Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 626 din data de 07.02.2013
Decizie de concediere
( Tribunalul Mehedinți – s.c. 626/07.02.2013)
Constată că la data de 17.08.2012 reclamanta C.N. a chemat în judecată pe pârâta SC TAKATA ORȘOVA SRL solicitând anularea deciziei de concediere nr. 1448/03.07.2012 emisă de pârâtă, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei în sensul angajării pe un post care să corespundă stării medicale în care se află în prezent, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, obligarea la plata unor despăgubiri întrucât din vina exclusivă a angajatorului a dobândit problemele medicale ce au condus la incapacitatea de a desfășura activitatea pe postul pe care fusese angajată.
În situația neîncadrării ca salariat a solicitat obligarea intimatei la plata de despăgubiri întrucât din vina exclusivă a acestuia a dobândit problemele medicale ce au condus la incapacitatea de a-și desfășura activitatea pe postul pe care a fost angajată, fiind în imposibilitatea de a realiza venituri salariale.
A motivat că a fost angajata societății pârâte din anul 2007 în funcția de confecționer articole din piele și înlocuitori și deși în contractul individual de muncă se specifica faptul că activitatea se desfășoară în condiții normale, realitatea a fost cu totul alta desfășurând activitate într-un mediu toxic și într-un ritm epuizant și stresant.
Din cauza condițiilor de muncă în urma investigațiilor medicale a constatat că suferea de anumite boli dobândite din vina locului de muncă, pe toate actele medicale fiind făcută mențiunea ” boală profesională”;.
Luând cunoștință de această situație angajatorul i-a desfăcut nelegal contractul individual de muncă, mulțumindu-se să spună că nu au un post vacant, fapt nereal.
La data de 29.11.2012 prin declarația luată de instanță reclamanta a precizat că înțelege să conteste decizia de desfacere a contractului individual de muncă solicitând plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea în muncă, deoarece decizia este nelegală.
A arătat că solicită plata unor daune materiale de 10.000 lei constând în cheltuielile pe care le-a suportat cu ocazia consultațiilor medicale și contravaloarea medicamentelor.
A solicitat și daune morale în cuantum de 10000 lei deoarece i s-a desfăcut contractul individual de muncă și a dobândit și o boală din cauza căreia nu se mai poate angaja în muncă.
Pârâta prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.
S-a susținut legalitatea măsurii de desfacere a contractului individual de muncă deoarece fișa de aptitudini emisă de medicul de medicina muncii salariata a fost declarată inaptă pentru postul ocupat, devenind incidente dispozițiile art. 61, lit c Codul Muncii.
La nivelul unității nu au existat alte locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a salariatei și capacitatea sa de muncă, motiv pentru care a fost notificat AJOFM în temeiul art. 64 alin2 Codul muncii.
Referitor la plata despăgubirilor a arătat că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile ale angajatorului, reclamanta neprecizând care este fapta ilicită săvârșită de angajator, raportul de cauzalitate și întinderea prejudiciului.
Faptul că reclamanta a prestat activitate într-un mediu cu noxe nu conduce automat la ideea că angajatorul trebuie să fie răspunzător de starea sănătății atâta vreme cât acesta s-a preocupat permanent de monitorizarea condițiilor de muncă, deținând controlul asupra factorilor nocivi așa cum rezultă din buletinul de determinare de noxe emisă de laboratorul de specialitate, nivelul noxelor fiind tot timpul sub limita admisă de lege.
S-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând actele dosarului se constată următoarele:
Prin decizia de concediere nr. 1448/03.07.2012 emisă de pârâta SC TAKATA ORȘOVA SRL a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei C.N., salariată a pârâtei, începând cu data de 01.08.2012, dată la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, în temeiul art. 61, lit C Codul Muncii, constându-se că salariata este inaptă medical pentru postul pe care îl ocupă – confecționer îmbrăcare volan în piele.
Inaptitudinea medicală a salariatei pentru postul ocupat a fost adus la cunoștința angajatorului prin fișa de aptitudine medicală nr. 6412/03.07.2012 întocmită de medicul de medicină a muncii.
Conform deciziei, la nivelul societății nu există posturi vacante compatibile cu capacitatea de muncă a salariatei și cu pregătirea sa profesională.
