R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURE?TI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 4759
Şedinţa publică din 17 aprilie 2009
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 11.03.2005 sub nr. 411/2005, reclamanta S.C. STAR MAG S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul GRĂMOIU AUGUSTIN, acţiune în constatare prin care a solicitat instanţei să constate că la data de 21.05.1997, pârâtul i-a vândut terenul intravilan în suprafaţă de 5000 mp., situat în Mangalia, parcela 221/79, str. Negru Vodă/FN, pronunţând o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că prin actul intitulat de vânzare-cumpărare, întocmit la data de 21.05.1997 prin agenţia imobiliară Giga Grup Impex S.R.L. şi înregistrat sub nr. 101 pârâtul i-a vândut suprafaţa de 5000 mp. teren intravilan situat la adresa menţionată, ocazie cu care a achitat avansul în sumă de 20.000.000 lei, echivalentul a 3.000 USD. Adevăratul preţ al vânzării-cumpărării terenului a fost suma de 94.000.000 lei, achitat integral până la data scadentă. Reclamanta a mai arătat că, deşi a achitat integral preţul, atât pârâtul, cât şi agenţia imobiliară nu şi-au respectat obligaţiile asumate pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea încheierii contractului autentic la notarul public, aşa cum s-a stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare. De la data încheierii antecontractului, reclamantei i-a fost predat terenul, aceasta a intrat în posesia şi detenţia sa, l-a folosit în mod continuu şi netulburat, comportându-se ca un adevărat proprietar, terenul fiind înregistrat în evidenţele fiscale ale Consiliului Local Mangalia, precum şi ca mijloc fix în evidenţele contabile ale societăţii reclamante la valoarea de achiziţie. Reclamanta a mai arătat că, iniţial, suprafaţa de teren a aparţinut soacrei sale, care îl deţinea în temeiul sentinţei civile nr. 6221/19.05.1994 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. 7823/1993, iar ulterior, prin încheierea de autentificare nr. 3236/1995 la BNP Saimovici Ilie, aceasta a vândut terenul pârâtului, act de vânzare-cumpărare care a fost însă simulat, în realitate fiind vorba de un contract de împrumut pentru suma de 9.000.000 lei, încheiat între soţii Motu Cornel şi Magdalena, în calitate de împrumutaţi, şi Grămoiu Augustin, aspect reliefat şi de preţul în sumă de 8.000.000 lei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 1073, art. 1077, art. 1298 C.civ. şi ale art. 111 C.p.c.
Reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: antecontract de vânzare-cumpărare (fila 5), plan topografic (fila 6), certificat de înregistrare şi certificat fiscal al societăţii reclamante (filele 7 şi 8), carte de identitate pentru Moţu Mădălina (fila 9), ordine de plată nr. 1/08.01.1998, nr. 36/09.06.1998, nr. 37/18.06.1997, nr. 62/03.07.1997, nr. 83/03.09.1997, nr. 64/28.07.1997, nr. 17, nr. 55/07.08.1998, nr. 54/07.08.1998, nr. 53/07.08.1998 şi chitanţe olografe din datele de 22.05.1997, 21.05.1997, 23.05.1997, 20.05.1997, 19.05.1997 (filele 10-16), file din jurnal pentru cumpărări (filele 17 şi 18), certificat de căsătorie seria C nr. 195019 şi certificat de naştere pentru Pascu Magdalena (fila 19), sentinţa civilă nr. 6221/19.05.1994 (filele 20 şi 21), certificat de deces seria DR nr. 031887 (fila 22), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3236 de BNP Saimovici Ilie(29.12.1995 (fila 23), certificat de moştenitor nr. 194/07.10.2004 emis de BNP Spanu Florica Elena (fila 24), şi, ulterior, desfăşurător al convorbirilor telefonice (filele 46-48), certificat fiscal (fila 56, 63, 92), certificat emis de OCPI Constanţa (fila 67, 93), înscrisuri emise de Administraţia Financiară a Municipiului Mangalia (filele 82-87, 96-101), înscrisuri care atestă îndeplinirea procedurii de soluţionare amiabilă a litigiului existent între părţi (filele 90, 91).
