Partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (in temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Aşadar, se poate spune ca in cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul in timpul si in legatura cu acel litigiu.
Deliberând asupra apelului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6111/07.05.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială în dosarul nr. 24331/3/2007, a fost admisă în parte cererea reclamantei S N T G N SA în contradictoriu cu pârâta SC R SA, dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 99.225,71 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele 10478/2003 şi 26695/3/2004, plus cheltuieli de judecată în acest litigiu în sumă de 3.236,71 lei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a arătat că, sursa pretenţiei o reprezintă dispoziţiile art. 274 alin.1-3 Cod procedură civilă, şi are la bază litigii anterioare disputate între părţi pentru care pretenţiile derivate din cheltuielile de judecată au fost cerute pe cale separată.
Se arată că în speţă, pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială s-a înregistrat dosarul nr. 10478/2003 unde reclamanta SC R SA a solicitat de la S N T G N SA 200.000 USD şi 318.000 USD penalităţi pentru contractul de servicii nr.24/3/1994.
Întrucât reclamanta a formulat în acel dosar o cerere de majorare a câtimii pretenţiilor pentru perioada ulterioară sesizării instanţei, cu sumele de 266.667 USD şi 688.212 USD şi la 25.06.2004 a formulat o cerere pe care instanţa a considerat-o ca având caracter modificator, prin disjungere s-a format dosarul nr. 26695/3/2004 (număr vechi 8779/2004).
Aceste litigii au fost soluţionate prin sentinţa comercială nr. 2074/06.05.2005, definitivă prin decizia comercială nr.37/27.01.2006 şi irevocabilă la 17.06.2006, şi respectiv, prin sentinţa comercială nr. 5783/28.06.2006, definitivă şi irevocabilă la 21.08.2006, cererile SC R SA fiind respinse ca nefondate, instanţa a considerat că S N T G N SA este îndreptăţită să solicită cheltuielile de judecată corespunzătoare acestor litigii.
Din succesiunea şi modalitatea în care S N T G N SA şi reprezentanţii săi procesuali au încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004 şi actele adiţionale din 11.10.2005 şi 20.10.2006 şi au făcut dovada plăţii onorariilor prin ordine de plată şi facturi, dar şi considerând apărările pârâtei SC R SA, apărări întemeiate pe statutul profesiei de avocat şi legate de cauza ilicită şi imorală a actelor adiţionale la contractul de asistenţă juridică iniţial, acţiunea a fost admisă numai în parte.
Astfel, prima instanţă a arătat că, în contractul de asistenţă juridică se stabileşte un onorariu pentru ambele dosare: 10478/2003 şi 26695/3/2004, astfel încât nu există posibilitatea exercitării controlului judiciar după criteriul conferit de art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât reclamanta solicită plata cheltuielilor de judecată în ambele dosare.
S-au înlăturat apărările pârâtei cu referire la nulitatea actului adiţional din 11.10.2005 pentru cauză ilicită şi imorală, arătând că în fapt apărarea nu este consistentă şi că partea face confuzie între aceste instituţii şi cea a lipsei cauzei.
Cu privire la încălcarea statutului profesiei de avocat din 25.09.2004, respectiv art. 133 alin.2 şi art.94, se arată că ele nu sunt aplicabile întrucât au intrat în vigoare după încheierea contractului de asistenţă juridică, respectiv la 13.01.2005.
În ce priveşte caracterul nejustificat de mare, imens, al onorariului de succes raportat la serviciile prestate şi valoarea pretenţiilor, instanţa a apreciat că nu poate trage concluzia cauzei ilicite şi nu rezultă că intenţia a fost una de a stabili o sarcină punitivă pentru SC R SA. Mai mult, sancţiunea onorariului excesiv nu este aceea a anulării actului, ci reducerea sa de către instanţa de judecată.
Cât priveşte actul adiţional încheiat la 20.10.2006, pentru un onorariu de succes suplimentar, se arată că acestea sunt făcute în afara procesului şi actul este încheiat după rămânerea irevocabilă a hotărârilor pentru care s-a conceput plata acestui onorariu. Astfel, instanţa l-a înlăturat de la plată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.
1. S N T G N SA a solicitat prin apelul promovat schimbarea sentinţei în sensul acordării şi diferenţei de onorariu fix şi de succes, de 87.125,85 lei, pe care instanţa nu a acordat-o.
În motivarea apelului, se arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că actul adiţional încheiat la 20.10.2006 şi pentru care s-a emis factura nr. 3204149/24.10.2006 nu a fost invocat de către S N T G N SA în susţinerea pretenţiilor sale, deoarece referirea la acesta s-a făcut în chiar petitul acţiunii introductive şi în toată expunerea de motive a cererii.
Se arată că actul adiţional din 20.10.2006 este valabil încheiat întrucât prin acest act nu s-a stabilit că se va plăti onorariul de succes, obligaţie înscrisă în contractul de asistenţă juridică iniţial, ci numai cuantumul acestui onorariu suplimentar.
Nu se poate reţine nici că acest onorariu a fost conceput în afara procesului în măsura în care litigiul nu fusese soluţionat irevocabil iar SC R SA încă mai putea formula o cale de atac.
