Reclamanta a aratat ca la 22.05.2005 pârâta a fost revocata din functia de administrator pentru grave prejudicii aduse societatii în perioada 2002-2003 si obligata la plata pagubelor produse în cuantum de 22.500 lei cu recuperarea acestora din dividende. Împotriva hotarârii AGA pârâta a formulat o contestatie în anulare, respinsa prin Decizia nr. ÎCCJ. Urmare revocarii din functia de administrator, adunarea generala a dispus nedescarcarea de gestiune pâna la acoperirea integrala a prejudiciilor aduse societatii. În cursul anului 2004 IPJ Serviciul de Investigare a fraudelor a efectuat o expertiza contabila cu care s-a constatat faptul ca pârâta, în calitate de administrator a ridicat din casierie sume de bani cu titlu de salarii, avans spre decontare, dividende în avans, si-a insusit marfuri, a savârsit o serie de fapte prin care a fraudat societatea.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 31/1990 privind raspunderea administratorului, dispoz. C Civil privind raspunderea civila delictuala, prevederile actului constitutiv.
Pârâta a formulat întâmpinare invocând exceptia prematuritarii actiunii pentru nerespectarea prevederilor art. 720 ind. 1 Cod procedura civila, reclamanta neinvitând pârâta la conciliere directa anterior depunerii cererii de chemare în judecata. Invitatia la conciliere a fost ulterioara si nu a respectat conditiile de forma prevazute de art. 720 ind. 1 din CPC, fara indicarea temeiului legal si a înscrisurilor pe care se bazeaza pretentiile. În subsidiar, pârâta a invocat prescriptia dreptului material la actiune al reclamantei, avand în vedere ca prejudiciile dupa cum se precizeaza în cererea de chemare în judecata au fost produse în perioada 2002-2003.
Reclamanta a raspuns la exceptiile invocate aratând ca actiunea de fata este întemeiata pe prevederile art. 72, 197, 198 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu dispozitiile art. 998-999 si art. 1540 Cod civil. Cauza de fata este un litigiu izvorât dintr-un contract de mandat, punându-se în discutie raspunderea contractuala a pârâtei, astfel ca nu sunt aplicabile prevederile art. 720 ind. 1 din CPC. Pârâta a avut cunostinta de litigiu, de prejudiciul cauzat înca din 16.05.2005 în cadrul adunarii generale a asociatilor, apoi prin adresele nr. 16.03.2007, din 19.06.2007 aceleasi aspecte i-au fost aduse la cunostinta.
În ce priveste prescriptia dreptului la actiune, se arata de catre reclamanta ca prejudiciul a fost cunoscut la 16.04.2005 cu ocazia închiderii anului fiscal, respectiv al bugetului. În 22.05.2005 AGA a hotarât pentru grave prejudicii aduse societatii revocarea din functia de administrator a pârâtei si recuperarea pagubei din dividendele ce i se cuveneau acesteia. Pârâta a contestat hotarârea AGA numai sub aspectul revocarii sale din functia de administrator, dar nu si sub aspectul modului de recuperare si al cuantumului sumei imputate, astfel ca nu a operat prescriptia dreptului la actiune.
Potrivit art. 137 Cod procedura civila, instanta s-a pronuntat asupra exceptiilor invocate:
Exceptia prematuritatii a fost respinsa, având în vedere ca natura litigiului de fata nu este una comerciala. Reclamanta si-a întemeiat actiunea pe prevederile Legii nr. 31/1990 privind raspunderea administratorului si pe art. 998-999 Cod civil, pretinzîndu-se ca prejudiciul a fost cauzat de pârâta prin activitatea defectuoasa a acesteia. Se solicita antrenarea raspunderii pârâtei atât în temeiul contractului de mandat dar si în baza principiilor raspunderii delictuale, natura cauzei fiind una civila.
În ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune instanta ia act de precizarile reclamantei din cuprinsul actiunii, în sensul ca prejudiciul a fost produs în perioada 2002-2003, iar despre producerea acestuia societatea a aflat cel târziu la 22.05.2005. De la acest moment s-a nascut si dreptul reclamantei de a solicita în instanta obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului suferit. S-a sustinut ca pârâta a contestat hotarârea AGA numai sub aspectul revocarii sale si ca implicit, aceasta a recunoscut debitul, operând întreruperea termenului de prescriptie. Pentru a fi incident o astfel de cauza de întrerupere a termenului de prescriptie, recunoasterea facuta de cel în folosul caruia curge termenul trebuie sa fie neîndoielnica, tacita sau expresa. Necontestarea unei hotarâri AGA de catre pârâta si sub aspectul prejudiciului retinut ca fiind produs de aceasta nu reprezinta o recunoastere tacita. Mai mult efectul recunoasterii ar fi acela ca de la momentul întreruperii – al recunoasterii prejudiciului cauzat – curge un alt termen de prescriptie. Chiar si asa, actiunea de fata a fost introdusa la 22.10.2008, astfel ca la acea data era împlinit termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei si a respins în consecinta actiunea.
