Divort – Încredinţare minor Situaţii la divorţ


Prin cererea înregistrată sub nr.1214/199/201, pe rolul Judecătoriei Buhuşi, reclamanta B. E.a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, încredinţarea minorei E. B. spre creştere şi educare reclamantei, reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei acela de A., obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minoră şi la plata cheltuielilor de judecat.

Cererea, a fost legal timbrată cu 39 lei taxă de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 20.06.1998, iar din căsătorie a rezultat minora E. B. născută la data de 20.07.1998. A arătat că sunt despărţiţi în fapt de aproximativ nouă ani pârâtul plecând în Italia. Consideră că relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, încât continuarea căsătoriei este vădit imposibilă, pârâtul fiind vinovat de destrămarea acestor relaţii.

În dovedirea acţiunii, a solicitat proba cu acte şi martori. Reclamanta nu a motivat în drept cererea.

Cererii i-au fost anexate: certificatul de căsătorie, certificatul de naştere al minorei şi cartea de identitate în copie. În cauză s-a efectuat ancheta socială la domiciliul părţilor.

Pârâtul, prezent la instanţă a arătat că nu este de acord cu acţiunea.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 24.06.1998, iar din căsătorie a rezultat minora E. B. născută la data de 20.07.1998.

La termenul din 09.01.2012 părţile prezente la instanţă au arătat că s-au împăcat.

Faţă de această situaţie instanţa în temeiul art..618 al2 Cod pr.civilă va stinge acţiunea de prin împăcarea părţilor.

În temeiul art.274c.p.civ va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.