Litigiu functionari publici. Jurisprudență Salarizare


Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 3831 din data de 23.12.2013

Potrivit art. 85 din legea 188/1999 , repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, într-un termen imperativ de 30 de zile de la constatarea pagubei , care incepe sa curga de la momentul semnarii procesului verbal de control incheiat de Camera de Conturi Galati cu privire drepturile salariale acordate necuvenit.

Principiul securității raporturilor juridice capata eficienta prin menținerea unui just echilibru între scopul urmărit, respectiv apărarea bugetului de stat și mijloacele utilizate, respectiv emiterea în mod unilateral a unui titlu executoriu, fără intervenția instanței de judecată, însă cu respectarea unui termen de decădere de 30 de zile, previzibil și accesibil pentru ambele părți.

Chiar daca o dispozitie de impunere este prin esența ei “in personam”;, in cazul de fata , constatarea pagubei înseamnă și cunoașterea celui răspunzător de producerea ei, intrucât conducătorul instituției și compartimentele responsabile în acest domeniu aveau evidenta functionarilor care ar fi incasat drepturile salariale apreciate ca fiind necuvenite in cuprinsul procesului-verbal de control si a deciziei incheiate de Curtea de Conturi.