În lipsa unor norme metodologice, care să ofere criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale reclamanţilor, potrivit grilei anexă a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007, şi să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora începând cu 1 septembrie 2008, este evident că intenţia legiuitorului de a reglementa o altă modalitate de salarizare decât cea consacrată de Legea nr. 154/1998 pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte, materializată prin instituirea drepturilor în cuprinsul ordonanţei, a rămas nefinalizată. Omisiunea Guvernului de a elabora noi Norme Metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 echivalează cu lipsa unui cadrul funcţional de stabilire concretă a salariului acestui personal, context în care majorările salariale în discuţie rămân doar drepturi „virtuale”. Angajatorul nu ar fi putut aplica prevederile Hotărârii Guvernului nr. 125/1999 în privinţa criteriilor de evaluare a personalului şi de stabilire a salariului de bază, dat fiind că ea se referă la aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 154/1998, astfel încât nu poate fi utilizată drept cadru pentru un alt act normativ. Instanţele judecătoreşti nu pot recunoaşte aceste drepturi, deoarece hotărârea pronunţată ar fi imposibil de executat, aspect care ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1835 din 27 iulie 2012
Prin Sentința civilă nr. 981 din 30 martie 2012, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta C.L. în contradictoriu cu pârâta Opera Națională Română Timișoara și a obligat pârâta să plătească reclamantei diferența de drepturi bănești dintre drepturile salariale încasate în perioada 1.09.2008-1.01.2010 și drepturile cuvenite pentru acest interval de timp, prin aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007, în cuantumul actualizat cu indicele de inflație de la scadență și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta este salariata pârâtei și nu a primit în întregime drepturile salariale din 1.09.2008, invocându-se de către conducerea instituției unele neclarități ale dispozițiilor Legii nr. 353/2007, lege prin care a fost aprobată Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, act normativ care constituie, totodată, și cadrul juridic al funcționării acestei instituții.
Potrivit art. 151 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, modificată prin Legea nr. 353/2007, salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic și administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.
Analizând textele legale raportate la starea de fapt, instanța de fond a constatat că Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, care are o forță juridică superioară față de Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008, prevede expres că salarizarea personalul artistic, tehnic si administrativ de specialitate al instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998, se realizează între limitele din grila prevăzută în anexă.
Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, care este o normă specială, nu permite nicio derogare sau excepție în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, motiv pentru care dreptul de opțiune salarială nu poate opera. Alta era situația în care derogările și dreptul de opțiune erau prevăzute printr-o normă cu forță juridică cel puțin egală cu legea cadru privind salarizarea personalului din instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, împrejurare care permitea ca salariatul să opteze în mod valabil.
Legea nr. 353/2007 a intrat în vigoare la data de 01.09.2008. Salarizarea reclamantei s-a realizat în baza Ordonanței nr. 10 din 30 ianuarie 2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică, precum și unele masuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale până la data de 01.01.2010, dată la care ambele acte normative au fost abrogate prin Legea 330/2009.
Susținerea pârâtei că se afla în prezenta unui vid legislativ, și anume absența unor norme metodologice pentru acordarea acestor diferențe salariale nu a fost primită, dat fiind că existau și erau în vigoare norme de evaluare a performanțelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 125/1999, cadru normativ generalizat pentru toate instituțiile de cultură.
în opinia tribunalului, în mod nejustificat pârâta nu a aplicat reclamantei noua grila de salarizare prevăzută de Legea nr. 353/2007, astfel încât acțiunea reclamantei a fost apreciată ca întemeiată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinței supusă reformării, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
în motivarea recursului s-a susținut că Legea nr. 353/2007, ce aprobă Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic a instituit un cadru special și derogatoriu de salarizare a unei categorii de personal din instituțiile de spectacole sau concerte, urma să intre în vigoare la data de 01.09.2008. Cu toate acestea, Normele Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 au fost aprobate, de Guvernul României, abia în data de 10.12.2008, așa încât pentru perioada 01.09.2008 – 10.12.2008 cererea reclamantei nu este întemeiată.
Hotărârea Guvernului nr. 1672/2008 a fost anulată de către instanța de administrativ, prin Sentința civilă nr. 2878/09.07.2009 a Curții de Apel București, și în mod eronat instanța de fond a considerat că angajatorul ar putea aplica Hotărârea Guvernului nr. 125/1999, care se referă la normele metodologice de punere în aplicare a unui alt cadru legislativ decât Ordonanța Guvernului nr. 21 /2007.
