R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR.439
Sedinta publica din data de 26 ianuarie 2012
T R I B U N A L U L :
Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr… octombrie 2011, reclamanta-creditoare SC …SRL Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta-debitoare SC …SA Tulcea, emiterea unei ordonante de plata prin care sa fie obligata pârâta debitoarea la plata catre reclamanta creditoare a sumei de 674.127,92 lei, ca urmare a realizarii unui contract economic încheiat între cele doua parti.
În motivarea cererii se arata ca între SC …SA Tulcea – în calitate de antreprenor si SC …SRL Tulcea – ca subantreprenor, a fost încheiat contractul de subantrepriza, înregistrat sub nr. 1288 din 05.11.2010, ce a avut drept obiect executia unor lucrari de constructii si de înfiintare a alimentarii cu apa curenta a localitatii Periprava, judetul Tulcea, lucrari ce au fost expres prevazute în Anexa 1,1 a respectivul contract.
S-a mai aratat ca, termenul de realizare al lucrarilor a fost stabilit la 7 luni, care, în raport de data încheierii contractului, expira la 07.06.2011, iar valoarea totala a contractului a fost fixata la 702.522,52 lei, fara T.V.A.
Precizeaza reclamanta-creditoare ca, acelasi act mai contine prevederi clare referitoare la obligatiile partilor, finalizarea si garantia lucrarilor, raspunderea partilor, SC …SRL Tulcea s-a achitat integral de obligatiile contractuale, însa pârâta – debitoare nu si-a respectat integral obligatiile de plata a pretului contractului. Din totalul de 702.522,52 lei, a achitat doar suma de 220.000,00 lei, suma ce include si T.V.A.-ul si care a vizat costul lucrarilor înscrise la punctul 1 din Anexa I la contract (50.000 lei fara T.V.A.) si – partial – pretul lucrarilor de la punctul 2 din aceeasi Anexa, suma restanta fiind cea prezentata anterior, si anume, 674.127,92 lei, în care valoarea lucrarilor 543.651,55 lei si T.V.A. – 130.476,37 lei.
A mai sustinut reclamanta- creditoare ca, profitând de timpul favorabil executarii lucrarilor, chiar daca era iarna, societatea si-a realizat obligatiile contractuale în numai 2 luni si 5 zile, finalizând lucrarile la 10.01.2011, însa, datorita faptului ca pârâta-debitoare, a sustinut înca de la început ca are dificultati financiare si a sustinut amânarea platilor, lucrarile nu i-au fost facturate lunar si nici la 10.01.2011, reclamanta-creditoare dovedind întelegere în acest sens.
Dupa mai mult de 6 luni, constatând tergiversarea nejustificata a platilor de catre antreprenor, reclamanta-creditoare a emis factura nr. 02869877 din 26.07.2011 pentru întreaga diferenta, deoarece la acea data subantreprenorul îsi executase integral obligatiile ce-i reveneau (receptia la terminarea lucrarilor fiind realizata la data de 12.01.2011, iar la data de 23.07.2011 tot la cererea Antreprenorului s-a efectuat si proba la presiune si etanseitate).Factura a fost primita de Antreprenor la 27.07.2011, astfel ca pârâta-debitoare avea de la acea data la dispozitie 30 zile sa achite valoarea catre reclamanta-creditoare.
La aproximativ 10 zile de la primirea facturii, antreprenorul a contactat telefonic subantreprenorul si i-a solicitat sa-si retraga documentul fiscal, deoarece suma solicitata este prea mare fata de lucrarile realizate, aspect cu care reclamanta-creditoare – prin conducerea societatii – nu a fost de accord, motivând ca suma solicitata corespunde cu pretul contractului, iar lucrarile ce faceau obiectul acelui contract au fost realizate integral.
S-a mai aratat ca, fara a avea un motiv legal sau contractual si pentru a evita împlinirea termenului de 30 zile prevazut de art. 2.6. din contract, care ar fi pus-o în întârziere, pârâta-debitoare, prin intermediul BEJ VLAD IRINEL si VLAD MARIETA, a restituit factura nr. 02869877 din 26.07.2011 la data de 18.08.2011, judecatoresc afisând factura pe usa principala de acces în sediul reclamantei-creditoare, motivul invocat fiind acela ca factura nu este întocmita conform contractului încheiat între parti, respectiv suma facturata si înscrisa în factura fiscala, nu este în concordanta cu lucrarile efectuate si tarifele stabilite prin contractul de prestari servicii.
