În motivarea sentinţei, se arată că în data de 13.10.2008 inculpatul a închiriat pe o perioadă de 10 zile de la părţii civile SC OLTEA IMPEX SRL Tg. Mureş autoturismul VW Jetta cu nr. de înmatriculare B-68-RKC şi a ieşit din parcul auto al părţii civile pe DN 15 (E60), în direcţia municipiului Tg. Mureş. Nu a mai înapoiat autoturismul, ci l-a dus în Ungaria, şi a cerut reprezentantului părţii civile răscumpărarea lui pentru 2000 de euro. Acesta din urmă i-a expediat inculpatului 1000 de euro, dar nu a primit autoturismul. Anterior, în urma unui accident rutier în care fusese implicat în data de 8.09.2008, Poliţia rutieră dispusese reţinerea permisului inculpatului, dar în fapt nu reuşise reţinerea acelui permis, fiindcă inculpatul a declarat că nu îl are asupra lui.
Prima instanţă a reţinut ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, fiindcă inculpatul a ascuns că se dipusese cu privire la el reţinerea permisului şi fiindcă faptele demonstrează că a avut de la început intenţia de a nu restitui maşina la termen. În schimb, nu a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea la Codul rutier, deoarece nu este probat că a condus maşina pe drumurile publice după ieşirea din parcul auto, fiind posibil ca după acest moment autoturismul să fi fost condus de unul dintre cei doi cetăţeni maghiari care îl aşteptau, aşa cum el susţine. Oricum, nu este demonstrat că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce, şi dacă o asemenea măsură se dispusese, ea era nelegală fiindcă accidentul de circulaţie în care a fost implicat nu a cauzat vătămarea unei persoane, pentru a se reţine că a săvârşit infracţiunea de părăsire a locului accidentului, pentru care măsura administrativă s-a dispus.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel inculpatul, care a solicitat schimbare încadrării juridice a faptei din înşelăciune în abuz de încredere, şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, care a cerut condamnarea lui şi pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002.
Analizând apelurile declarate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa le consideră nefondate.
Considerentele pe care instanţa de apel le are în vedere sunt următoarele:
-Cu privire la infracţiunea de înşelăciune:
Inculpatul, atât la urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe şi în apel (fila 87) admite că a preluat autoturismul de la partea vătămată şi nu l-a mai restituit, De asemenea, este probat şi recunoscut că a cerut o sumă de bani pentru restituirea lui, din care a primit 1000 de euro. La urmărire penală a precizat că după ce l-a închiriat, l-a vândut pentru 4000 de euro, unei persoane numită Xx, pe care l-a contactat în acest scop chiar în ziua închirierii şi căruia îi mai vânduse maşini pe care le închiriase. De asemenea, precizează că mai este cercetat în 11-12 dosare pentru acelaşi gen de fapte (filele 22, 23). Mai mult, din corespondenţa purtată prin mesaje telefonice cu reprezentantul părţii civile, Xx, rezultă că se ocupă cu asemenea fapte(fila 77 ds. urm. pen.).
Aşa fiind, i-a înşelat pe reprezentanţii părţii civile când s-a angajat prin contract să returneze autoturismul „curat şi spălat” (fila 43 ds. urm. penală), deşi el îl lua spre a-l vinde. După cum, de altfel, l-a înşelat pe reprezentantul părţii civile, Xx, când a cerut şi primit suma de 1000 de euro de la acesta pentru a-i înapoia maşina, deşi o vânduse deja numitului Xx.
-Privitor la infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 OUG 195/2002:
Conform acestor prevederi, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Potrivit Adresei nr. 159764/3.05.2009 a IPJ Sălaj depusă la dosar de inculpat(fila 78), acestuia i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule în baza art.103 alin. 1 lit. c din cu începere abia din data de 7.05.2009, pentru săvârşirea faptei prev. de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002, pentru care a fost cercetat în dosarul 2696/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative. Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din acel dosar a fost de asemenea depusă de inculpat (fila 44). În ea se reţine că inculpatul a fost cercetat pentru infracţiunile de părăsire a locului accidentului şi vătămare corporală săvârşite în data de 8.09.2008 prin aceea că a fugit de la locul unui accident de circulaţie soldat cu vătămarea integrităţii corporale a unei persoane şi că partea vătămată din acea cauză a suferit leziuni vindecabile în 1-2 zile de îngrijire medicală. Ca urmare, pentru vătămarea corporală s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Pentru părăsirea locului accidentului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală fiindcă fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi aplicarea unei amenzi administrative. Ordonanţa datează din 30.01.2009 şi este în flagrantă contradicţie cu Decizia LXVI din 15 octombrie 2007: Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în recurs în interesul legii, cu putere obligatorie, că sintagma “vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane”, conţinută în dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal.