Apelanta a subliniat că onorariul este în limita de 2% din valoarea pretenţiilor judiciare, ceea ce face să fie justificat şi rezonabil, în raport cu dispoziţiile art.132 alin.2 şi 3 din Statutul profesiei de avocat.
Este invocată practică judiciară europeană, hotărârea Sabou şi Pârcălab împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României nr.484/08.06.2005.
Împotriva acestui apel nu a formulat întâmpinare SC R SA.
2. SC R SA a solicitat prin apelul promovat admiterea excepţiilor invocate prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe de fond şi soluţionate prin încheierea din 29.11.2007 în sensul respingerii şi, în consecinţă, constatarea necompetenţei instanţei comerciale de a judeca litigiul, dar şi schimbarea în parte a sentinţei nr. 6111/07.05.2008 în sensul respingerii pretenţiei de 99.225,71 lei pe care S N T G N SA a obţinut-o împotriva sa.
De asemenea, se solicită în raport cu soluţia de respingere pe fond a cererii SNTGN SA, reconsiderarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la modalitatea în care instanţa a soluţionat excepţiile de procedură invocate de către SC R SA prin întâmpinare, critica hotărârii pleacă de la greşita interpretare a dispoziţiilor art.4 şi 56 Cod comercial.
Se arată că sunt supuse jurisdicţiei comerciale obligaţiile unui comerciant dacă ele nu sunt de natură civilă, or, a considera de plano toate relaţiile juridice ale societăţii ca având natură comercială, înseamnă a ignora caracterul necomercial al raporturilor fiscale, de dreptul muncii, cu caracter penal, etc.
Sursa litigiului este răspunderea civilă delictuală pentru “delictul” de a chema în judecată în mod neîntemeiat o altă persoană, ceea ce nu are legătură cu activitatea de comerţ a SC R SA şi face ca litigiul derivat din acest raport să fi un litigiu exclusiv civil, iar cererea în judecată trebuie privită ca având autonomie atunci când ea este promovată pe cale separată şi principală, cum a fost cazul în speţă.
De asemenea, s-a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia de nulitate a acţiunii întemeiată pe art.133 alin.2 Cod procedură civilă.
În opinia apelantei cererea de chemare în judecată a SNTGN SA a fost semnată de către domnul avocat VLD, deşi potrivit procurii avocaţiale, ataşate la dosar, acesta nu avea dreptul de sesizare a instanţei ci doar de redactare acte, cerere de chemare în judecată şi reprezentare.
În măsura în care Statutul profesiei de avocat dă dreptul avocatului de a exercita acele activităţi enumerate în contractul de asistenţă juridică, între care nu s-a regăsit dreptul de sesizare a instanţei, sesizarea este făcută de o persoană fără putere de reprezentare şi este nulă potrivit art.133 Cod procedură civilă.
Cât priveşte criticile aduse pe fondul cauzei, apelanta arată că pe lângă gravele greşeli de aplicare a legii la situaţia de fapt, se impune în primul rând analiza cuantumului, componenţei şi titlului cu care pârâta-apelantă a fost obligată la plată.
1. Se arată că instanţa nu a nominalizat componenţa şi modul de calcul prin care s-a ajuns la suma indicată în dispozitiv, prin lipsa temeiurilor de stabilire şi acordare a plăţilor şi lipsa de consecvenţă a instanţei în ce priveşte modalitatea în care s-a apreciat asupra solicitării de diminuare a onorariilor.
Pe lângă faptul că nu se poate şti cât a reprezentat din totalul sumei, onorariul fix exprimat în EURO, de asemenea, nu se poate distinge care este plata distinctă pentru fiecare dintre cele două dosare, 10478/2003 şi 26695/3/2004.
Deşi pare că suma este acordată pentru ambele dosare, se poate observa totuşi că actul adiţional din 11.10.2005 este conceput numai pentru dosarul nr.10478/2003.
2. Instanţa nu a respectat dispoziţiile art.129, 167 şi 168 Cod procedură civilă.
Se arată că plecându-se de la contestaţiile privind neconcordanţele cuprinse în actele invocate ca temei al pretenţiei, instanţa a dispus spre administrare proba cu înscrisuri.
Cu toate acestea, a refuzat cererea de probe în relevarea datei certe a contractelor şi a refuzat pârâtei dreptul de administrare a probelor cu motivarea că, toate contestaţiile formulate sunt chestiuni care ţin de interpretarea probelor.
Astfel, s-a încălcat dreptul la apărare al pârâtei SC R SA şi s-a renunţat în mod nejustificat la administrarea unor probe cerute şi încuviinţate în apărare de către un alt complet.
3. Nu au fost respectate prevederile art.261 alin.1 Cod procedură civilă în sensul că instanţa nu a indicat motivele de drept care au format convingerea sa şi care au stat la baza înlăturării apărărilor pârâtei.
Recurgându-se la exprimări de genul “apărarea este nefondată” fără detalii şi motivări în drept, apelanta consideră că în fapt, se poate vorbi despre o reală nemotivare.
4. Instanţa nu a considerat împrejurarea că în dosarul 10478/2003 reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din încheierea din 19.04.2005 şi sentinţa din 06.05.2005.