Prin adresa nr. 1447/03.07.2012 a fost solicitat sprijinul AJOFM Mehedinți în vederea redistribuirii salariatei pe un post vacant aflat în evidența AJOFM:
Potrivit art. 61 lit c Codul Muncii angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Art. 64 Codul Muncii se referă la obligația angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant în unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă conform art. 61, lit c, compatibil cu pregătirea profesională și cu capacitatea de muncă a acestuia.
În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante are obligația de a solicita sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii salariatului.
În cazul de față angajatorul a îndeplinit toate cerințele prevăzute de codul muncii și arătate mai sus, astfel că susținerile reclamantei sunt nefondate.
Din statul de funcții și situația locurilor de muncă vacante la data de 03.07.2012 rezultă cu certitudine că la nivelul societății nu au existat locuri de muncă vacante compatibile cu starea de sănătate a reclamantei și cu pregătirea sa profesională.
Ca atare, măsura concedierii reclamantei în temeiul art. 61, lit c Codul muncii este legală și temeinică astfel că sub acest aspect contestația reclamantei este nefondată.
Referitor la plata despăgubirilor materiale și morale solicitate instanța apreciază că nuci sub acest aspect acțiunea reclamantei nu este întemeiată.
Potrivit art. 253, alin.1 Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
Pentru antrenarea răspunderii se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită a angajatorului constând în nerespectarea unor obligații contractuale, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta.
Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cazul de față.
Este cert faptul că starea sănătății reclamantei s-a înrăutățit, fiind diagnosticată cu astm bronșic profesional și rinită alergică, însă aceste afecțiuni nu sunt datorate cuplei angajatorului.
Chiar dacă datorită specificului activității, activitatea reclamantei se desfășura în condiții de noxe, nivelul acestora nu a depășit nivelul maxim admis de normele de protecție a muncii motiv pentru care în contractul individual de muncă condițiile de muncă au fost prevăzute ca fiind normale.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei respectiv buletinele de determinare nr. 111, 112, 113, 114, 115, 116/04.09.2012 emis de Laboratorul de Chimie Sanitară și Toxicologie Drobeta Turnu Severin rezultă că nivelul noxelor existente sunt sub limita admisă de lege (HG 1218/2006)
Depășiri ale valorilor noxelor nu au fost confirmate nici în anii anteriori , conform buletinelor de determinări din 28.04.2010 și 22.03.2011.
Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a constatat prin procesul verbal nr 529/19.11.2009 respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă.
De altfel din toate înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă depășirea noxelor peste nivelul maxim admis, motiv pentru care proba solicitată de reclamantă de efectuare a unei expertize în domeniul protecției muncii apare ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Legea a sănătății și securității în muncă definește boala profesională ca fiind afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, și suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
Din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei nu se poate reține că urmare a condițiilor de muncă a rezultat îmbolnăvirea reclamantei.
Astfel din buletinul de externare și scrisoarea medicală din 22.06.2012 rezultă că reclamanta a fost expusă afirmativ la diverși factori de-a lungul activității profesionale și înainte de angajare la societatea pârâtă astfel că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între factorii existenți la locul de muncă și categoria de afecțiuni de care suferă reclamanta.
Reclamanta, deși a avut asistență juridică calificată, nu a solicitat efectuarea unei probe științifice pentru a determina acest raport de cauzalitate, rezumându-se numai a solicita o expertiză în domeniul protecției muncii care așa cum s-a arătat apare inutilă atâta timp cât din verificarea organelor abilitate nu a rezultat depășirea noxelor peste nivelul maxim admis. Astfel că nici raportat la art. 44 din Legea 319/2006 nu poate fi antrenată răspunderea angajatorului
De asemenea nu s-a făcut nici dovada prejudiciului material sau moral pe care le-a suferit reclamanta.
Mai mult din referatul întocmit de medicul de familie rezultă că reclamanta a beneficiat de rețete compensate de la cabinetul de alergologie dar și de la cabinetul medicului de familie.
Reclamanta a susținut și incapacitatea de muncă însă din decizia medicală asupra capacității de muncă rezultă că acesta a fost păstrată, reclamanta neîncadrându-se în grad de invaliditate.
Așa fiind acțiunea reclamantei va fi respinsă și în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată la cheltuieli de judecată care însă în temeiul alin 3 vor fi diminuate, respectiv onorariul de avocat, având în vedere termenele acordate în cauza de față, probele administrate.
