Legea nr. 85/2006, art. 73, art. 138
C.proc.civ., art. 316, raportat la art. 294
În condiţiile în care în tabelul definitiv de creanţe sunt înscrişi prea puţini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceştia pot exercita personal toate atribuţiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acţiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecinţe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privaţi de posibilitatea recuperării integrale sau în proporţie cât mai mare a creanţelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet.
Criticile recurentei privitoare la greşita sa înscriere în tabelul de creanţe, în sensul că deşi a solicitat înregistrarea sa la masa credală cu suma de 1.008 lei, în mod eronat lichidatorul judiciar a dispus înscrierea doar cu suma de 859 lei, nu pot fi analizate direct în recurs, în condiţiile în care instituţia creditoare, în faţa tribunalului, nu a formulat nicio contestaţie sub acest aspect, aşa cum impune art. 73 din Legea insolvenţei.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 873 din 23 iunie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 801 din 16 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3461/115/2007 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a respins cererea creditoarei D Caraş-Severin privind autorizarea de a introduce acţiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, precum şi obiecţiunile formulate de aceasta împotriva raportului final al debitoarei S.C. Q S.R.L. Reşiţa, întocmit de lichidatorul judiciar M. S.P.R.L. Timişoara. Totodată, în temeiul art. 129 alin. 2 din aceeaşi lege, tribunalul a aprobat raportul practicianului, iar în conformitate cu art. 131 a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. Q S.R.L. Reşiţa, precum şi radierea acesteia din registrul comerţului, descărcându-l pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea sa, creditor şi asociaţii acesteia.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs creditoarea D Caraş-Severin, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi netemeinică, trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal şi a se dispune lichidatorului judiciar să refacă tabloul definitiv al creditorilor şi raportul final privind pe debitoarea S.C. Q S.R.L. Reşiţa, în sensul înscrierii sale la masa credală cu suma de 1.008 lei reprezentând obligaţii bugetare datorate şi neachitate la bugetul general consolidat, conform declaraţiei de creanţă din 6 mai 2008, precum şi pentru a se da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de angajare a răspunderii administratorilor sociali, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul cuprinderii la masa credală a acestei declaraţii de creanţă şi antrenarea răspunderii fostului administrator, obligându-l să-i plătească suma de 1.008 lei cu titlu de creanţe bugetare.
Prin decizia civilă nr. 873 din 23 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3461/115/2007 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 801 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Caraş-Severin şi a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea de autorizare a creditoarei să introducă acţiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, respingând propunerea lichidatorului judiciar M S.P.R.L. Timişoara privind închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. Q S.R.L. Reşiţa, cu toate consecinţele care rezultă din aceasta, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că deşi judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a respins în mod just obiecţiunile creditoarei D Caraş-Severin împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar M S.P.R.L. Timişoara, acesta în mod nelegal a respins şi cererea de autorizare a creditoarei să introducă acţiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată. De asemenea, în mod greşit prima instanţă a aprobat propunerea practicianului având ca obiect închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. Q S.R.L. Reşiţa.
Astfel, este de necontestat faptul că în cauză fostul administrator social al falitei nu a depus la dosarul cauzei, contrar prevederilor art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată, actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 din lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 138 din acelaşi act normativ, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 şi aceasta ameninţă să se prescrie.
În faţa primei instanţe lichidatorul judiciar M S.P.R.L. Timişoara, desemnat să administreze procedura de insolvenţă faţă de debitoarea S.C. Q S.R.L. Reşiţa, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. Însă, acesta nici nu a arătat dacă fosta conducere a societăţii ori vreo altă persoană se face sau nu vinovată de starea de insolvenţă a patrimoniului debitoarei falite, prin raportul de activitate depus la termenul din 12 iunie 2008 menţionând faptul că, neintrând în posesia actelor financiar-contabile ale persoanei juridice, nu se poate pronunţa dacă sunt sau nu incidente prevederile respectivului text de lege.
Faţă de acest raport, instituţia creditoare a formulat obiecţiuni solicitând judecătorului-sindic să oblige practicianul să completeze actul în sensul de a preciza în mod clar dacă se impune sau nu antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, obiecţiuni care în mod corect au fost respinse de tribunal întrucât instanţa nu poate să impună lichidatorului judiciar să-şi exprime un punct de vedere într-un sens sau altul în privinţa incidenţei vreunuia dintre cazurile de antrenare a răspunderii reglementate de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenţei, motiv pentru care această măsură urmează a fi menţinută şi de instanţa de control judiciar.
Totuşi, în mod nelegal tribunalul a apreciat că nici cererea de autorizare formulată de unicul creditor înscris la masa credală nu poate fi primită, contrar celor statuate prin alin. 3 al textului menţionat.