În aceste condiţii, solicitarea după aproape 3 ani a SNTGN SA a plăţii acestor speze reprezintă nu doar o încălcare a principiului disponibilităţii, dar şi acceptarea încercării reclamantei de a se îmbogăţi fără justă cauză.
Apelanta susţine că în măsura în care SNTGN SA nu a solicitat cheltuieli de judecată în dosarul nr. 10478/2003, a înţeles să renunţe la acest drept în mod tacit, astfel că pretenţia actuală izvorăşte dintr-un raport încetat.
5. Se arată că instanţa nu a înţeles mecanismul impus de art.94 din Statutul profesiei de avocat.
În măsura în care în cauză reprezentarea judiciară a SNTGN SA s-a făcut în două dosare distincte, onorariile trebuia a fi fixate în mod distinct. Conceperea lor globală, fără o distincţie materială, face ca hotărârea să nu individualizeze la rândul său ce cheltuieli au fost proprii, specifice, corespunzătoare şi rezonabile, pentru activitatea de asistenţă în fiecare dosar în parte.
6. Potrivit art.133 alin.2 din Statutul profesiei de avocat şi art.30 din Legea nr.51/1995, onorariul de avocat se stabileşte la data încheierii contractului de asistenţă juridică.
Se arată că în mod nepermis instanţa consideră valabil actul adiţional din 11.10.2005, deoarece acesta a fost încheiat la 5 luni de la data finalizării dosarul 10478/2003 în primă instanţă.
Deşi instanţa apreciază că prevederile statutului nu au fost incidente la data contractului de asistenţă juridică, 17.09.2004, totuşi, aceste prevederi erau în vigoare la data actului adiţional, dar instanţa le-a înlăturat de la aplicare.
7. Instanţa nu a motivat temeinic cererea pârâtei SC R SA de diminuare a onorariului, apreciind că aceasta nu este fondată şi că onorariul nu este prea mare în raport cu prestată.
Plecând de la hotărâri adoptate de CEDO în cauzele Albina, Buzescu, Gheorghe, Costin, Străin, Raicu, etc., împotriva României şi de la principiile statuate de către Curte, apelanta arată că onorariul perceput pentru asistenţă SNTGN SA era exorbitant şi nerezonabil.
8. Instanţa nu a avut un temei real atunci când a apreciat cauza contractului adiţional din 11.10.2005 ci a făcut aprecieri cu caracter de generalitate cu privire la existenţa cauzei şi condiţiile sale de valabilitate.
Se arată că, în fapt, onorariul de succes a fost considerat de către SNTGN SA şi avocaţii săi la 5 luni după finalizarea procesului în primă instanţă, când rezultatul “de atins” era deja obţinut, astfel încât nu se poate asocia condiţia succesului procesului cu şansa de a obţine un onorariu suplimentar.
Se arată că, în fapt, actul adiţional din 11.10.2005 a fost conceput sub o cauză imorală deoarece era clară situaţia litiganţilor, a avut un caracter nejustificat de mare în raport cu onorariul forfetar, iar părţile au conceput plata acestui onorariu ca fiind direct în obligaţia SC R SA, or, sensul onorariului de succes nu este acesta.
Articolul 274 Cod procedură civilă nu a fost conceput ca un mijloc de pedepsire abuzivă şi nelimitată a părţilor care pierd procesele, ci o modalitate justă de reparaţie pentru litiganţii care se văd chemaţi în judecată în mod nefondat.
Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare S N T G N SA arătând că apelul SC R SA împotriva încheierii de şedinţă din 29.11.2007 este inadmisibil, iar cel îndreptat împotriva sentinţei nr. 6111/2008 este nefondat.
Excepţia de inadmisibilitate a apelului privind încheierea interlocutorie a fost soluţionată de către Curtea de Apel Bucureşti la 19.02.2009, în sensul respingerii sale ca nefondate, pentru considerentele regăsite în încheierea de dezbateri.
Cu privire la problema necompetenţei materiale a instanţei de fond, se arată că izvoarele formale ale dreptului civil sunt actele normative, iar nu soluţiile de jurisprudenţă sau doctrină, iar în ce priveşte problema nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii, în realitate, se formulează o contestaţie asupra calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, chestiune acoperită prin ratificare de către SNTGN SA.
Pe fond, se arată că problema datei certe a contractului de asistenţă juridică nr. 136729/17.09.2004 nu este întemeiată întrucât ea pleacă de la o greşeală materială în datele actului care menţionează în preambul anul 2004 ca dată a încheierii, şi 2003 la rubrica semnăturilor, fiind evident că este vorba de o simplă greşeală materială.
În orice caz, verificarea datei certe se poate face prin confruntarea încheierii judecătorului delegat la cu nr.2586/04.02.2005, unde contractul de asistenţă juridică a fost menţionat.
Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor Statutului profesiei de avocat, intimata SNTGN SA a arătat că în mod corect evaluările instanţei au fost în sensul neaplicării retroactive a legii, statutul fiind intrat în vigoare la 13.01.2005, în timp ce contractul de asistenţă juridică a fost încheiat la 17.09.2004.
La data încheierii actului primordial, în Statutul profesiei de avocat nu exista nici o prevedere care să impună stabilirea cuantumului onorariului de avocat înainte de începerea asistenţei sau reprezentării clientului, aşa cum o impune actualul statut în art.133 alin.2.
