Conexitatea.Cazul de conexitate prevăzut de dispoziţiile art.34 lit.d Cod procedură penală. Condiţii.Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Conexarea unor cauze prealabil verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei este nelegală în condiţiile în care cererea de conexare a cauzelor se soluţionează, potrivit art.301 şi art.302 C.proc.pen. după constatarea dacă instanţa este sesizată potrivit legii, aspect care rezultă implicit şi din succesiunea reglementărilor cuprinse în cele trei articole: art.300, art.301 şi respectiv art.302 din Codul de procedură penală.

Reţinerea că întreaga activitate infracţională a inculpaţilor, care formează obiectul a două cauze distincte, se referă la obiecte de patrimoniu de o valoare inestimabilă nu este suficientă pentru a se constata existenţa unei legături între infracţiunile deduse judecăţii în cele două cauze, şi ca atare nu se poate considera că reunirea cauzelor în cursul judecăţii se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, cu atât mai mult cu cât cele două dosare se aflau în stadii procesuale diferite şi astfel s-a încălcat dreptul inculpaţilor dar şi al celorlalte părţi din prima cauză la judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil.

Secţia penală – Decizia penală nr. 1193/02 noiembrie 2011

Prin sentinţa penală nr. 884 din 27 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr.04652/221/2010 s-a admis excepţia referitoare la efectuarea cercetării penale de un alt organ decât cel competent şi în baza art. 332 C. p. p. s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpaţii:

1.R.H.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; complicitate la furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 26 C. p. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

2.I.L. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; complicitate la furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 26 C. p. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

3.J.D.S. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

4.C.C. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. Nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

5.B.I. şi L.V., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. b, alin. 3 C. p.(modificat prin Lg. nr. 140/1996) cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p.;

6.L.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural naţional prev. şi ped. de art. 280/1 C. p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p.;

7.M.D., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; şantaj prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 C. p.; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

8.O.L.O., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.;

9.P.R.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.;

10.D.E., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.74 lit.c C.p.;

11.C.S.R., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

12.C.S.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate într-un sit arheologic prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Legea nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.; furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a şi alin.4 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

13.T.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C.p. rap. la art.248/1 C.p.; complicitate la furt calificat prev. şi ped. de art.26 C.p. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

14.G.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C.p. rap. la art.248/1 C.p.; complicitate la furt calificat prev. şi ped. de art.26 C.p. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. şi părţile responsabile civilmente SC V.O. SRL Deva, cu sediul în Deva, str. E.G., bl.X, ap.X, jud. Hunedoara; SC G.P. SRL Beriu, cu sediul în com. B. nr.X, jud. Hunedoara; SC „P.S.” SRL cu sediul în com. O. de S., sat C. nr.X, jud. Hunedoara; SC A.B. SRL Orăştie, cu sediul în O., str. N.B., bl.X, sc.X, ap.X, jud. Hunedoara în contradictoriu cu partea civilă Statul Român prin Ministerul Culturii şi cu sediul în Bucureşti, Şos. K. nr.X, sector 1, împreună cu dosarul care conţine „discul şi tijă detector” – corpurile delicte înregistrate la poziţia 24/2009 în registrul de corpuri delicte aflat la grefa Judecătoriei Deva la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Au fost menţinute toate măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

S-au respins excepţiile invocate referitoare la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, nelegalitatea actului de sesizare şi competenţa după materie şi calitatea persoanei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriile nr. 151/P/2005 şi, respectiv nr. 440/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi înregistrate la această instanţă sub nr. 04652/221/2008, (dosare reunite în baza încheierii penale din data de 29.03.2011), iar în cauză, chiar dacă prejudicial creat nu a fost produs în mod direct de lucrătorii de poliţie – inculpaţii T.A. şi G.A., prin acţiunea lor infracţională aceştia au contribuit – prin neîndeplinirea cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu în vederea prevenirii săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniul cultural naţional, permiţând comiterea unor furturi cu consecinţe deosebit de grave, valoarea sa cifrându-se la 4.601.075 Euro.