Deşi legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare, şi nici nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1855/11.11.2005 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 411/2005, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a vânzării, şi excepţia prematurităţii cererii de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, excepţii invocate din oficiu, şi a fost respinsă cererea ca inadmisibilă cererea reclamantei şi ca prematur formulată cererea de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind terenul intravilan în suprafaţă de 5000 mp., situat în Mangalia, parcela 221/79, str. Negru Vodă/FN. În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză, a rezultat că pârâtul nu a fost pus în întârziere în formele prevăzute de lege cu privire la executarea obligaţiei de a încheia în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare, iar până la termenul stabilit de părţi pentru prezentarea la notarul public nici reclamanta nu îşi executase obligaţia asumată prin antecontract de a achita preţul terenului şi nici nu a formulat acţiune în declararea simulaţiei preţului menţionat în promisiunea de vânzare-cumpărare şi nici până la data pronunţării cererii nu a achitat întreaga sumă convenită ca preţ. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare, instanţa a reţinut că, raportat la art. 1073 C.civ, reclamanta are deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului.
Prin decizia civilă nr. 256/1.04.2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 449/2006, a fost admis apelul formulat de reclamantă, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinându-se că art. 111 C.p.civ. nu are aplicabilitate în cauză, reclamanta urmărind de fapt prin acţiunea formulată realizarea dreptului său de proprietate asupra terenului, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de autentic.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 783/254/2006 (R952/2006), prin sentinţa nr. 179/C/26.01.2007 instanţa admiţând excepţia necompetenţei teritoriale şi declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. În cadrul acestui dosar, la data de 10.11.2006, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că termenul de la care începe să curgă prescripţia este data de 05.04.1999, la care reclamanta a fost notificată de pârât, prin intermediul Biroului Executorilor Judecătoreşti, să achite diferenţa de preţ achiziţionării terenului în litigiu. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii, având în vedere că reclamanta nu a înţeles să plătească preţul integral al terenului, motiv pentru care a operat rezoluţiunea contractului.
Prin Încheierea nr. 477/08.05.2007 în acelaşi dosar, Tribunalul Constanţa – Secţia civilă a constatat natura comercială a cauzei şi a dispus trimiterea acesteia Secţiei comerciale a Tribunalului Constanţa.
Prin decizia civilă nr. 74/Com/27.02.2008, Tribunalul Constanţa – Secţia comercială a admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentinţa civilă nr. 1855/11.11.2005 pronunţată de Judecătoria Mangalia şi a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 08.04.2008, sub nr. 888/254/2008, prin sentinţa civilă nr. 1246/C/02.062008, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 743/COM/10.12.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, instanţa admiţând excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât, şi a dispune declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei sectorului 3.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la data de 04.02.2009 sub nr. 1336/301/2009, primul termen de judecată fiind acordat la data de 11.03.2009, când completul C4 com., învestit cu soluţionarea cauzei, a trimis dosarul pe completul C5civ. cu termen la data de 14.04.2009, apreciind că litigiul are o natură civilă.
La termenul din data de 14.04.2009, instan?a a pus în discu?ie excep?ia dreptului material la ac?iune invocată de pârât în întâmpinarea formulată în cadrul dosarului nr. R/952/2006 înregistrat pe rolul Judecătoriei Mangalia, ?i din oficiu, având în vedere prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescrip?ia extinctivă, ?i a rămas în pronun?are pe această excep?ie.
După rămânerea în pronun?are pe excep?ia prescrip?iei ?i terminarea ?edin?ei de judecată, prin serviciul Registratură a fost depusă la dosar o cerere de amânare a cauzei, formulată de reclamantă aceasta arătând că, întrucât avocatul a denun?at contractul de asisten?ă la data de 06.04.2009, Comitetul Creditorilor societă?ii reclamante, convocat pentru data de 14.04.2009, ora 09:00, a aprobat angajarea unei noi societă?i de avocatură, care, însă, nu a putut fi contactată în termen util pentru a se prezenta la termenul din data de 14.04.2009.