Prevederile art. 138 pun la dispoziţia creditorilor mijloace şi instrumente specifice în scopul satisfacerii creanţelor în situaţia în care starea de insolvenţă a societăţii a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricăror alte persoane, şi de obligare a acestora la suportarea unei părţi din pasivul societăţii comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de privind procedura insolvenţei. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului. În condiţiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceştia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societăţii comerciale şi răspunderea acestor persoane ameninţă să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită şi de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, fiind ales de adunarea creditorilor şi format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanţe garantate şi cei chirografari, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat şi judicios toate aspectele ce ţin de procedura insolvenţei, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanţe, dispoziţiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, şi anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinţei creditorilor participanţi la procedura insolvenţei.
Din enumerarea atribuţiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acţionează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplineşte funcţia de reprezentare a creditorilor înscrişi în tabelul definitiv de creanţe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condiţiile în care în tabelul definitiv de creanţe sunt înscrişi prea puţini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceştia pot exercita personal toate atribuţiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acţiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecinţe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privaţi de posibilitatea recuperării integrale sau în proporţie cât mai mare a creanţelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, şi ar nesocoti accesul liber la justiţie al creditorilor aflaţi într-o atare situaţie, drept protejat prin Constituţie, lucru care nu poate fi acceptat.
În aceste condiţii, atâta timp cât instituţia creditoare a solicitat autorizarea să introducă acţiunea prevăzută de art. 138, comitetul creditorilor în mod obiectiv neputând fi constituit, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, din cauza numărului insuficient de creditori, recurenta fiind singurul creditor înscris la masa credală a falitei, prima instanţă fără niciun temei a respins cererea respectivă, neindicarea de către lichidator a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societăţii sub incidenţa Legii nr. 85/2006, modificată, chiar în lipsa actelor contabile, echivalând cu omisiunea practicianului la care face referire expresă alin. 3 al normei juridice analizate.
Faţă de cele arătate şi propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respinsă pentru a da posibilitate judecătorului-sindic să soluţioneze cererea pentru care instituţia creditoare a fost autorizată, din redactarea textului art. 138 rezultând fără echivoc că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidenţa procedurii insolvenţei şi nu după ce procedura a fost închisă. Aceasta, şi întrucât art. 136 din lege arată că prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.
În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a recursului invocată prin concluziile scrise de către lichidatorul judiciar al debitoarei, având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată instituţiei creditoare la data de 28 aprilie 2009, după cum rezultă fără dubiu din procesul-verbal existent la dosarul de fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la 6 mai 2009, este evident că partea a respectat termenul special cuprins în art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată, care statuează următoarele: curtea de apel va fi instanţă de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11 (text care, la lit. n se referă expres la sentinţa de închidere a procedurii de insolvenţă, potrivit art. 131-134), termenul de recurs fiind de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, ceea ce nu este cazul în speţă, astfel că excepţia nu poate fi primită, urmând a fi respinsă.
Nu în ultimul rând, criticile recurentei privitoare la greşita sa înscriere în tabelul definitiv de creanţe, în sensul că deşi prin cererea nr. 3182/06.05.2008 a solicitat înregistrarea sa la masa credală a falitei S.C. Q S.R.L. Reşiţa cu suma de 1.008 lei reprezentând creanţe bugetare, în mod eronat lichidatorul judiciar a dispus înscrierea doar cu suma de 859 lei, nu pot fi analizate direct în recurs, cum corect a învederat şi practicianul, în condiţiile în care instituţia creditoare, în faţa tribunalului, nu a formulat nicio contestaţie sub acest aspect, aşa cum impune art. 73 din Legea insolvenţei, obiecţiunile sale vizând doar omisiunea lichidatorului judiciar de a se pronunţa cu privire la antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei. Or, dispoziţiile art. 294 din Codul de procedură civilă, stabilesc că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316 din acelaşi cod.
Acţiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanţei realizarea acelui drept, recunoaşterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de „cerere nouă” folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenţii de către părţi în faza judecăţii în apel sau în recurs, pretenţie ce nu a format obiect al judecăţii în primă instanţă, această soluţie decurgând din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa acesteia, prin conţinutul conceptului de „cereri noi” în apel sau în recurs înţelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotaţia conceptului de „cerere nouă” este aceea de a desemna „ideea de schimbare de acţiune”.
Prin urmare, modificarea pretenţiilor în recurs, în sensul contestării sumei înscrisă de lichidatorul judiciar pe tabelul definitiv, cerere care nu a fost formulată în primă instanţă, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea contestaţie la tabelul de creanţe, după cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, o astfel de modificare a acţiunii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în recurs.
