Dreptul muncii şi securităţii sociale Obligarea pârâtei –  unitate de învăţământ, la calculul şi plata către membri de sindicat-angajaţi a diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, reprezentând diferenţa


Tribunalul CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 17 din data de 15.01.2013

Dreptul muncii și securității sociale

Obligarea pârâtei – unitate de învățământ, la calculul și plata către membri de sindicat-angajați a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

Prin sentința civilă nr. 17/15.01.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. …./116/2012 a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R și PRIMARUL COMUNEI R, a fost admisă cererea formulată de reclamantul SLÎ CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat C M, B G, ș.a. în contradictoriu cu pârâții ȘG “I R”; R, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R și PRIMARUL COMUNEI R, a fost obligată pârâta ȘG “I R”; R, la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G 15/2008, aferente perioadei 01.01.2010 – 31.12.2010, dar proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat și actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective, următorilor membri de sindicat: CM, BG, ș.a. și au fost obligați pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R și PRIMARUL COMUNEI R să aloce și să vireze unității de învățământ menționate fondurile necesare achitării drepturilor bănești stabilite prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. …/116/2012, reclamantul SLÎ CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat C M, B G, ș.a. în contradictoriu cu pârâții ȘG “I R”; R, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R și PRIMARUL COMUNEI R a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să să oblige pârâta unitate de învățământ, la calculul și plata către membri de sindicat-angajați a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății; să fie obligați pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R și PRIMARUL COMUNEI R, în calitate de ordonatori de credite, să aloce si sa vireze către unitățile de învățământ menționate, fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.

În motivarea cererii, reclamantul arată că la data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/01.02.2008, care la art. 1 alin. (1) lit. c) prevede că în perioada 01 octombrie-31 decembrie 2008 “pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii.”;

O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare Legea 221 / 2008.

Astfel, prin acest act normativ, s-a aprobat ca începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de 400.00 lei.

Ulterior publicării Legii de aprobare a OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, lege ce a făcut și obiectul controlului de constituționalitate a fost emisă OUG nr. 136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008), care prevede la art. 1 că “În perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ se stabilește la 299,933 lei pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Prin Decizia nr. 1221/12.11.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804/02.12.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 136/2008 sunt NECONSTITUȚIONALE.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 1221/2008, în data de 10.11.2008, Guvernul a aprobat însă o nouă Ordonanță de urgență – cu nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759/11.11.2008), prin care la art. 1 pct. 2 și 3 se dispune că “Articolul 1 (din O.G. nr. 15/2008) se modifică în sensul că în perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,933 lei.

Apoi, în toate anexele la care se face referire, pe întreaga durată a anului 2009, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 era de 299,933 lei.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 842/02.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 464 din 06/07/2009, a fost declarat neconstituțional art. 1 pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008.

Pe data de 29 ianuarie 2009, Guvernul a emis o nouă ordonanță de urgență, cu nr. 1/2009, prin care se modifică dispozițiile O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare., în sensul că la art. 2 și 3 se prevăd următoarele:

“Art. 2 La articolul 11 alineatul (1), literele a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 30 ianuarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:

“a) pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a;

b) pentru perioada 1 aprilie – 31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b și 3b;

Art. 3 Valorile coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzute în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a, 3a, 1.1b, 1.2b, 2b și 3b la Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, se aplică corespunzător perioadelor stabilite la art. 2 din prezenta ordonanță de urgență.”;

Și prevederile acestei ordonanțe referitoare la salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, respectiv art. 2 și 3 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 989/30.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 531/31.07.2009.

Precizează reclamantul că încercările Guvernului de a bloca aplicarea Legii 221/2008 au continuat și ulterior, prin prevederile art. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31/2009 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 11 din O.G. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Modificările aduse de art. 2 și 3 din O.U.G. 31/2009 și art. 2 din O.U.G. 41/2009, priveau prevederile art. 11 din O.G. 15/2008, art. 11 fiind introdus în O.G. 15/2008 de art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008, text declarat neconstituțional prin D.C.C. 842/2009 și D.C.C. 989/2009 si aveau ca obiect prelungirea perioadei de aplicabilitate a unor anumiți coeficienți prevăzuți în anexele 1.1a, 1.2a, 2a și 3a, iar nu o modificare de fond a textului, de natură să înlăture cauzele de neconstituționalitate. Și aceste anexe au fost introduse în textul O.G. 15/2008 prin același text neconstituțional menționat mai sus.

