Permisul de conducere reprezintă un act ce atestă calificarea profesională şi nu reprezintă un aviz, autorizaţie sau atestare din partea vreunui organ sau autoritate pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. h) C.muncii.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1207 din 3 iunie 2007
Prin cererea înregistrată sub nr. 3212/114/2008 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul S.P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC anularea dispoziţiei nr. 8/2008 de desfacere a contractului de muncă prin care s-a desfăcut contractul de muncă nr. M 1382/241641/07.11.2005, întrucât, potrivit prevederilor art. 267 C.muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta SC nu a procedat la respectarea prevederilor legale şi consideră că se impune aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 8, reintegrarea sa pe funcţia anterior avută, aceea de şofer şi obligarea societăţii pârâte la plata salariilor restante începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea în funcţie, salarii al cărui cuantum se ridică la data introducerii cererii la suma de 500 lei, precum şi la dobânzile legale aferente.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata contribuţiilor datorate statului în calitate de angajator şi la completarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Reclamantul a mai arătat că la data de 10.07.2008 i s-a înmânat dispoziţia nr. 8/2008 de desfacere a contractului de muncă, întrucât nu mai avea calitatea din fişa postului, aceea de şofer, deoarece i s-a reţinut permisul de conducere de către organele de poliţie.
De asemenea, a mai arătat că pentru aplicarea dispoziţiei nu s-a efectuat cercetarea disciplinară, conform art. 267 C.muncii, nu a fost convocat cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, ocazie cu care ar fi avut posibilitatea să susţină apărări în favoarea sa, să prezinte probe.
Reclamantul a considerat că i s-a aplicat sancţiunea cea mai gravă, deşi nu a mai săvârşit alte abateri grave sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, astfel că a solicitat anularea dispoziţiei date cu nerespectarea formelor legale, iar, în subsidiar, în cazul în care instanţa apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru anularea dispoziţiei nr. 8/2008 în întregime, a solicitat admiterea în parte a plângerii şi înlocuirea sancţiunii cu alta prevăzută de art. 263, 264 C.muncii.
Pârâta SC a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că reclamantul nu este la prima abatere de acest gen, a mai săvârşit abateri disciplinare de aceeaşi natură, consumând băuturi alcoolice şi a mai fost sancţionat de organele de poliţie, fiindu-i suspendat permisul de conducere. în acea perioadă a fost avertizat de administraţia societăţii şi folosit ca muncitor necalificat.
S-a mai arătat de către pârâtă că reclamantul nu mai poate fi folosit ca şofer conform fişei postului, iar de muncitori necalificaţi nu are nevoie, iar contractul de muncă i-a fost desfăcut conform art. 56 lit. h) C.muncii.
În aceste condiţii, contractul de muncă a încetat de drept şi nu unilateral, în virtutea legii, de la momentul apariţiei cauzei de încetare. Această cauză de încetare în raport cu funcţia de şofer a reclamantului constă în reţinerea în vederea anulării a permisului de conducere datorită săvârşirii unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, respectiv conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, peste limita legală în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002. Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu privind infracţiunea comisă de petent şi, în aceste condiţii, autorizaţia specială, permisul de conducere a fost retras de instituţia emitentă – Serviciul Poliţiei Rutiere – în vederea anulării, după pronunţarea hotărârii definitive, reclamantul nemaiavând legal drept de a conduce pe drumurile publice, condiţii în care, în raport de specificul locului de muncă şi a funcţiei, contractul de muncă nu-şi mai produce efecte prin efectul legii.
Dispoziţia de desfacere a contractului nu este decât un act de constatare a încetării de drept a contractului de muncă.
După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 172/11.02.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a admis contestaţia, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 8/2008 emisă de SC, reintegrarea în funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă, aceea de şofer, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu dobânzile aferente, a fost obligată pârâta la plata către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale a contribuţiilor privind pe reclamantul S.P.G. şi, totodată, a fost obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantului S.P.G. i s-a desfăcut contractul de muncă prin dispoziţia nr. 8/2008, conform art. 56 lit. h) C.muncii.
