Potrivit prevederilor art. 252 alin. (2) din Codul muncii decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea, termenul în care poate fi contestată şi instanţa competentă la care poate fi contestată. Analizând Decizia nr. 11 din data de 7.01.2011, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, din perspectiva prevederilor legale mai sus menţionate, instanţa constată că în decizie nu este menţionată descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, ci numai se face trimitere la nota de constatare nr. 9875 din 7.10.2010, propunerea Consiliului de disciplină şi Hotărârea Comitetului Director, fără a fi descrisă vreo faptă în mod concret. În lipsa unor asemenea menţiuni instanţa nu poate verifica dacă există sau nu vreo abatere săvârşită de reclamant. Descrierea faptei presupune menţionarea aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina angajatului.
Secţia I civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1279 din 21 august 2012
Prin sentința civilă nr. 104 din 19.01.2012 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 734/102/2011 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P.T. în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor – R. – Direcția Silvică Mureș și s-a dispus anularea deciziei nr. 11/7.11.2011, emisă de pârâtă, precum și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr. 11/07.11.2011, în sensul reintegrării reclamantului în funcția de pădurar la Ocolul Silvic Răstolița.
Tribunalul a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost emisă decizia nr. 11/7.11.2011, calculate până la data reintegrării efective, precum și la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. a), c) și f) din Codul muncii, întrucât decizia de sancționare disciplinară nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea, precum și indicarea concretă a instanței competente la care sancțiunea poate fi contestată, fiind menționat doar că sancțiunea poate fi contestată la instanțele de judecată competente, constatând că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.
împotriva acestei hotărâri, pârâta Regia Națională a Pădurilor R., prin reprezentant legal, a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
în motivarea recursului, recurenta a arătat că decizia de concediere nu este lovită de nulitate absolută, nefiind incidente motivele de nulitate absolută reținute de prima instanță.
Recurenta a arătat că decizia este legală și întemeiată, îndeplinind toate condițiile formale cerute de lege. S-a mai arătat că vinovăția contestatorului a fost pe deplin dovedită cu actele de constatare și cele încheiate cu ocazia cercetării prealabile, iar fapta este de o mare gravitate justificând sancțiunea aplicată.
în drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 , art. 3041 din C.proc.civ.
Intimatul reclamant P.T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Mureș, precizând că nelegalitatea deciziei de concediere constă în încălcarea dispozițiilor art. 266 – art. 268 din Codul muncii.
Totodată, intimatul reclamant a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., instanța de control judiciar constată că recursul promovat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
între părți au existat raporturi juridice de muncă, iar prin decizia nr. 11 din data de 7.01.2011 emisă de pârâtă, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului.
în cuprinsul deciziei de concediere s-a reținut că în nota de constatare nr. 9875 din 7.10.2010 a compartimentului pază din cadrul direcției silvice s-au prezentat deficiențele constate în activitatea reclamantului, sancțiunea fiind aplicată, în baza propunerii Consiliului de disciplină al Direcției Silvice Mureș, conform raportului nr. 25 din 7.12.2010 și Hotărârii Comitetului Director nr. 12A din 29.12.2010 prin care s-a respins contestația reclamantului ca fiind nefondată.
La art. 2 din decizie s-a menționat că poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință.
Potrivit prevederilor art. 62 alin. (2) din Codul muncii, în situația în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a) Codul muncii, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247-252 din Codul muncii. De asemenea, la alin. (3)al aceluiași articol se arată că decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se poate contesta.
Potrivit prevederilor art. 252 alin. (2) din Codul muncii (în numerotarea actuală) decizia de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul în care poate fi contestată și instanța competentă la care poate fi contestată.
Analizând decizia nr. 11 din data de 7.01.2011, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, din perspectiva prevederilor legale mai sus menționate, instanța constată că în decizie nu este menționată descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, ci numai se face trimitere la nota de constatare nr. 9875 din 7.10.2010, propunerea Consiliului de disciplină și Hotărârea Comitetului Director, fără a fi descrisă vreo faptă în mod concret.
în lipsa unor asemenea mențiuni instanța nu poate verifica dacă există sau nu vreo abatere săvârșită de reclamant.
Descrierea faptei presupune menționarea aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina angajatului.
Dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 252 din Codul muncii referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare urmăresc punerea la adăpost a angajatului de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Astfel, necesitatea descrierii faptei care a condus la luarea măsurii de sancționare are în vedere descrierea amănunțită și detaliată a faptei, tocmai pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare. Că este așa rezultă și din faptul că textul legal face distincție între descrierea faptei, respectiv indicarea situației de fapt în materialitatea ei și motivarea în fapt, motivarea în drept, etc.
Viciul formal constatat în decizia în discuție nu poate fi acoperit, suplinit cu existența vreunei descrieri în nota de constatare sau actele încheiate cu ocazia cercetării disciplinare, cum s-a menționat în decizia ce face obiectul analizei, având în vedere faptul că textul legal impune ca decizia să cuprindă aceste aspecte în conținutul său, neputând fi completată cu acte extrinseci. Din acest punct de vedere, urmează a fi înlăturate argumentele recurentei pe acest aspect, nulitatea absolută constatată neputând fi acoperită.
în același context Curtea reține, de asemenea, că potrivit prevederilor art. 79 din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Cu referire la acest text legal, Curtea Constituțională a reținut (decizia nr. 378/2004) că aceste dispoziții constituie norme de procedură determinând limitele examinării legalității și temeiniciei deciziei de concediere, respectiv mijloacele procedurale pe care le pot folosi părțile în dovedirea susținerilor lor.
în mod legal a reținut prima instanță nulitatea deciziei de concediere și din perspectiva prevederilor art. 252 lit. c) și f), actul de sancționare necuprinzând elementele indicate de prevederile legale menționate.
în consecință, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Regia Națională a Pădurilor R. împotriva sentinței civile nr. 104 din 19.01.2012, pronunțată în dosarul nr. 734/102/2011 al Tribunalului Mureș.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 din C.proc.civ., recurenta urmează a fi obligată la plata către intimatul P.T. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 1048 din 21.08.2012.