În raport de această cerere de amânare a cauzei, instan?a a apreciat că nu se impune repunerea pe rol a cauzei, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 156 C.p.c., instan?a va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic justificată.
Or, pentru termenul anterior, din data de 11.03.2009, la data de 10.03.2009, reclamanta a formulat prima cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, arătând că avocatul a denun?at contractul de reprezentare, ?i, având în vedere faptul că reclamanta se află sub inciden?a Legii nr. 85/2006, aceasta are nevoie de acordul tuturor creditorilor pentru angajarea unui nou avocat.
Pentru termenul de judecată din data de 14.04.2009, reclamanta a depus a doua cerere de amânare a cauzei, invocând acelea?i aspecte. Or, în aceste condi?ii, instan?a apreciază că această cerere de amânare nu mai îndepline?te condi?iile prevăzute de art. 156 C.p.c.; astfel, ea nu este nici temeinic justificată, ci, dimpotrivă, instan?a re?ine culpa creditoarei, care avea cuno?tin?ă de denun?area contractului de asisten?ă anterior datei de 10.03.2009 (?i nu la data de 06.04.2009, a?a cum sus?ine în cea de-a doua cerere de amânare), ?i, cu toate acestea, a convocat Consiliul Creditorilor exact în ziua de 14.04.2009, când a fost stabilit cel de-al doilea termen de judecată. Ca atare, de?i a avut la dispozi?ie mai mult de o lună în vederea angajării unui nou apărător, reclamanta a rămas în pasivitate, în?elegând să convoace Consiliul Creditorilor tocmai în ziua în care a fost acordat termenul de judecată. Pentru aceste motive, apreciind că art. 156 C.p.c. nu poate fi valorificat decât în situa?ii temeinic justificate, care exclud culpa ?i lipsa de diligen?ă a păr?ii, instan?a nu a repus cauza pe rol, dând posibilitate însă, reclamantei, de a depune concluzii scrise, potrivit art. 156 alin. 2 C.p.c., prin amânarea pronun?ării.
În ceea ce prive?te tardivitatea depunerii întâmpinării, cu consecin?a decăderii din dreptul de a mai propune probe ?i de a invoca excep?ii, apărare formulată de reclamantă în răspunsul la întâmpinare formulat în cadrul aceluia?i dosar (filele 24-26), instan?a re?ine următoarele:
Primul ciclu procesual, ini?iat prin înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 411/2005, a fost finalizat prin pronun?area deciziei civile nr. 256/11.04.2006 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. 449/2006, instan?a de apel admi?ând apelul formulat de reclamantă, desfiin?ând sentin?a apelată ?i trimi?ând cauza spre rejudecare primei instan?e.
Or, în aceste condi?ii, la reluarea solu?ionării cauzei, în cel de-al doilea ciclu procesual, instan?a de fond procedează la judecarea cauzei prin aplicarea tuturor regulilor de procedură prevăzute de Codul de procedură în Titlul III, inclusiv a celor privind Întâmpinarea, astfel cum este reglementată de art. 115 – art. 118 C.p.c. Ca atare, procedându-se la o nouă judecare a cauzei, pârâtul poate depune întâmpinare, chiar dacă nu ?i-a îndeplinit această obliga?ie în cadrul primului ciclu procesual. În cauză, în cadrul dosarului nr. R/952/2006 înregistrat pe rolul Judecătoriei Mangalia, pârâtul a depus întâmpinare la termenul din 10.11.2006, după primul termen de judecată, de la data de 13.10.2006, când instan?a a admis cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, formulată de apărătorul pârâtului, cerere la care apărătorul reclamantei nu s-a opus. Or, în opinia instan?ei, pozi?ia procesuală a apărătorului reclamantei nu poate fi interpretată decât ca o renun?are la invocarea sanc?iunii prevăzută de art. 103 alin. 1 C.p.c., normă care, în ceea ce prive?te întâmpinarea, are un caracter dispozitiv, a?a încât nerespectarea sa poate fi invocată numai de către partea interesată, nu ?i de instan?ă.
