ROMÂNIA
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MANGALIA
JUDECĂTORIA MANGALIA
ÎNCHEIERE
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.03.2011
PREŞEDINTE : C.T.
PREŞEDINTE : C.T.
GREFIER : N.F.
GREFIER : N.F.
Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act formulată de reclamanta – în contradictoriu cu pârâţii -.
Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act formulată de reclamanta – în contradictoriu cu pârâţii -.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă apărătorul reclamantei, avocat -, pârâtul – asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 142.204/2010, care răspunde şi pentru pârâta -în baza aceleiaşi împuternici avocaţiale, şi martora -, lipsă fiind pârâtul -, reclamanta şi martorii propuşi de reclamantă -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acţiunea este timbrată cu suma de 375 lei taxă judiciară de timbru conform chitanţei nr. MEL-0901-001 din 01.09.2010 şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, anulate de instanţă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanţa constată că s-au depus la dosar, de către reclamantă, precizările scrise în două exemplare, solicitate de către instanţă, iar un exemplar se înmânează apărătorului pârâţilor.
Apărătorul reclamantei învederează instanţei că renunţă la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei – şi depune la dosar interogatoriile pentru pârâţii -.
Apărătorul pârâţilor arată că nu se opune şi învederează instanţei că pârâtul – nu este vorbitor al limbii române şi nu poate exprima decât câteva cuvinte.
Instanţa constată, însă, că, în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1355/2009 de – s-a făcut menţiunea că – este cetăţean cipriot şi este cunoscător al limbii române, motiv pentru care dispune administrarea probei cu interogatoriul acestuia.
Instanţa dispune ca martora din prezenta cauză să părăsească sala de judecată şi îi pune totodată în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţare.
În temeiul disp. art. 218 C. pr. civ. instanţa procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului – propus de reclamantă răspunsurile date de acesta fiind consemnate.
Instanţa, faţă de lipsa pârâtului – la interogatoriu face aplicarea disp. art. 225 C. pr. civ. urmând a socoti această împrejurare un început de dovadă în folosul reclamantei, şi, totodată, ia act de renunţarea reclamantei la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei -.
În temeiul disp. art. 196 şi urm. C. pr. civ. instanţa procedează la ascultarea martorei – propusă de reclamant, declaraţia dată de aceasta fiind consemnată în procesul verbal depus la dosar.
Apărătorul reclamanţilor arată renunţă la audierea celorlalţi doi martori -.
Apărătorul pârâţilor arată că nu se opune.
Instanţa ia act de renunţarea reclamantei la administrarea probei cu martorii -.
La solicitarea instanţei, părţile precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanţa acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, să se dispună constatarea nulităţii absolute atât a procurii autentificată sub nr. 2516/05.12.2007 la -, cât şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1355/09.12.2009; solicită a se observa că vânzătorul nu avea calitatea să încheie un contract de vânzare cumpărare conform disp. art. 480 Cod civil
Solicită a se dispune fără echivoc constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare. Apreciază că nu se pot reţine susţinerile pârâtei – în sensul că aceasta a fost cumpărătoare de bună credinţă.
Mai arată că pe rolul instanţei există o serie de dosare în care societatea – este fie pârâtă fie reclamantă.
Solicită a se observa, aşa cum rezultă din documentaţia -, că terenul reconstituit i s-a atribuit lui -. De asemenea solicită obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată şi amânarea cauzei pentru a depune la dosar onorariul de avocat.
Apărătorul pârâţilor solicită amânarea cauzei pentru a depune concluzii scrise şi pune concluzii de respingere a acţiunii.
Instanţa declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare.
INSTANŢA:
INSTANŢA:
Pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunţarea la data de 17.03.2011.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2011.
PREŞEDINTE GREFIER
PREŞEDINTE GREFIER
C.T. N.F.
C.T. N.F.
DOSAR NR. 2410/254/2010
SENTINŢA CIVILĂ NR. 817
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2011
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 10.03.2011 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 17.03.2011, dată la care s-a pronunţat.
