C.proc.civ., art. 318
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 318 C.proc.civ.
Nemulţumirea părţii de modul în care a fost motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C.proc.civ. (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 C.proc.civ. (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).
A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluţionată pricina şi s-au stabilit raporturile litigioase dintre părţi, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 585 din 14 aprilie 2009
Prin decizia civilă nr. 274/R din 19 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 5466/30/2007 Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a debitoarei S.C. I S.A. Timişoara, invocată de intimata creditoare S.C. P S.A. Timişoara şi, în consecinţă, a respins recursul societăţii debitoare declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 190 din 31 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5466/30/2007.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut că, în primă instanţă, judecătorul-sindic a admis în parte cererea societăţii creditoare şi a dispus înscrierea sa în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 3.001.180 lei reprezentând chirie datorată şi de 462.399 lei penalităţi de întârziere, obligaţii pecuniare ce ar reveni debitoarei în temeiul contractului de închiriere nr. 2/10.06.2005. Împotriva respectivei hotărâri a declarat recurs în nume propriu debitoarea S.C. I S.A. Timişoara, reprezentată de cei doi administratori. Această societate se află în procedura insolvenţei declanşată la 16 februarie 2006 în dosarul nr. 6607/30/2006, iar de la această dată capacitatea sa de a sta în justiţie este valorificată de anumite persoane prevăzute expres de Legea insolvenţei. Potrivit art. 20 din acest act normativ, administratorul judiciar are, printre atribuţiile sale pe care le exercită în calitate de subiect de drept distinct de personalitatea juridică a debitoarei, şi pe aceea de a verifica creanţele şi atunci când este cazul, de a formula obiecţiuni la acestea, precum şi de a întocmi tabele de creanţă. Aceste atribuţii nu se exercită de către administratorul judiciar ca reprezentant al debitoarei, ci în nume propriu, evocând legitimitate subiectivală proprie, inclusiv în cazul introducerii unor acţiuni, cereri sau contestaţii în faţa instanţei de judecată. În mod asemănător, prevede în dreptul art. 18 alin. 2 atribuţiile administratorului special, atribuţii care se exercită în nume propriu de către administrator, iar nu ca reprezentant al debitoarei. Printre aceste atribuţii, în orice caz, nu este prevăzută şi aceea de a declara recurs în calitate de reprezentant al debitoarei cu privire la o cerere care este dată în prerogativa exclusivă a administratorului judiciar. Din examenul cererii de recurs se poate constata că aceasta a fost formulată de debitoarea S.C. I S.A. Timişoara, aflată în , iar nu aşa cum o prevăd expres dispoziţiile art. 20 alin. 1 lit. k) din actul normativ menţionat, de către administratorul judiciar al debitoarei, în nume propriu.
Împotriva deciziei de mai sus a formulat contestaţie în anulare debitoarea S.C. I S.A. Timişoara, prin administrator special S.M. şi administrator judiciar M I.P.U.R.L. Timişoara, solicitând anularea hotărârii atacate şi reluarea judecaţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunţării unei noi decizii neviciate.
Prin decizia civilă nr. 585 din 14 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 283/59/2009 Curtea de Apel Timişoara a respins contestaţia în anulare formulată de debitoare împotriva deciziei civile nr. 274/R din 19 februarie 2009 a aceleiaşi curţi de apel.
În considerente instanţa a reţinut că societatea contestatoare şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 317-321 din Codul de procedură civilă, fără a arăta în mod expres în care caz s-ar încadra cererea formulată, doar din examinarea petiţiei sale putându-se deduce că cererea se fundamentează pe art. 318, şi anume „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.
Primul motiv prevăzut de art. 318 – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale – are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este vorba deci, despre acea greşeală pe care a comis-o instanţa de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, în această categorie intrând greşelile comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului. Sunt greşeli materiale, în sensul art. 318, respingerea recursului ca tardiv în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poştal înăuntrul termenului de recurs, anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru, anularea greşită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deşi la dosar se afla procura dată reprezentantului părţii etc. Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, ceea ce contestatoarea încearcă să obţină.
A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluţionată pricina şi s-au stabilit raporturile litigioase dintre părţi, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, cum în mod corect a arătat şi intimata, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată, poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, ceea ce nu este cazul în speţă referitor la aspectul invocat de contestatoare privitor la faptul că în mod eronat instanţa de control judiciar a reţinut că societatea debitoare nu are calitatea procesuală de a formula, în nume propriu, prin administratorul special şi administratorul judiciar, recurs împotriva sentinţei tribunalului prin care judecătorul-sindic a admis o contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor întocmit de practician.
Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza finală din este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente. Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 din Codul de procedură civilă), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul. În speţă, instanţa de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că excepţia lipsei calităţii procesuale active a debitoarei recurente invocată de creditoarea intimată este întemeiată.
Împrejurarea că contestatoarea nu este mulţumită de modul în care a fost soluţionată respectiva excepţie şi motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 din Codul de procedură civilă (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 din acelaşi cod (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive şi irevocabile nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ceea ce încearcă contestatoarea să obţină în speţă, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Pe de altă parte, simpla împrejurare că prin încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2008 instanţa de recurs a redeschis dezbaterile pentru a pune în discuţia contradictorie a părţilor aflate în litigiu excepţiile invocate de creditoarea intimată prin întâmpinare nu poate atrage admiterea contestaţiei în anulare de faţă deoarece Codul de procedură civilă, prin art. 151, permite instanţei să repună pricina pe rol dacă se impun noi lămuriri. De altfel, redeschiderea dezbaterilor a fost dispusă tocmai pentru a asigura pe deplin exerciţiul dreptului la apărare al debitoarei recurente. Nu în ultimul rând, interpretarea dată de contestatoare normei cuprinsă în art. 305 din acelaşi cod este una eronată, acest text neinterzicând invocarea unei excepţii de fond, peremtorii (dirimante) şi absolute în recurs.
În consecinţă, având în vedere că prin hotărârea atacată instanţa de control judiciar nu a săvârşit vreo eroare materială cu caracter procedural şi nici nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, aspectele invocate de contestatoare neîndeplinind condiţiile legale de admisibilitate prevăzute de art. 318 din Codul de procedură civilă, instanţa a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. I S.A. Timişoara.
