În esenţă, pârâta a arătat că dispoziţia atacată a fost emisă în conformitate cu art. 8 şi art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, prevederi potrivit cărora salariul a fost calculat în raport cu indemnizaţia din luna decembrie 2009, iar sporurile prevăzute în anexe rămân în afara acestui salariu. Dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 330/2009 nu au fost declarate neconstituţionale prin raportare la art. 53 din României şi nici nu încalcă principiile fundamentale prevăzute de art. 41 din Constituţia României. Curtea a apreciat că raţionamentul pe care se întemeiază reclamanţii este unul eronat, deoarece Legea nr. 330/2009 a fost deja supusă controlului constituţionalităţii în integralitatea sa prin Decizia nr. 15/04.11.2009 a . De asemenea, chiar art. 30, la care fac trimitere reclamanţii, a fost cenzurat de Curtea Constituţională şi declarat constituţional prin Decizia nr. 1457 din 8.11.2011. Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia Legea nr. 330/2009 încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, deoarece conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (5), art. 5, 6 şi 7 din O.U.G. nr. 1/2010 s-a instituit principiul legal al păstrării drepturilor salariale ale personalului bugetar şi după data de 1 ianuarie 2010, iar aceste dispoziţii nu au avut drept scop repunerea în vigoare a unor dispoziţii abrogate prin art. 48 din Legea nr. 330/2009.
Secţia I civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 870 din 29 mai 2012
Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2010, reclamanții M.G. s.a., prin reprezentant legal Sindicatul A. Tg. Mureș, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C. Mureș, anularea Dispoziției nr. 76/28.01.2010, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la plata de despăgubiri reprezentând diferențele de drepturi salariale rezultate ca urmare a neaplicării prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 330/2009, actualizate cu rata inflației și plata dobânzilor legale capitalizate;
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dispoziția contestată este netemeinică și nelegală, deoarece aceasta nu se putea emite în baza O.G. nr. 10/2008, care a fost abrogată prin art. 48 pct. 12 din Legea nr. 330/2009, abrogarea având caracter definitiv, potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.
Reclamanții au mai învederat că prevederile art. 12 alin. (3) și art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 contravin dispozițiilor art. 15 alin. (1), art. 1 alin. (3) și (5) și art. 53 din Constituție, deoarece suspendă punerea în aplicare a drepturilor noi de salarizare, mai favorabile, reglementate de Legea nr. 330/2009, care sunt reduse la niște simple drepturi fără conținut („nudul jus”), ajungându-se la reglementarea unor situații fictive, ceea ce contravine principiului statului de drept și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că drepturile salariale ale reclamanților a fost legal stabilită, cu respectarea prevederilor art. 8 și art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 1/2010, care reglementează păstrarea drepturilor salariale în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2009. aceste dispoziții legale nu contravin normelor constituționale.
Pârâta a mai invocat și excepția netimbrării capătului de cerere privind plata dobânzilor legale.
Pârâta D.G.A.S.P.C. Mureș a chemat în garanție Consiliul Județean Mureș, solicitând obligarea chematului în garanție la asigurarea sumelor necesare achitării drepturilor bănești, conform art. 1 alin. (2) lit. c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1434/2004 și art. 104 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 215/2001 raportat la art. 60 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, chematul în garanție Consiliul Județean Mureș, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că natura cauzei este una de administrativ. Chematul în garanție a invocat și excepția prematurității introducerii acțiunii, deoarece reclamanții nu au respectat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, chematul în garanție a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, considerând că nu sunt întrunite condițiile prescrise de art. 60 alin. (1) C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 2144 din 30.11.2011 a Tribunalului Mureș, au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a instanței, a netimbrării capătului de cerere privind plata dobânzilor și a prematurității introduceri acțiunii.