Asupra cauzei civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 2410/254 din data de 23.06.2010, reclamanta – i-a chemat în judecată pe pârâţii – pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de – şi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de – şi să dispună obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între ea şi numiţii -, a intervenit, în data de 28.10.2009, antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 368 din 28.10.2009 de -, prin care cei din urmă se obligau definitiv şi irevocabil să îi vândă terenul arabil în suprafaţă de 1 hectar şi 3.000 mp situat în extravilanul satului – identificat în -.
Promitenţii vânzători -, a susţinut reclamanta, au dobândit acest teren prin cumpărare, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3004 din 12.05.2005 de-, de la vânzătorii -, iar aceştia din urmă au dobândit terenul ca bun propriu, prin moştenire de la defunctul -, decedat la data de 10.07.1993, în baza certificatului de moştenitor nr. 256 din 12.05.2005 întocmit de – şi a titlului de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 eliberat de -.
Antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 368 din data de 28.10.2009 de -, a precizat reclamanta, nu s-a finalizat deoarece, prin încheierea nr. 22364 din 21.12.2009 a -, s-a întabulat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv în favoarea pârâtei -.
Reclamanta a arătat că procura specială autentificată sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de – şi contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de acelaşi birou notarial sunt lovite de nulitate absolută prin prisma faptului că nu au fost emise de -, acesta fiind decedat la data emiterii acestei procuri; or, este evident că, în condiţiile în care autorul -, cel căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare, a decedat la data de 10.07.1993, nu mai putea să îl împuternicească în anul 2007 pe – să vândă terenul ce face obiectul acestui contract, procura specială autentificată sub nr. 2516 din 05.12.2007 de – fiind lovită de nulitate absolută.
Această situaţie, a mai arătat reclamanta, este asimilată in extenso cu lipsa totală a consimţământului părţii în cadrul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din 09.12.2009 de -, iar sancţiunea care loveşte actul întocmit în aceste condiţii este nulitatea absolută, cu atât mai mult cu cât adevăraţii erau, la data întocmirii contractului, numiţii -, promitenţii vânzători din cadrul promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. 368 din 28.10.2009 de -.
Cererea nu a fost motivată în drept, iar acestea i-au fost anexate, în copie, certificatul de moştenitor nr. 256 din data de 12.05.2005 eliberat de -, titlul de proprietate nr. 26037/1619 din data de 25.09.1998 eliberat de Comisia Judeţeană – pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, extras de carte funciară pentru informare, încheierea nr. 22364 din data de 21.12.2009 a -, plan de situaţie, fişa bunului imobil, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3004 din 12.05.2005 de -, procura specială autentificată sub nr. 369 din 28.10.2009 de – şi promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. 368 din data de 28.10.2009 de -.
Pârâtul – nu a depus întâmpinare, însă pârâta – a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât, la data de 15.12.2007, numitul -, căsătorit, având cod – şi domiciliul în oraşul -, l-a împuternicit, prin procura specială autentificată sub nr. 2516 de -, cetăţean cipriot, pentru ca în numele lui şi pentru el să vândă – terenul în suprafaţă de 1,30 ha la preţul de 5.503,36 lei, reprezentând echivalentul a 1.560 euro, sumă primită de acesta integral aşa cum se arată în procură, teren aflat în extravilanul -, dobândit de acesta ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza titlului de proprietate nr. 26037/1619 din data de 25.09.1998 eliberat de Comisia Judeţeană – pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Ulterior, a susţinut pârâta -, a fost încheiat şi antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2592 din 12.12.2007 de -, la data de 09.12.2009 s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1355 de către -, care a avut la bază înscrisurile enumerate mai sus, dar şi certificatul de sarcini nr. 21195 din 03.12.2009 eliberat de – şi certificatul fiscal nr. 11787 din 08.12.2009, iar, prin încheierea nr. 22364 din data de 21.12.2009, a fost întabulat dreptul său de proprietate asupra terenului sub – din cartea funciară nr. -, astfel că a fost cumpărător de bună credinţă, a achitat preţul real şi integral, a achitat impozitul pe teren şi a întocmit contractul de vânzare cumpărare în condiţiile legii.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă.
