Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 1139 din data de 23.05.2013
Chiar dacă prin fișa postului i-au fost delegate reclamantei atribuții de grefier-arhivar aceasta nu înseamnă că devine incidentă instituția delegării. Reclamanta a fost în permanență încadrată în funcția de aprod, iar salarizarea a fost stabilită prin raportare la această funcție.
Decizia civilă nr.1139/23.05.2013 a Curții de Apel Galați
Prin cererea formulată reclamanta TM a chemat în judecată pe pârâții TG, CA și MJ, pentru a se constata că în perioada 30.10.2009 și până în prezent a desfășurat activitate de grefier arhivar în cadrul Judecătoriei. Totodată a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre ceea ce a încasat efectiv și ceea ce ar fi trebuit să încaseze pentru efectiv prestată, aceea de grefier arhivar.
Motivele de fapt și de drept ale cererii formulate:
În fapt, a susținut că prin Decizia nr. 36/11.03.2008 a fost angajată ca aprod în cadrul Judecătoriei.
Începând cu data de 30.10.2009, prin Hotărârea nr.22 din 30.10.2009, ocupă funcția de grefier arhivar în cadrul arhivei vechi a Judecătoriei.
Conform fișei postului, în anii 2009-2012 a avut atribuții de grefier arhivar și și-a desfășurat activitatea în cadrul secției civile a Judecătoriei, sens în care a asigurat studiul dosarelor, păstrarea dosarelor, condicilor și registrelor în bună stare, păstrarea dosarelor soluționate pe ani, a mapelor de hotărâri, a participat la activitatea de triere a dosarelor, a pregătit dosarele pentru ședința de judecată, precum și dosarele înaintate în căile de atac etc., activități specifice funcției de grefier arhivar.
Potrivit art. 3 din Legea 567/2004, art. 3 din HG.290/2005 și art.10 și 154 alin.2 C. muncii, pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu.
În speță, deși a îndeplinit activitatea specifică funcției de grefier arhivar a primit salariul specific funcției de aprod, situație care nu are corespondent în situația de fapt, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
În drept a invocat Legea 567/2004, Legea 40/2011 și C. muncii, Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000, art.20 din Constituția României și Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Poziția pârâților față de cererea de chemare în judecată:
Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu următoarea motivare:
Salarizarea personalului numit sau angajat în instituțiile publice se efectuează conform legii, în funcție de funcția deținută. Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate. Din acest punct de vedere, nu există temei legal pentru salarizarea reclamantei potrivit postului de grefier-arhivar. Prin Hotărârea nr. 22/2009 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Galați, reclamantei i-a fost modificat doar locul muncii în sensul art. 42 C. muncii. Potrivit alin.2 al aceluiași articol, pe durata delegării, salariatul își păstrează funcția și celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă. Aceeași reglementare se regăsește și în art. 57 din Legea 567/2004. În condițiile în care reclamanta nu a refuzat prelungirea delegării pretențiile reclamantei sunt nefondate.
Prin sentința civilă nr. 2495/07.12.2012 Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta TM, în contradictoriu cu pârâții TG, CA și MJ.
Tribunalul a reținut următoarele cu privire la cererea de chemare în judecată:
Reclamanta face parte din categoria personalului conex personalului auxiliar de specialitate, iar raporturile de muncă se derulează în baza unui contract individual de muncă. Ca urmare, în speța dedusă judecății îi sunt aplicabile dispozițiile generale din C. muncii, dar și dispozițiile speciale din Legea 567/2004.
Potrivit contractului individual de muncă, aceasta este angajată ca aprod, în cadrul Judecătoriei Galați, funcție prevăzută de art. 3 alin.4 din Legea 567/2004.
Prin Hotărârea nr. 22/2009 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Galați, reclamanta a fost delegată în arhiva acestei instanțe, până la ocuparea postului prin concurs. Din fișa postului întocmită pe anii 2009-2012, rezultă că reclamanta a îndeplinit parte din atribuțiile specifice unui post de grefier-arhivar.
Reclamanta nu a contestat efectele și durata delegării, sens în care a semnat anual fără obiecțiuni fișa postului.
Potrivit art.57 din Legea 567/2004, pe perioada delegării și detașării, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru personalul din unitățile bugetare. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat personalul auxiliar de specialitate sunt inferioare celor de care acesta beneficiază la instanța judecătorească sau la parchetul de pe lângă aceasta, la care este încadrat, acesta își păstrează salariul de încadrare și celelalte drepturi bănești ale funcției pe care o deține.
Se observă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea unor drepturi salariale mai mari în caz de delegare, numai pentru situația în care drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este delegat/detașat personalul sunt inferioare celor de care acesta beneficiază la instanța judecătorească unde funcționează.
Deci reclamanta ar fi fost îndreptățită la plata unor diferențe numai în situația în care prin delegare i s-ar fi diminuat drepturile salariale.