Mai mult, având în vedere prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la excep?ia prescrip?iei dreptului material la ac?iune, potrivit cărora instan?a este obligată, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la ac?iune este prescris, instan?a a invocat excep?ia ?i din oficiu.
Pentru toate aceste motive, instan?a respinge apărarea reclamantei cu privire la tardivitatea depunerii întâmpinării de către pârât, urmând să analizeze excep?ia prescrip?iei dreptului material la ac?iune, formulată în con?inutul acesteia.
În acest sens, a?a cum a constatat ?i Tribunalul Constan?a prin decizia civilă nr. 256/11.04.2006 în dosarul nr. 449/2006, reclamanta a învestit instan?a cu o cerere având ca obiect pronun?area unei hotărâri care să ?ină loc de act autentic, arătând că a achitat integral pre?ul imobilului, care însă a fost simulat, aspect reliefat ?i de cuantumul acestuia.
Or, înscrisul pe care se întemeiază cererea reclamantei, depus la fila 4 din dosar, intitulat, de altfel, “antecontract de vânzare – cumpărare”, este o promisiune bilaterală, un antecontract, oricare dintre păr?ile contractante putând cere încheierea contractului. Cum pârâtul nu a vândut, iar reclamanta nu a cumpărat, cu respectarea formalită?ilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, prin conven?ia încheiată între ace?tia a luat na?tere numai obliga?ia fiecărei păr?i de a încheia contractul, în viitor, în forma prescrisă de lege, de?i păr?ile s-au în?eles asupra lucrului ?i asupra pre?ului.
În acela?i timp, instan?a are în vedere că actul juridic încheiat între păr?i este unul patrimonial, deoarece are un con?inut evaluabil în bani, însă prive?te un drept de crean?ă, personal, ?i o obliga?ie corelativă – de a face – , care se stinge la expirarea termenului general de prescrip?ie de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Având în vedere că la art. 7 din antecontractul încheiat, păr?ile au prevăzut ca termen al perfectării actului la data de 10.08.1997, instan?a apreciază că, în raport de prevederile art. 7 din acela?i act normativ, acesta este momentul când a luat na?tere dreptul la ac?iune al reclamantei, ce are ca obiect aducerea la îndeplinire a obliga?iei pârâtului de a încheia actul în formă autentică.
În acela?i timp, însă, atâta timp cât prin chitan?ele depuse la filele 10-16, reclamanta a făcut dovada că a plătit în contul pârâtului sume reprezentând pre?ul terenului, ultima chitan?ă fiind din data de 07.08.1998 (fila 13), instan?a apreciază că, la rândul său, primind aceste sume, pârâtul a recunoscut, tacit, dreptul reclamantei, operând astfel, în temeiul art. 16 lit. a din Decretul nr. 1671958, o întrerupere a prescrip?iei, de la acest moment, începând să curgă, potrivit art. 17 alin. 2 din acela?i act normativ, un nou termen de prescrip?ie.
De asemenea, având în vedere notificarea din data de 25.03.1999 depusă la fila 13 din dosarul nr. R/952/2006 (contestată de reclamantă ?i prezentată în original, instan?ei la termnul din data de 14.04.2009), prin care pârâtul a solicitat reclamantei plata integrală a pre?ului, a?a încât antecontractul să poată fi perfectat, instan?a apreciază că, la data de 25.03.1999 a avut loc o a doua întrerupere a termenului de prescrip?ie, prin recunoa?terea expresă făcută de cel în folosul căruia curge prescrip?ia, potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, de la data de 26.03.1999 începând să curgă, potrivit art. 17 alin. 2 din acela?i act normativ, un nou termen de prescrip?ie. În aceste condiţii, chiar dacă reclamanta a susţinut că nu a primit o astfel de notificare, invocarea acesteia de către pârât nu poate decât să îi profite reclamantei, tocmai sub aspectul întreruperii termenului de prescripţie. În ceea ce priveşte data la care pârâtul susţine că reclamanta a primit notificarea – 05.04.1999, instanţa constată că la dosar nu există nicio dovadă în acest sens, singura dată certă a recunoaşterii dreptului reclamantei de către pârât fiind 25.03.1999. De altfel, în opinia instanţei, nici nu este relevant momentul comunicării acestei notificări reclamantei, ci ceea ce contează pentru întreruperea prescripţiei este recunoaşterea de către pârât a dreptului reclamantei, act unilateral şi neîndoielnic, necondiţionat de comunicarea sa celeilalte părţi.