Pe fond, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată. Conform prevederilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 330/2009, persoana, nemulțumită de măsurile dispuse în materie de salarizare, se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței competente potrivit legii. Reclamanții, fiind personal contractual, nu au instituită o competență specială, derogatorie de la dreptul comun în materie de litigii de muncă privind salarizarea. Ca atare, în temeiul art. 269 alin. (1) din C.muncii raportat la art. 2 pct.1 lit. c) C.proc.civ., Tribunalul Mureș este competent material să soluționeze conflictul de drepturi dedus judecății izvorât în urma emiterii dispoziției nr. 76/28.01.2010.
Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată și excepția netimbrării capătului de cerere privind plata dobânzilor legale. Conform prevederilor art. 166 alin. (4) raportat la art. 253 alin. (1), art. 278 alin. (1) și art. 266 din C.muncii, pretențiile privind plata dobânzilor legale pentru drepturile salariale neachitate în termen se încadrează în sfera litigiilor contractuale de muncă. în consecință, în temeiul art. 270 din C.muncii, acțiunea dedusă judecății este scutită de plata taxei de timbru.
De asemenea, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată și excepția prematurității introducerii cererii, deoarece reclamanții au respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, depunând contestațiile împotriva dispoziției de salarizare atacate prin acțiunea dedusă judecății.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanților, în calitate de personal contractual angajați la unitatea pârâtă, le-au fost stabilite drepturile salariale prin Dispoziția nr. 76/28.01.2010, pentru fiecare reclamant în parte, această dispoziție fiind emisă în baza prevederilor art. 8 și art. 30 din Legea nr. 330/2009, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 1/2010.
Conform dispozițiilor art. 30 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 330/2009, ale art. 5 alin. (1) – (4) și art. 6 – 7 din O.U.G. nr. 1/2010, s-a instituit principiul legal al păstrării, începând cu data de 1 ianuarie 2010, a drepturilor salariale ale personalului bugetar în cuantumul avut în luna decembrie 2009.
Rezultă că aceste dispoziții legale nu au ca obiect repunerea în vigoare a actelor normative abrogate prin art. 48 alin. (1) pct.12 din Legea nr. 330/2009, contrar prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. Aceste dispoziții legale, care au stat la baza emiterii dispoziției contestate, au ca obiect de reglementare stabilirea cuantumului drepturilor salariale ale personalului bugetar, cu respectarea dispozițiilor art. 162 alin. (3) din C.muncii, începând cu luna ianuarie 2010. Deci, facultatea legiuitorului de a reglementa, conform art. 61 alin. (1) din Constituție, cuantumul drepturilor salariale pentru viitor nu se confundă cu repunerea în vigoare a unor norme juridice privind salarizarea definitiv abrogate.
De asemenea, faptul că prin dispozițiile art. 30 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 330/2009 se suspendă implicit aplicarea noii grile de salarizare a reclamanților, nu constituie o reducere a drepturilor salariale ale acestora la simple drepturi lipsite de conținut (nudul jus), contrară prevederilor art. 53 din Constituție, deoarece reclamanții se bucură în continuare de drepturile salariale în integralitatea acestora, cu sporurile și adaosurile aferente, în același cuantum cu cel avut în luna decembrie 2009, niciun drept de natură salarială a reclamanților nefiind eliminat. Aceștia nu sunt lipsiți efectiv de drepturile salariale garantate de lege printr-o dispoziție tranzitorie și temporară, până la punerea în aplicare a unei noi grile de salarizare.
împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs Sindicatul A. Târgu Mureș, solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureș, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
în motivarea recursului s-au arătat următoarele:
Prin Dispoziția nr. 70/2010, emisă de pârâta D.G.A.S.P.C. Mureș, s-a procedat la reîncadrarea reclamanților în noile funcții prevăzute de Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit dispoziției, s-a avut în vedere, în mod concret, art. 8 și art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 raportate la prevederile O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal bugetar.
La această reîncadrare, angajatorul trebuia să aibă drept reper salariile de bază corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31.12.2009, la care urmau să adauge sporurile care trebuiau incluse în salariul de bază.
