Dată fiind modalitatea în care a fost desfiinţat postul reclamantului, respectiv, ca o consecinţă a desfiinţării întregii subunităţi din care a făcut parte şi reclamantul, dispoziţiile art. 61 alin. (5) din CCM nu sunt aplicabile în speţă. Procedându-se la desfiinţarea efectivă a Staţiei Sighişoara, înseamnă că nu mai există o organigramă a funcţiilor şi a posturilor în schema de personal şi implicit nu mai există nici postul reclamantului. Faţă de aceste aspecte, apare inutilă analiza respectării criteriilor de selecţie a personalului, potrivit dispoziţiilor din CCM la nivel de unitate, întrucât Staţia Sighişoara s-a desfiinţat în integralitate. Nu ne aflăm în prezenţa unei reconversii a forţei de muncă, pentru a putea vorbi de posibilitatea oferirii reclamantului a unui loc de muncă de altă natură, decât cel ocupat de el la momentul restructurării, ci pur şi simplu ne aflăm în situaţia desfiinţării efective a unui punct de lucru. De asemenea faptul că pârâta nu a procedat efectiv la evaluarea performanţelor profesionale ale reclamantului nu este de natură a conduce la concluzia anulării deciziei de concediere, în contextul în care întreaga Staţie Sighişoara s-a desfiinţat. În condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că măsura concedierii reclamantului a avut o cauză reală şi serioasă şi a fost efectivă, iar măsura respectivă a fost luată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.
Secţia I civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1228 din 12 iulie 2012
Prin sentința civilă nr. 663 din 8 martie 2012, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâta S.C.M. SA, a anulat decizia de concediere nr. 3A1/9/3932/8.06.2011, emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii deciziei de concediere mai sus menționate, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul, începând de la data de 8.07.2011 și până la data reintegrării efective în funcția deținută anterior, a dispus ca despăgubirea mai sus indicată să fie reactualizată în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui drept bănesc și până la plata integrală a debitului.
Prin aceeași sentință s-au respins restul pretențiilor reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al pârâtei începând cu data de 8.07.2011, în funcția de șef manevră la Stația C.F.R. Sighișoara din cadrul Sucursalei Transilvania.
Prin Decizia de concediere nr. 3A1/9/3932 din 8.06.2011 emisă de pârâtă s-a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 8.07.2011, în baza art. 65 alin. (1) din Codul muncii, ca urmare a concedierilor colective care au avut loc în cadrul societății pârâte.
Instanța de fond a reținut că decizia de concediere este lovită de nulitate, întrucât deși a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii care prevăd că decizia de concediere trebuie să conțină, în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d, nu s-au aplicat aceste criterii așa cum menționează pârâta în notele de ședință depuse la dosarul cauzei.
Deși pârâta a susținut că nu a fost cazul să aplice aceste criterii de departajare întrucât Stația de Marfă Sighișoara s-a desființat în întregime, instanța de fond a apreciat că în condițiile în care în cadrul programului de restructurare și reorganizare SC M. SA s-a menționat la capitolul 10 pct. 1 – măsuri de reorganizare în profil teritorial și central – că Stația Gestionară Sighișoara se comasează cu Stația gestionară Rupea, Stația Sighișoara devenind stație arondată Stației gestionare Rupea, fiind vorba de comasarea a două stații, la concedierea colectivă, pârâta trebuia să aplice criteriile stabilite și menționate la pct. 4 din decizia de concediere și prevăzute în CCM din 2011, atunci când a stabilit care sunt salariații celor două stații ce urmează a fi concediați.
De asemenea, conform art. 14 din Codul muncii raportarea acestor criterii obligatorii prevăzute de CCM trebuia făcută la nivelul angajatorului, adică a persoanei juridice angajatoare și nu doar la o stație sau subunitate.
S-a mai reținut că pârâta avea obligația, anterior aplicării criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, să procedeze la evaluarea realizării obiectivelor de performanță, astfel cum impune art. 69 alin. (3) din Codul muncii, însă pârâta nu a făcut nici această evaluare.
în ceea ce privește condițiile de formă și anume respectarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a din Codul muncii care prevăd faptul că decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, instanța a constatat că aceste motive au fost cuprinse în decizia de concediere, această decizie fiind legal semnată și ștampilată de managerul centrului regional, în baza delegării de competențe date acestuia de Directorul General al SC M. SA – prin dispoziția nr. 30/3.06.2011.
Pentru motivele de fapt și de drept mai sus reținute, în baza art. 78 și 80 din Codul muncii tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M.C., conform celor consemnate în dispozitivul sentinței atacate.
în ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, s-a reținut că daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens, însă un astfel de text legal sau clauză contractuală în acest sens nu există, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă încălcarea unui drept subiectiv nepatrimonial al reclamantului. Pentru aceste motive instanța a respins acest capăt de cerere formulat de reclamant.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC M. SA, cu sediul în București și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului M.C., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C.proc.civ..