Potrivit art.9 alin.1 din Legea 567/2004, grefierii-arhivari, grefierii-registratori și personalul conex se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
Potrivit art.9 alin.2 din aceeași lege, concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la nivelul fiecărei curți de apel sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție, cu sprijinul Școlii Naționale de Grefieri, potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Conform art. 10 din aceeași Lege, grefierii-arhivari și grefierii-registratori care promovează concursul prevăzut la art. 9 vor efectua un stagiu de specializare de două luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri.
Reclamanta, în afara faptului că a ocupat prin concurs postul de aprod, nu a dovedit faptul că ar fi fost recrutată și pregătită în conformitate cu art. 9 și 10 din Legea 564/2004, pentru a ocupa în condiții de legalitate postul de grefier-arhivar.
Având în vedere aceste dispoziții, dar și art. 162 alin.2 C. muncii, potrivit cu care sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice se stabilește prin lege, instanța a constatat că nu poate da curs favorabil cererii, deoarece ar recunoaște prestarea muncii de grefier-arhivar unei persoane care nu îndeplinește condițiile prevăzute expres de lege pentru această funcție și nu a fost recrutată și pregătită conform Legii.
Pe de altă parte, personalul plătit din fondurile publice, inclusiv salarizarea stă sub semnul legalității spre deosebire de angajații din mediul privat unde salariile se stabilesc prin negociere. Orice modificare a contractului individual de muncă, inclusiv salariul, determinată prin lege, face parte de drept din acel contract. Ca urmare, prin admiterea cererii s-ar dispune stabilirea unui sistem de salarizare în contradicție cu legea dar și peste aceasta, cu consecința pronunțării unei hotărâri cu efect de legiferare, aspect interzis instanțelor de judecată și incompatibil cu activitatea de judecată.
Reclamanta susține că prin delegare a prestat o muncă salarizată la un nivel superior față de cea pe care ar fi trebuit să o presteze potrivit contractului individual de muncă.
Această susținere este reală, dar nu poate avea ca efect plata drepturilor salariale cuvenite unui grefier-arhivar, deoarece în raport de art. 55 din Legea 567/2004, delegarea reclamantei este atipică, reclamanta nu a contestat delegarea și respectiv durata acesteia, iar prin admiterea cererii i s-ar recunoaște un grad profesional pe care nu-l are potrivit Legii 567/2004.
În domeniul bugetar se aplică legea, iar relațiile de muncă diferă în parte de domeniul privat, unde cererea reclamantei ar fi avut în principiu o altă soluție.
Prin raportarea la disp. art. 43 și 44 alin.2 C. muncii, s-a constatat că salariatul delegat are dreptul numai la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare.
Cum legiuitorul nu are în vedere nicio modificare a drepturilor salariale, se presupune că acestea rămân neschimbate. Deci, nici din acest punct de vedere cererea reclamantei nu este întemeiată.
Faptul că în practică, în cazuri similare există și soluții favorabile, în absența unui recurs în interesul legii, nu obligă instanța la pronunțarea unei soluții favorabile.
Cererea reclamantei nu este îndreptățită nici în referire la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art.20 din Constituția României, deoarece statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Adoptarea legilor în vederea stabilirii salariilor implică o examinare a aspectelor politice, economice și sociale și în consecință autoritățile naționale sunt singurele în măsură să aleagă mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv.
Ca urmare, în condițiile în care pentru ocuparea postului de grefier-arhivar, legiuitorul a stabilit anumite condiții exprese, pe care reclamanta nu a dovedit că le îndeplinește, aceasta nu poate pretinde diferențe salariale.
Prin Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a constatat că această decizie face referire la un act normativ abrogat, dar și la dispoziții care nu sunt aplicabile delegării.
Ca urmare, reclamantei nu îi este aplicabilă această decizie.
Reclamanta a mai invocat art. 1 și 2 din OG.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de .
Pentru a fi aplicabile dispozițiile referitoare la discriminare, reclamanta trebuie să se afle într-o situație identică cu salariatul comparabil, adică cu un grefier-arhivar.
Din cele mai sus expuse, rezultă că situația sa nu este comparabilă, deoarece un grefier arhivar este supus unei proceduri speciale de recrutare și pregătire, pe care reclamanta nu le îndeplinește.
O soluție contrară ar încălca art.30 C. muncii.
Pentru considerentele mai sus expuse, a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
– Delegarea personalului auxiliar se poate face pe o perioadă de cel mult 60 de zile potrivit art. 55 din Legea 567/2004. Prin prelungirea duratei privind delegarea, pârâtele au încălcat un drept fundamental, prevăzut de art. 10 și art. 154 din Codul muncii, privind dreptul la un salariu.