Or, calculând termenul de prescrip?ie de 3 ani în raport de această dată – 26.03.1999 – instan?a constată că acesta era deja împlinit la momentul introducerii cererii de chemare în judecată – 11.03.2005.
Apărarea reclamantei în sensul că de la data încheierii antecontractului a intrat în posesia ?i deten?ia terenului, l-a împrejmuit ?i cultivat permanent, nu a fost tulburată în posesie, s-a comportat ca un adevărat proprietar, ?i-a deschis rol fiscal, s-a înregistrat cu terenul în eviden?ele financiar-contabile ale societă?ii, ca mijloc fix, ?i în eviden?ele fiscale, plătind impozitele la zi, nu poate fi re?inută de instan?ă prin raportare la cauzele de întrerupere a termenului de prescrip?ie, prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, având în vedere situa?ia de fapt prezentată de reclamantă, întreruperea cursului prescrip?iei dreptului la ac?iune al acesteia nu poate fi analizată decât din prespectiva art. 16 alin. 1 din actul normativ men?ionat, potrivit căruia prescrip?ia se întrerupe prin recunoa?terea dreptului a cărui ac?iune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescrip?ia.
În cauză, în raport de obiectul litigiului, prescrip?ia poate fi întreruptă în cazul în care promitentul cumpărător a intrat în posesia imobilului de la momentul semnării antecontractului, iar din atitudinea de pasivitate a promitentului vânzător rezultă recunoa?terea dreptului a cărui ac?iune se prescrie.
În acest sens, însă, de?i reclamanta a invocat faptul că s-a aflat tot timpul în posesia terenului, această sus?inere nu a fost probată nicicum, iar instan?a are în vedere faptul că, dimpotrivă, potrivit art. 3 din antecontract, păr?ile au prevăzut că cumpărătorul dobânde?te posesia ?i dreptul de folosin?ă al terenului numai după semnarea la notariat a actului de vânzare-cumpărare (care, însă, nu a mai avut loc).
În ceea ce prive?te deschiderea rolului fiscal ?i plata impozitelor de către reclamantă, instan?a apreciază că acestea nu pot fi acte de întrerupere a prescrip?iei deoarece provin de la cel împotriva căruia curge prescrip?ia, nu de la cel în folosul căruia curge aceasta, a?a cum cere art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Pasivitatea pârâtului sub acest aspect nu poate fi echivalată, în opinia instan?ei, cu o recunoa?tere neîndoielnică a dreptului reclamantei (condi?ie esen?ială pentru a se produce efectul întreruptiv de prescrip?ie), cu atât mai mult cu cât, a?a cum rezultă ?i din adresa emisă de C.L. Mangalia – Direc?ia Taxe ?i Impozite (fila 14 din dosarul nr. R952/2006 al Judecătoriei Mangalia), calitatea sa de proprietar a continuat să fie opozabilă erga omnes, în timp ce reclamanta, printr-o declara?ie unilaterală dată în faă?a organelor fiscale, a ales să facă o plată nedatorată.
Pentru toate aceste aspecte, apreciind că, în raport de momentul introducerii cererii de chemare în judecată – 11.03.2005, dreptul material la ac?iune al reclamantei s-a prescris, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la data de 26.03.1999, instan?a urmează a admite excep?ia prescrip?iei ?i a respinge ac?iunea formulată de reclamantă ca prescrisă.