în motivarea recursului s-a arătat că în mod nelegal prima instanță a constatat faptul că decizia de concediere a reclamantului este lovită de nulitate absolută, aceasta interpretând eronat măsurile cuprinse în programul de restructurare și reorganizare a C.F.R. Marfă SA.
S-a mai invocat faptul că Stația CF Sighișoara, unde a fost angajat reclamantul a fost desființată și, prin urmare, fiind desființate toate posturile, nu a fost cazul să se aplice criterii de departajare între salariați, acestea fiind aplicabile doar în cazul în care mai mulți salariați cu aceeași funcție sunt afectați de reducerea numărului de posturi, astfel încât să se poată efectua o departajare a celor care vor fi concediați față de cei care rămân pe posturi, în speță neexistând o asemenea situație.
Pârâta a mai susținut că în speță trebuie avută în vedere modalitatea în care a fost desființat postul reclamantului, respectiv ca o consecință a desființării întregii subunități din care a făcut parte acesta, astfel că dispozițiile legale și cele din CCM referitoare la criterii de departajare nu sunt aplicabile în speță.
în ceea ce privește prevederile art. 69 alin. (3) din Codul muncii, la care s-a făcut trimitere în considerentele sentinței atacate, pârâta a arătat că acest prevederi referitoare la evaluarea obiectivelor de performanță profesională, au intrat în vigoare la data de 30 aprilie 2011, ulterior desfășurării consultărilor cu sindicatele. Astfel, consultările au fost inițiate și finalizate înainte de intrarea în vigoare a modificărilor Codului muncii cu privire la evaluarea obiectivelor de performanță profesională și niciunul dintre partenerii sociali nu au invocat în perioada de consultări alte criterii de departajare în afara celor prevăzute în CCM aplicabil, cu mențiunea că nu a fost cazul aplicării nici unuia dintre criterii, întrucât nu se aflau mai mulți salariați încadrați în aceeași funcție, din care doar unul singur trebuia să plece.
S-a mai susținut că decizia de concediere este temeinică și legală, măsura concedierii fiind luată pe considerentul situației economico-financiare precare a societății, iar desființarea locului de muncă al reclamantului a fost efectivă, reală și a avut o cauză serioasă determinată de situația critică în care se afla societatea pârâtă.
în concluzie, având în vedere că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia, precum și faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, raportat la argumentele prezentate în memoriul de recurs, s-a solicitat să se dispună modificarea sentinței atacate și să se constate că decizia de concediere a reclamantului este temeinică și legală.
Reclamantul intimat M.C. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului susținând că, în mod corect, instanța de fond a reținut că decizia de concediere trebuia să conțină, în mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de priorități în cazul concedierilor colective conform art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, criterii care nu au fost aplicate de către pârâtă.
S-a mai susținut că, în condițiile în care, în urma restructurării societății pârâte, Stația Gestionară Sighișoara s-a comasat cu Stația Gestionară Rupea, fiind vorba de comasarea a două stații, la concedierea colectivă trebuiau aplicate criteriile stabilite și menționate la pct. 4 din decizia de concediere.
Referitor la interpretarea noțiunii de „unitate”, s-a arătat că aceasta trebuie interpretată în sensul prevăzut de Directiva 98/59/CE a Consiliului Europei și, în plus, conform art. 14 din Codul muncii, raportarea criteriilor obligatorii prevăzute de CCM trebuie făcută la nivelul angajatorului și nu doar la o stație sau o subunitate. Prin urmare, pentru a aprecia cu privire la natura concedierii dispusă în speță, în mod corect prima instanță a constatat că la efectuarea concedierilor pârâta s-a raportat doar la Stația CF Sighișoara deși trebuia să se raporteze la întreaga Sucursală Transilvania, întrucât doar sucursala întrunește condițiile pentru a fi calificată „unitate”.
S-a mai invocat faptul că susținerea recurentei în sensul că nu s-a procedat la evaluarea obiectivelor de performanță profesională deoarece procedura de concediere a fost declanșată înainte de intrarea în vigoare a Codului muncii este nefondată, în condițiile în care programul de restructurare și reorganizare al C.F.R. Marfă SA a fost aprobat prin Hotărârea AGA nr. 8 din 6 mai 2011, deci după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii.
în consecință, luarea în considerare a criteriilor indicate în art. 4 din decizia de concediere poate avea loc și poate constitui temei al stabilirii ordinii de prioritate la concediere numai după ce salariații au fost ierarhizați din punct de vedere al competenței profesionale, respectiv al atingerii performanțelor aferente postului ocupat.
în cazul concedierii reclamantului nu s-a făcut nicio comparație între competența profesională a acestuia și a celor transferați în Stația Rupea, precum și a celor rămași pe funcții în Stația Rupea.
