Însuşirea demersurilor juridice ale societăţii de către administratorul/lichidatorul judiciar.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
Legea nr.85/2006, republicată: art.20
Cod procedură civilă: art.87 pct.5, art.137 alihn.1, art.161
Conform art.20 alin.1 lit.e teza a II-a din Legea nr.85/2006, republicată: “(…) printre principalele atribuţii ce revin administratorului judiciar numit de judecătorul sindic se află şi (…) formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi”, iar conform art.87 pct.5 Cod procedură civilă: “cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului” se citează “prin administratorul judiciar ori, după caz, prin lichidatorul judiciar”.
Conform art.20 alin.1 lit.e teza a II-a din Legea nr.85/2006, republicată: “(…) printre principalele atribuţii ce revin administratorului judiciar numit de judecătorul sindic se află şi (…) formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi”, iar conform art.87 pct.5 Cod procedură civilă: “cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului” se citează “prin administratorul judiciar ori, după caz, prin lichidatorul judiciar”.
Din analiza logico-juridică a acestor texte de lege, Curtea reţine că legiuitorul a înţeles să reglementeze, printr-o dispoziţie specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv art.20 din Legea nr.85/2006, republicată, dreptul şi obligaţia administratorului judiciar, numit prin hotărâre a judecătorului sindic, de a reprezenta societatea debitoare în instanţă, în litigiile formulate în calitate de reclamantă, şi de a angaja avocaţi.
Din analiza logico-juridică a acestor texte de lege, Curtea reţine că legiuitorul a înţeles să reglementeze, printr-o dispoziţie specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv art.20 din Legea nr.85/2006, republicată, dreptul şi obligaţia administratorului judiciar, numit prin hotărâre a judecătorului sindic, de a reprezenta societatea debitoare în instanţă, în litigiile formulate în calitate de reclamantă, şi de a angaja avocaţi.
Ca atare, de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi numirii administratorului judiciar, chiar şi în ipoteza în care societăţii debitoare nu i s-a ridicat dreptul de administrare în mod expres, societatea îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea judecătorului sindic, care urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor legale de către administratorul judiciar numit în cauză, între care şi obligaţia de a reprezenta societatea debitoare în instanţă, prin formularea de cereri în faţa instanţei competente şi încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu avocaţi care să apere interesele societăţii. Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege, Curtea reţine că un atare drept nu mai poate fi exercitat de fostele organe statutare ale societăţii, chiar şi în ipoteza în care se urmăreşte exercitarea unor acţiuni care vizează mărirea patrimoniului debitoarei, dat fiind conţinutul expres al art.20 din Legea nr.85/2006, republicată.
Ca atare, de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi numirii administratorului judiciar, chiar şi în ipoteza în care societăţii debitoare nu i s-a ridicat dreptul de administrare în mod expres, societatea îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea judecătorului sindic, care urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor legale de către administratorul judiciar numit în cauză, între care şi obligaţia de a reprezenta societatea debitoare în instanţă, prin formularea de cereri în faţa instanţei competente şi încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu avocaţi care să apere interesele societăţii. Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege, Curtea reţine că un atare drept nu mai poate fi exercitat de fostele organe statutare ale societăţii, chiar şi în ipoteza în care se urmăreşte exercitarea unor acţiuni care vizează mărirea patrimoniului debitoarei, dat fiind conţinutul expres al art.20 din Legea nr.85/2006, republicată.
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială; decizia nr.205 din 24.04.2009 pronunţată în dosarul nr.8988/3/2008 având ca obiect – obligaţia de a face)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 05.03.2008, reclamanta SC R P & GSM SA a chemat în judecată pe pârâta A B SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la încheierea unor acte adiţionale la contractele de credit nr.17/04.04.2005 şi nr.18/04.04.2005 privind rescadenţarea restului de plată pe o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă anuală egală cu dobânda medie practicată de bancă, la acordarea creditelor în monedă EURO.
Pârâta a depus întâmpinare invocând excepţia prematurităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active iar pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâta nu poate fi obligată la încheierea actelor adiţionale la contractele de credit, întrucât prin aceasta s-ar încălca principiul libertăţii de voinţă care guvernează actele juridice, conform art.5 şi art.969 Cod civil.