Or, potrivit art. 13 astfel cum a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 54 din 9 martie 2006, publicată in MO nr. 226 din 13 martie 2006, prin inlocuirea denumirii “Parchetul Naţional Anticorupţie” cu denumirea “Direcţia Naţională Anticorupţie”.

(1^2) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5, art. 246, 247, 248 si 248^1 din Codul penal, al infractiunilor prevăzute la art. 175, 177 si 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de inculpaţi, instanţa a apreciat că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

1.Nulitatea absolută a actelor de urmărire penală.

Este bine cunoscut că atunci când mai multe persoane îşi alătură eforturile, urmărind acelaşi scop, şansele lor de reuşită sunt mult mai mari. Asocierea sporeşte forţa lor de acţiune, le dă mai multă fermitate şi îi face pe membrii grupului să înlăture mai uşor dificultăţile ce ar putea apărea. Dacă scopul urmărit constă în săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, asocierea datorită acestui scop, constituie prin ea însăşi, independent de infracţiunea sau infracţiunile proiectate, o faptă periculoasă pentru societate. Presupunând acordul de voinţă al mai multor făptuitori de a săvârşi una sau mai multe infracţiuni, plănuirea în comun a executării acestora, repartizarea rolului care va reveni fiecăruia, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni reprezintă prin simpla sa existenţă, o gravă ameninţare pentru valorile sociale ocrotite de lege, pentru ordinea şi liniştea publică.

De aceea în raport cu infracţiunea sau infracţiunile proiectate, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni constituie, în esenţă, un act de pregătire. Dar tocmai acest act de pregătire reprezintă, prin el însuşi pericol social, drept pentru care intervenţia legiuitorului e pe deplin justificată, având menirea de a curma încă din această fază activitatea care ameninţă să se transforme în săvârşirea de infracţiuni.

Raportat la pericolul social pe care-l reprezintă fapta, legea e chemată să incrimineze nu doar constituirea unei asocieri pentru săvârşirea de infracţiuni, dar şi iniţierea constituirii, precum şi aderarea sau ajutorul dat sub orice formă unei asemenea asocieri. Drept pentru care legiuitorul a incriminat-o în art. 323 Cp sub denumirea de asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.

Dacă fapta constă în iniţierea constituirii unei asocieri, infracţiunea poate fi săvârşită de o singură persoană, motiv care o face să se deosebească de grupul infracţional organizat.

Dacă fapta constă în constituirea asocierii, fiind vorba de un acord de voinţă, infracţiunea presupune întotdeauna o pluralitate de făptuitori, neinteresând numărul acestora în cazul art. 323 Cp.

Pe când Legea nr. 39/2003 defineşte în art. 2 lit. a ce înseamnă grup infracţional organizat, adică acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Tocmai de aceea nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului;

Este adevărat că în cazul ambelor infracţiuni, făptuitorii se asociază în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni.

Asocierea se realizează prin acţiunea fiecăruia dintre persoanele care înţeleg să-şi unească eforturile şi presupune un consens neechivoc, o înţelegere stabilită între acele persoane de a se asocia, de a se supune unei discipline, de a acţiona potrivit unui plan, pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni.

În cazul art. 323 Cp e vorba de săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167 Cp, adică cele mai grave infracţiuni contra statului. Nu interesează despre ce anume infracţiune e vorba; poate fi oricare din infracţiunile prevăzute în legislaţia noastră penală.

Pe când în cazul grupului infracţional organizat e vorba de un grup structurat, ce acţionează în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni grave.

În speţă, există de fapt nişte asociaţii infracţionale organizate în mod primitiv, dominate de concurenţa acerbă în scopul însuşirii pe nedrept a bunurilor de patrimoniu ce formează obiectul material al infracţiunilor. Inculpaţii au declarat că nu se cunosc cu toţii între ei. Şi tocmai contrarietatea de interese existentă între membrii acestor asociaţii duce la concluzia că nu se poate vorbi de unul sau mai multe grupuri infracţionale organizate, întrucât n-a existat o structură bine pusă la punct, care să acţioneze în mod coordonat. Din contră au fost inculpaţi care au acţionat pe cont propriu sau în grupuri restrânse (sub numărul de 3 persoane) şi s-au folosit doar de membrii acestor grupări pentru a le înlesni comercializarea bunurilor pe piaţa neagră de antichităţi din străinătate. Tocmai concurenţa dintre membrii grupului i-au determinat pe inculpaţi să acţioneze cât mai discret.

