Prin sentinţa penală nr. 2217/2002, a Judecătoriei Piteşti, inculpaţii K.G. şi N.C. au fost condamnaţi la pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în condiţiile art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi, împreună, pe timp de noapte şi prin escaladare, au sustras din autoturismele părţilor vătămate S.C. şi C.I. mai multe bunuri pe care, în parte, le-au vândut, le-au distrus sau le-au pierdut.
Partea vătămată S.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 7.000.000 lei, iar partea civilă C.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.500.000 lei, contravaloarea bunurilor nerecuperate, sume la plata cărora inculpaţii au fost obligaţi în solidar.
întrucât cumpărătorii de bună-credinţă ai bunurilor sustrase nu au formulat pretenţii civile cu privire la preţurile plătite inculpaţilor, instanţa a hotărât, în baza art. 118 lit. d) Cod penal, confiscarea sumei de 1.200.000 lei de la inculpatul K.G.
Prin decizia penală nr. 42/2003, a Tribunalului Argeş, au fost admise apelurile parchetului şi inculpatului K.G. şi a fost desfiinţată în parte sentinţa Judecătoriei Piteşti, în sensul înlăturării dispoziţiei privind confiscarea sumei de 1.200.000 lei. Tribunalul a motivat hotărârea arătând că inculpaţii în mod corect au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile către părţile vătămate constituite părţi civile, dar că în mod greşit s-a dispus confiscarea sumei de bani rezultate din vânzarea unora din obiectele sustrase către martorii de bună-credinţă, această sumă urmând a fi folosită la repararea prejudiciului cauzat părţilor civile.
Recursul inculpatului K.G. a fost respins prin decizia penală nr. 118/2003, a Curţii de Apel Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, decizia penală nr. 118 din 2003
Notă: Dispoziţiile art. 118 lit. d) Cod penal, referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale, îşi găsesc aplicabilitatea numai în măsura în care lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