Reclamantul a mai susținut că în mod corect a motivat instanța de fond că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art.3041 C.proc.civ., și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 3A1/9/3932 din 08.06.2011, emisă de pârâta SC M. SA, s-a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului M.C., angajat în funcția de șef manevră în cadrul Stației CF Sighișoara, în baza art. 65 alin. (1) din C.muncii.
Motivele concedierii au fost determinate de restructurarea societății și au fost luate în baza Hotărârii AGA nr. 8/2011 și a Programului de Restructurare și Organizare a C.F.R. Marfă SA.
Potrivit art. 65 alin. (1) din C.muncii , contractul individual de muncă poate fi desfăcut din inițiativa angajatorului, când unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării activității.
Instanța de recurs reține că din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă rezultă că desființarea postului ocupat de reclamant a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel din „Programul de restructurare și reorganizare a SC M. SA reiese că la nivelul pârâtei s-au redus un număr de 23 de stații gestionare, dintre care 3 stații din cadrul Sucursalei Brașov și în aceste condiții s-a hotărât comasarea prin preluarea activității a Stației Gestionare Sighișoara cu Stația Gestionară Rupea, Stația Sighișoara devenind stație arondată Stației Gestionare Rupea.
Prin urmare Stația Gestionară Sighișoara a fost desființată și contrar susținerilor intimatului din întâmpinare, din statele de funcții depuse la dosarul cauzei și din adresa nr. 3CZ/7130/2011, emisă de Sucursala Transilvania, Centrul Zonal de Marfă Brașov referitoare la organigrama CZM Brașov nu rezultă că a fost preluat personalul Stației Sighișoara.
Prin prisma prevederilor art. 65 alin. (2) din Codul muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
în speță, prin desființarea Stației Sighișoara, ca punct de lucru s-a desființat și postul ocupat de reclamant. Din conținutul actelor depuse la dosar rezultă că desființarea postului reclamantului a fost efectivă, reală și serioasă, pârâta având prerogativa de a-și reorganiza activitatea în condițiile Legii nr. 31/1990, inclusiv prin reorganizare internă, care presupune comasări de sucursale, servicii, stații ca urmare a reducerii de activitate, ceea ce atrage și desființarea de locuri de muncă. în aceste condiții angajatorul este în măsură să decidă care posturi și care puncte de lucru se impun a fi desființate, neputându-se impune angajatorului ca desființarea anumitor posturi să se raporteze la nivelul întregii sucursale. De asemenea, fiind vorba de o reorganizare, instanța nu are prerogativa de a cenzura deciziile angajatorului ce privesc eficientizarea activității unității sau a unei subunități din cadrul acesteia, în prezenta cauză aceste aspecte rezultând din cuprinsul Programului de restructurare aprobat la nivelul societății pârâte.
Câtă vreme restructurarea a vizat întreaga Stație Sighișoara și toate posturile din cadrul acesteia au fost desființate, criteriile ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere nu se puteau aplica și ca atare în speță nu se mai impune analiza acestor criterii, neexistând o astfel de prioritate în situația reclamantului. Aceste criterii au fost detaliate în cuprinsul deciziei de concediere, pentru respectarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, însă criteriile de departajare ar fi fost aplicabile doar în cazul în care mai mulți salariați cu aceeași funcție ar fi fost afectați de reducerea numărului de posturi, astfel încât să se poată efectua o departajare a celor care vor fi concediați față de cei care rămân în posturi.
Dată fiind modalitatea în care a fost desființat postul reclamantului, respectiv, ca o consecință a desființării întregii subunități din care a făcut parte și reclamantul, dispozițiile art. 61 alin. (5) din CCM nu sunt aplicabile în speță. Procedându-se la desființarea efectivă a Stației Sighișoara, înseamnă că nu mai există o organigramă a funcțiilor și a posturilor în schema de personal și implicit nu mai există nici postul reclamantului.
Față de aceste aspecte, apare inutilă analiza respectării criteriilor de selecție a personalului, potrivit dispozițiilor din CCM la nivel de unitate, întrucât Stația Sighișoara s-a desființat în integralitate. Nu ne aflăm în prezența unei reconversii a forței de muncă, pentru a putea vorbi de posibilitatea oferirii reclamantului a unui loc de muncă de altă natură, decât cel ocupat de el la momentul restructurării, ci pur și simplu ne aflăm în situația desființării efective a unui punct de lucru.
De asemenea faptul că pârâta nu a procedat efectiv la evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului nu este de natură a conduce la concluzia anulării deciziei de concediere, în contextul în care întreaga Stație Sighișoara s-a desființat.
în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că măsura concedierii reclamantului a avut o cauză reală și serioasă și a fost efectivă, iar măsura respectivă a fost luată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, instanța de recurs reține că în mod greșit a apreciat instanța de fond că se impune anularea deciziei de concediere contestate de reclamant.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, constatând incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 din C.proc.civ. , în temeiul art. 312 alin. (1) din C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de pârâtă și a modificat hotărârea atacată, în sensul că a respins integral acțiunea civilă formulată de reclamant.