S-a reţinut în considerentele dispoziţiei că, având în vedere că i s-a reţinut permisul de către organele de poliţie pentru consum de băuturi alcoolice, nu-şi mai poate exercita meseria de şofer, conform fişei postului.
Conform acestui text de lege – art. 56 alin. (1) lit. h) C.muncii – contractul individual de muncă încetează de drept de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei.
Astfel, în unele cazuri reglementate prin dispoziţii legale speciale, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă pentru anumite posturi sau funcţii este condiţionată de existenţa prealabilă a unui aviz, atestat sau a unei autorizaţii emise de autorităţile sau organismele competente. Se cere, de exemplu, avizul conform al organului de poliţie în cazul gardienilor publici, al personalului din paza proprie, al operatorilor de jocuri de noroc etc.; este necesară autorizarea artificierilor de către Inspectoratul teritorial de muncă şi a agenţilor de valori mobiliare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare etc.; tot astfel, se prevede atestarea asistenţilor maternali profesionişti de către Comisia pentru protecţia copilului şi a ghizilor de turism de către Ministerul Turismului. Neîndeplinirea aceste condiţii prealabile conduce la nulitatea absolută, dar revendicabilă a contractului de muncă.
Or, în speţă, din exemplele menţionate, instanţa de fond a apreciat că nu este vorba de ipoteza prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. h) C.muncii, întrucât la data angajării ca şofer nu se cere niciun aviz, autorizare sau atestare din partea autorităţilor sau organismelor competente.
Permisul de conducere constituie actul de calificare profesională al reclamantului ce îi permite să-şi desfăşoare activitatea în această meserie la angajator ca şofer, deci nu se cere în prealabil niciun aviz conform, autorizaţie sau atestare din partea vreunui organ sau autoritate.
În caz că reclamantului i s-a reţinut, suspendat, anulat permisul de conducere, angajatorul are posibilitatea, iar nu obligaţia de a dispune concedierea salariatului şofer pentru abateri disciplinare, cu procedura prevăzută pentru concedieri disciplinare.
În niciun caz, reţinerea, suspendarea sau anularea permisului de conducere nu conduce la încetarea de drept a contractului de muncă, aşa cum a procedat intimata SC.
Faţă de cele reţinute, constatându-se că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. h) C.muncii pentru a înceta de drept contractul de muncă al reclamantului, instanţa de fond a admis contestaţia după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a arătat, în esenţă, că în mod corect a fost emisă decizia contestată în baza art. 56 lit. h) C.muncii în raport de faptul că salariatul fusese angajat doar ca şofer, iar urmare retragerii dreptului de a conduce un autovehicul i-a fost retrasă şi atestarea necesară pentru executarea funcţiei, sens în care operează încetarea de drept a contractului individual de muncă cu toate consecinţele prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea contestaţiei.
Curtea, examinând sentinţa recurată în raport de criticile invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea cauzei şi dispoziţiile art. 304 C.proc.civ., a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: pentru a fi incidente dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. h) C.muncii şi pentru a opera, deci, încetarea de drept a contractului individual de muncă, se impune ca primă fază, existenţa unui aviz, atestat autorizaţie emise de autorităţile sau organismele competente tocmai ca o condiţie prealabilă încheierii contractului individual de muncă în conformitate cu dispoziţiile legale speciale incidente în anumite domenii de activitate.
Pe cale de consecinţă, retragerea acestui aviz, atestat, autorizaţiei sau atestatului pe perioada executării contractului individual de muncă va determina încetarea de drept a contractului conform Codului muncii.
În aceste condiţii, în mod corect a reţinut prima instanţă că permisul de conducere reprezintă actul de calificare profesională şi nu reprezintă un aviz, autorizaţie sau atestare din partea vreunui organ sau autoritate, sens în care angajatorul avea posibilitatea de a demara procedura prealabilă pentru sancţionarea disciplinară a salariatului şi nicidecum nu trebuia să dispună încetarea de drept a contractului individual de muncă, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. h) C.muncii.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