În ce priveşte valabilitatea actelor adiţionale, SNTGN SA arată că există contradicţii în susţinerile apelantei SC R SA, fie cât priveşte noţiunea de finalizare a litigiului, fie cât priveşte scopul prefigurat de părţi.
S-a subliniat că la data încheierii actului adiţional nu se putea vorbi despre finalizarea litigiilor, iar cu privire la actul adiţional din 20.10.2006, acesta nu concepe plata onorariului de succes, ci doar câtimea sa.
De asemenea, pretenţiile derivând din asistenţa judiciară au reprezentat mai puţin de 2% din valoarea litigiului, astfel încât nu se poate vorbi despre caracterul lor exorbitant.
Se arată că aprecierile SC R SA cu privire la renunţarea la drept, în mod tacit, din partea SNTGN SA sunt simple speculaţii factuale, că, în realitate renunţările nu pot fi prezumate şi că jurisprudenţa generalizează o practică în sensul că recunoaşte părţilor dreptul de a solicita cheltuielile de judecată în mod separat.
În ceea ce priveşte hotărârea instanţei cu privire la cererea de diminuare a onorariilor, se arată că în realitate art.274 alin.3 Cod procedură civilă înfrânge atât principiul libertăţii de voinţă al părţilor şi puterea obligatorie a convenţiilor conţinute de Codul civil şi art.133 din Statutul profesiei de avocat, cât şi art.135 alin.2 lit.a din României, dispoziţii pe care judecătorul este obligat să le aplice atât din perspectiva caracterului lor special, cât şi a forţei reglementare.
Împrejurările de circumstanţă cum ar fi durata litigiului, deciziile părţilor de a ataca hotărârile în sistemul căilor de atac, dezvoltarea în complexitate a unui litigiu în cursul desfăşurării sale nu pot fi anticipate la data încheierii unui contractul de asistenţă juridică şi nici nu pot constitui un criteriu de stabilire a remuneraţiilor pentru apărători.
Cu toate acestea, circumstanţele concrete ale cazului nu au cum să îndreptăţească instanţa de judecată la reducerea onorariilor concepute între avocat şi clientul său.
În cadrul apelul părţile au menţionat în mod expres, prin apărătorii lor, că nu solicită probe noi în apel.
Analizand cele doua apeluri, Curtea urmeaza sa prezinte urmatoarele considerente:
1. Apelul promovat de catre SNTGN SA va fi analizat potrivit dispozitiilor art. 295 Cod procedură civilă, respectiv, numai cu privire la modalitatea gresita in care prima instanta de fond a hotarart caracterrul nefondat al platii onorariului de succes mentionat in actul adiţional la contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, încheiat la 20.10.2006, pentru sume de 87.125,85 lei.
Desi prin modalitatea in care apelanta critica hotararea arată că prima instanta a justificat respingerea la plata a acestui onorariu cu argumentul ca actul aditional nu a fost indicat la formularea actiunii, acest argument nu este folosit de catre Tribunal.
Din examenul considerentelor hotararii, Curtea retine ca s-a considerat exclusiv ca suma platita in baza actului adiţional încheiat la 20.10.2006 se situeaza in afara procesului.
De asemenea nicio apreciere cu privire la lipsa de validitate a actului adiţional încheiat la 20.10.2006 nu a fost facuta in cuprinsul hotararii atacate, intelegand prin valabilitate concordanta cu legea a conditiilor esentiale privind incheierea contractului, asa cum tot lipsita de fundament este critica acestei apelante cu privire la aprecierile referitoare la caracterul exagerat si exorbitant al onorariului.
Nicio justificare a dispozitivului nu are suportul in considerentul ca acest onarariu suplimentar ar fi prea mare, dimpotriva, tribunalul a apreciat ca in cauza onorariul nu este nepotrivit de mare, astfel incat dispozitiile art. 274 alin.3 Cod procedură civilă sunt inaplicabile.
Insa, aprecierile tribunalului cu privire la caracterul neprocesual al acesor cheltieli judiciare ale SNTGN SA sunt fondate.
Aşa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului jurisprudenta sa 1, se poate afirma ca si in dreptul intern, partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (in temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Aşadar, se poate spune ca in cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul in timpul si in legatura cu acel litigiu.
Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute intr-o legatura stricta si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a platit ca avand caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului ca calitatea considerata, ca garantie a succesului sau.
Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute intr-o legatura stricta si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a platit ca avand caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului ca calitatea considerata, ca garantie a succesului sau.
Or, actul din 20.10.2006 conceput in aditionarea contractului nr. 136792/17.09.2oo4 este, intr-adevar, incheiat dupa finalizarea procesului.
Lecturand contractul principal, contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, obiectul sau a constat in acordarea de catre avocatii SCPA “VV” a serviciilor de asistenta juridica in dosarele 10478/2003 şi 8779/2003 (numar nou: 26695/3/2004).
Aceste dosare au fost finalizate prin sentinţa comercială nr. 2074/06.05.2005, definitivă prin decizia comercială nr.37/27.01.2006 şi irevocabilă la 17.06.2006 (pentru dosarul 10478/2003), respectiv, prin sentinţa comercială nr. 5783/28.06.2006, definitivă şi irevocabilă la 21.08.2006.