– Art. 59 și 60 din Legea 567/2004 stabilesc un cadru legal pentru aprecierea salariului la care este îndreptățită o persoană în virtutea complexității atribuțiilor din fișa postului pentru funcția de grefier arhivar. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia 24/2008 că sunt admisibile diferențieri de salarii pentru posturi și funcții similare.
– Complexitatea sarcinilor de serviciu a stabilit o situație discriminatorie în materie de salarizare. Unul din principiile sistemului de salarizare este al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat în Constituție, Actul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (art. 7), art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a drepturilor Omului. Prin diferențele de salarizare dintre funcția de grefier arhivar și cea de aprod s-a creat un tratament inegal din punct de vedere al salarizării, o discriminare fără un criteriu obiectiv și rațional.
– În practică, au fost pronunțate soluții asemănătoare.
În drept, a invocat art. 304 ind. 1 Cod de procedură civilă.
Intimatul TG a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta îndeplinește, în continuare, funcția de aprod, cu salariul corespunzător. Conform art. 57 din Legea 567/2004 și art. 42 al. 2 din Codul muncii, drepturile salariale au fost calculate în mod corect.
În drept, a invocat art. 312 Cod de procedură civilă.
MJ, în calitate de intimat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că salariul este intangibil. Prin intermediul delegării nu se permite accesul la o funcție superioară, ci doar exercitarea temporară a unei activități până la ocuparea prin concurs a funcției.
Intimata CA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului întrucât, prin hotărârea colegiului de conducere i-au fost delegate doar anumite atribuții, în concordanță cu art. 66 lit. c din HCSM 387/2005. Recurenta ar beneficia de drepturile salariale pentru funcția de grefier-arhivar numai în situația în care ar fi fost numită în această funcție, prin concurs.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Recurenta este numită în funcția de aprod în cadrul Judecătoriei, în baza deciziei 36/11.03.2008 a Curții de Apel Galați, funcție care nu a fost modificată. Recurenta realizează o interpretare eronată a hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei 22/2009. În art. 6 al acestei decizii se consemnează avizul favorabil pentru delegarea pe funcția de grefier-arhivar, până la ocuparea postului prin concurs.
Prin această hotărâre nu s-a realizat delegarea recurentei reclamante din funcția de aprod în funcția de grefier-arhivar, întrucât, potrivit Legii 567/2004 art. 55, delegarea personalului auxiliar este de competența președintelui Curții de Apel.
În baza hotărârii colegiului, Judecătoria a solicitat președintelui Curții de Apel delegarea reclamantei, însă prin adresa 165/19.01.2010 (f. 11 dosar fond), s-a comunicat faptul că atribuțiile grefierului-arhivar pot fi stabilite în sarcina altei persoane prin ordin de serviciu și fișa postului.
În consecință, având în vedere că nu există o decizie a persoanei cu atribuții în acest sens pentru delegarea recurentei în funcția de grefier-arhivar, se constată că instituția juridică a delegării nu este incidentă în cauză.
Prin fișa postului, recurentei i-au fost delegate atribuțiile grefierului-arhivar.
Recurenta a fost în permanență încadrată în funcția de aprod, iar salarizarea fost stabilită prin raportare la această funcție. Principiile salarizării, enumerate în motivele de recurs sunt cele care stau la baza stabilirii salariilor de bază pentru fiecare funcție, chiar în cuprinsul legii de salarizare a personalului auxiliar al instanțelor.
Este dovedit faptul că recurenta a exercitat în fapt atribuții specifice unul alt post, de grefier-arhivar, fără a ocupa această funcție prin vreuna din modalitățile permise de lege.
Potrivit art. 9 din Legea 567/2004, ocuparea posturilor vacante se face prin concurs. Recurenta nu a fost încadrată prin concurs în funcția de grefier-arhivar pentru a i se acorda drepturile salariale prevăzute de lege pentru această funcție.
În consecință, recurenta a fost corect salarizată, în raport de funcția ocupată, aceea de aprod.
Principiul egalității de tratament, al unei remunerații egale pentru o muncă egală, invocată de recurentă este respectat. Situațiile invocate de recurentă nu sunt comparabile. Funcția recurentei este de aprod, chiar dacă atribuțiile exercitate temporar au fost ale unui grefier-arhivar.
Prin urmare, Curtea consideră că nu este vorba despre un tratament inegal în materia salarizării, ci de o salarizare diferențiată în raport de funcția ocupată de fiecare salariat.
În ceea ce privește existența unei practici judiciare, la dosar a fost depusă o singură decizie, pronunțată de o altă instanță, în urmă cu mai bine de 3 ani. Această decizie nu poate avea efect obligatoriu și nu poate reprezenta o practică generalizată sau relevantă a instanțelor. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în Cauza Beian contra României, că este inerentă pronunțarea unor soluții diferite de către instanțe, în considerarea unor argumentații juridice diferite.
Curtea constată că sentința este legală și temeinică și, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
