ce depăşeşte limita legală. Stabilirea alcoolemiei cu un aparat etilotest
neomologat.
O.U.G. nr.195/2002, art.79 alin.1, art.80 alin.1, 2.
Trimiterea în judecată a inculpatului pentru
infracţiunea prev.de art.79 alin.1 din O.U.G.
nr.195/2002 avându-se în vedere concentraţia de alcool
în sânge stabilită de un aparat etilotest, neomologat
potrivit legii, fără ca acestuia să i se recolteze probe
biologice pentru stabilirea alcoolemiei, aşa cum
prevăd dispoziţiile art.79 şi 80 din O.U.G. nr.195/2002
este greşită, ca de altfel şi hotărârea instanţei de fond,
prin care s-a dispus condamnarea, soluţie menţinută şi
în apel.
(dec.pen.nr.171/R/21.04.2005)
Prin sentinţa penală nr.1636 din 10 decembrie 2004, pronunţată
de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, inculpatul M.M.A. a fost condamnat în baza
art.79 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea
condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani,
stabilit în conformitate cu dispoziţiile art.82 din Codul penal.
În temeiul dispoziţiilor art.359 din Codul de procedură penală, i s-
a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 din Codul penal.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 10 august 2004, orele 510,
inculpatul M.M.A. a fost oprit pentru control de către organele de poliţie, în
timp ce conducea pe strada Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea,
autoturismul marca OPEL cu număr de înmatriculare BV-237-NA.
În urma testării cu aparatul alcooltest „Drager ARPJ”, seria 0649,
s-a stabilit că inculpatul avea o concentraţie de 0,65 mg/1 alcool pur în aerul
expirat, peste limita admisă de lege, de 0,40 mg/l.
Apelul declarat de inculpat prin care a solicitat, în principal,
achitarea cu motivarea că fapta comisă de el nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracţiuni şi, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei
aplicate de instanţa de fond, a fost admis prin decizia penală nr.43/A/16
februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-au reţinut în
favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 din Codul
penal şi s-a redus sancţiunea la 4 luni închisoare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatu,l care a solicitat
achitarea în temeiul dispoziţiilor art.10 lit.d din Codul de procedură penală,
cu motivarea că, întrucât aparatul etilotest tip „Drager” cu ajutorul căruia i s-
a stabilit concentraţia alcoolică, nu face parte din lista oficială a mijloacelor
de măsurare supuse controlului metrologic legal emisă de Biroul Român de
Metrologie Legală, nu poate constitui o probă certificată în sensul prevăzut de
O.U.G. nr.195/2002.
Recursul este fondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzută de art.79 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, constând în aceea că, în
data de 10 august 2004 a condus pe drumurile publice un autoturism şi, fiind
oprit pentru control de organele de poliţie din cadrul serviciului de
supraveghere, îndrumare şi controlul circulaţiei rutiere, a fost depistat cu o
concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, concentraţie stabilită cu
aparatul etilotest tip „Drager” 7410 cu seria ARPJ 0649.
Deoarece nu a contestat alcoolemia stabilită în urma acestei
testări, inculpatului nu i s-au mai recoltat probe biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei, fiind astfel trimis în judecată numai pe baza probei de testare cu
etilotestul, avându-se în vedere că rezultatul de 0,65 mg/l alcool pur în
aerul expirat, depăşeşte limita de 0,40 mg/litru, limită de la care fapta este
considerată infracţiune, potrivit prevederilor art.79 alin.1 din O.U.G.
nr.195/2002.
Aşa cum susţine însă inculpatul, aparatul etilotest nu poate fi
asimilat cu etilometrele aflate în dotarea poliţiei rutiere şi care sunt certificate
de către Institutul Naţional de Metrologie din cadrul Biroului Român de
Metrologie (pct.II lit.A alin.1 şi 2 din Dispoziţia nr.201091 din 24 aprilie
2003, emisă de Ministerul de Interne – Inspectoratul General al Poliţiei
Române).
De altfel, potrivit dispoziţiei menţionate în lege, referitoare la
interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art.79 şi 80 din O.U.G.
nr.195/2002, „când valoarea indicată de aparatul electronic este peste 0,40
mg/litru ori reactivul fiolei s-a înverzit mai mult de 40% din conţinut, în
mod obligatoriu, subiectul va fi condus la o unitate sanitară abilitată, unde i se
vor recolta probe biologice, potrivit normelor elaborate de Institutul de
Medicină Legală şi dacă rezultatul buletinului de analiză indică o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 gr/litru alcool pur în sânge, fapta constituie
infracţiune, conform prevederilor legale”.
Rezultă, faţă de cele expres menţionate, că numai după analiza
probelor de sânge, dacă se constată o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80
gr/litru alcool pur în sânge, fapta întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii prevăzută de art.79 din O.U.G. nr.195/2002.
Or, cum în cauză a fost constatată concentraţia de 0,65 mg/litru,
de un aparat etilotest neomologat potrivit legii, încălcându-se astfel
prevederile art.80 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.195/2002 în care se menţionează
că stabilirea concentraţiei de alcool în sânge se face numai cu ajutorul unui
mijloc tehnic certificat potrivit legii, o atare probă nelegală, nu poate să fie
luată în considerare.
În măsura în care inculpatului i se recoltau probe biologice, chiar
dacă a fost testat cu etilotestul neomologat şi dacă i se stabilea în sânge o
concentraţie de peste 0,80 gr/litru alcool, atunci fapta putea să fie considerată
infracţiunea prevăzută de art.79 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, aşa cum de
altfel, a fost trimis în judecată.
Prin urmare, cum nu există probe certe care să permită lămurirea
cauzei sub aspectul laturii obiective, respectiv a elementului material al
infracţiunii prevăzută de art.79 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu referire la
dovedirea concentraţiei care să depăşească 0,40 mg/l alcool pur în aerul
expirat pentru ca fapta să fie calificată ca şi infracţiune, recursul formulat de
inculpat a fost admis şi prin casarea sentinţei şi a deciziei s-a dispus achitarea
acestuia în conformitate cu dispoziţiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d din
Codul de procedură penală.