S-a mai sustinut ca, pârâta debitoare face abstractie de trei elemente de certitudine, ce sunt prevazute în contract ca urmare a întelegerilor partilor, si anume: cantitatea de lucrari ce trebuia realizata de catre subcontractant a fost cert indicata în contract, iar reclamanta-creditoare si-a realizat integral aceasta obligatie; pretul contractului a fost ferm, neconditionat de nici o tarifare ulterioara, sau cenzurata ulterior de Antreprenor, iar suma facturata se încadreaza strict în acest pret; factura în cauza a fost însotita de situatii de lucrari, a fost completata conform prevederilor legale aplicabile, iar Antreprenorul trebuia saachite c/val. în termen de 30 zile de la primirea originalului, la data de 27.08.2011.
Fiind si o factura finala, documentul fiscal a fost însotit si de procesul verbal de receptie si de toate celelalte procese verbale si situatii de lucrari ce atestau realizarea cantitativa si calitativa a tuturor lucrarilor la care subantreprenorul s-a obligat prin contract.
Precizeaza reclamanta-creditoare ca, în loc sa faca plata, antreprenorul a înteles sa restituie factura fiscala dupa 23 zile, cu o motivare ce este evident ca nu urmareste decât sa tergiverseze în continuare plata, neavând nimic comun cu prevederile contractului sau cu legislatia fiscala în vigoare, pârâta-debitoare procedând unilateral si subiectiv, la o noua tarifare a lucrarilor, reducând valorile acestora (dar nu si cantitatile), aspect care depaseste conventia partilor, materializata prin contractul nr. 1288/09.11.2010.
Apreciaza reclamanta-creditoare ca, în cauza sunt întrunite toate conditiile pentru a se putea emite o ordonanta de plata în procedura prevazuta de O.U.G. nr. 119/2007, aprobata prin Legea 118/2008 întrucât, creanta este certa, lichida,
si exigibila, iar obligatia de plata rezulta dintr-un contract comercial.
Faptul ca dupa ce factura a fost primita de pârâta-debitoare (dovada constituind-o aplicarea stampilei si a semnaturii secretariatului respectivei societati pe document) a fost restituita catre emitent, nu poate avea consecinte asupra obligatiei contractuale referitoare la plata pretului si asupra datei intrarii în întârziere a debitorului, restituirea facturii reprezentând tocmai una din practicile de întârziere a platilor combatute prin susmentionatul act normativ.
Precizeaza reclamanta-creditoare ca, pentru a da curs prevederilor art. 14.3. din contract, a transmis catre pârâta-debitoare o convocare la conciliere directa prin adresa nr. 932/01.09.2011, primita cu confirmare, tot la 01.09.2011, însa la data si ora fixata nici un reprezentant al acesteia, nu s-a prezentat si ca atare, desi s-a încercat, nu s-a reusit, rezolvarea litigiului pe cale amiabila din vina exclusiva a pârâtei- debitoare.
In drept, reclamanta-creditoare si-a întemeiat actiunea pe prevederile art. 109/1 si 112 si urm. din CP Civila si art.2 al. (1) si 5 al. (1) din O.U.G. 119/2007.
In dovedire, reclamanta-creditoare a depus la dosar în copie o serie de de înscrisuri.
Pârâta-debitoare a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, întrucât creanta nu este certa, factura nr.02869877/26.07.2011 fiind emisa de catre reclamanta-creditoare cu încalcarea prevederilor art.2.3 din contractul nr.1288/5.2010, în sensul ca trebuia însotita de situatia de lucrari acceptate.
Mai mult, pârâta debitoare întelege sa conteste toate procesele verbale depuse de reclamanta creditoare sub semnatura ing. …care este angajatul sau, dar nu avea calitatea semnarii unor asemenea acte.
Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre parti s-a încheiat contractul de subantrepriza înregistrat sub nr.1288 din data de 5.11.2010, având ca obiect executia unor lucrari de constructii si de înfiintare a alimentarii cu apa curenta a localitatii Periprava, jud.Tulcea, lucrari ce au fost expres prevazute în anexa I, contract în valoare totala de 702.522,52 lei.