Întâmpinării i-au fost anexate, în copie, actul de identitate al numitului -, procura specială autentificată sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -, titlul de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 emis de -, antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2592 din data de 12.12.2007 de -, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, extras de carte funciară pentru informare, certificatul fiscal nr. 11787 din 08.12.2009 eliberat de – şi încheierea nr. 22364 din 21.12.2009 a -.
La data de 11.11.2010, reclamanta a depus la dosar precizări scrise cu privire la cadrul procesual pasiv prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului -, care au fost calificate de instanţă ca având natura unei cereri de modificare a acţiunii introductive, admisă sub aspectul termenului în care a fost formulată, iar, la data de 09.02.2011, a depus precizări scrise cu privire la temeiul juridic al acţiunii .
Pârâtul -, chemat în judecată ca urmare a modificării cadrului procesual pasiv, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu – şi a probei cu interogatoriul pârâţilor, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost admise de instanţă.
În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţate pentru reclamantă, instanţa a solicitat – documentaţia care a stat la baza întocmirii procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 şi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 , – emiterii titlului de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 eliberat de -, iar – documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului de moştenitor nr. 256 din data de 12.05.2005 .
La termenul de judecată din data de 10.03.2011, instanţa a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului – şi la audierea martorei -, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 din faţă de lipsa pârâtului – la interogatoriu şi a luat act de renunţarea reclamantei la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei -şi a probei testimoniale cu -.
În apărare, pârâţii – au propus proba cu înscrisuri care, fiind pertinentă şi utilă, a fost admisă de instanţă.
Analizând acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele:
La data de 06.03.1991, numitul -, a adresat Comisiei locale de fond funciar – o cerere prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu care intrase în -, iar, prin titlul de proprietate nr. 26037/1619 din 25.09.1998 eliberat de -, numitului – i s-a reconstituit dreptul de proprietate, printre altele, asupra unui teren în suprafaţă de 1,3 ha situat în extravilanul -, amplasat în -.
Din examinarea certificatului de deces depus la dosar , instanţa reţine că numitul – a decedat la data de 10.07.1993, după formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate dar mai înainte de emiterea titlului, iar, prin certificatul de moştenitor nr. 256/12.05.2005 eliberat de -, s-a stabilit că numiţii – sunt moştenitorii acestuia, în masa succesorală fiind inclus şi terenul în suprafaţă de 1,3 ha situat în extravilanul satului -, amplasat în -.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3004 din data de 12.05.2005 de -, numiţii – au vândut numitului – terenul menţionat anterior, iar, prin promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. 368 din data de 28.10.2009 de -, numiţii -, în calitate de promitenţi vânzători, s-au obligat să vândă reclamantei -, în calitate de promitentă cumpărătoare, terenul arabil în suprafaţă de 1,3 ha situat în extravilanul satului -, amplasat în parcela -.
Între timp, însă, prin procura specială autentificată sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -, pârâtul -, i-a împuternicit pe numitul – şi pe pârâtul – să vândă pârâtei – terenul proprietatea sa în suprafaţă de 1,3 ha situat în extravilanul satului -, amplasat în -, pe care îl dobândise în temeiul titlului de proprietate nr. 26037/1619 din data de 25.09.1998 emis de Comisia -.
Ulterior, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, pârâtul – a vândut pârâtei – terenul menţionat anterior, iar, prin încheierea nr. 22364 din data de 21.12.2009 a -, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea pârâtei -.
Potrivit dispoziţiilor art. 948 pct. 2 şi 4 din Codul civil, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt consimţământul valabil al părţii ce se obligă şi o cauză licită, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 966 din acelaşi act normativ „obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect”.
Consimţământul este condiţia esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior, iar, pentru a fi valabil, trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Pe de altă parte, cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea acestuia, iar în structura sa intră două elemente, respectiv cauza imediată, care, în contractele sinalagmatice, constă în prefigurarea mentală a contraprestaţiei, şi cauza mediată, care constă în motivul determinant al încheierii actului juridic.