Mai mult, instituţia grupului infracţional organizat este o instituţie de drept penal relativ nouă, iar infracţiunile care sancţionează constituirea grupului şi aderarea la acesta sunt incriminate doar din anul 2003, fiind introduse prin Legea nr. 39/2003, ori până atunci, obiectele de patrimoniu nu numai că au fost sustrase de inculpaţi, dar au fost şi valorificate în afara graniţelor ţării, ei profitând de lipsa unei legislaţii concrete în domeniu.

Reglementată de dispoziţiile art. 255-260 Cpp, terminarea urmăririi penale nu semnifică epuizarea urmăririi penale ca fază a procesului penal, ci doar terminarea activităţii de urmărire de către organele de cercetare penală.

Momentul final normal al fazei urmăririi penale îl constituie trimiterea în judecată, moment în care procurorul este singurul organ competent să decidă asupra soluţiilor ce pot fi date în cauza penală.

Pentru ca procurorul să poată dispune trimiterea în judecată trebuie să fie realizate, conform art. 262 Cpp, condiţiile:

-în cursul urmăririi penale să fie respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului;

-urmărirea penală să fie completă şi să existe în cauză probele necesare şi legal administrate;

-să existe faptă penală;

-fapta să fie săvârşită de învinuit sau inculpat;

-învinuitul sau inculpatul să răspundă penal.

În speţă, inculpaţii au fost audiaţi, li s-a permis să-şi propună probe şi le-au fost încuviinţate, au fost asistaţi de apărători aleşi sau din oficiu, li s-a prezentat materialul de urmărire penală şi prin urmare nu se poate reţine nulitatea absolută a actelor de urmărire penală.

2.Nelegalitatea actului de sesizare.

Nulitatea actului de sesizare nu trebuie confundată cu nulităţile de urmărire penală, ci ea vizează strict conţinutul rechizitoriului.

În cazul în care, după verificarea lucrărilor de urmărire penală, procurorul constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru trimiterea în judecată, actul procesual prin care se dispune această soluţie e rechizitoriul.

Având în vedere importanţa pe care o prezintă rechizitoriul ca act de sesizare a instanţei, legea a acordat o importanţă deosebită reglementării cuprinsului şi formei acestuia.

Conform Deciziei nr. 9/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, conf. art. 264 al. 3 Cpp. Aceste dispoziţii se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”, sub semnătura primului procuror (…) sau a procurorului ierarhic superior.

Lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 al. 2 Cpp, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

Prin urmare, instanţa nu este legal sesizată decât în ipoteza în care se constată că rechizitoriul nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 264 C.p.p., ceea ce nu e cazul în speţă, instanţa atrăgând atenţia inculpaţilor la termenul de judecată din data de 29.03.2011 că rechizitoriul nr. 440/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (aflat în dosarul nr. 4893/221/2010 reunit cu cel prezent) poartă viza menţionată şi semnătura procurorului general al acestei unităţi de parchet.

3.Necompetenţa după materie şi calitatea persoanei.

În urma modificărilor legislative (intervenite începând cu Legea 140/1996 prin care s-a modificat art. 209 Cp introducându-se al.2 lit. a – referitoare la bunurile care fac parte din patrimoniul cultural), judecătoria – ca instanţă de prim grad e competentă să soluţioneze infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, conform disp. art. 25 Cpp.

Mai mult, ceea ce interesează este calitatea pe care inculpaţii T.A. şi G.A. au avut-o la data comiterii faptelor.

Prin urmare, calitatea de ofiţer, respectiv subofiţer de poliţie, nu este de natură a atrage competenţa altor instanţe (Curtea de Apel Alba Iulia pentru inculpatul T. sau Tribunalul Hunedoara pentru inculpatul G.), pentru că primul (inculpatul T.) a dobândit calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare numai din data de 11.05.2005, ulterior săvârşirii infracţiunilor, iar celălalt (inculpatul G.) a fost trecut în rezervă la data de 22.11.2000 şi nu a avut niciodată calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, astfel cum reiese din adresa nr. 103140/7.04.2011 emisă de MAI – IGPR – Direcţia Management Resurse Umane (f.X dos. inst.)