Astfel, incheirea actului adiţional încheiat la 20.10.2006 se situeaza, in mod neechivoc, dupa finalizarea proceselor, instanta in mod corect apreciind ca acest onorariu suplimentar nu a fost platit in timplul si in legatura cu procesul pentru care a fost reclamat.
Chiar si daca acest onorariu a fost inserat ca “onorariu de succes” intr-un act aditional la contractul initial de asistenta juridica, imprejurarea ca avocatul si clientul SNTGN SA il stabilesc la o data ulterioara proceselor, nu il poate atasa ca facand parte din categoria cheltuielilor pe care SNTGN SA le-a conceput ca necesare si indispensabile pentru obtinerea serviciilor angajate.
Aceasta plata apare ca o bonificatie, o recompensa pe care SNTGN SA a platit-o avocatului sau, indiferent care este modalitatea expresiei sale contractuale si nu poate fi impusa celeilalte parti cu care raportul litigios era deja finalizat.
Apelanta face in mod repetat apel în privinţa sumelor, reprezentând onorariu de avocat, solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată la hotararea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României2.
În această cauză reclamanţii au solicitat acordarea unei sume pentru onorariile avocatului, iar ca document justificativ au depus copia convenţiei de asistenţă judiciară care concepea cunatumul onorariului si angajamentul avocatului de a nu solicita plata pana la finalizarea procedurilor.
În ceea ce priveşte faptul că reclamanţii nu au achiat încă onorariile datoratei avocatei, Curtea a amintit că acordarea de despăgubiri pentru onorarii nu trebuie să se limiteze doar la sumele achitate deja de reclamanţi avocaţilor lor, întrucât o asemenea interpretare ar constitui un element de descurajare pentru mulţi avocaţi să reprezinte în faţa Curţii reclamanţi cu mijloace financiare reduse. Curtea a reamintit că a acordat întotdeauna sume cu titlu de cheltuieli de judecată în cazurile în care onorariile, în totalitate sau parţial, rămăseseră neachitate de reclamanţi. În cauză, deşi convenţia de asistenţă a fost încheiată după decizia de admisibilitate, nimic nu conduce, a spus Curtea, la concluzia că aceasta ar fi simulată.
Dincolo de fundamentarea Curtii Europeane cu privire la situatia de fapt constatata, apelul la aceasta decizie nu este de natura a sustine, la nivelul argumentelor pretentia formulata.
Reamintim constatarile instantei de apel cu privire la faptul ca remuneratia de 87.125,85 lei au caracter extraprocesual si se situeaza in afara litigiului dintre SC R SAsi SNTGN SA.
Astfel, Curta va respinge ca nefondat apelul declarat de catre apelanta reclamanta SNTGN SA, potrivit art. 279 Cod procedură civilă.
2. Apelul promovat de catre apelanta-parata SC R SA vizeaza doua aspecte ale procedurii:
I. Cu privire la modalitatea în care instanţa a soluţionat excepţiile de procedură invocate de către SC R SA prin întâmpinare, s-a aratat ca, intrucat sursa litigiului este răspunderea civilă delictuală pentru “delictul” reclamantei de a chema în judecată în mod neîntemeiat o altă persoană, faptul nu are legătură cu activitatea de comerţ a SC R SA şi face ca litigiul derivat din acest raport să fi un litigiu exclusiv civil.
Aceasat critica nu este fondata.
Articolul 4 Cod comercial instituie o prezumtie simpla (iuris tantum) de comercialitate pentru toate faptele comerciantului, fiind activitati comerciale orice fapte conexe, daca relatia de conexitate se poate stabili il legatura cu faptul sau actul de comert obiectiv.
Cheltuielile de judecata reprezinta despagubirile corespunzatoare daunelor materiale pe care SNTGN SA le-a suferit in litigiul care a pus in discutie executarea, intre parti, a unui contract comercial, contract care a imprumutat acest caracter litigiului si oricarei derivate a acestuia.
Curtea apreciaza ca este independent caracterul comercial al litigiului fata de textele de lege pe care pretentia este intemeiata. Chiar daca SC R SA a aratat ca intreaga justificare a pretentiei se fundamenteaza pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil, normele nu impumuta automat caracter civil actiunii, ci doar stabilesc reguli substantiale care fundamenteaza raspunderea pentru fapta ilicita.
In acest sens, Curtea apreciaza ca natura litigiului este comerciala, iar fata de dispozitile art. 56 Cod comercial, jurisdictia si legislatia aplicabila este cea comerciala.
Nici critica referitoare la nulitatea cererii de chemare in judecata pentru lipsa semnaturii reclamantei nu este fondata.
Asa cum si intimata SNTGN SA a supus judecatii in cadrul apararilor sale, lipsa semnaturii cererii, reprezinta acea lipsa a cererii asimilata lipsei totale a semnaturii manuscripte, sau semnatura pe care reclamantul sau reprezentantul imputernicit pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata nu si-o asuma.