Din totalul de 702.522,52 lei, pârâta-debitoare SC …SA Tulcea, a achitat suma de 220.000,00 lei, inclusiv T.V.A. si care a vizat costul lucrarilor înscrise la punctul 1 din Anexa I la contract (50.000 lei fara T.V.A.) si – partial – pretul lucrarilor de la punctul 2 din aceeasi Anexa, suma restanta fiind de 674.127,92 lei, în care valoarea lucrarilor 543.651,55 lei si T.V.A. – 130.476,37 lei.
Reclamanta creditoare SC …SRL Tulcea, urmare executarii obligatiilor ce ii reveneau, conform contractului mentionat, finalizând lucrarile la data de 10.01.2011, iar pentru suma restanta de 674.127,92 lei, a emis factura nr.02869877/26.07.2011.
Desi reclamanta creditoare si-a îndeplinit obligatiile contractuale asumate, debitoarea nu a înteles sa-si onoreze obligatiile de plata, existând o factura fiscala neachitate de catre debitoare, în valoare totala de 674.127,92 lei .
Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 119 din 24 octombrie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, acest act normativ se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acelasi act normativ în sensul acestei ordonante de urgenta, contractul comercial reprezinta contractul încheiat între comercianti ori între acestia si o autoritate contractanta, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui pret constând într-o suma de bani.
In speta, suma de 674.127,92 lei reprezentând c/val. lucrari reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila, care rezulta din contractul comercial, conform dispozitiilor legale aratate mai sus.
In cauza, se retine ca spre deosebire de procedura somatiei de plata, procedura ordonantei de plata este considerata ca având caracter contencios, din simpla opozitie a pârâtei debitoare nu poate rezulta respingerea cererii creditorului.
Totodata, se permite reclamantei-creditoare potrivit disp.art.10 alin.(1) din OUG nr.119/2007, sa propuna administrarea mai multor mijloace de proba în dovedirea certitudinii creantei sale.
Astfel, în ce priveste caracterul cert al creantei în raport de prevederile art.2.1. din contract, valoarea acesteia a fost stabilita la 702.528,52 lei fara TVA, valoarea detaliata pentru fiecare lucrare fiind prevazuta în Anexa 1 la contract.
Cu ocazia receptiei efectuata la terminarea lucrarilor, în procesul verbal întocmit la punctul V, se precizeaza valoarea lucrarilor efectuate la suma de 809.127,92 lei, ce reprezinta diferenta dintre valoarea contractului inclusiv TVA si valoarea sumei achitata de debitoarea-pârâta cu titlu de avans – 220.000 lei.
Factura nr.02869877/26.07.2011 este emisa de catre reclamanta-creditoare cu respectarea prevederilor contractuale art.1.3 si art.2.3, fiind însotita de situatii de lucrari acceptate de catre pârâta debitoare.
Sustinerea pârâtei debitoare ca nu recunoaste valabilitatea proceselor verbale pentru verificarea calitatii lucrarilor, procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor, inclusiv valoarea totala a lucrarilor, motivat de faptul ca, sunt semnate de o persoana fara calitate, respectiv ing…., care este angajatul sau, însa nu este administratorul societatii, nu poate fi primita atâta timp cât pe semnatura este aplicata stampila societatii pârâtei-debitoare.
Cu ocazia cuvântului pe fondul cererii, pârâta-debitoare a mai invocat si faptul ca, receptia finala nu a respectat prevederile HG 237/2007, însa acest Regulament se refera strict la lucrarile de constructii si instalatiile aferente acestora, lucrarile de montaj utilaje, echipamente si instalatii tehnologice, nefacând obiectul respectivului Regulament.
Receptia lucrarilor în prezenta cauza s-a efectuat conform prevederilor contractuale, respectiv art.4 din contractul încheiat între parti.
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 119/2007, în cazul în care, ca urmare a verificarii cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaratiilor partilor, precum si a celorlalte probe administrate, constata ca cererea este întemeiata, instanta emite ordonanta de plata, în care se precizeaza suma si termenul de plata.
În raport de aceste considerente, se va admite cererea si se va soma pârâta debitoare sa plateasca reclamantei creditoare suma de 674.127,92 lei reprezentând c/val. lucrari, în termen de 30 zile de la comunicarea hotarârii.
4