Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, sentinţa nr. 54 din 16 octombrie 2013
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj reclamantul SINDICATUL LIBER R.V.R.C. CLUJ în numele reclamantului C.S. a chemat în judecată pe pârâtele Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA Bucureşti şi SNTFM CFR Călători SA – Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj solicitând obligarea acestora la plata primei pentru Ziua
feroviarului pe perioada 2007 – 2009 la nivelul clasei I de salarizare, actualizată cu rata inflaţiei şi la plata ajutorului material de Paşti pe anul 2009 la nivelul clasei I de salarizare, actualizată cu rata inflaţiei.
În motivare s-a arătat că aceste drepturi se cuvin în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 67 din contractul colectiv de muncă, art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 9289/2013 pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 30 mai 2013 judecarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Maramureş întrucât conform dispoziţiilor art. 284 alin. 2 din Codul muncii (în forma anterioară modificării şi republicării) şi a Deciziei nr. 6654/06.07.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa în materia conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul membrilor de sindicat şi nu instanţei de la sediul sindicatului.
Prin sentinţa civilă nr. 1537 din 08 octombrie 2013, a Tribunalului Maramureş, s-a admis excepţia admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Maramureş invocată din oficiu de către instanţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că raportat la Decizia nr. 1/21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 al. 2 fost art. 284 alin. 2 Codul muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestei acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
În speţă sediul sindicatului reclamant este în Cluj, drept urmare competenţa teritorială aparţine Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 21 Cod procedură civilă instanţa a suspendat din oficiu oricare altă procedură şi înaintează dosarul Curţii de apel Cluj competentă potrivit art. 22 alin. 2 teza ultimă, să pronunţe un regulator de competenţă.
Examinând sesizarea Tribunalului Maramureş, Curtea se consideră legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit şi în temeiul art. 20 şi urm. Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1/21 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii s-a statuat că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, respectiv în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
În considerentele deciziei s-a reţinut în esenţă că „prin instituirea dreptului organizaţiilor sindicale de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, chiar şi în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziţie procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.
Referitor la categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizaţiilor sindicale de a formula acţiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.
Ţinând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.
Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în
circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale”.
Reţinând faptul că acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată în data de 16.02.2010 (anterior intrării în vigoare a Legii 62/2011) şi întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, Curtea în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 20 pct. 2 şi 22 alin. (2) şi (5) Cod procedură civilă va soluţiona conflictul negativ de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantul SINDICATUL LIBER R.V.R.C. CLUJ.
