Prin cererea adresată Judecătoriei Roşiorii de Vede petenta SC T: SA Piteşti a contestat procesul verbal de contravenţie nr. 3600/2006 prin care a fost sancţionată cu 1500 RON pentru faptul că la data controlului efectuat de ARR – Agenţia Teleorman, autovehiculul societăţii nu deţinea la bord foile de înregistrare tahograf. În motivarea plângerii petenta a solicitat anularea procesului verbal întrucât nu a fost indicat numele niciunui martor şi nici nu este localizat locul săvârşirii contravenţiei.
Apărările petentei au fost înlăturate şi plângerea a fost respinsă întrucât agentul constatator a făcut menţiunea că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului şi nu a putut fi identificat nici un martor la locul faptei, iar în ceea ce priveşte locul săvârşirii contravenţiei s-a apreciat că acesta a fost precizat prin indicarea DE 70, zona localităţii Roşiorii de Vede .