DEFINITIVA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A V A COMERCIALĂ
Recunoaştere hotărâre arbitrală străină.
Articolul 3701 Cod procedură civilă. Articolul 167 din legea nr. 105/1992. Articolul 40 din Tratatul dintre România şi Ucraina.
Recunoaşterea hotărârii arbitrale străine se impune ori de câte ori sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de articolul 167 din legea nr.105/1992, tribunalul arbitral verificându-şi expres competenţa şi statuând asupra acesteia în raport de clauza compromisorie stipulată în contractul comercial încheiat de părţi. Aceeaşi soluţie se impune şi în raport de prevederile articolului 40 din Tratatul încheiat în România şi Ucraina, care stabilesc principiul reciprocităţii în privinţa efectelor hotărârilor străine.
Deliberând asupra apelului constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială, în data de 25.07.2008, reclamanta SC L SA în contradictoriu cu pârâta SC R & CO SRL, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea hotărârii emise de Tribunalul de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Ucraina, în dosarul nr.A.C. nr.212p/2006, motivat de faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.105/1992 şi art.3701 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa comercială nr. 10103/2.10.2008 cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, instanţa de fond reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art.167 din Legea nr.105/1992, respectiv nu s-a dovedit că părţile au convenit asupra instanţei competente printr-o clauză compromisorie, la dosar nefiind depuse decât hotărârea arbitrală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC L SA, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială, motivul invocat fiind acela că cererea formulată îndeplinea toate condiţiile privind recunoaşterea unei hotărâri străine, prevăzute atât în Legea nr.105/1992 cât şi în Tratatul încheiat între Romania şi Ucraina în data de 30.01.2002. Instanţa de fond nu a manifestat rol activ, încălcând astfel dispoziţiile art.129 Cod procedură civilă, întrucât nu i-a pus în vedere apelantei reclamante să complinească eventualele lipsuri.
În drept: art.282-298 Cod procedură civilă, coroborat cu art.167 din Legea nr.105/1992 şi art.1, 40 şi 43 din Tratatul încheiat între Romania şi Ucraina.
În susţinerea apelului au fost anexate înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Deşi legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentinţa atacată în raport de probele administrate, criticile formulate şi temeiul de drept invocat, Curtea constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat recunoaşterea hotărârii arbitrale pronunţate de Tribunalul de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie din Ucraina, în dosarul nr.A.C. nr.212p/2006, prin care pârâta (persoană juridică română) a fost obligată să-i plătească reclamantei (societate ucraineană pe acţiuni, de tip deschis) suma totală de 105.210 USD reprezentând “datoria de bază” penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
În mod greşit prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art.167 din Legea nr.105/1992, care reglementează raporturile de drept internaţional privat, câtă vreme toate aceste condiţii sunt îndeplinite: hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă, după cum rezultă din însuşi dispozitivul acesteia (fiind pronunţată de un tribunal) instanţa era competentă să soluţioneze litigiul (întrucât în contractul comercial încheiat între părţi acestea au prevăzut în mod expres o clauză compromisorie) instanţa arbitrală – la rândul său- şi-a verificat competenţa de a judeca respectiva cauză, iar drepturile procesuale ale pârâtei au fost respectate, fiindu-i comunicate toate actele de procedură (aceasta neexercitând însă calea de atac prevăzută de lege).
În plus, între Romania şi Ucraina există reciprocitate în privinţa efectelor hotărârilor străine, astfel cum rezultă din art.40 din Tratatul încheiat între cele două ţări în data de 30.01.2002.
Faţă de cele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis cererea reclamantei şi a dispus recunoaşterea hotărârii arbitrale.
