Acceptarea facturii poate fi expresa, atunci când este semnata de destinatar cu mentiunea „acceptat”, sau tacita, în cazul când rezulta din manifestari de vointa neîndoielnice care atesta vointa de a accepta factura.
Reclamanta S.C.TGIE SRL Oradea a chemat în judecata pe pârâta S.C.AP SRL Jupiter, Complex Paradis Mangalia, judetul Constanta solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna, obligarea pârâtei la plata sumei de 250.234.984 lei contravaloarea a 11 facturi fiscale.
Se mentioneaza ca, marfa a fost livrata începând cu data de 30.06.2000 pâna la data de 12.08.2000 si functie de accentuarea inflatiei reclamanta considera a fi îndreptatita la dobânzi comerciale, facându-se si un calcul în acest sens, invocându-se în drept dispozitiile art.969 si art.43 Cod comercial.
Prin sentinta civila nr.8389/COM/18.11.2003 Tribunalul Constanta – Sectia Comerciala – respinge cererea formulata de reclamanta ca nefondata, retinându-se în esenta ca, facturile emise de reclamanta nu au fost acceptate la plata de pârâta astfel ca, în speta nu sunt aplicabile dispozitiile art.46 Cod comercial.
Impotriva acestei hotarâri, în termen a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu motivatia în esenta ca, si-a dovedit pretentiile cu actele depuse – contractul de livrare marfuri încheiat la 15.06.2000; facturile fiscale; copia procesului-verbal din 22.02.2001 – si chiar daca s-a discutat despre o eventuala compensare aceasta nu s-a efectuat astfel ca singura modalitate de recuperare a creantei este aceea de a actiona în judecata pârâta, gresit instanta respingând actiunea.
Apelul este fondat, apreciaza Curtea.
Izvorul raportului juridic obligational îl constituie contractul de vânzare-cumparare intervenit între parti la 15.06.2000 prin care reclamanta-apelanta în calitate de vânzator, s-a obligat sa livreze marfuri catre pârâta, în calitate de cumparator, care, la rândul sau s-a obligat sa plateasca marfa livrata în cantitatea, calitatea si tipurile prevazute în facturile care o însotesc.
In executarea contractului, pentru încasarea pretului marfii livrate, reclamanta-apelanta a emis facturi în valoare totala de 144.769.720 lei care însa, nu poarta semnatura de primire (receptie) a pârâtei-intimate.
Sub aspectul de fapt sus mentionat – neacceptarea la plata a facturilor – instanta urmeaza a retine ca, pe tot parcursul cercetarii judecatoresti, pârâta intimata nu a infirmat primirea marfurilor ci, dimpotriva a înteles a invoca necesitatea unei compensatii a debitelor datorate de parti si care nu s-a efectuat în fapt.
Deci, în speta sunt aplicabile dispozitiile art.969 Cod civil cu referire la izvorul raportului obligational intervenit între parti – contractul de vânzare-cumparare din 15.06.2000.
Retinerile facute de instanta de fond fata de dispozitiile art.46 Cod comercial sunt nelegale, urmând a fi înlaturate pentru urmatoarele considerente, în esenta:
-factura comerciala este un înscris sub semnatura privata prin care se constata executarea unei operatiuni comerciale, care în cauza s-a executat astfel cum recunoaste chiar si intimata pârâta;
-factura face dovada în legatura cu existenta actului juridic si cu executarea operatiunii care constituie obiectul ei;
-acceptarea facturii poate fi expresa – atunci când este semnata de destinatar cu mentiunea „acceptat” – ori tacita, în cazul când rezulta din manifestari de vointa neîndoielnice care atesta vointa de a accepta factura, cum este în speta.
Efectuarea unui punctaj comun între parti si materializata în procesul-verbal din 22.02.2001 si din care rezulta posibilitatea viitoare de „încheiere a unui proces-verbal de compensare” nu este de natura a exonera pârâta-intimata de plata contravalorii marfurilor livrate si valorificarea creantei reclamate.
Pe de alta parte, vazând si dispozitiile art.43 Cod comercial care stabilesc regula potrivit careia „datoriile comerciale lichide si platibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”, cum debitorul se afla de drept în întârziere, instanta constata ca actiunea formulata de reclamanta-apelanta este fondata, urmând a fi admisa, stiut fiind ca, dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenta, chiar daca nu au fost stabilite prin contract scris între parti.
Decizia civila nr.89/18.03.2004