în prezent nu există criterii de normare a muncii, deoarece art. 15 din Legea nr. 504/2004 a fost abrogat prin art. 35 din Legea nr. 353/2007.
Pe de altă parte, intimata în calitate de salariată a instituției nu și-a dat acordul pentru implementarea salarizării în condițiile Legii nr. 353/2007, deoarece acest lucru ar fi însemnat modificarea condițiilor contractului individual de muncă, în sensul trecerii la un raport de muncă pe perioadă determinată, clauză care nu a fost acceptată de salariații pârâtei.
în drept, recursul a fost fundamentat pe prevederile art. 299, art. 3041 și art. 312 alin. (3) C.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că normele de evaluare a performanțelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază existau la momentul apariției O.G. nr. 21/2007, fiind aprobate prin H.G. nr. 125/1999, iar instanța de fond a apreciat în mod corect că prevederile O.G. nr. 21/2007 ar fi trebuit aplicate de către angajator.
Analizând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 151 din O.G. nr. 21/2007, salariile de bază și indemnizațiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic și administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.
După cum rezultă din chiar conținutul textului legal citat mai sus, salariile de bază acordate prin ordonanța în discuție nu sunt menționate într-o sumă fixă, ci între limite minime și maxime, urmând ca individualizarea lor concretă să fie făcută în urma unei evaluări a personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate…conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii și , așa cum dispune art. 151 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007.
Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 a fost aprobată prin Legea nr. 353/2007, cu precizarea că, potrivit art. II alin. (1) al legii, dispozițiile art. 151 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 intră în vigoare și se aplică începând cu data de 1 septembrie 2008, în mod eșalonat, în conformitate cu prevederile cuprinse în normele metodologice elaborate de Ministerul Culturii și Cultelor potrivit dispozițiilor art. 322 din O.G. nr. 21/2007.
Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 au fost aprobate prin H.G. nr. 1672/10.12.2008, act administrativ care a fost anulat, cu efect retroactiv, de către instanța de contencios administrativ, prin Sentința civilă nr. 2878/09.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1601/2/2009, iar alte norme nu au mai fost elaborate până la apariția Legii nr. 330/2009, care abrogă art. 151 din O.G. nr. 21/2007.
Ori, având in vedere situația de drept expusă, în lipsa unor norme metodologice care, pe de-o parte, să ofere criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale reclamanților, potrivit grilei anexă a O.G. nr. 21/2007, iar, pe de altă parte, să stabilească modalitatea de eșalonare a acestora începând cu 1 septembrie 2008, este evident că intenția legiuitorului de a reglementa o altă modalitate de salarizare decât cea consacrată de Legea nr. 154/1998 pentru personalul din categoria reclamantei, materializată prin instituirea drepturilor, a rămas nefinalizată.
Omisiunea Guvernului de a elabora noi Norme Metodologice de aplicare a O.G. nr. 21/2007 echivalează cu lipsa unui cadrul funcțional de stabilire concretă a salariului reclamantei, context în care majorările salariale în discuție rămân doar drepturi „virtuale”.
Instanțele judecătorești nu pot recunoaște aceste drepturi, deoarece hotărârea pronunțată ar fi imposibil de executat, aspect care ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a considerat că este eronat raționamentul instanței de fond potrivit căruia angajatorul ar fi putut aplica prevederile H.G. nr. 125/1999 în privința criteriilor de evaluare a personalului și de stabilire a salariului de bază, pentru simplul motiv că hotărârea se referă la aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 154/1998, ce nu pot fi folosite drept cadru pentru un alt act normativ.
Cu alte cuvinte, H.G. nr. 125/1999 nu poate fi aplicată decât personalului salarizat potrivit Legii 154/1998. Pe lângă considerații ce țin de tehnica legislativă, un argument în plus că aceasta a fost intenția legiuitorului este și prevederea cuprinsă în fosta H.G. nr. 1672/10.12.2008, care, la art. 50 alin. (1) dispunea că pentru perioada 1 ianuarie – 31 august 2009, salariații din cadrul personalului de specialitate pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr. 154/1998 (…) și evaluarea performanțelor profesionale individuale, realizată conform H.G. nr. 125/1999.
Pentru toate argumentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea, în temeiul art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a admis recursul pârâtei și a modificat în tot sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei.
