Sub aspectul condiţiilor obligatorii impuse de art. 581 C.proc.civ., se constată că nu se poate reţine o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara altfel, chiar date fiind circumstanţele particulare ale cauzei. Astfel, art. 52 alin. (2) din Codul muncii dă posibilitatea reclamantei de a solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat. Chiar dacă reclamantei îi este greu să găsească un alt loc de muncă până la soluţionarea litigiului pe fond, acest fapt nu poate conduce automat la reluarea raporturilor de muncă cu pârâta. Aceasta întrucât o atare măsură, luată pe calea ordonanţei preşedinţiale, ar fi una definitivă atâta timp cât pentru muncă prestată reclamanta ar beneficia din nou de salariu, salariul nemaiputând fi solicitat a fi restituit de pârâtă în situaţia în care în fond ar avea câştig de cauză, fiind contrar dispoziţiilor art. 159 din Codul muncii. S-ar ajunge astfel la o ineficientizare a prevederilor art. 52 din Codul muncii şi implicit la o prejudecare a fondului.
Secţia I civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1250 din 13 iulie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 20.04.2012, sub nr. 3587/102/2012, cerere care a fost precizată la data de 15.05.2012, reclamanta T.E.I. a chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Mureș, solicitând suspendarea pe calea ordonanței președințiale a Ordinelor nr. 387 din 3.04.2012 și nr. 396 din 20.04.2012 emise de președintele Curții de Conturi a României, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în dosarul nr. 3441/102/2012 aflat pe rolul Tribunalului Mureș, menținerea dreptului la muncă, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii s-au invocat în esență următoarele:
Ordinele atacate contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, care consacră prezumția de nevinovăție.
Aceste două acte instituie un tratament juridic discriminatoriu prin aplicarea unei măsuri premature, indicarea unei presupuse trimiteri în judecată penală, în raport cu ceilalți angajați constituie o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor.
De asemenea, s-a susținut că cele două ordine îi îngrădesc reclamantei dreptul la muncă, astfel cum este stabilit de art. 38 alin. (1) din Constituție, contravenind dispozițiilor art. 49 din legea fundamentală, pentru că persoana stigmatizată nu mai are perspective reale de a-și găsi un loc de muncă.
Reclamanta a susținut că ordinele nu întrunesc condițiile de formă și de fond. în ceea ce privește admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, reclamanta a arătat următoarele:
Urgența se justifică prin aceea că, având în întreținere un copil în vârstă de 6 ani, reclamanta ar putea fi pusă în situația de imposibilitate efectivă de a-și întreține familia, pe de altă parte, datorită cheltuielilor de întreținere și celor datorate creditului bancar angajat, ar putea fi pusă în situația de pericol iminent al pierderii locuinței.
în plus, în condițiile în care ordinul din 3.04.2012 produce efecte retroactiv, din data de 2.04.2012, s-a susținut încălcarea principiului neretroactivității stabilit prin art. 15 alin. (2) din Constituție.
Reclamanta a mai susținut că în cazuri similare, condiția urgenței nici n-ar mai trebui să fie cercetată, deoarece rezultă din însăși situația de fapt.
în ceea ce privește condiția vremelniciei, s-a solicitat a se observa că se solicită luarea măsurii de suspendare în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a litigiului dintre părți.
Reclamanta a mai arătat că în ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, instanța nu are de cercetat fondul, ci doar aparența acestuia, aceasta fiind suficientă dispunerii suspendării ca măsură urgentă și vremelnică.
Prin sentința civilă nr. 1799/8.06.2012, Tribunalul Mureș a respins cererea de ordonanță președințială formulată și precizată de reclamanta T.E.I. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Mureș, ca rămasă fără obiect, în ceea ce privește cererea de suspendare a Ordinului președintelui Curții de Conturi a României nr. 387/3.04.2012 și ca nefondată, în ceea ce privește restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele :
Dat fiind că Ordinul nr. 387/3.04.2012 emis de președintele Curții de Conturi a României a fost revocat prin Ordinul nr. 396/20.04.2012, cererea de suspendare a acestuia a rămas fără obiect.
în ceea ce privește Ordinul nr. 396/20.04.2012 emis de președintele Curții de Conturi a României, prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al reclamantei începând cu 20.04.2012, Tribunalul a reținut că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale ordonanței președințiale prevăzut de art. 581 C.proc.civ.
Astfel, lipsește condiția urgenței, dat fiind că există posibilitatea ca reclamanta să-și recupereze integral prejudiciul în situația în care cererea sa de anulare a ordinului și de reintegrare în funcție cu plata despăgubirilor pentru perioada în care a fost suspendată, este admisă. Pericolul invocat de reclamantă nu este iminent, iar prejudiciul nu atât de grav și imediat încât să nu mai poată fi reparat. Trebuie avut în vedere că cererea ce formează obiectul dosarului nr. 3441/102/2012 al Tribunalului Mureș se soluționează potrivit regulilor speciale de procedură din materia litigiilor de muncă, prevăzute de art. 286 și următoarele din Codul muncii, în regim de urgență, ceea ce presupune o durată de timp mai redusă de soluționare a cererilor din această materie, hotărârile primei instanțe fiind executorii de drept. Prin urmare, cererea de suspendare pe calea ordonanței președințiale a Ordinului nr. 396 din 20.04.2012 este neîntemeiată, pentru că lipsește condiția de admisibilitate a urgenței.