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva şi partea responsabilă civilmente S.C. G.P. S.R.L. B., invocând aspecte de nelegalitate .

În motivarea recursului, procurorul a arătat că în mod nelegal prin practicaua încheierii din 29.03.2011 instanţa a dispus reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. 4893/221/2010 şi nr.04652/221/2008 având în vedere următoarele:

– soluţia instanţei are caracter prematur, întrucât verificarea fondului cauzei şi constatarea existenţei vreunui caz de conexitate sau indivizibilitate nu poate fi efectuată decât după citirea actului de sesizare , după ce în prealabil instanţa a constatat că este legal sesizată

– dacă în dosarul nr.04652/221/2008 instanţa începuse cercetarea judecătorească , fiind deja audiaţi atât inculpaţii cât şi 8 dintre martorii propuşi prin rechizitoriu, în dosarul nr. 4893/221/2010 nu s-a ajuns la verificarea legalităţii actului de sesizare, mai mult nu s-a dat citire acestuia, pentru a se constata în şedinţă publică eventualele legături existente între inculpaţii din cele două dosare

– ulterior admiterii cererii de reunire a cauzelor, instanţa a constatat că este legal sesizată

– în mod greşit instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de reunire a cauzelor în dispozitivul încheierii de şedinţă, limitându-se să facă menţiuni cu privire la această măsură doar în practicaua încheierii, constatându-se astfel o neconcordanţă între practica şi dispozitiv

– în cauză nu se regăsea cazul de conexitate prev. de art.34 lit.d C.proc.pen., întrucât nu numai că o parte din inculpaţii din cele două cauze nu se cunoşteau , dar mai mult aceştia au acţionat separat , existând o concurenţă acerbă în scopul dobândirii ilicite şi astfel nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei legături între infracţiunile deduse judecăţii; totodată, nici a doua condiţie privind reunirea cauzelor să se impună pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei nu este îndeplinită deoarece prin reunirea cauzelor s-a condus la tergiversarea judecării celor 10 inculpaţi din dosarul dosar care nu comporta discuţii sub aspectul competenţei

De asemenea, s-a arătat că sentinţa penală recurată este nelegală şi sub aspectul omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi , de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului , prin aceea că deşi la termenul din 27.06.2011 procurorul a solicitat în temeiul art.38 C.pr.pen. în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei cu privire la inculpaţii T.A. şi G.A., instanţa a omis a se pronunţa cu privire la cererea de disjungere formulată.

Astfel, chiar dacă cererea a fost formulată de către procuror aceasta prezenta caracter esenţial pentru părţi fiind de natură a le garanta dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului , casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care să procedeze la disjungerea cauzei şi formarea a trei dosare distincte, respectiv dosarul iniţial 04652/221/2008, un nou dosar privind pe inculpaţii D.E., C.S.R. şi C.S.M. şi un al treilea dosar penal privind pe inculpaţii T.A. şi G.A.

Prin recursul formulat partea responsabilă civilmente S.C. G.P. S.R.L. Beriu a solicitat casarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte menţinerea măsurii asigurătorii şi, în rejudecare, infirmarea ordonanţei de luare a măsurilor asigurătorii emise la 10.05.2010, acest act al procurorului fiind luat de un organ necompetent, anularea procesului verbal de aplicare a sechestrului asigurător din aceeaşi dată,. Măsura fiind aplicată în baza unui act emis de un organ necompetent şi revocarea măsurii sechestrului asigurător dispuse de procuror.

