Odată cu abrogarea H.G. nr.1228/1990 ce reglementează metodologica de stabilire a chiriilor pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, competenţa de a hotărî privitor la închirierea şi concesionarea bunurilor proprietate publică a judeţului, revenea în exclusivitate organelor administrative judeţene, conform art. 91 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cuantumul stabilit prin actul administrativ în litigiu fiind opozabil reclamantei, chiriaşă într-un astfel de spaţiu.
Decizia nr. 633/C.A./22 octombrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 830/E/20.04.2007 a Tribunalului Iaşi, a fost respinsă acţiunea reclamantei S.C. „M.COM” S.R.L. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi, având ca obiect anularea hotărârilor nr. 218/15.12.2006 şi nr. 121/23.05.2006 emise de pârâtă.
A reţinut instanţa de fond că motivul invocat de reclamantă în susţinerea cererii sale privind desfiinţarea hotărârilor nr. 218/15.12.2005 şi 121/23.05.2006 emise de Consiliul Judeţean Iaşi, îl constituie nerespectarea art. 21 din H.G. nr. 1229/90.
Prin Hotărârea nr. 218/15.12.2005 Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat cuantumul tarifelor lunare de închiriere pe metru pătrat pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi terenurile aflate în domeniul public de interes judeţean conform Anexei 1.
Tarifele ce fac obiectul alin. 1 se vor aplica conform zonării aprobate prin actele administrative ale autorităţilor publice locale, aşa cum se prevede în Anexa 2.
De asemenea, art. 3 stabileşte că „gruparea activităţilor în raport cu importanţa şi rentabilitatea economică se face conform Anexei 3, parte integrantă a hotărârii sus-numită.
În urma reclamaţiilor unor în vederea schimbării criteriilor de încadrare în grupele de activităţi şi a tarifelor lunare de închiriere pe m.p. pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi a terenurilor aflate în domeniul public de interes judeţean, Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 218/2005 a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 121/23.05.2006, conform anexei nr. 1, parte integrantă a hotărârii nr. 121/2006.
Curtea a respins recursul reclamantei ca fiind nefundat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect a reţinut instanţa de fond faptul că la data emiterii actelor administrative în litigiu, H.G. nr. 1228/1990 nu se mai afla în vigoare, fiind expres abrogată prin actele normative evocate chiar de recurentă, care de altfel pretinde că ar mai fi rămas în vigoare numai anexele 6 şi 7 ce prevedeau doar o serie de formulare, iar nu cuantumul chiriilor aferente acestor formulare.
Aşa fiind, abrogând actul normativ ce instituie metodologia de stabilire a chiriilor spaţiilor cu altă destinaţie decât de locuinţă, în condiţiile în care dispoziţiile art. 91 al. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările ulterioare, recunosc competenţa Consiliul Judeţean de a hotărî în ceea ce priveşte închirierea şi concesionarea bunurilor proprietate publică a judeţului, rezultă că legiuitorul a lăsat la latitudinea organelor administrative judeţene stabilirea – prin negociere directă -, a cuantumului acestor chirii.
În speţă recurenta avea perfectat contractul de închiriere nr. 4384/2001 privind spaţiul de producţie din str. M.C.B., nr. 20, la care intimata a perfectat actul adiţional nr. 386/17.01.2006, nesemnat însă de recurentă, întrucât nu era e acord cu criteriile de stabilire a nivelului chiriei prevăzut în H.C.J. nr. 218/2005, modificată prin H.C.J. nr. 121/2006.
Ori, atât timp cât legiuitorul nu a mai menţinut un cadru legislativ care să oblige autorităţile administrative judeţene să adopte criterii obligatorii privind metodologia de încadrare a spaţiilor închiriate, acestea având atribuţii expres prevăzute prin legea specială (nr. 215/2001) privind închirierea şi concesionarea imobilelor din domeniul public al judeţelor, rezultă că nu se poate reţine susţinerea recurentei privitor la existenţa unui vid legislativ în materie, corect intimata procedând ea însăşi la stabilirea criteriilor după care urmau a fi calculate chiriile pe care era îndreptăţită a le încasa,prin hotărârile în litigiu.
În măsura în care însă recurenta, urmare renegocierii anuale a chiriei, nu a fost în măsură a ajunge la un acord de voinţă cu locatorul-intimat, în noul context legislativ singura sa opţiune rămânea cea a renunţării la contractul de închiriere respectiv, din moment ce sintagma „în condiţiile legii” implică de fapt cadrul legal stabilit de Consiliul Judeţean prin hotărârile în litigiu, şi care exprimă în mod opozabil chiriaşilor, voinţa sa luată în conformitate cu prerogativele recunoscute de Legea nr. 215/2001 privind criteriile de stabilire a chiriilor pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă.
