Ordonanţa preşedinţială, ca mijloc procedural ce întruneşte condiţiile unei acţiuni civile dar cu un caracter specific, determinat de însuşi caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale, trebuie să îndeplinească atât condiţiile necesare pentru exercitarea oricărei acţiuni, cât şi unele cerinţe particulare.
Astfel, conform prevederilor art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, „instanţa va putea să ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. (3) Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor si chiar atunci când există judecată asupra fondului”.
Aşadar, condiţiile specifice de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale sunt urgenţa, vremelnicia, şi neprejudecarea fondului, urmând ca acestea să fie analizate împreună atât în ceea ce priveşte acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională.
În ceea ce priveşte urgenţa, legea nu dă o definiţie a acesteia, ea trebuind a fi apreciată de către instanţă, raportat la condiţiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ, adică ori de câte ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul executării nu se pot realiza eficace pe cale unei acţiuni de drept comun. Spre deosebire de dreptul comun, unde urgenţa trebuie apreciată raportat la momentul introducerii acţiunii, în cadrul ordonanţei preşedinţiale trebuie apreciată raportat cu situaţia existentă în momentul judecării.
Urgenta rezida din aceea ca, situaţia minorului B. Z. Z. J. este din punct de vedere juridic neclară, iar în lipsa încredinţării acestuia chiar şi cu caracter vremelnic la unul din părinţi ar avea de suferit prin imposibilitatea exercitării tuturor drepturilor sale civile, inclusiv dreptul de liberă circulaţie. Pârâtul reclamant reconvenţional susţine că pentru soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei din U. este necesară prezenţa minorului în vederea efectuării unei expertize, aspect necontestat de către reclamanta pârâtă reconvenţional, astfel că necesitatea încredinţării vremelnice la unul din părinţi este absolut necesară.
Aşa cum rezultă din art. 2 alin 3 al Lg 272/2004, ”principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”, iar în prezenta cauză instanţa apreciază că reglementarea urgentă chiar şi cu caracter temporar a situaţiei juridice a copilului este în interesul superior al acestuia.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la vremelnicia măsurii, instanţa reţine că reclamanta pârâtă reconvenţional a introdus o acţiune de drept comun având ca obiect încredinţarea minorului şi plata pensiei de întreţinere şi care a fost înregistrată la Judecătoria S. sub numărul X. Totodată a fost introdusă o acţiune similară la Judecătoria din loc S., ţara U., care este în curs de soluţionare. Astfel, condiţia vremelniciei măsurii este îndeplinită, fondul cauzei urmând a fi rezolvat prin soluţionarea acţiunii de drept comun care se află pe rolul Judecătoriei S.
În procedura ordonanţei preşedinţiale una din condiţiile esenţiale este aceea de neprejudecare a fondului cauzei.
Dacă pentru rezolvarea cererii de ordonanţă preşedinţială instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, în schimb, pentru ca măsura luată să nu fie arbitrară, va cerceta aparenţa acestui drept.
Procedând la o examinare sumară a litigiului, instanţa apreciază că este în interesul minorului să fie încredinţat tatălui, având în vedere că începând cu luna octombrie 2009 aceasta, ajutat de mama şi sora sa, s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea lui, după decesul tatălui reclamantei pârâtă reconvenţional, copilul fiind în prezent foarte ataşat de tată său.
Pe de altă parte aşa cum rezultă din cele două rapoarte de expertiză efectuate la solicitarea instanţei din U., reclamanta pârâtă reconvenţional a făcut demersuri pentru a trata dependenţa de alcool dar nu poate respecta abstinenţa totală care i-a fost recomandată de medici, iar pe lângă problemele privind această dependenţă S. S. suferă şi de unele tulburări de comportament, care aşa cum au stabilit specialiştii psihologi desemnaţi de către instanţa maghiară, o fac incapabilă de a îngriji un copil în vârstă de trei ani.
Din declaraţiile martorilor, interogatoriul luat reclamantei pârâtă reconvenţional şi din decizia Judecătoriei S. din data de X, instanţa mai reţine că în luna august 2009, întrucât reclamanta pârâtă reconvenţional avea probleme cu alcoolul şi a urmat un tratament la Secţia de Psihiatrie a Spitalului H.G. din S., Autoritatea Tutelară a dispus plasarea copilului pentru o lună la un cămin de copii. Martorii ascultaţi în cauză mai susţin că la venirea în România copilul era speriat şi din această cauză nu putea fi lăsat singur, dar ulterior s-a acomodat foarte bine la domiciliul pârâtului reclamant reconvenţional, în prezent fiind foarte ataşat de tată.
Din ancheta socială efectuată şi declaraţiile martorilor instanţa mai reţine că pârâtul reclamant reconvenţional are condiţii foarte bune de creştere şi educare a minorului, în lipsa acestuia copilul fiind îngrijit de către mama şi sora lui. De asemenea copilul este înscris la grădiniţa ”T” din loc. S. şi i se permite să aibă legături cu mama sa.
Faţă de cele prezentate mai sus, făcând o analiză sumară a situaţiei de fapt, instanţa apreciază că este în interesul superior al minorului ca până la soluţionarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei S, acesta să fie încredinţat provizoriu la tată.