În motivarea recursului s-au arătat, în esenţă, următoarele:

– hotărârea instanţei de fond este nemotivată sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la menţinerea măsurilor asigurătorii

– la data introducerii recurentei în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente numita J.M.E. era asociat unic şi acţionar al societăţii, iar aplicarea sechestrului asigurător s-a făcut în lipsa acesteia

– organul judiciar nu a verificat calitatea titularului dreptului de proprietate al bunurilor sechestrate

– inculpaţii C. au devenit acţionari ai societăţii în anul 2003, deci ulterior datelor când au fost săvârşite faptele

– la datele când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor C. aceştia nu mai erau acţionari la societate, iar în sarcina asociatului unic al societăţii de la acea dată nu s-a reţinut nicio faptă de natură penală

– introducerea societăţii în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente este nelegală, fiind contrară dispoziţiilor art.24 alin.3 C.pr.pen. şi art.1000 alin.3 C.civil

– nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.168 C.pr.pen ca paguba cauzată părţii civile să fie produsă prin infracţiunile săvârşite de prepuşii inculpaţi în funcţiile încredinţate de societatea comercială

– obligaţia de refacere a urmăririi penale trebuie să se răsfrângă şi asupra celorlalte măsuri cu care actele de urmărire penală se află în legătură de cauzalitate

– nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie este sancţionată cu nulitatea absolută, nulitate care trebuia extinsă şi asupra măsurilor luate în baza actelor nule

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, a cazurilor de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art.385 ind.9 pct.17.ind. 2 şi pct.10, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform art. 385/6 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată următoarele :

Judecătoria Deva a fost sesizată la data de 5.08.2008 cu rechizitoriul procurorului din 5.08.2008 dat în dosarul de urmărire penală nr.151/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rechizitoriu înregistrat sub nr.04652/221/2008 şi prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1.R.H.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; complicitate la furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 26 C. p. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

2.I.L., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; complicitate la furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 26 C. p. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

3.J.D.S., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

4.C.C. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. Nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

5.B.I. şi L.V., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. b, alin. 3 C. p.(modificat prin Lg. nr. 140/1996) cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p.;

6.L.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural naţional prev. şi ped. de art. 280/1 C. p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p.;

7.M.D., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; şantaj prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 C. p.; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000; furt calificat de obiecte de patrimoniu cultural din situri arheologice prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b şi alin. 4 C. p. cu aplic. art. 280/1 alin. 2 C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p.;

8.O.L.O., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.;

9.P.R.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Lg. nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.;

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus, în baza art.38 rap. la art.45 alin.1 C.proc.pen. disjungerea cauzei cu privire la alţi învinuiţi, printre care şi inculpaţii D.E., C.S.R., C.S.M., T.A. şi G.A. formându-se dosarul nr. 440/P/2008.

Prin încheierea de şedinţă din 13.10.2009 instanţa a procedat la audierea inculpaţilor prezenţi şi încuviinţat cererile în probaţiune formulate, până la termenul din data de 20.03.2011 fiind audiaţi 3 martori.

La data de 3.06.2010 a fost înregistrat la Judecătoria Deva sub nr. 4893/221/2010 rechizitoriul procurorului din 31mai 2010 dat în dosarul de urmărire penală nr.440/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor :

1.D.E., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.74 lit.c C.p.;

2.C.S.R., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

3.C.S.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; efectuarea unor detecţii şi săpături neautorizate într-un sit arheologic prev. şi ped. de art. 73 alin. 1 din Legea nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. p.; furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a şi alin.4 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

4.T.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C.p. rap. la art.248/1 C.p.; complicitate la furt calificat prev. şi ped. de art.26 C.p. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

5.G.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 C. p; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C.p. rap. la art.248/1 C.p.; complicitate la furt calificat prev. şi ped. de art.26 C.p. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi alin.3 C.p. rap. la art.280/1 alin.2 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Prin încheierea de şedinţă din 20.03.2011 instanţa, în baza dispoziţiilor art.34 lit.d C.proc.pen., a dispus reunirea celor două cauze, cu motivarea că iniţial a existat un singur dosar de urmărire penală care pe parcursul derulării cercetării a fost împărţit, deşi întreaga activitate infracţională se referea la obiecte de patrimoniu de o valoare inestimabilă , unele au fost găsite şi aduse în ţară, pentru celelalte se fac demersuri pentru a fi restituite, şi astfel se apreciază că există o legătură strânsă între infracţiunile reţinute în rechizitoriul din dosarul nr. 046527221/2008 cu cele existente în dosarul nr.4893 /221/2010 ţinând cont totodată mai ales de faptul că în procesul penal o persoană poate avea o singură calitate, ori de inculpat ori de martor .

