În motivarea s-a arătat că la data de 07.04.2005 a încheiat cu pârâta contractul nr. 4387/1/07.04.2005, prin care aceasta a recunoscut debitul preluat de la asociaţia de în cuantum de 4.253.662 lei ROL reprezentând c-valoare servicii şi majorări de întârziere şi s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde şi să evacueze apele uzate menajere, cu măsura consumului la branşament.
Întrucât în perioada 08.12.2005-10.07.2008, pârâta nu a achitat facturi în sumă de 2998,41 lei, s-au calculat penalităţi de întârziere în sumă de 2021,80 lei, rămânându-i de achitat şi suma de 384,23 lei din debitul preluat de la asociaţia de proprietari. Pârâta nu s-a prezentat la sediul reclamantei pentru realizarea concilierii directe conform disp. art. 720 C.proc.civ. şi adresei nr. 2539/10.04.2008.
In drept se invocă disp. art. 969 C.proc.civ., art.1073 C.proc.civ.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox:
•contractul nr. 4387/1/07.04.2005;
•situaţia facturilor restante la data de 10.07.2008
•borderoul cu facturile neachitate şi calculul majorărilor de întârziere;
•copii ale facturilor neachitate;
•adresa nr.2539/10.04.2008, privind concilierea directă;
•confirmări de primire;
•H. C. L. nr.222/07.12.2004.
La solicitarea reclamantei, instanţa administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
După cum reiese din actul depus în copie (filele 9-11), la data de 07.04.2005 între S.C. X S.A. în calitate de furnizor şi locatarii din BL.Z, a fost încheiat contractul nr. 4387/1, având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere şi evacuarea apei uzate menajere, cu măsura consumului la branşament. Contractul mai sus menţionat a fost semnat şi de către pârâta S. R. în calitate de beneficiar, prin care aceasta recunoaşte şi debitul în sumă de 4.253.662 lei ROL, preluat de la asociaţia de proprietari, compus din 234,20 lei debit principal şi 191,17 majorări de întârziere.
Conform art. 9 pct. 9.8 din contract, pârâta s-a obligat să achite integral şi la termen contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare de care beneficiază.
In temeiul contractului, reclamanta a emis o serie de facturi fiscale (ataşate la filele 14, 16-32 din dosar) unele dintre acestea fiind semnate de pârâtă şi având ca obiect servicii de apă şi canal prestate lunar, precum şi majorări pentru perioada 08.12.2006 -27.06.2008.
Conform acestor facturi fiscale (filele 16-32) coroborate cu situaţia facturilor restante (filele 5-6) reclamanta a prestat servicii de apă şi canal în perioada 1.11.2005 -31.05.2008, (emiţând facturi fiscale, prima factură pentru perioada 01.11.2005-30.11.2005 fiind emisă la 15.12.2005 şi scadentă la 14.01-2006 şi ultima factură pentru perioada 01.05.2008-31.05.2008 fiind emisă la 15.06.2008 şi scadentă la 30.06.2008) în valoare totală de 1646,34 lei la care s-a adăugat şi debitul preluat de la asociaţia de proprietari în cuantum de 193,06 lei (234,20 lei – debit preluat de la asociaţia de proprietari din care s-a scăzut suma de 41,14 lei care a fost achitată de pârâta la data de 27.02.2006 aşa cum rezultă din situaţia facturilor restante –fila 6, aplicându-se astfel disp. art. 11 alin. 2 din contract) rezultând astfel un debit total de 1839,40 lei.
Instanţa reţine că în cauză sunt incidente disp. art. 3 pct. 5 C com. ce reglementează întreprinderea de furnituri. Reclamanta este comerciant (societate comercială) care, conform art. 7 C. com., săvârşeşte fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită. Din înscrisurile depuse la dosar reiese ca reclamanta a furnizat pârâtei servicii de apă şi canalizare în perioada noiembrie 2005 -31 mai 2008. Ţinând cont că în materia obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor- care trebuie să dovedească existenţa obligaţiei – şi debitor care trebuie să dovedească faptul executării acestei obligaţii sau stingerea ei în alt mod din cele prevăzute la art. 1091-1168 Cod civil, instanţa constată că pârâta nu a făcut nicio dovadă în sensul achitării acestor servicii de apă şi canalizare în cuantum de 1646, 34 lei şi nici în sensul achitării debitului preluat de la asociaţia de proprietari, cu excepţia sumei de 41,14 lei pe care a achitat-o la 27.02.2006, întrerupând astfel termenul de prescripţie cu privire la acest debit.
În ceea ce priveşte factura cu nr. 251200204 din data de 08.12.2005 scadenta la 07.01.2006 privind suma de 1346,07 lei instanţa constată următoarele.