Or, in masura in care cererea a fost semnata de catre avocat, chiar fara dreptul de a reprezenta partea pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata (asa cum a rezultat din cuprinsul meniunilor consemnate in delegatia avocatiala) – semnatura asumata de catre avocat – se poate vorbi despre incidenta altui viciu, legat de regulile reprezentarii procesuale si sanctionat de art. 161 Cod procedură civilă.
Or, intrucat reprezentarea judiciara are natura juridica a unui mandat al carui obiect este limitat la actele judecatii, potrivit art. 68 Cod procedură civilă, ratificarea actiunii de catre reclamanta SNTGN SA din 19.11.2007 si prezentata la dosarul Tribunalul Bucureşti la 22.11.2007- fila 49 dosar valoreaza mandat si perfecteaza puterea de reprezentare a avocatului si pentru dreptul de sesizare a instantei (art. 1546 alin. 2 Cod civil).
II. Cât priveşte criticile aduse pe fondul cauzei, Curtea va raspunde acestora prin considerente comune intregii expuneri a motivelor apelantei.
Este adevarat ca prima instanta nu caracterizeaza sumele acordate prin dispozitiv prin a arata, din totalul de 99.225,71 lei, cat corespunde serviciului de asistenta avocatia acordat in dosarul 10478/2003 şi cat, in dosarul 26695/3/2004.
Pe de alta parte, din suma considerentelor hotararii rezulta ca, din modalitatea in care partile au inserat valoarea onorariului in contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004 nu se poate face o distinctie evidenta si a sti cat corespune, din suma totala de 3.500 euro fiecarui dosar in parte.
Curtea considera ca aceasta critica, desi fondata, nu era o eficienta reala. In fapt, prima instanta a aratat ca suma continuta de contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, corespunzatoare pentru serviciile de sistante juridica in ambele dosare va fi acordata in totalitate, fiind justificata. La aceasta nu s-a aplicat nicio reducere sau inlaturare din directia controlului judiciar, astfel incat nici nu este relevanta o dictinctie in sensul solicita de catre SC Rompetrol SA.
Mai mult, instanta a dat, prin solutia pronuntata expresie principiului disponibilitatii actiunii si a abordat actiunea dupa modalitatea in care SNTGN Trangaz SA si-a formulat si justificat pretentia.
In ce priveste onorariul acordat in temeiul actului adiţional încheiat la 11.10.2005, Tribunalul a aratat precis ca acest onorariu suplimentar viza exclusiv serviciile avocatiale executate in favoarea SNTGN Trangaz SA in dosarul 10478/2003 .
Prin urmare, fata de modalitatea in care instanta a motivat solutia pronuntata, precizarea in dispozitiv a sumei stablita in plata, nu era necesara si nici utila.
Cat priveste modalitatea in care prima instanta a refuzat paratei SC Rompetrol SA, in cadrul dezbaterilor, administrarea probei cu inscrisuri pentru relevarea datei certe a contractului de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, proba incuviintata de catre un alt complet, Curtea considera ca aceasta critica nu este fondata.
Din examenul incheierii in care cererile de incuviintare a probelor au fost luate in dezbatere, rezulta ca, in privinta dovedirii datei certe a contractului de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, instanta a stabilit o sarcina procesuala reclamantei SNTGN Trangaz SA “sa faca dovezi din care sa rezulte data certa a contractului, contractul cu numarul anterior si cel cu numarul ulterior, si sa prezinte pentru aceasta actele originale”, obligatie mentinuta si la termenul din 24.01.2008.
In favoarea paratei SC Rompetrol SA a fost incuviintata proba cu inscrisuri.
Asa cum rezulta din incheierea de sedinta din 07.02.2008, la acel termen SNTGN Trangaz SA si-a indeplinit obligatia de prezentate a actelor originale, restituite dupa verificare partii, iar anumite dezbateri in privinta conservarii la dosar a exemplarelor originale au avut loc si in sedintele ulterioare.
Nicio cerere a paratei SC Rompetrol SA nu a avut ca obiect incuviintarea de probe pentru relevarea datei certe a inscrisurilor folosite de catre cealalta parte, astfel incat nu este fondata afirmatia apelantei care arata ca i-a fost refuzata administrara unei probe pre-incuviintate.
In mod repetat instanta a aratat ca toate contestatiile SC Rompetrol SA subscriu unei cereri de inscriere in fals – pe care insa aceasta parte a evitat sa o formuleze- , manifestand atat rol activ cat si o atentie doesebita in ce priveste sensul si scopul contestatiilor judiciare pe care parata le-a promovat cu insistenta.
Mai mult decat arat, desi criticile apelantei SC Rompetrol SA se concentreaza asupra acestui motiv, Curtea noteaza totusi ca, in privinta combaterii acestor aspecte, a rasturnarii valorii probatorii a contractului de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004 si actelor sale aditionale, cu reverentiozitate, aparatorul partii a aratat ca nu solicita probe in apel, dar si ca din curtoazie profesionala nu supune cercetarii actele colegilor sai avocati.
Curtea subliniaza ca procesul este o disputa, in principal, a probelor, iar atitudinea de renuntare la cererea de probe a partii sau relatiile colegiale dintre avocati nu poate fi reprosata instantei care si-a indeplinit obligatiile sale legale, obligatii circumscrise art. 129 Cod procedură civilă.