Construcția noilor salarii pe care urma să le plătească angajatorul este una total greșită, întrucât salariile de bază corespunzătoare funcțiilor avute la 31.12.2009 sunt cele care au fost stabilite conform O.G. nr. 1/2010. O atare referință nu putea fi avută în vedere, întrucât art. 48 pct. 12 din Legea nr. 330/2009 a abrogat în mod expres prevederile O.G. nr. 10/2008. Așadar, prin abrogarea expresă a actului normativ sus arătat, consideră că a fost abrogat și criteriul de referință la care face trimitere și Legea nr. 330/2009 și deci nu mai există nici baza legală care a stat la baza emiterii dispoziției atacate.
Articolul 62 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă stabilește că abrogarea unei dispoziții legale are un caracter definitiv, ceea ce face imposibilă repunerea în vigoare a unor dispoziții legale abrogate.
Prevederile Legii nr. 330/2009 privind sistemul de salarizare din sectorul bugetar a stabilit câteva principii, printre care caracterul unitar al salarizării, supremația legii în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin acte juridice de forța legii, luarea în considerare a sporurilor și adaosurilor salariale, echitatea și coerența legislației în domeniul muncii.
Prin Dispoziția nr. 76/2010 se realizează o încălcare gravă a principiilor generale privitoare la salarizare stabilite chiar de către Legea nr. 330/2009, mai exact s-a încălcat principiul egalității de tratament și cel al diferențierii salariilor și sporurilor numai în raport cu nivelul studiilor.
Pârâta D.G.A.S.P.C. Mureș a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
în esență, pârâta a arătat că dispoziția atacată a fost emisă în conformitate cu art. 8 și 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, prevederi potrivit cărora salariul a fost calculat în raport cu indemnizația din luna decembrie 2009, iar sporurile prevăzute în anexe rămân în afara acestui salariu. Dispozițiile cuprinse în Legea nr. 330/2009 nu au fost declarate neconstituționale prin raportare la art. 53 din Constituția României și nici nu încalcă principiile fundamentale prevăzute de art. 41 din Constituția României.
La rândul său, chematul în garanție Consiliul Județean Mureș a solicitat respingerea recursului arătând că dispoziția atacată a fost emisă în conformitate cu Legea nr. 330/2009.
Verificând hotărârea atacată, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 330/2009 legiuitorul a urmărit realizarea unui cadru unitar de salarizare a personalului bugetar, stabilirea unor principii și reguli comune în baza cărora angajatorul urmează să plătească drepturile salariale ale personalului bugetar. Totodată, ca un principiu general valabil, legiuitorul a urmărit ca drepturile salariale plătite de la 1.01.2010 să nu fie mai mici decât cele din luna decembrie 2009.
Reclamanții au contestat Dispoziția nr. 76/28.01.2010 precizând că Legea nr. 330/2009 are un caracter ambiguu prin aceea că face trimitere la un act normativ atunci când indică modul de stabilire a salariului, act normativ care, în conformitate cu art. 48 pct.12, este abrogat.
Curtea apreciază că raționamentul pe care se întemeiază reclamanții este unul eronat, deoarece Legea nr. 330/2009 a fost deja supusă controlului constituționalității în integralitatea sa prin Decizia nr. 15/04.11.2009 a Curții Constituționale. De asemenea, chiar art. 30, la care fac trimitere reclamanții, a fost cenzurat de Curtea Constituțională și declarat constituțional prin Decizia nr. 1457 din 8.11.2011.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia Legea nr. 330/2009 încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, deoarece conform dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (5), art. 5, 6 și 7 din O.U.G. nr. 1/2010 s-a instituit principiul legal al păstrării drepturilor salariale ale personalului bugetar și după data de 1 ianuarie 2010, iar aceste dispoziții nu au avut drept scop repunerea în vigoare a unor dispoziții abrogate prin art. 48 din Legea nr. 330/2009.
Așa cum a reținut instanța de fond, dispozițiile legale criticate de reclamanți și care au stat la baza emiterii dispoziției atacate au drept scop stabilirea cuantumului drepturilor salariale ale personalului bugetar cu respectarea dispozițiilor art. 162 alin. (3) din C.muncii.
Față de cele reținute, curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ.