Consideră reclamantul că aceste prevederi ce modifică un text neconstituțional sub aspectul perioadei de aplicare apar ca lipsite de obiect, întrucât textul modificat este lovit de neconstituționalitate, indiferent de perioada în care urma să se aplice. Această concluzie se desprinde și din prevederile art. 60 din L. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, “Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

În acest sens, a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 106/2010, publicată în M.O. Partea I nr. 146/05.03.2010, arătând că “Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată în mod expres prin art. 48 pct. 16 al cap. VI – Dispoziții finale din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. În aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca acte normative modificatoare ale Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, sunt și ele abrogate. “;

Prin analogie, apreciază reclamantul că prevederile O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziții neconstituționale din actul modificat, nu au putut produce efecte ulterior apariției D.C.C. 842/2009, care lipsea de efecte juridice actul modificat.

Consideră reclamantul că această opinie mai este susținută și de alte precizări ale Curții Constituționale, care în Decizia nr. 124/2010, publicată în M.O. nr. 272 din 27.04.2010 statua următoarele “Curtea mai constată că dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009 și, respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Curtea reamintește considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, unde a reținut că nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluție se impune și pentru că viciul de neconstituționalitate stabilit de instanța de constituțional trebuie eliminat, și nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare și completare. În cazul de față, Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanța de urgență nr. 41/2009, a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament. “;

Astfel, în măsura în care toate dispozițiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 și-au încetat efectele, fapt care rezultă cu puterea evidenței din argumentarea expusă mai sus, rezultă fără putință de tăgadă că în luna decembrie a anului 2009 dispozițiile Legii 221/2008, de majorare a coeficientului 1,000 la valoarea de referință de 400,00 lei, erau în vigoare, iar pârâții aveau obligația imperativă de a proceda la calcularea salariilor utilizând această valoarea a coeficientului de multiplicare 1,000.

Mai arată reclamantul că potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat pe care îi reprezentă trebuia să se mențină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie a anului 2009.

Deși Legea 221/2008 a fost abrogată la data de 01 ianuarie 2010, coeficientul 1,000 cu valoarea de 400,00 lei stabilit prin această lege trebuia aplicat în continuare, întrucât el a rămas valabil și își produce efectele prin prisma dispozițiilor imperative ale Legii 330/2009, cuprinse în art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3, art. 30 alin. 5

Apreciază reclamantul că sintagma “salariul avut”; din art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 și art. 1 din Legea nr. 285/2010 trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul a salariilor pentru luna decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.

Astfel, pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, acest cadru legal este reprezentat de prevederile Legii 221/2008, în vigoare la acea dată. În consecință, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile personalului didactic si didactic auxiliar trebuiau calculate, conform legii, prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 lei, acest coeficient trebuie utilizat si în prezent, în temeiul prevederilor Legii 330/2009 și Legii 285/2010, care stabilesc în mod expres si imperativ obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunilor decembrie 2009.

Utilizarea valorii de 400,00 se perpetuează așadar în anul 2010 în temeiul unor dispoziții legale.

Învederează reclamantul și faptul că prin hotărâre a Tribunalului Calarasi s-a constatat obligația pârâtei de a aplica Legea 221/2008 și de a recalcula salariile personalului didactic și didactic auxiliar utilizând coeficientul 1,000 la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 31.10.2008 – 31.12.2009.

În drept invocă Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, articolul unic din Legea nr. 221/2008 și ale O.G. nr. 15/2008, art. 28 coroborat cu art. 211 din Legea nr. 62/2011, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Instituția Primarului și Consiliul Local al Comunei R, instanța consideră că nu este întemeiată și ca urmare o va respinge, întrucât din prevederile art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 reiese că la propunerea primarului consiliul local aprobă bugetul local, precum și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâți, chiar dacă nu există raporturi de muncă între aceștia și membrii de sindicat. Fiind vorba de o instituție publică, este necesar ca drepturile salariale solicitate de cadrele didactice să fie cuprinse în proiectul de buget al instituției care urmează să fie înaintat spre aprobare Consiliului local.

Pe fondul cauzei, a reținut următoarele:

Membrii de sindicat care au mandatat SLÎ Călărași să promoveze prezenta acțiune în numele lor, sunt angajați ai pârâtei Ș G “I R”; R, după cum rezultă din adeverința aflată la dosar.