Nici critica potrivit careia hotararea nu este motivata nu este fondata.
Fara a contesta ca este legitim ca orice hotarare sa faca obiectul motivarii care sa o intemeieze in drept si ca ea raspunde preocuparii de proces echitabil in sensul ca mentine dreptul la aparare al partii si de a stabili proportionalitatea si impartialitatea actului de judecata, totusi, obligatia de motivare impune o apreciere intotdeauna atasata de natura cauzei, circumstantele acesteia, stilul judiciar si tipologia actului de justitie.
Motivarea unei hotarari este inteleasa intotdeauna ca silogism logic de natura a explica inteligibil hotararea luata, ceea ce nu inseamna un raspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, ci un raspuns al argumentelor fundamentale, acelea care sunt susceptibile, prin continutul lor, sa influenteze solutia litigiului3.
Este asadar nereala afirmatia SC Rompetrol SA potivit cu care instanta nu a intrat in delatii si a respins argumentele paratei prin observatii cu caracter de generalitate, deoarece Tribunalul a stabilit atat situatia de fapt cat si institutia juridica incidenta si modalitatea de aplicare a legii ca temei al hotararii pronunate.
Se poate constata ca prin interpretarea probelor prima instanta a retinut si inlaturat argumente ale partilor explicand rationamentul juridic adoptat, chiar daca uneori a raspuns mai multor aparari sau motive in mod grupat.
Urmatorul motiv de apel invederat de catre apelanta SC Rompetrol SA, considerat nefondat, se refera la faptul ca SNTGN Trangaz SA a renuntat la chaltuielile de judecata in dosarul dosarul 10478/2003, aşa cum rezultă din încheierea din 19.04.2005 şi sentinţa din 06.05.2005.
Curtea arata ca la fila 59 a dosarului primei instante se afla consemnata incheierea de dezbateri din 14.04.2005 in dosarul dosarul 10478/2003, unde nicio precizare a SNTGN Trangaz SA, consemnata in incheiere nu a fost in sensul renuntarii la aceste cheltuieli, iar in preambulul sentintei din 06.05.2005, sunt consemnate exclusiv aspecte legate de amanarea de pronuntare, fara referiri la chestiuni legate de acordarea cheltuielilor de judecata.
In privinta celorlalte motive ale apelului, Curtea apreciaza ca ele tin de cercetarea validitatii actului adiţional încheiat la 11.10.2005 la contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, de aceea le va analiza grupat.
In masura in care apararea paratei SC Rompetrol SA s-a fondat pe nulitatea actului adiţional încheiat la 11.10.2005 in privinta prevederii onorariului de succes prevazut de SNTGN Trangaz SA in favoarea aparatorilor sai, de 70.000 lei + TVA, pentru cauza ilicita si imorala, avand in vedere si apararile formulate de catre SNTGN Trangaz SA cu privire la aceasta problema, Curtea arata urmatoarele:
La data incheierii contractul de asistenţă juridică nr. 36792/17.09.2004, nu era in vigoare Statutul profesiei de avocat, act adoptat la 25.09.2004 si publicat in Monitorul Oficial la 13.01.2005.
Prin urmare, potrivit principiului tempus regit actum, Curtea nu se poate raporta la prevederile Statului atunci cand examineaza continutul contractului anterior.
Pe de alta parte, actul adiţional încheiat la 11.10.200, trebuia sa raspunda exigentelor acestui act cu valoare normativa pentru cei care fac parte din corpul profesional al avocatilor, insa, nu se poate concepe ca acest act aditional ar putea sa reprezinte o regularizare a actului anterior in sensul in care art. 133 si 134 din Statutul profesiei de avocat avea sa impuna.
Singurul act normativ in vigoare la data incheierii contractului de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004 era Legea nr. 51/1995 care prevedea dreptul avocatului la onorariu.
Singura modalitate, in aceste conditii, de verificare a cauzei sub care perceparea onorariului de succes a fost conceputa potrivit actului adiţional încheiat la 11.10.2005 este verificarea compatibilitatii sale cu principiile generale ale dreptului si conditiile generale de validitate la incheierea actelor juridice.
Pornind de la problema cauzei, Curtea noteaza ca, avand in vedere prezumtia de existenta si valabilitate a cauzei, instituita potrivit art. 967 alin. 2 Cod civil, sarcina de a dovedi contrariul afirmat apartine autorului contestarii.
Astfel, SC Rompetrol SA pune accent pe caracterul complementar al onorariului de succes, astfel ca, la un prim nivel de aproximare, el nu ar putea fi nejustificat de mare in raport cum onorariul primordial.
Se arata ca, dupa modalitatea in care a fost conceput, onorariul de succes a fost introdus cu intentia expresa de a frauda SC Rompetrol SA, singurul argument care explica generozitatea SNTGN Trangaz SA in plata unei sume atat de mari catre avocatii sai.
Curtea considera ca argumentele SC Rompetrol SA sunt intemeiate.