De asemenea, s-a apreciat că în acest mod se poate forma o părere asupra întregii situaţii motiv pentru care se impune reunirea celor două dosare în mod stringent.

Prin aceeaşi încheiere, în baza art.300 rap.la art.264 şi art.263 instanţa a considerat că a fost legal sesizată.

Curtea de Apel constată că în mod nelegal instanţa de fond a procedat la conexarea celor două dosare, prealabil verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul din 31 mai 2010, în condiţiile în care cererea de conexare a cauzelor se soluţionează, potrivit art.301 şi art.302 C.proc.pen. după constatarea dacă instanţa este sesizată potrivit legii, aspect care rezultă implicit şi din succesiunea reglementărilor cuprinse în cele trei articole: art.300, art.301 şi respectiv art.302 din Codul de procedură penală.

De asemenea, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.34 lit.d C.proc.pen., neavând nicio relevanţă în cauză faptul că iniţial a existat un singur dosar de urmărire penală care pe parcursul derulării cercetării a fost împărţit , faptele din cele două cauze fiind distincte iar reţinerea că întreaga activitate infracţională se referea la obiecte de patrimoniu de o valoare inestimabilă nu este suficientă pentru a se constatat existenţa unei legături între infracţiunile deduse judecăţii. Disjungerea iniţială a cauzei în cursul urmăririi penale a fost cauzată tocmai pentru că cercetările nu erau finalizate decât cu privire la primii inculpaţi trimişi în judecată şi ca atare nu se poate considera că reunirea cauzelor în cursul judecăţii se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţie, cu atât mai mult cu cât cele două dosare se aflau în stadii procesuale diferite şi astfel s-a încălcat dreptul inculpaţilor dar şi al celorlalte părţi din cauza 04652/221/2008 la judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil, indiferent de apărările formulate de inculpaţi în sensul restituirii în întregime a cauzei la procuror.

Pentru aceste motive, instanţa constată că sunt fondate criticele aduse hotărârii prin recursul exercitat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva sub aspectul lipsei întrunirii condiţiilor prevăzute de art.34 lit.d C.proc.pen. privind conexarea celor două cauze.

Pe de altă parte, solicitarea de a se dispune formarea a două dosare distincte, care să privească unul pe inculpaţii D.E., C.S.R. şi C.S.M. şi al doilea pe inculpaţii T.A. şi G.A., nu poate fi primită, întrucât în acest caz sunt îndeplinite condiţiile art.34 lit.d C.proc.pen., părţile sunt aceleaşi, prejudiciul este comun iar stadiul procesual este de asemenea acelaşi.

În ceea ce priveşte invocarea, prin acelaşi recurs, a faptului că în mod greşit instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de reunire a cauzelor în dispozitivul încheierii de şedinţă, limitându-se să facă menţiuni cu privire la această măsură doar în practicaua încheierii, constatându-se astfel o neconcordanţă între practica şi dispozitiv, se constată că acesta este nefundat, întrucât potrivit dispoziţiilor art.354 C.proc.pen. hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei trebuie să cuprindă o parte introductivă , o expunere şi dispozitivul, iar în cauza de faţă încheierea de şedinţă din 29.03.2011 cuprinde menţiunile prevăzute de art.305 C.proc.pen., inclusiv măsurile dispuse de instanţă, indiferent de locul consemnării lor.

Nici cazul de casare prevăzut de art.385 ind.9 pct.10 C.proc.pen. nu poate fi reţinut în prezenta cauză, întrucât, pe de o parte instanţa , prin restituirea cauzei în întregime la procuror s-a pronunţat implicit asupra cererii de disjungere formulate la termenul din 27.06.2011 de procuror, iar pe de altă parte omisiunea menţionării exprese a respingerii acestei cereri nu a produs inculpaţilor T. şi G. nicio vătămare, în condiţiile în care aceştia oricum nu au solicitat disjungerea cauzei.