Mandatul este, potrivit art. 1532 şi urm. din Codul civil, contractul prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care îl reprezintă, iar vânzarea cumpărarea este acel contract prin care una dintre părţi (vânzătorul) strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi (cumpărătorul) care se obligă, în schimb, să plătească vânzătorului preţul lucrului vândut (art. 1294 din Codul civil).
Printre condiţiile de valabilitate a obiectului contractului de vânzare – cumpărare este şi aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, care decurge din chiar dispoziţiile art. 1295 din Codul civil ce reglementează efectul translativ de proprietate al acestui contract, iar această condiţie se extinde şi în cazul contractului de mandat în situaţia în care mandantul îl împuterniceşte pe mandatar să înstrăineze un bun.
Nulitatea actului juridic este acea sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, iar lipsa totală a consimţământului ori lipsa cauzei la încheierea unui act juridic reprezintă motive de nulitate absolută a acestuia.
În cauza de faţă, calitatea de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 1,3 ha situat în extravilanul satului -, amplasat în sola 1, parcela 312/9, a aparţinut iniţial, prin raportare la datele de identificare ale persoanei care a adresat cererea de reconstituire Comisiei locale de fond funciar -, numitului -şi având ca părinţi pe -, iar, după decesul acestuia, survenit la data de 10.07.1993, s-a transmis moştenitorilor săi – în baza certificatului de moştenitor nr. 256 din 12.05.2005 eliberat de-.
Ulterior, după încheierea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3004 din 12.05.2005 de -, calitatea de proprietar asupra acestui teren a fost dobândită de numiţii -, astfel că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pârâtul -, născut la -, nu a avut niciodată calitatea de proprietar al terenului în suprafaţă de 1,3 ha situat în extravilanul satului -.
Or, în aceste condiţii, manifestarea sa de voinţă la încheierea procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -, prin care i-a împuternicit pe numitul – şi pe pârâtul – să vândă pârâtei – terenul menţionat anterior, dar şi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de acelaşi birou notarial, prin care a vândut acest teren pârâtei -, s-a făcut prin substituirea identităţii proprietarului iniţial al terenului şi, prin urmare, consimţământul adevăraţilor proprietari ai acestuia la acea dată – lipseşte cu desăvârşire.
Mai mult decât atât, în privinţa contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -, instanţa constată că lipseşte şi cauza imediată a acestuia din moment ce pârâtul -, care, cunoscând faptul că nu era titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1,3 ha, a încasat preţul terenului de la pârâta -, cumpărătoare în acel contract, a avut reprezentarea faptului că nu poate transmite în patrimoniul acesteia dreptul de proprietate asupra bunului vândut.
Susţinerile pârâtei – în sensul că a fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din 09.12.2009 de – nu prezintă relevanţă câtă vreme, aşa cum instanţa a reţinut anterior, lipsa totală a consimţământului ori lipsa cauzei reprezintă motive de nulitate absolută a actului juridic.
Pentru aceste motive, instanţa constată că solicitarea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din 05.12.2007 de – şi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din 09.12.2009 de – este întemeiată şi va fi admisă.
Totodată, văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevăd că „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, şi constatând că pârâţii au calitatea de parte căzută în pretenţii în accepţiunea acestui text de lege, instanţa îi va obliga să plătească reclamantei suma de 4.100 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 375 lei, timbrul judiciar în valoare de 5 lei şi onorariul apărătorului ales, în sumă de 3.720 lei, achitat cu chitanţa nr. 105 din 21.06.2010 (fila 136).
Pentru toate considerentele expuse, instanţa va admite acţiunea, astfel cum a fost modificată, va constata nulitatea absolută a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de – şi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de – şi îi va obliga pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 4.100 de lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea civilă modificată formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâţii -.
Constată nulitatea absolută a procurii speciale autentificate sub nr. 2516 din data de 05.12.2007 de -.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1355 din data de 09.12.2009 de -.
Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 4.100 de lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.03.2011.
Tehnoredactat jud. CT/07.07.2011
6 ex.