Desi nu suntem de parare ca onorariul de succes nu trebuie considerat in sarcina partii care a pierdut procesul, asa cum apreciaza Inalta Curte de Casatie si Justitie4 “deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecăţii, nu este imputabilă părţii căzute în pretenţii, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat în cauza de faţă, cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu al părţii promitente”, totusi, mentinem punctul de vedere anterior exprimat in sensul ca partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, numai in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifica faptul ca, in raport cu natura activitatii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului sau si reputatia celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie sa fie si previzibile, adica sa fie la timp recunoscute de cel impotriva caruia se fac, pentru ca acesta sa aiba dreptul a le contesta si combate.
Fata de aceste principii, observatiile Curtii sunt urmatoarele:
Actul adiţional încheiat la 11.10.2005 prevede un onorariu de succes de 70.000 lei plus TVA, adica aproximativ 23.200 euro, fata de onorariul forfetar initial prevazut ca unic onorariu la momentul incheierii contractului de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, de 3.500 euro. Totusi, data fiind functia primordiala a onorariului, aceea de a fi o remuneratie pentru avocat, dar si faptul ca avocatul angajeaza fata de client o obligatie de diligenta, Curtea apreciaza ca discrepanta dintre onorariul forfetar si cel de succes nu poate fi atat de mare.
In timp ce onorariul de 3.500 euro a fost conceput de SNTGN Trangaz SA ca fiind pentru plata serviciilor de avocat in dosarul 10478/2003 şi cat, in dosarul 26695/3/2004, onorariul din actul aditional a fost prevazut numai pentru dosarul 10478/2003.
Actul adiţional de la 11.10.2005 a fost încheiat dupa ce dosarul 10478/2003 fusese solutionat in prima instanta prin sentinta nr. 2074/06.05.2005. Chiar nedefintitiva, aceasta presupune o rezolvare a litigiului de catre o instanta, conferind partii care a castigat procesul o anumita siguranta asupra pozitiei sale de castigator al litigiului.
In acest context, punctul 3 din actul adiţional încheiat la 11.10.2005 imprima societatii de avocati obligatia de a actiona pentru recuperarea onorariului, intrucat dreptul de recuperare al SNTGN Trangaz SA este privit ca certitudine.
Aceste observarii de fapt justifica in opinia Curtii concluzia ca SNTGN Trangaz SA depasit limita legitima atunci cand a angajat acest onorariu de succes, privindu-l la momentul semnarii actului aditional ca un mijloc de “a pedepsi” pe adversarul sau procesual pentru initiativa actiunii judiciare.
Or, in aceste conditii, la data actului adiţional încheiat la 11.10.2005, SNTGN Trangaz SA a angajat o obligatie de plata care, din perspectiva SC Rompetrol SA, ca parte tinuta la plata cheltuielilor de judecata, nu au caracter real si rezonabil, fiind conceputa sub cauza ilicita.
De aceea, Curtea gaseste exceptia de nulitate ivocata de catre SC Rompetrol SA ca fondata si va respinge pretentia intemeiata pe acest act inlaturand, din obligatia de plata a paratei sume corespunzatoare actului adiţional încheiat la 11.10.2005.
Considera, de asemenea, ca prin respingerea apelului SNTGN Trangaz SA nu se mai impune reluarea considerentelor si apararilor formulate de catre SC Rompetrol SA impotriva obligatiei generate de actul adiţional încheiat la 20.10.2006.
Cat priveste obligatiile nascute prin contractul de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, apreciaza ca hotararea primei instante s-a intemeiat pe o apreciere corecta, Curtea considerand ca toate contestatiile SC Rompetrol SA referitoare la data contractului si modalitatea de concepere a platii onorariului forfetar pentru doua dosare, global, nu sunt de natura sa inlature acest act ca temei al pretentiei reclamantei.
Astfel, apelul SC Rompetrol SA va fi admis, iar hotararea apelata va fi modificata, cu consecinta admiterii in parte a actiunii si obligarii paratei la plata sumelor platite ca onorariu de avocat de catre SNTGN Trangaz SA in dosarul 10478/2003 şi cat, in dosarul 26695/3/2004, corespunzatoare contractului de asistenţă juridică nr. 136792/17.09.2004, suma determinata la 15.925,71 lei, asa cum rezulta din facturile si ordinele de plata consemnate la filele 13-18 din dosarul primei instante.
Totodata, va reduce in mod proportional catimea cheltuielilor de judecata datorate de catre parata SC Rompetrol SA in prima faza a procesului, potrivit art. 276 Cod procedură civilă, iar in apel, va respinge cererea SNTGN Trangaz SA avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata, intrucat aceasta a pierdut apelul.
1 Hotararea din 26 mai 2005, definitiva la 26 august 2005, in Cauza Costin impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotararea din 21 iulie 2005, definitiva la 30 noiembrie 2005, in Cauza Străin si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotararea din 23 februarie 2006 in Cauza Stere si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotararea din 19 octombrie 2006 in Cauza Raicu impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotararea din 27 iunie 2006 in Cauza Petre impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.
2 Hotărârea din 28 septembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005.
3 Hotararea CEDO din 19 aprilie 1994 in Cauza Van de Hurk c. Tarile de Jos
4 Decizia nr. 9043/09.11.2006, pronuntata de Sectia Civila si de proprietate intelectuala in dosarul nr. 1287/33/2006, publicata pe pagina de internet a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, www.scj.ro.
??
??
??
??
