Prin încheierea de sedinta nr. 6258 din 4 decembrie 2008, judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Suceava, a respins cererea de înregistrare ca nefondata.
Pentru a se pronunta astfel, judecatorul delegat a retinut ca Hotarârea AGEA sus mentionata, prevede majorarea capitalului social cu 41.815,10 RON, ca urmare a aportului în natura în favoarea AVAS, reprezentând terenuri, suma rezultata din reevaluarea terenului.
Mentioneaza judecatorul delegat ca terenul reevaluat, a fost deja aportat la capitalul social de catre AVAS, valoarea sa fiind stabilita prin raportul de evaluare din 8 octombrie 2004, astfel încât cererea de majorare a capitalului social apare ca fiind neîntemeiata, în conformitate cu art. 210 al. 1 si al. 3 din Legea nr. 31/1990 republicata.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs petenta S.C. „X” S.A.
În motivare recurenta arata ca în cuprinsul Hotarârii AGEA nr. 2 din 31 octombrie 2008 s-a strecurat o eroare materiala în sensul ca solicitarea sa viza de fapt o corectie a capitalului social si nu o majorare generata de reevaluarea unor active, asa cum rezulta din procesul verbal din 31 octombrie 2008 încheiat cu prilejul AGEA SC „X” SA, în care s-a aprobat „corectia capitalului social” în sensul cresterii acestuia cu suma de 41.815 RON.
Curtea de Apel Suceava – Sectia comerciala, de administrativ si fiscal – prin decizia nr.155 din 29 ianuarie 2009 a respins, ca nefondat, recursul, retinând ca:
Potrivit art. 210 al. 1 din republicata „capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar si/sau în natura”.
Alineatul 3 al aceluiasi text legal, prevede ca „diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve, fara a majora capitalul social”.
Ca urmare, diferenta favorabila din reevaluarea terenului aportat în favoarea AVAS, de 41.815,10 RON respectiv de la valoarea de 565.891,50 RON la 607,706,60 RON, asa cum rezulta din documentatia de reevaluare întocmita de catre SC „ABC” SRL la data de 28 octombrie 2008, nu poate constitui o „corectie” a capitalului social fiind în realitate o majorare mascata a acestuia, fapt ce contravine flagrant dispozitiilor art. 210 al. 3 din Legea nr.31/1990 republicata.