Conform acestei facturi, reiese că această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor prestate pentru perioada 26.12.2002-30.10.2005 însă aşa cum reiese din contractul încheiat în 2005 pârâta a recunoscut un debit preluat de la asociaţia de proprietari în cuantum de 425,36 lei acest debit fiind acumulat în perioada anterioară încheierii contractului. Având în vedere acest aspect, precum şi faptul că pârâta a recunoscut numai debitul menţionat mai sus, suma datorată de această pârâtă pentru serviciile prestate de reclamantă până la data de 07.04.2005 (data încheierii contractului) era de 425,36 lei motiv pentru care obligarea acesteia la plata sumelor datorate în perioada 26.12.2002-07.04.2005 nu se justifică.
Conform art. 379 alin. 3 din C.pr.civ. creanţa este certă atunci când existenţa ei rezultă din actul de creanţă sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
În cauza de faţă, această creanţă în sumă de 1346, 07 lei nu este certă întrucât existenţa ei nu rezultă din contractul încheiat de către părţi.
Mai mult decât atât, creanţa nu este nici lichidă întrucât această creanţă nu este determinată prin contract şi nici nu este determinabilă, întrucât nu se poate stabili valoarea serviciilor prestate pentru perioada dintre 07.04.2005 (data încheierii contractului) şi 30.11.2005, reclamanta neemiţând facturi pe fiecare lună în parte, pentru serviciile prestate lunar.
În ceea ce priveşte plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere solicitate de către reclamanta, instanţa are în vedere următoarele:
Conform art. 16 alin. 1 din Contract „neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data emiterii ei atrage după sine majorări şi penalizări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească cuantumul debitului”.
Conform art. 20 din OG 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare (în vigoare la momentul încheierii contractului) „Întârzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat; valoarea maximă a acestora nu va depăşi cuantumul debitului şi se constituie al operatorului”.
Ulterior, prin alte legi speciale respectiv art. 30 alin. 4 al Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi art. 42 alin.10 din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice s-a stabilit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, aceste penalităţi datorându-se începând cu prima zi după data scadenţei iar valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.
Începând cu 01.01.2006 nivelul majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare a fost stabilit la 0,10% pe zi de întârziere conform Legii 210/2005 prin care a fost modificat art. 115 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Interpretând toate aceste dispoziţii legale instanţa reţine că legiuitorul nu face nicio diferenţă între majorări şi penalităţi, acestea fiind sinonime, aceste majorări fiind de fapt penalităţi pe zi de întârziere, acest aspect reieşind şi din dispoziţiile introductive ale cap. III din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală conform cărora începând cu 01.01.2006 „noţiunile de -dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere- se înlocuiesc cu noţiunea de -majorări de întârziere”.
Întrucât obligaţia beneficiarilor de a plăti majorări de întârziere în cazul neachitării contravalorii facturilor pentru serviciile prestate este prevăzută în mod expres la art. 16 alin. 1 şi având în vedere că aceste clauze fac trimitere la obligaţiile fiscale, instanţa apreciază că pârâta datorează majorări de întârziere reprezentând 0,10% pe zi de întârziere din valoarea facturii devenită scadentă nu şi alte penalităţi sau despăgubiri.
Raportându-se la valoarea fiecărei facturi emise de reclamantă în care au fost menţionate serviciile prestate de către aceasta pentru perioada 01.11.2005-31.05.2008, instanţa constată că în temeiul art. 16 alin. 1 din contract, art. 1066 c.civ. şi disp. Legii 210/2005 prin care a fost modificat art. 115 din OG 92/2003 pârâta datorează majorări de întârziere în cuantum de 642,96 lei reprezentând majorări de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea facturilor devenite scadente la care se adaugă suma de 191,17 lei reprezentând majorări de întârziere preluate de la asociaţia de proprietari, în total 834,13 lei.
Având în vedere faptul că în cauza de faţă este vorba despre o faptă de comerţ unilaterală, fiind incidente dispoziţiile art. 7201 Cod proc. civ. privind procedura concilierii directe în cazul cererilor în materie comercială evaluabile în bani, instanţa constată că această procedură a fost îndeplinită. (filele 10-11).
Pentru toate aceste considerente instanţa constată că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate în parte, respectiv în limita sumei de 2.682,53 lei din care suma de 1839,40 lei compusă din suma de 1646,34 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate emise în perioada 15.12.2005-15.06.2008 şi 193,06 lei debitul preluat de la asociaţia de proprietari, şi suma 834,13 lei reprezentând penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere stabilite pentru valoarea facturilor neachitate şi majorări pentru debitul preluat de la asociaţia de proprietari.
Conform disp. art. 274 C.p.c. ce prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată şi ţinând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanţa, va obliga pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, în cuantum de 411 lei, reprezentând c/val. taxă de timbru şi timbru judiciar corespunzător.