în subsidiar, instanța de fond a mai reținut că argumentele referitoare la legalitatea ordinului, la nerespectarea prezumției de nevinovăție, la tratamentul juridic discriminatoriu și îngrădirea dreptului la muncă al reclamantei, precum și la neîntrunirea condițiilor de formă și de fond a ordinului din 20.04.2012 conduc la analizarea fondului cererii din dosarul 3441/102/2012, prin urmare nu pot fi analizate în procedura ordonanței președințiale.
împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamanta T.E.I., solicitând modificarea sentinței civile și admiterea cererii de ordonanță președințială în sensul suspendării Ordinului nr. 387/3.04.2012 și a Ordinului nr. 396/20.04.2012, emise de pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Mureș.
în motivarea recursului reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzut de art. 581 C.proc.civ., în primul rând urgența măsurii de suspendare a executării celor două ordine vădit nelegale și vremelnicia măsurii, având în vedere faptul că pe rolul instanței se desfășoară procesul părților privind fondul cauzei.
S-a arătat că, costul utilităților pentru un trai decent, coroborate cu situația familială, respectiv un copil minor în întreținere, creditul foarte mare garantat cu imobilul în care reclamanta locuiește, sunt elemente de natură să justifice că se impune măsura suspendării pentru a preîntâmpina prejudicii majore care nut pot fi altfel înlăturate.
Atât locuința, cât și perioada în care nu va avea posibilitatea de a-și crește copilul nu vor putea fi acoperite de pârâtă ca urmare a repunerii în situația anterioară. Acordarea de salarii retroactive cu dobânda aferentă nu înseamnă acoperirea integrală a prejudiciului creat urmare a suspendării contractului de muncă.
Prin completarea la motivele de recurs invocate, reclamanta a mai arătat că negarea dreptului la acțiunea întemeiată pe prevăzut art. 581 C.proc.civ. echivalează cu un refuz nejustificat al accesului la justiție, încălcându-se art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 12 din Constituție.
Prin actul juridic emis de pârâtă sunt puse în măsuri abuzive prin care se încearcă aducerea reclamantei în situația de a nu-și putea întreține familia și de a-și pierde locuința, condiția urgenței prevăzut de art. 581 C.proc.civ. fiind îndeplinită.
Totodată, susținerea instanței de fond potrivit căreia acțiunea de fond se judecă în regim de urgență nu poate fi reținută, dat fiind că sunt litigii de muncă ce sunt nesoluționate și după un an, perioadă în care reclamanta își poate pierde locuința și este în imposibilitate de a asigura familiei un trai decent.
în drept au fost invocate prevederile art. 309 pct. 8 și 9 din C.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat, motivat, respingerea ca nefondat a recursului.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu, în limitele prevăzut de art. 3041 și art. 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea de Apel a reținut următoarele :
Nicăieri în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de fond nu reține inadmisibilitatea ordonanței președințiale în materia litigiilor de muncă, astfel încât să fim în prezența încălcării drepturilor consfințite de art. 21 din Constituția României și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, susținerile recurentei cu privire la acest aspect urmează a fi înlăturate.
Cu toate acestea, relevante în cauză sunt dispozițiile cuprinse în Codul muncii, potrivit cărora „cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă în regim de urgență”. Prin instituirea unui regim special de urgență legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecății și neprejudicierea nici uneia dintre părți. Mai mult, suportarea unui prejudiciu de către angajat este înlăturată de dispozițiile aceluiași cod, care prevăd că în cazul în care se constată nevinovăția angajatului suspendat, salariatul își reia activitatea, iar angajatorul va fi obligat la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit salariatul pe perioada suspendării.
Acesta este motivul pentru care invocarea urgenței întemeiată pe prevăzut art. 581 C.proc.civ. nu se impune în condițiile în care chiar Codul muncii o prevede.
Sub aspectul condițiilor obligatorii impuse de art. 581 C.proc.civ., se constată că nu se poate reține o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara altfel, chiar date fiind circumstanțele particulare ale cauzei. Astfel, art. 52 alin. (2) din Codul muncii dă posibilitatea reclamantei de a solicita repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului contestat. Chiar dacă reclamantei îi este greu să găsească un alt loc de muncă până la soluționarea litigiului pe fond, acest fapt nu poate conduce automat la reluarea raporturilor de muncă cu pârâta. Aceasta întrucât o atare măsură, luată pe calea ordonanței președințiale, ar fi una definitivă atâta timp cât pentru muncă prestată reclamanta ar beneficia din nou de salariu, salariul nemaiputând fi solicitat a fi restituit de pârâtă în situația în care în fond ar avea câștig de cauză, fiind contrar dispozițiilor art. 159 din Codul muncii. S-ar ajunge astfel la o ineficientizare a prevederilor art. 52 din Codul muncii și implicit la o prejudecare a fondului.
Este adevărat că situația financiară a reclamantei este una precară în această perioadă, dat fiind creditul mare și copilul minor aflat în întreținere, dar din actele dosarului rezultă că și soțul reclamantei are venituri salariale de natură a face posibilă traversarea acestei perioade dificile din punct de vedere material.
în consecință, atâta timp cât reclamanta nu a adus probe din care să rezulte că veniturile pe familie sunt insuficiente traiului zilnic în raport și cu veniturile soțului și a familiei extinse, invocarea acestui aspect motivat doar de suspendarea contractului său de muncă, face să nu fie dovedită condiția urgenței.
Față de aceste aspecte, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzut de art. 581 C.proc.civ., Curtea de Apel urmează, ținând seama că motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. nu subzistă în cauză, să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E.I. împotriva sentinței civile nr. 1799/8.06.2012, pronunțată în dosarul nr. 3587/102/2012 al Tribunalului Mureș.