Soluţia instanţei de fond este legală în ceea ce priveşte restituirea la procuror a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 440/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, raportat la dispoziţiile art. 13 din O.U.G.nr.43/2002, reţinând că , deşi prejudiciul creat nu a fost produs în mod direct de lucrătorii de poliţie – inculpaţii T.A. şi G.A., prin acţiunea lor infracţională aceştia au contribuit – prin neîndeplinirea cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu în vederea prevenirii săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniul cultural naţional, permiţând comiterea unor furturi cu consecinţe deosebit de grave, valoarea sa cifrându-se la 4.601.075 Euro.

Totodată, Curtea constată că excepţiile invocate referitoare la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, nelegalitatea actului de sesizare şi competenţa după materie şi calitatea persoanei sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele ce preced şi având în vedere dispoziţiile art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.proc.pen., a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva împotriva sentinţei penale nr. 884/27.06.2011 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 04652/221/2008.

A casat sentinţa penală atacată, precum şi încheierea de şedinţă din 29.03.2011, numai sub aspectul soluţionării excepţiei referitoare la efectuarea cercetării penale de un alt organ decât cel competent şi în ceea ce priveşte dispoziţia de reunire a dosarelor nr.4893/221/2010 la dosarul nr.10452/221/2008 prin încheierea de şedinţă din 29.03.2011 şi, procedând la rejudecare în aceste limite:

A disjuns cauza având ca obiect rechizitoriul procurorului din 5.08.2008 dat în dosarul de urmărire penală nr.151/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, înregistrat în dosarul nr. 04652/221/2008 al Judecătoriei Deva şi a trimis cauza spre continuarea judecăţii la Judecătoria Deva.

În baza art.332 C.proc.pen. a restituit procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cauza având ca obiect rechizitoriul procurorului din 31.05.2010 dat în dosarul de urmărire penală nr.440/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, înregistrată la Judecătoria Deva sub nr. 4893/221/2010 pentru a proceda conform art.268 alin.1 C.proc., în vederea refacerii urmăririi penale având în vedere nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie (în calitate de organ judiciar iniţial sesizat cu săvârşirea faptelor penale, acesta urmează să-şi decline competenţa către Direcţia Naţională Anticorupţie, conform art. 45 C. proc. pen.).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Referitor la recursul părţii responsabile civilmente S.C. G.P. S.R.L., Curtea constată că aceasta invocă, pe de o parte aspecte legate de fond, privind calitatea sa procesuală şi care nu poate face obiectul prezentului recurs, întrucât analiza incidenţei dispoziţiilor art.1000 alin.3 C. civil şi a existenţei raportului de prepuşenie nu se poate face decât odată cu pronunţarea unei hotărâri cu privire la soluţionarea pe fond a acţiunii civile.

Recurenta invocă de asemenea aspecte legate de momentul la care inculpaţii C. au fost acţionari ai societăţii, aspecte care de asemenea nu pot fi analizate printr-o hotărâre de desesizare şi restituire a cauzei la procuror, cu atât mai mult cu cât plângerea formulată împotriva măsurilor asigurătorii dispuse a fost respinsă prin hotărâre definitivă.

Dispoziţiile art.332 alin.3 C.proc.pen. prevăd obligativitatea instanţei de a se pronunţa asupra măsurilor asigurătorii dispuse, dar nu printr-o analiză a aspectelor de fond, ci raportat la motivele pentru care se dispune restituirea cauzei la procuror, aspectele invocate în recurs putând constitui eventual fundamentul unei plângeri formulate conform art.168 C.proc.pen., pe care recurenta o va putea adresa eventual procurorului competent, după primirea dosarului.

Din acest punct de vedere s-a invocat nulitatea măsurilor dispuse şi aplicate, ca urmare a necompetenţei organului de urmărire penală , însă potrivit dispoziţiilor art.332 alin.1 coroborat cu art.268 C.proc.pen., ca urmare a restituirii cauzei la procuror, acesta este obligat să ia măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent u, situaţie în care rămân valabile măsurile asigurătorii luate.

Concluzionând, în cauza de faţă, deşi instanţa de fond nu a redat motivele pentru care a menţinut măsurile asigurătorii dispuse, fiind consecinţa restituirii cauzei la procuror, soluţia pronunţată este temeinică şi legală, iar recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins, conform art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Conexitatea.Cazul de conexitate prevăzut de dispoziţiile art.34 lit.d Cod procedură penală. Condiţii.Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

/**/