cumparate, în scopul importarii si punerii în circulatie în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotarârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum si Kalinchev, punctele 32 si 40).
56 Din principiile amintite mai sus rezulta ca articolul 110 TFUE obliga fiecare stat membru sa aleaga taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabileasca regimul astfel încât acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vânzarii vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
57 În actiunea principala, în pofida prezentei necontestate a unor date statistice care demonstreaza o scadere foarte considerabila a înmatricularilor de vehicule de ocazie importate în România de la intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în fata Curtii ca obiectivul primordial urmarit de aceasta reglementare este cel al protectiei mediului.
58 Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curtii rezulta fara echivoc ca reglementarea mentionata are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse, în pofida aplicarii unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a tine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piata, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. Nu se poate contesta ca, în aceste conditii, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importarii si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre.
59 În aceasta privinta, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotarâre, ca, desi statele membre pastreaza, în materie fiscala, competente extinse care le permit sa adopte o mare varietate de masuri, acestea trebuie totusi sa respecte interdictia prevazuta la articolul 110 TFUE.
60 În plus, trebuie sa se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul Tatu, ca obiectivul protectiei mediului mentionat de guvernul român, care se materializeaza în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulatia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 si Euro 2 si care au o capacitate cilindrica mare, si, pe de alta parte, de a folosi veniturile generate de aceasta taxa pentru finantarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet si mai coerent aplicând taxa pe poluare oricarui vehicul de acest tip care a fost pus în circulatie în România. O astfel de taxare, a carei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibila, nu ar favoriza piata nationala a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulatie a vehiculelor de ocazie importate si ar fi, în plus, conforma principiului poluatorul plateste.
61 Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la întrebarea adresata ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala. (…)
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declara:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.
Prin urmare, fata de toate cele evidentiate pe parcursul considerentelor sentintei de fata, singura concluzie judicioasa care se impune în cauza este aceea ca desi dispozitivul hotarârii preliminare pronuntata în cauza „Tatu” nu este lamuritor sub toate aspectele, considerentele acestei hotarâri atesta fara niciun dubiu caracterul discriminatoriu al reglementarii taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008, în varianta initiala, la care de asemenea s-a facut referire în hotarârea de fata, fara a opera nicio distinctie, chiar daca Curtea Europeana de Justitie nu a stabilit si care ar fi nivelul maxim acceptabil pâna la care se poate retine ca taxa pentru poluare nu are caracter discriminatoriu si nu descurajeaza importul de autovehicule, în conditiile în care în cauza „Tatu” s-a retinut caracterul discriminatoriu al taxei pentru poluare în litigiu avându-se în vedere si cuantumul ridicat al taxei pentru poluare din cauza respectiva care era de aproximativ 30% din valoarea autovehiculului, în vreme ce în alte cazuri aceeasi taxa are o valoare redusa fata de acest procent, ajungând uneori si la 10 – 15 % din valoarea autovehiculului.
Cu alte cuvinte, este de nediscutat astazi împrejurarea ca o taxa pentru poluare de circa 30 % din valoarea autovehiculului contravine art. 110 TFUE dar, întrucât Curtea Europeana de Justitie nu afirma nimic despre taxele mai mici de 30% din valoarea enuntata, respectiv nu stabileste ca taxa ar fi nediscriminatorie, daca nu ar depasi bunaoara 15% ori 20% din valoarea autovehiculului, în lipsa unui atare reper trebuie retinuta concluzia, singura posibila, ca taxa pentru poluare reglementata în varianta initiala a OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 TFUE fara nicio distinctie.
Astfel fiind, în raport cu concluziile deja exprimate, apare ca fiind nelegala si decizia emisa de catre aceeasi pârâta în solutionarea contestatiei pe care reclamantul a formulat-o si prin care contestatia mentionata a fost respinsa.
Fata de temeinicia pretentiilor formulate de catre reclamant în cererea introductiva de instanta privind anularea deciziilor atacate si restituirea taxei pentru poluare apare ca fiind fondata, ca o consecinta si cererea subsidiara a reclamantului vizând obligarea pârâtei si la dobânzi legale în materie fiscala începând cu data efectuarii platii si pâna la restituirea sa efectiva, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legala în materie fiscala legale pâna la data platii efective, instanta constata ca, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datoreaza dobânzile legale aferente, pâna la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 Cod procedura fiscala.
