Legea nr. 26/1990 republicată, art. 7, art. 25
C.proc.civ., art. 132, art. 294, art. 316
În ipoteza în care instanţele de judecată nu s-au conformat prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, partea prejudiciată printr-o înmatriculare sau menţiune în are posibilitatea să formuleze acţiune separată, în radiere, în condiţiile reglementate prin art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte ori modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.
Potrivit art. 132 din Codul de procedură civilă, modificarea acţiunii se poate face numai la instanţa de fond, şi numai până la prima zi de înfăţişare, dispoziţiile art. 294 din acelaşi cod stabilind, de asemenea, că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316.
În principiu, hotărârea judecătorească în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante. Ca atare, dreptul de a o ataca cu recurs aparţine, cu excepţia procurorului, numai părţilor aflate în proces şi succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celui care le reprezintă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 74 din 20 ianuarie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 959 din 17 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 5669/30/2008 Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamanta L.M.C. în contradictoriu cu pârâţii S.C. D S.R.L. Timişoara şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş având ca obiect radiere sediu social.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că societatea pârâtă a încheiat la data de 11 aprilie 2003, pe durată nelimitată, un contract de comodat cu numiţii A.C. şi A.V., în temeiul căruia persoana juridică şi-a stabilit sediul social în imobilul situat în loc. Timişoara, înscris în C.F. nr. 95865. Potrivit extrasului de carte funciară şi a contractului autentic de vânzare-cumpărare imobilul în care pârâta îşi are sediul social a fost vândut în anul 2008 de către P.L. reclamantei L.M.C. şi soţului acesteia, L.C. În contractul de comodat comodanţii au menţionat că sunt proprietarii apartamentului, iar reclamanta nu a depus la dosarul cauzei cartea funciară in extenso pentru a se putea verifica dacă aceştia au fost sau nu proprietarii tabulari ai imobilului şi nici nu a solicitat rezilierea convenţiei încheiate pe o perioadă nelimitată. De asemenea, reclamanta a formulat cererea de radiere a sediului social al pârâtei în nume propriu, acţiunea nefiind însuşită de către soţul acesteia, care este coproprietar, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Împotriva sentinţei civile de mai sus au declarat recurs petenţii L.M.C. şi L.C., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de radiere, întrucât recurenţii cer radierea sediului social al S.C. D S.R.L. de la adresa din Timişoara, precum şi rezilierea contractului de comodat de la aceeaşi adresă, deoarece acest contract nu a fost agreat sau întocmit cu niciunul dintre actualii ai apartamentului, în probaţiune anexând cartea funciară in extenso.
Prin decizia civilă nr. 74 din 20 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 5669/30/2008 Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile petenţilor reţinând în considerente că, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte ori modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.
Rezultă, deci, că pentru a putea fi exercitată acţiunea în radiere reglementată prin acest text de lege este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiţii: să existe o hotărârea judecătorească anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desfiinţate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea menţiunii în registrul comerţului privind desfiinţarea ori modificarea actului care a stat la baza înregistrării, iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere o solicită.
O atare soluţie este impusă şi de reglementarea de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, care statuează că instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii, precum şi de prevederea explicită din alin. 2 al aceluiaşi articol potrivit căreia în aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului.
Ca urmare, în ipoteza în care instanţele de judecată nu s-au conformat prevederilor legale menţionate, partea prejudiciată printr-o înmatriculare sau menţiune în registrul comerţului are posibilitatea să formuleze acţiune separată, în radiere, în condiţiile reglementate prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată.
În acest fel radierea înmatriculării sau a unei menţiuni în registrul comerţului, ca operaţiune derivată, complementară şi subsecventă altei operaţiuni principale, efectuată anterior, se poate dispune numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată la cererea persoanei interesate. De aceea, procedura instituită prin art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct. 23 din Legea nr. 161/2003, are caracter necontencios, iar instanţei judecătoreşti învestite cu o acţiune în radiere îi revine doar obligaţia de a verifica, sub aspect formal, dacă sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute în acest text de lege, pe o atare cale neputându-se dispune şi cu privire la existenţa şi valabilitatea titlului sau a raporturilor juridice dintre părţi, în raport cu prevederile legale aplicabile, radierea unei menţiuni în condiţiile în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost desfiinţate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă fiind posibilă numai pe calea acţiunii în anulare, în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu şi pe calea unei cereri necontencioase, formulată în temeiul art. 25.
Prima instanţă în mod corect a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pretinse de legiuitor pentru a putea fi dispusă radierea din registrul comerţului a menţiunii referitoare la sediul societăţii intimate, reclamanta nefăcând dovada deţinerii unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care să fi fost desfiinţat titlul – contractul de comodat – în baza căruia s-a procedat la înscrierea menţiunii privind sediul social.
Este adevărat că prin cererea de recurs petenţii au solicitat şi rezilierea contractului de comodat încheiat între pârâta intimată S.C. D S.R.L. Timişoara şi numiţii A.C. şi A.V. pe durată nelimitată, convenţie în temeiul căreia persoana juridică şi-a stabilit sediul social în imobilul situat în loc. Timişoara, înscris în C.F. nr. 95865, însă acest lucru nu poate fi acceptat în condiţiile în care, potrivit art. 132 din Codul de procedură civilă, modificarea acţiunii se poate face numai la instanţa de fond, şi numai până la prima zi de înfăţişare, dispoziţiile art. 294 din acelaşi cod stabilind, de asemenea, că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul de procedură civilă.
Acţiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanţei realizarea acelui drept, recunoaşterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de „cerere nouă” folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenţii de către părţi în faza judecăţii în apel sau în recurs, pretenţie ce nu a format obiect al judecăţii în primă instanţă, această soluţie decurgând din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa acesteia, prin conţinutul conceptului de „cereri noi” în apel sau în recurs înţelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotaţia conceptului de „cerere nouă” este aceea de a desemna „ideea de schimbare de acţiune”.
Prin urmare, modificarea pretenţiilor în recurs, în sensul rezilierii contractului de comodat, solicitare care nu a fost formulată în primă instanţă, judecătorul fondului nefiind învestit cu o asemenea acţiune, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, o atare modificare a obiectului acţiunii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.
În ceea ce priveşte recursul petentului L.C. instanţa constată că această persoană nu a fost parte în litigiul purtat în faţa tribunalului, cererea de radiere fiind semnată, cum în mod corect a reţinut şi tribunalul, numai de către L.M.C., care a formulat acţiunea doar în nume propriu, astfel că recursul petentului urmează a fi respins ca declarat de o persoană fără calitate procesuală.
În principiu, hotărârea judecătorească în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante. Ca atare, dreptul de a o ataca cu recurs aparţine, cu excepţia procurorului, numai părţilor aflate în proces şi succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celui care le reprezintă. Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea acestei căi de atac este obligată să verifice calitatea procesuală a celui care a declarat recurs, respectiv dacă a figurat ca parte la judecată în prima instanţă, deoarece terţii care nu au fost părţi în proces nu au dreptul de a face recurs.