În plus, instanţa de fond a reţinut că refuzul băncii de a-şi da acordul la perfectarea actelor adiţionale nu este abuziv, fiind justificat de neprezentarea de către debitor a unor documente suficiente pentru întocmirea unei analize bancare-financiare care să probeze că reclamanta-debitoare dispune de surse de finanţare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 20.01.2009.
În motivarea apelului declarat, apelanta-reclamantă a arătat că în încercarea de achitare pe cale amiabilă a creanţelor datorate pârâtei-creditoare, la data de 01.08.2007 între cele două părţi în proces a fost încheiată o convenţie intitulată “Angajament de plată” prin care apelanta şi o altă debitoare s-au obligat ca până la data de 15.12.2007 să achite suma totală de 800.000 EURO, iar banca s-a obligat, ca în cazul în care se respectă această obligaţie, să reeşaloneze restul de 839.864,72 EURO pe o perioadă de 20 de ani, prin încheierea unui act adiţional la contractele de credit, cu condiţia prezentării unor surse de finanţare de către debitori.
Apelanta a arătat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a art.969 Cod civil, care prevede că au putere de lege convenţiile legal făcute, stabilind principiul forţei obligatorii a contractelor. Or, în speţă, apelanta a arătat că intimata nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract, încălcând dispoziţiile art.969 Cod civil.
Apelanta a învederat că şi-a respectat obligaţia asumată prin angajamentul de plată, prezentând sursele de finanţare, prin prezentarea unui contract de garanţie imobiliară cu L O Ltd, conform căruia societatea apelantă urma să aibă venituri de 10.000 EURO/lunar.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
La termenul din data de 27.03.2009, apelanta-reclamantă a depus la dosarul cauzei sentinţa civilă nr.363/10.03.2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş – Secţia Comercială, de Administrativ şi Fiscal, prin care judecătorul sindic a admis cererea creditoarei SC A SRL, respingând contestaţia debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC R P & GSM SA şi numirea administratorului judiciar.
La data de 23.04.2009, administratorul judiciar a depus prin serviciul registratură, învederând instanţei că nu înţelege să-şi însuşească cererea debitoarei de obligare a intimatei la rescadenţarea contractelor de credit, ca răspuns la solicitarea instanţei adresată în baza art.161 Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al apelantei, în baza art.137 alin.1 raportat la art.161 Cod procedură civilă, având în vedere că apelul a fost declarat de societate prin fostele organe statutare, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În plus, analizând situaţia de fapt din cauza de faţă, Curtea reţine că prin acţiunea formulată în faţa instanţei, apelanta-reclamantă solicita prelungirea unor contracte de credit, în care are calitatea de debitor, iar nu de creditor, astfel încât nu se poate vorbi despre acţiuni ce vizează mărirea patrimoniului apelantei-debitoare, cum susţine apelanta în apărare şi, deci, despre acte de conservare cu atât mai mult cu cât de la data deschiderii procedurii insolvenţei, societatea nu mai beneficiază de bonitate bancară, nemaiputând solicita acordarea de credite, lipsa de bonitate a debitorului falit devenind notorie.
Dispoziţia specială din art.20 al Legii nr.85/2006, republicată, reprezintă în opinia Curţii o reluare circumstanţială a dispoziţiei din dreptul comun respectiv, art.87 pct.5 Cod procedură civilă, care reglementează citarea societăţii aflată în procedura insolvenţei prin administrator/lichidator judiciar, noţiunea de citare fiind folosită în sens lato sensu, întrucât vizează reprezentarea în instanţă a debitorului falit, în persoana administratorului/lichidatorului judiciar prin care se citează, şi, implicit, toate prerogativele dreptului de reprezentare în instanţă, respectiv formularea de cereri, propunerea de probe, angajarea de avocaţi, etc.
Având în vedere că prin înscrisul depus la dosarul cauzei, fila 51 din dosarul de apel, administratorul judiciar numit de judecătorul sindic nu a înţeles să-şi însuşească demersul debitoarei în faţa instanţei de judecată, Curtea în baza art.137 alin.1 raportat la art.161 Cod procedură civilă, văzând şi dispoziţiile art.20 din Legea nr.85/2006, republicată, şi ale art.87 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi, pe cale de consecinţă, a anulat apelul ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant al apelantei.