Pentru a analiza temeinicia pretențiilor reclamanților, vor fi avute în vedere actele normative aflate în vigoare la momentul nașterii dreptului pretins a fi încălcat de către pârâți.

Astfel, prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b și c din O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.

Prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 sunt modificate unele prevederi ale O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducându-se majorările salariale stabilite de Parlament.

Prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008, Curtea Constituțională declara neconstituțional acest act normativ precizând că adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament, iar în condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile și criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, a intrat în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

Totodată, instanța de control constituțional a constatat că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 înfrâng și prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). S-a constatat de asemenea și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora “În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”;.

Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. – partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O. – Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O.U.G. nr. 136/2008.

Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, Curtea Constituțională constată încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.

De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Cum modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

În consecință, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern Ordonanței nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008. Numai procedând în acest mod sunt respectate deciziile obligatorii ale Curții Constituționale și pusă în aplicare voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.

De asemenea, nu trebuie omis faptul că modificările repetate ale aceluiași act normativ (în speță modificările au intervenit la intervale scurte de timp) tind să încalce cerințele de precizie, claritate, accesibilitate si previzibilitate ale legii. De altfel, atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și cea a CEDO au subliniat faptul că legile trebuie să întrunească anumite calități pentru ca, in procesul de interpretare și aplicare a reglementărilor conținute, să nu se ajungă la încălcarea flagrantă a drepturilor si libertăților fundamentale garantate prin Constituție si Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. In acest sens, CEDO a stabilit ca legea trebuie să corespundă unor cerințe de accesibilitate si previzibilitate.

Apreciind că în cauză, reclamanții sunt beneficiarii dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, ei pot pretinde cel puțin o “speranță legitimă”; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.

Această “speranță legitimă”; a reclamanților își găsește justificarea și în desele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea Hotărârea împotriva României, Străin și alții, nr. 57.001/00 &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr. 4.596/03, &34, 16 februarie 2006, Radu nr. 13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).

Pe de altă parte, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție care prevede că privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.

În cauza Viașu contra României, Hotărârea din 9 decembrie 2008, CEDO a statuat că pentru ca o ingerință să fie “legală”;, aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților.

Or, în speța de față, însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.

Tribunalul reține de asemenea și dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, rap. la art. 229 alin. 4 Codul Muncii și art. 41 alin. 5 din Constituție ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractele individuale de muncă.

De altfel, ICCJ prin decizia nr. 3/2011 prin care a fost admis recursul în interesul legii privind aplicarea Legii 221/2008 a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 si pana la data de 31 decembrie 2009, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 si nr. 1/2009.

De asemenea, prin decizia nr. 11/08.10.2012, prin care a fost admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ÎCCJ a stabilit că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Având în vedere considerentele expuse și reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, privește întemeiată cererea reclamanților urmând a o admite, ținându-se seama și de faptul că fiind vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.

Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea cu privire la membrii de sindicat CM, BG șa și a obligat pârâta Ș G”I R”; R la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G 15/2008, aferente perioadei 01.01.2010 – 31.12.2010, dar proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat și actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI R și PRIMARUL COMUNEI R să aloce și să vireze către unitatea de învățământ pârâtă fondurile necesare achitării acestor drepturi, motivat de faptul că potrivit art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001, sumele de bani reprezentând salariile personalului didactic sunt cuprinse în bugetul autorităților locale, astfel că finanțarea cheltuielilor de personal pe unități școlare din învățământul preuniversitar nu se face prin bugetul MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII TINERETULUI și SPORTULUI ci prin consiliile locale.

De altfel, și în noua reglementare respectiv în art. 104 din Legea 1/2011 s-a prevăzut că finanțarea de bază privind cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale

De asemenea, potrivit prevederilor art. 36 alin. 4 din Legea nr.215/2001, la propunerea primarului, consiliul local aprobă bugetul local, precum și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar, acestea având obligația legală de a asigura sumele necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic, inclusiv indemnizația de concediu, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâți, chiar dacă nu există raporturi de muncă între aceștia și membrii de sindicat.

Totodată, reține că potrivit art. 21 din Legea 215/2001 unitatea administrativ – teritorială este subiectul de drept, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind titulară de drepturi și obligații ce decurg atât din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, cât și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

În considerarea dispozițiilor art. 278 pct. 1 Cod procedură civilă prezenta hotărâre este definitivă și de drept, nemaifiind necesară investirea ei cu formulă executorie.