Anterior, conform actelor din dosarul primei instanţe, IPJ Sălaj luase împotriva inculpatului, pentru aceleaşi fapte, sancţiunea administrativă a reţinerii permisului de conducere şi interzicerii dreptului de a conduce autovehicule până la soluţionarea cauzei penale, fără ca , în fapt, inculpatul să fi predat permisul ori să i se fi eliberat o dovadă înlocuitoare ( filele 19, 20, 36-39). Temeiul legal al reţinerii era art.111 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002, care prevede că permisul de conducere se reţine cu eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie când titularul a săvârşit, între altele, infracţiunea de părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002.
În cauza de faţă, Parchetul consideră că, din moment ce poliţia dispusese această măsură administrativă, se aplică prev. art. 97 alin. 3 din Ordonanţă: Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare.
Instanţa de apel este de acord cu acest raţionament, din moment ce este sprijinit pe un text legal expres, dar observă că măsura reţinerii era nelegală pentru că, în conformitate cu Decizia Înaltei Curţi citată mai sus, inculpatul nu săvârşise fapta prevăzută de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002.
Parchetul consideră că, în prezenta cauză, instanţa nu este competentă să cenzureze măsura poliţiei. Instanţa de apel observă că, potrivit art. 44 Cod pr. penală, instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei.
Rezultă, aşadar, că din punct de vedere legal inculpatul nu avea permisul de conducere suspendat la data când a închiriat autoturismul părţii civile.
Desigur că în asemenea caz achitarea lui trebuia dispusă în baza art. 10 lit. d – fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii – şi nu art. 10 lit. a Cod pr. pen. – fapta nu există. Dar singura probă din dosar că inculpatul este cel care a condus maşina, şi nu a dat-o imediat cetăţenilor despre care pretinde că îl aşteptau la ieşirea din parcul auto este declaraţia de la urmărire penală a martorei Xx: „Am văzut când a ieşit din curtea firmei şi s-a îndreptat pe Bd. 1 Decembrie 1918 spre zona Tudor”. Faptul că inculpatul a îndreptat maşina într-o direcţie nu implică în mod necesar că a condus-o într-acolo, şi martora nu oferă şi acest detaliu. Aşa încât, prima instanţa s-a putut în mod legitim considera îndreptăţită să aplice în favoarea inculpatului principiul in dubio pro reo şi să reţină că nu a săvârşit fapta de conducere a autovehiculului pe drumurile publice.
În lumina celor constatate, nefiind motive de reformare a sentinţei nici în ce priveşte individualizarea pedepsei, nici în latura civilă, în care inculpatul a şi arătat că doreşte recuperarea prejudiciului stabilit (fila 50), rezultă că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Prin urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se impune respingerea apelului ca nefondat. De asemenea, în baza art.334 Cod pr.penală instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în infracţiunea de abuz de încredere prev.de art.213 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Faţă de soluţia de condamnare pe care a menţinut-o, în baza art.350 raportat la art.3002, art.160b alin.3 şi art.148 lit.f Cod pr.penală va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi va menţine această măsură faţă de inculpatul Xx. În baza art.350 raportat la art.139 alin.2 Cod pr.penală va respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a arestării preventive formulată de inculpat şi în baza art.350 raportat la art.1608a alin.6 Cod pr.penală va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Instanţa menţionează aici că din antecedentele inculpatului şi chiar din declaraţiile lui rezultă că se ocupa cu traficarea maşinilor închiriate, aşa încât punerea lui în libertate ar crea ricul repetării unor fapte de înşelăciune.
În baza art.381 Cod pr.penală raportat la art.88 Cod penal va scădea din durata pedepsei aplicate inculpatului şi durata arestării preventive scursă după pronunţarea hotărârii atacate cu apel şi anume din data de 7.04.2009 până la zi.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, sunt aplicabile prevederile art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală.
